Drepturi salariale (banesti). Decizia 916/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 916
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR PUBLICE prin DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 892 din 25 VI 2009 Tribunalului Vaslui, intimați fiind:-, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, CONSILIUL NAȚIONAL PT. COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursului declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui cu nr-, reclamanții -, -, -, -, -, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților., Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea primilor trei pârâți la plata către fiecare reclamant, a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Reclamanții au mai solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În fapt, reclamanții au motivat că în perioada de referință au activat și activează și în continuare ca judecători la Judecătoria Vaslui.
Din adresa nr. 42140, 42717/30.04.2008 emisă de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația Judecătorilor din Oltenia, rezultă că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente, în sume considerabile, din fondul constituit potrivit art. 25 al. 2 din Legea nr. 147/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției.
Potrivit Normelor metodologice privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 al. 2 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr. 1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși potrivit acestor norme atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.
Reclamanții au susținut că, deși este vorba doar de un drept eventual sau de o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal. Or, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv consilierilor asimilați magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar premiați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.
În drept, reclamanții au invocat art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 Protocolul 12 la Convenție, art. 11 și 20 din Constituția României și art. 21 al. 1 din OG. nr. 137/2000.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente de fiecare judecător sau alt salariat din sistemul justiției.
Legea nr. 146/1997 prevede la art. 25 alin. 2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmau a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului Justiției.
În normele aprobate prin Ordinul ministrului Justiției nr. 1008/C/2006 au fost stabilite criteriile ce urmează a sta la baza acordării acestor stimulente. Totodată, s-a prevăzut că propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor.
Prin urmare, nici Legea nr. 146/1996 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului Justiției nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești. Astfel, nu se poate susține existența unei discriminări, întrucât nu există un drept la acordarea de stimulente ori a unui drept de a fi premiat conferit sau garantat de vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin normele interne.
Se mai arată că dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate în ședința din 3 iulie 2008.
În probațiune au fost depuse ordinele invocate de reclamanți ca izvor al tratamentului discriminatoriu.
A depus întâmpinare și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP V, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, în speță, raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerul Finanțelor Publice. Ambii sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor salariale solicitate, iar atribuțiile privitoare la adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorul principal de credite, în speța de față Ministerul Justiției.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a comunicat un punct de vedere.
Prin sentința civilă nr. 892 din 25 iunie 2009, TRIBUNALUL VASLUIa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice.
A admis acțiunea formulată de reclamanții -, -, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI să achite reclamanților despăgubirile echivalente cu sumele primite ca stimulente în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate.
A obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice este nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 282 din Codul muncii, pot fi părți în litigiul de muncă, pe lângă angajatorii propriu-ziși, și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație, în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Calitatea procesual pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă nu din calitatea de angajator a reclamantului, ci din normele legale privind elaborarea proiectelor de buget.
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În conformitate cu prevederile art. 3 al. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând modificările corespunzătoare.
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator de credite, va întocmi necesarul sumelor de bani, reprezentând drepturi salariale neacordate, iar Ministerul Economiei și Finanțelor, în virtutea rolului său de elaborare a proiectului bugetului de stat, va face propuneri de rectificare a acestui buget.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor bănești solicitate, urmând ca excepția să fie respinsă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului:
- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile:în discuție este categoria profesională a judecătorilor și a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției. Atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor nr.OG 27/2006 (art. 3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art. 25 al. 2 din Legea nr. 146/2997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
- existența unui tratament diferențiat: Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege.În acest sens sunt și dispozițiile art. 1 al. 2 lit. i din OUG nr. 137/2000.
Dreptul de a fi premiat este un drept recunoscut și protejat de lege. Potrivit art. 25 al (2) și (3) din Legea 146/1997 "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției" iar " repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Prin acțiune se invocă atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile <LLNK 11997 146 10 202 25 40>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Prin urmare, în discuție este repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari. Altfel spus, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților în comparație cu fondurile alocate magistraților - judecători a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
Reclamanții au invocat prin acțiune o serie de ordine emise de ministrul justiției și au depus în același timp la dosar o situație întocmită de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției privind stimulentele acordate personalului din aparatul propriu, din fondul constituit potrivit art. 25 al. 2 din Legea nr. 146/1997, care atestă că în intervalul 2006 - 2008 personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente, în timp ce aceștia susțin că au primit sume mult mai mici.
Ministerul Justiției nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității. În lipsa unor atare dovezi, instanța, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, face trimitere la cazul 127/92, în care Curtea Europeană de Justiție a relevat faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal.
- tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.
- tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.
S-a reținut că diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv de Ministerul Justiției și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare.
În procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară. Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar.
S-a mai reținut că deciziile Curții Constituționale nr. 818/819/820 din 03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță, nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normativ sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicare discriminatore a aceluiași text de lege, art. 25 al. 2 din Legea nr. 146/2997, unor persoane aflate în situații comparabile și analoage. Se invocă prin acțiune impactul discriminatoriu al modalității de aplicare a dispozițiilor art. 25 al. 2 din Legea nr. 147/1996, aspect ce poate fi supus controlului judecătoresc așa după cum se argumentează în cauza Jekins t 96/80. În plus, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor art. 2 din nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, că repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și personalului asimilat acestora a produs efectele unei discriminări directe, va obliga pârâții, în baza art. 269 din Codul muncii, să repare prejudiciul produs reclamanților, prin plata unei despăgubiri constând în sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 - 2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției.
În ceea ce privește actualizarea la zi a sumelor corespunzătoare drepturilor solicitate, în raport cu rata inflației, se reține că, potrivit art. 1 alin. 2 din nr.OG 5/2001 privind procedura somației de plată, creanțele bănești certe, lichide și exigibile asumate prin act și însușite de părți, precum și dobânzile, majorările și penalitățile datorate potrivit legii, se actualizează în raport de rata inflației aplicabilă la data plății efective. De asemenea, articolul 371 alin.3 Cod procedură civilă, "dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea ei", iar conform Deciziei nr. 72/2002 a Curții Constituționale," actualizarea în raport cu rata inflației se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală".
În temeiul HG nr. 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Finanțelor Publice coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, urmează să se admită și cererea de obligare pârâtului la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, recurentul Ministerul Finanțelor Publice susține că soluția corectă era cea de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât, potrivit Legii nr. 500/2002, fiecare ordonator de credite întocmește propriul proiect de buget, cu anexele la acesta, rolul recurentului fiind de gestionare generală, nu de constituire a fiecărui buget în parte. Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în constituirea proiectului de lege de rectificare bugetară, iar aprobarea bugetului, cu includerea sumelor în bugetul ordonatorului principal de credite, se face de către Parlamentul României.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține că neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict, conduce la o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
În primul rând, prin prisma deciziilor Curții Constituționale, inclusiv a deciziei nr. 1325 din 4 decembrie 2008, care sunt definitive și general obligatorii, dreptul la stimulente al reclamanților, reținut de prima instanță, nu reprezintă altceva decât o normă creată pe cale judiciară.
Totodată, discriminarea nu putea fi reținută nici prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor la aceasta ori a celorlalte temeiuri de drept avute în vedere de instanța fondului. Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. Protocolul nr. 12 la CEDO a consacrat interzicerea generală a discriminării, cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", însă nu există un drept al personalului din autoritatea judecătorească la stimulente, garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale sau de un alt act normativ în vigoare.
Astfel, instanța de fond, în mod greșit, a ignorat că nu există un "drept de a fi premiat" recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului, conform alin. 3 al art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în norme rezultă că principale criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, nu limitativ.
Nu există obligativitatea recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp. sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare, nu se confundă cu salariul și nu au caracter absolut, inevitabil, depinzând de o multitudine de factori.
Mai arată recurentul că, printr-o serie de ordine, a fost aprobată pentru perioada 2006-2008, repartizarea unor fonduri destinate stimulării persoanelor instanțelor judecătorești, inclusiv judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcționarilor publici și personalului din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Prin urmare, chiar dacă s-ar reține teza primei instanțe, că ar exista un drept la premiere, nu poate exista un drept la premiere egală. Nici Legea nr. 146/1997 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar și nici față de consilierii juridici nu există obligația legală de a li se acorda tuturor stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, acestea acordându-se numai pe baza criteriilor prevăzute de art. 3 alin. 2 din normele aprobate prin ordin.
De altfel, consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției nu au beneficiat de aceleași sume acordate ca stimulente, sume care, în unele cazuri, sunt mai mici decât cele de care au beneficiat alte categorii de personal, cu același titlu. Rezultă că stabilirea unui cuantum exact, primit de un consilier juridic cu titlu de stimulente în perioada 2006-2008 este obiectiv imposibilă, câtă vreme sumele acordate variază de la o persoană la alta.
A mai susținut recurentul că în mod greșit, față de dispozițiile art. 1088 Cod civil, pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.
Intimații nu au formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată și prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că prima instanță l-a obligat pe recurent, în conformitate cu dispozițiile art. 269 Codul muncii, să acopere prejudiciul cauzat reclamanților, prin plata unei despăgubiri egale cu sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 -2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective.
Prin decizia nr. 1325/2008, ca și prin celelalte decizii invocate de recurent, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă, iar potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 din cod prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Contrar susținerilor recurentului, dreptul la stimulente este un drept recunoscut de lege, în acest sens fiind dispozițiile art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997: "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției", iar "repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Or, prima instanță a reținut tocmai atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile <LLNK 11997 146 10 202 25 40>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției, în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Așadar, tratamentul discriminatoriu a constat în repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, nu în repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari. Așa cum a reținut prima instanță, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților, în comparație cu fondurile alocate magistraților judecători, a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
În aceste condiții, este evident că nu pot fi examinate susținerile recurentului privind criteriile de repartizare a stimulentelor pe beneficiar ori cuntumul acestor sume, care a fost diferit chiar în cadrul aceleiași categorii, cea a consilierilor juridici asimilați magistraților, cu atât mai mult cu cât recurentul nici nu a făcut dovada că intimații reclamanți ar fi beneficiat, în perioada 2006-2008, de vreo sumă cu acest titlu.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, prin raportare la sumele variabile acordate personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, Curtea reține că prima instanță a acordat ceea ce s-a cerut, sumele datorate urmând a fi determinate, eventual, în faza executării.
Față de dispozițiile art. 1088 cod civil menționate de recurent, se constată că acest text este aplicabil răspunderii civile contractuale, vizând obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, nu plata despăgubirilor solicitate de persoanele care se consideră discriminate și care își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 și art. 269 Codul muncii, intimații fiind îndreptățiți la o reparație integrală a prejudiciului suferit, care nu poate fi realizată decât prin actualizarea, cu indicele de inflație la data plății efective, a sumelor neacordate cu titlul de stimulente.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin V împotriva sentinței civile nr. 892/25.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- -
Grefier,
Red.
Tehnored. /
TRIBUNALUL VASLUI:,
-
19.10.2009
2 ex.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
