Drepturi salariale (banesti). Decizia 921/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂNr. 921/

Ședința publică de la 12 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de CONSILIUL LOCAL G și PRIMARUL MUNICIPIULUI G inginer, instituțiile recurente cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 701/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamantele, prin reprezentant legal SINDICATUL LIBER "" G prin președinte prof., pârâta GRĂDINIȚA NR. 9 "S ", cu sediul în G,-, jud. G și chemații în garanție MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin G, cu sediul în G,-, jud. G și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, cu sediul în B, sector 1, str. G-ral nr. 28-30, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimatele-reclamante și reprezentant legal SINDICATUL LIBER "" prin președinte sindicat, lipsă fiind recurenții CONSILIUL LOCAL G, MUNICIPIUL G inginer, intimata-pârâtă GRĂDINIȚA NR. 9 "SF. " și intimații-chemați în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererea este la primul termen de judecată, legal motivată și scutită de taxă judiciară de timbru; recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă; prin serviciul registratură Sindicatul Liber "Educația" Gad epus la 09.10.2009 întâmpinare cu duplicat pentru comunicare, după care:

Curtea, apreciază că nu se impune comunicarea întâmpinării aceasta conținând apărări pe fondul cauzei și nu au fost invocate chestiuni noi.

Totodată Curtea, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de Primarul municipiului

Reprezentantul intimatelor-reclamante a solicitat admiterea excepției și respingerea recursului în consecință. Totodată, a învederat instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Reprezentantul intimatelor-reclamante solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Consiliul Local G și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond care este legală și temeinică.

Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare pe excepție și pe fondul acesteia.

CURTEA

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 591/121/04.02.2009, reclamantele și, reprezentate de Sindicatul Liber "Educația" G, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local G, Primarul Municipiului G, Grădinița nr. 9 "S " din G și Centrul Financiar nr. 8 G, obligarea acestora la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând coeficientul pentru tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/199, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata retroactivă a diferențelor indemnizațiilor de concediu de odihna pe o perioada de 3 ani anterior formulării cererii, calculate în raport de drepturile salariale cuvenite reclamanților, sume actualizate la data plătii.

Motivându-și în fapt cererea, reclamantele au arătat că în art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 sunt reglementate tranșele suplimentare de vechime și că îndeplinesc condițiile de vechime pentru a beneficia de tranșele suplimentare, dar nu le-au fost acordate drepturile solicitate.

În dovedirea cererii reclamantele au solicitat administrarea probei cu acte.

În drept, au invocat art. 50 al. 1, 2 din Legea nr. 128/1997.

Poziția pârâtului - întâmpinarea

Pârâtul Consiliul Local G și Primarul Municipiului G au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul ca de la bugetul local se asigură doar decontarea transportului și cheltuielile materiale cu întreținerea spatiilor de învățământ, nu și salarizarea personalului care nu se afla în raporturi juridice de muncă cu pârâta.

Au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Educației, și Cercetării.

Chematul în garanție Ministerului Educației, și Cercetării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție deoarece între acesta și reclamante nu există raporturi juridice de muncă, sens în care nu poate calcula și plăti drepturile salariale solicitate.

A arătat că sumele reprezentând finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură de bugetele locale conform dispozițiilor art. 13 din OUG nr. 32/2001 și art. 16, 18 din nr.OG 538/2001, ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice și personalului din unitățile de învățământ preuniversitar fiind consiliile locale.

Reclamantele au formulat cerere de renunțare la judecata privind capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata tranșelor de vechime motivat de faptul că aceste drepturi le-au fost acordate de către instanța de judecată în alta cauză ce formează obiectul altui dosar (fila 35 dosar fond).

La termenul din 07.04.2009 instanța având în vedere că Centrul Financiar nr. 8 nu are capacitate procesuală de folosință datorită lipsei capacitații juridice a dispus scoaterea acestuia din cauză și, implicit, din citativ (fila 50 dosar fond).

Sentința civilă nr. 701/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați

Prin sentința civilă nr. 704/04.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis acțiunea reclamanților, reprezentate legal prin SINDICATUL LIBER "" G, în contradictoriu cu pârâții GRĂDINIȚA NR. 9 "SF." G, CONSILIUL LOCAL G, PRIMARUL MUNICIPIULUI G, chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului G și s-a respins acțiunea față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local G, ca nefondată.

S-au obligat pârâtele să calculeze și să plătească reclamantelor diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând indemnizația de concediu de odihnă aferentă ultimilor trei ani, calculate corespunzător, cu luarea în considerare a tuturor drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu rata inflației la data plății.

S-a luat act că reclamantele au renunțat la capătul de cerere privind creșterea coeficientului de ierarhizare.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, s-a respins cererea de chemare în garanție a acestora pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și B, ca nefondată.

Considerentele sentinței pronunțată de instanța de fond

Potrivit art. 167 din Legea nr. 128/1997, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ.

Nu are relevanță dacă sumele corespunzătoare au fost sau nu trecute în buget, de vreme ce acest aspect nu poate fi imputat reclamanților.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 128/1997:

(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Având în vedere prevederile dispozițiilor art. 145 alin. 1 din Codul muncii " pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă" iar potrivit alin. (2) "indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu".

Conform art. 59 din 2007 - 2010 indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, sens în care reclamanții sunt îndrituiți la calculul și plata diferențelor rezultate prin neacordarea tranșelor de vechime.

Sumele reprezentând finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură de bugetele locale conform dispozițiilor art. 13 din OUG nr. 32/2001 și art. 16, 18 din OG nr. 538/2001, ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice și personalului din unitățile de învățământ preuniversitar fiind consiliile locale, sens în care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Gaf ost admisă având în vedere că acesta nu are stabilit nici un raport de muncă cu reclamanții și nici nu este ordonator de credite pentru salariile acestora.

Instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia motivat de faptul că nu se afla în raporturi juridice de muncă cu reclamanții, iar aprobarea, executarea și finanțarea bugetelor unităților de învățământ aparține acestora și administrației publice locale - prin pârâtul Consiliul Local.

În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării și și a Inspectoratului Școlar Județean, instanța a respins-o ca nefondată motivat de faptul că nici Ministerul Educației Cercetării și și Inspectoratul Școlar Județean nu au atribuții în finanțarea cheltuielilor de personal pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat.

Recursul declarat de Consiliul Local G și Primarul Municipiului

Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâta Consiliul Local G și Primarul municipiului G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.

Astfel, au considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.

Instituțiile recurente nu au calitatea de angajatori ai reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâți iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.

În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local G sau Primarul municipiului G pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.

Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al județului G, conform dispozițiilor art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995, și HG nr. 741/2003.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii invocând în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Poziția pârâtului - întâmpinarea

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică, față de dispozițiile art. 16 din HG nr. 219/2004.

Considerentele deciziei instanței de recurs

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului G, se apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru următoarele motive:

Nu se poate confunda instituția Primarului care reprezintă unitatea administrativ teritorială cu cea a Consiliului Local întrucât au atribuții diferite și buget diferit, așa cum rezultă din prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001 (Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale) și ale art. 63 din aceeași lege (Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:

a) atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii;

b) atribuții referitoare la relația cu consiliul local;

c) atribuții referitoare la bugetul local;

d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor;

e) alte atribuții stabilite prin lege).

În consecință, urmează a se respinge ca inadmisibil recursul declarat de către Primarul municipiului G în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local G, se apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru următoarele motive.

Potrivit OUG nr. 23/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

În baza HG nr. 538/2001, dată în aplicarea OUG nr. 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către consiliul local, conform art. 16 din HG nr. 538/2001 și OUG nr. 45/2003.

De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri de guvern, execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, respectiv deschiderea creditelor bugetare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face de către ordonatorul principal de credite, care este primarul unității administrativ teritoriale, căreia îi este arondată instituția de învățământ preuniversitar.

Este adevărat, că, după aprobarea legilor bugetului de stat, unele din venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrativ teritoriale sunt repartizate de Consiliul județean, dar în final, derularea tuturor fondurilor pentru cheltuielile pentru salarii ale unităților de învățământ preuniversitar se face prin pârâții Consiliul local și Primar.

Deci, având în vedere actele normative mai sus menționate, instanța apreciază că recurentul are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât aceasta are rolul de a asigura fondurile necesare plății salariului reclamantei.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca fiind inadamisibil recursul declarat de PRIMARUL MUNICIPIULUI G, cu sediul instituției în G,-, jud. și ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 701/04.05.2009 a Tribunalului Galați.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 12 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Alina Savin

JUDECĂTOR 2: Benone Fuică

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

Grefier,

: - -/12.11.2009

: 9 ex.//19 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: C-tin/

Comunicat 8 ex./27.11.2009

Președinte:Alina Savin
Judecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 921/2009. Curtea de Apel Galati