Drepturi salariale (banesti). Decizia 966/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6778/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.966/
Ședința publică din data de 23 februarie 2010
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Petre
JUDECĂTOR 2: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentul-pârât Grupul Școlar Agricol, împotriva sentinței civile nr.1759 din data de 30.10.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membrii săi de sindicat, respectiv în numele reclamanților, -, -, -, -, a, -, -, G, -, - ta, -, -, -, R, R, -, -, Mari -, a, și cu intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului A, Inspectoratul Școlar al Județului și Instituția primarului Municipiului - având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 16 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera văzând și dispozițiile art.260 alin.(1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru data de 23.02.2010, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 07.12.2009, recurentul Grupul Școlar Agricol Aac riticat sentința civilă nr.1759/30.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
În dezvoltarea criticilor recurentul a susținut că nu există fundamentarea și asigurarea fondurilor publice prin Legea anuală a bugetului, necesare punerii în aplicare a Legii nr.221/2008, iar dispozitivul sentinței recurate este confuz pentru că nu prevede expres procentul de majorare de 37%, creând confuzia că majorarea este de 50%.
Recurentul a mai susținut că pretențiile reclamanților-intimați au fost nelegal admise începând cu data de 01.10.2008, deși norma de modificare a OG nr.15/2000 cuprinsă în textul legii nr.221/2008 a intrat în vigoare odată cu legea, respectiv la 31.10.2008, nefiind prevăzută expres retroactivitatea.
Recurentul a formulat critici și în legătură cu soluția acordării cheltuielilor de judecată sindicatului, considerând această măsură nelegală întrucât sindicatul nu are calitate de parte și în legătură cu informitatea acțiunii derivată din semnarea și ștampilarea cererii de către un sindicat județean cu structură de federație, care nu poate formula în accepțiunea art.28 din Legea nr.53/2003, cereri în numele membrilor de sindicat.
În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
Intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Taf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
Intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului A, Inspectoratul Școlar al Județului T și Instituția primarului Municipiului A nu au formulat întâmpinare.
Asupra recursului, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Într-un Stat de Drept, în acord cu dispozițiile art.16 alin.2 din Constituția României, nimeni nu este mai presus de lege, nici persoanele sau, după caz, instituțiile care au adoptat și formulat o lege, nici instituțiile care trebuie să o pună în aplicare și nici persoanele cărora respectivul act normativ li se adresează.
Prin urmare, pornind de la necesitatea respectării principiului constituțional consacrat de prevederile art.16 alin.2 din Constituția României, Curtea înlătură ca nefondate criticile recurentului referitoare la neincluderea în Legea bugetului anual a unor prevederi bugetare care să permită punerea în aplicare a Legii nr.221/2008.
O lege trebuie respectată și pusă în aplicare pentru că reprezintă voința Parlamentului, ca for legislativ, și acordul Președintelui, exprimat prin promulgarea respectivului act normativ.
Chiar dacă ulterior acestui moment, aceleași instituții în coroborare cu inițiatorul proiectului de buget anual aprobat de Guvernul României, nu au mai găsit de cuviință să creeze premisele necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr.221/2008, această împrejurare nu are relevanță în privința existenței drepturilor reclamanților de a-și primi salariile în cuantumul prevăzut de Legea nr.221/2008 și nu poate avea decât două cauze: ignorarea și nerespectarea unei legi chiar de către instituțiile care au contribuit în mod direct și nemijlocit la adoptarea și promulgarea sa, sau o simplă scăpare izvorâtă dintr-o eroare de redactare a Legii anuale a bugetului de Stat.
În ambele cazuri,o astfel de conduită nu poate justifica, într-un Stat de Drept, guvernat de supremația legii, neaplicarea unui act normativ de la momentul la care a intrat în vigoare.
Lipsa fundamentării Legii nr.221/2008 în ceea ce privește resursele financiare alocate fondului de salarizare al învățământului nu poate fi imputată intimaților-reclamanți și pe cale de consecință nu poate avea drept rezultat neacordarea drepturilor salariale prevăzute în Legea nr.221/2008. De altminteri, o asemenea lipsă a fundamentării, este irelevantă din punct de vedere juridic după adoptarea și promulgarea Legii nr.221/2008, legea aplicându-se în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial. Dacă se aprecia de către instituțiile Statului că Legea nr.221/2008 a reprezentat un act normativ nelegal, exista posibilitatea abrogării acesteia, anterior intrării în vigoare a legii unitare a salarizării, dar nicio instituție abilitată în acest sens nu și-a asumat un asemenea demers. Pe cale de consecință, prevederile Legii nr.221/2008 trebuia puse în aplicare de la momentul intrării în vigoare a actului normativ, soluția instanței de fond fiind, sub acest aspect, legală și temeinică.
În privința datei de la care diferențele salariale trebuia acordate, în raport de data intrării în vigoare a Legii nr.221/2008 care a modificat unele din prevederile OG nr.15/2008, în forma inițială, Curtea reține următoarele:
Legea nr.221/2008, în forma inițială, a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 28.10.2008 și a intrat în vigoare, în raport cu dispozițiile art.11 alin.1 din Legea nr.24/2000, așa cum de altfel susține și recurentul, la data de 31.10.2008.
Potrivit textului articolului unic al Legii nr.221/2008, în forma în vigoare la data de 6.08.2008 (data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Teleorman ), OG nr.15/2008 urma să se modifice în privința coeficienților de multiplicare în baza cărora se calculau salariile personalului din învățământul universitar și preuniversitar.
Actul de bază, reprezentat de OG nr.15/2008, în forma în vigoare la 6.08.2009, prevede în art.1 faptul că salariul de bază al personalului didactic din învățământ urmează a se majora, în cursul anului 2008, în trei etape, respectiv: 01.01.2008-31.03.2008, 01.04.2008-30.09.2008 și 01.10.2008-31.12.2008.
Legea de aprobare a OG nr.15/2008, respectiv Legea nr.221/2008, nu a adus nicio modificare expresă în privința celor trei perioade mai sus amintite, ci doar a schimbat valoarea coeficienților de multiplicare.
Potrivit dispozițiilor art.60 din Legea nr.24/2000 dispozițiile de modificare și completare se încorporează, de la data intrării în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.
În conformitate cu prevederile art.57 alin.2 din Legea nr.24/2000 (în forma în vigoare la momentul intrării în vigoare a Legii nr.221/2008) pentru exprimarea normativă a intenției de modificare a unui act normativ se nominalizează expres textul vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispoziția propriu-zisă se formulează utilizându-se sintagma "se modifică și va avea următorul cuprins", urmată de redarea noului text.
Prevederile legale mai sus citate fac parte din Legea nr.24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și, cu siguranță, au fost avute în vedere la momentul redactării Legii nr.221/2008.
Raportând conținutul dispozițiilor art.60 și art.57 alin.2 din Legea nr.24/2000 la textele Legii nr.221/2008 și OG nr.15/2008, Curtea constată că prin pct.1,2,3,4 și 5 ale articolului unic din Legea nr.221/2008 s-a modificat conținutul art.1 alin.1 lit.a,b,c, art.5 și cuprinsul anexelor 1.1. 1.2. 2 și 3 din OG nr.15/2008, cu precizarea că modificările aduse art.1 din OG nr.15/2008 au vizat doar valoarea coeficienților de multiplicare, nu și perioada pentru care acești coeficienți trebuia calculați în vederea creșterii salariilor profesorilor în anul 2008. Prin urmare, rezultă că celelalte dispoziții ale OG nr.15/2008 (inclusiv în ceea ce privește perioadele prevăzute în art.1) rămân neschimbate, câtă vreme, potrivit dispozițiilor art.57 alin.2 din Legea nr.24/2000 republicată, modificările articolelor dintr-un act normativ trebuie să fie exprese.
Așadar, începând cu 31.10.2008, recurentul avea obligația de a calcula, respectiv de a plăti, personalului didactic valoarea coeficienților de multiplicare astfel cum au fost modificați prin Legea nr.221/2008, inclusiv pentru intervalele anterioare cuprinse, conform OG nr.15/2008 aprobată prin Legea nr.221/2008, între 01.01.2008-30.10.2008.
Faptul plății retroactive pentru diferențele rezultate ca urmare a modificării coeficienților de multiplicare prin Legea nr.221/2008 pentru perioada 01.01.2008-30.10.2008 nu ar însemna retroactivarea Legii nr.221/2008, ci aplicarea acesteia în legătură cu actul de bază, respectiv OG nr.15/2008 al cărui conținut a rămas neschimbat în privința perioadelor prevăzute la art.1 din forma inițială a actului de bază.
plății diferențelor salariale apărute ca urmare a modificării coeficienților de multiplicare care se confundă cu dreptul însuși, drept care a fost stabilit și etapizat în privința acordării sale prin actul de bază, respectiv OG nr.15/2008.
Dacă în ceea ce privește exigibilitatea plății diferențelor salariale (exigibilitate în funcție de care trebuie raportate eventuale pretenții constând în reactualizări sau, după caz, calcularea dobânzii legale civile) data de 31.10.reprezintă data de referință, dreptul la creștere salarială s-a născut începând cu 01.01.2008, în modalitatea etapizată prevăzută de OG nr.15/2008.
Recurentul confundă interdicția retroactivității legii cu o problemă de interpretare a actului normativ în cauză în ceea ce privește data aplicării dispozițiilor legale modificatoare.
Din păcate pentru intimații-reclamanți, această confuzie pare să fi fost și rezultatul deliberării instanței de fond, câtă vreme aceasta a dispus acordarea diferențelor de drepturi salariale doar începând cu 01.10.2008, deși trebuia, conform argumentelor mai sus expuse, să le fi acordat începând cu 01.01.2008.
În același sens, Curtea observă că Tribunalul Teleorman nu a motivat în fapt și în drept, în considerentele sentinței recurate, de ce a dispus acordarea diferențelor salariale începând cu 01.10.2008.
această lipsă, Curtea apreciază că prezentele considerente sunt suficiente pentru a explica de ce instanța de fond trebuia să acorde aceste drepturi și anterior intrării în vigoare a Legii nr.221/2008.
Reținând că în prezenta cauză a declarat recurs doar pârâtul Grupul Școlar Agricol A și făcând aplicarea principiului non reformatio in pejus consacrat în etapa recursului de dispozițiile coroborate ale art.316 Cod pr.civilă și art.296 Cod pr.civilă, potrivit cărora recurentului nu i se poate crea în propria-i cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, Curtea, deși apreciază că diferențele salariale sunt recunoscute intimaților-reclamanți de la 01.01.2008, nu poate corija acest aspect, urmând a păstra soluția instanței de fond pentru că intimații-reclamanți nu au declarat recurs. De altminteri, această soluție apare ca legală și în raport de limitele judecății întemeiate pe principiul disponibilității, limite stabilite de reclamanți care, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat acordarea diferențelor salariale începând cu 01.10.2008.
Legat de acest aspect al admiterii pretențiilor intimaților-reclamanți, Curtea subliniază că are cunoștință despre intrarea în vigoare la 01.01.2010 a Legii nr.330/2009, lege prin care s-a realizat abrogarea dispozițiilor Legii nr.221/2008.
Această împrejurare nu este de natură să infirme legalitatea sentinței recurate din următoarele motive:
La data când sentința a fost pronunțată, Legea nr.330/3009 nu intrase în vigoare, prin urmare, nu putea fi luată în considerare de către instanța de fond. Același act normativ nu exista nici la momentul formulării acțiunii, respectiv la 06.08.2009, or, în dreptul civil, legea aplicabilă părților este legea în forma în vigoare la data nașterii actului juridic sau, după caz, la data formulării pretențiilor.
Este adevărat că Legea nr.330/2009 a abrogat Legea nr.221/2008 și, în aparență, ca urmare a acestei abrogări exprese, s-ar putea afirma că nu ar mai exista temei legal, ulterior datei de 01.01.2010, pentru a fi acordate diferențele salariale întemeiate pe dispozițiile Legii nr.221/2008, însă această aparență este contrazisă de chiar principiile Legii nr.330/2009 care, în art.3 lit.c, stipulează expres faptul că salariul personalului didactic din învățământ trebuie stabilit cu luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități.
Modificarea coeficienților din Legea nr.221/2008 a condus, din păcate pentru intimații-reclamanți doar pe hârtie, la majorarea salariilor care ar fi trebuit să le fie plătite începând cu 01.01.2008. Prin urmare, neplata acestor drepturi salariale și neincluderea lor în cuantumul salariului lunar plătit efectiv personalului didactic, reprezintă culpa exclusivă a ordonatorilor de credite și o mostră de ignorare și neaplicare a unei legi, împrejurare care nu este de natură să creeze premisele ignorării acestor diferențe salariale ca efect al intrării în vigoare a Legii nr.330/2003 privind salarizarea unitară.
Prezentele drepturi salariale au fost recunoscute intimaților-reclamanți prin hotărâre judecătorească, respectiv prin sentința civilă recurată, pronunțată la 30.10.2009, prin urmare trebuie avute în vedere la plata salariilor și ulterior datei de 01.01.2010, în raport de dispozițiile art.3 lit.c din Legea nr.330/2009, pentru că salariul la care se raportează această lege este salariul ce trebuia să cuprindă majorarea legală prevăzută de Legea nr.221/2008, iar nu salariul plătit efectiv, prin ignorarea dispozițiilor Legii nr.221/2008, intimaților-reclamanți în perioada 01.10.2008-31.12.2009.
Orice interpretare contrară ar da eficiență juridică nepermisă culpei ordonatorilor de a nu plăti salariile în forma integrală în conformitate cu dispozițiile Legii nr.221/2008 și ar fundamenta, în contradicție cu dispozițiile constituționale prevăzute de art.6 alin.2 din Constituția României, persistența încălcării unei legi care, în conformitate cu dispozițiile art.3 lit.c din Legea nr.330/2009, își produce efectele și ulterior abrogării sale prin Legea nr.330/2009, pentru personalul care a desfășurat activități didactice în prezenta speță în intervalul 01.10.2008-31.12.2009 și în continuare, după intrarea în vigoare a legii unitare a salarizării.
Concluzionând, Curtea consideră că subzistă temeiul aplicării măririi salariale fundamentat pe dispozițiile OG nr.15/2008 aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008 și ulterior datei de 01.01.2010 pentru personalul didactic în funcție anterior datei de 01.01.2010, ca efect al dispozițiilor cu valoare de principiu cuprinse în art.3 lit.c din Legea nr.330/2009. Singura diferență constă în faptul că aceste creșteri salariale, care s-au datorat schimbării coeficienților de ierarhizare, vor fi incluse în salariul personalului în funcție la data de 01.10.2010, în vreme ce pentru personalul în cadrat în funcții didactice după data de 01.01.2010 se aplică noile prevederi privind salarizarea ca efect al schimbării cadrului legislativ, chiar dacă, față de această împrejurare, s-ar putea crea premisele unor discrepanțe de salarizare rezultate din schimbarea politicii salariale ca efect al intrării în vigoare a Legii nr.330/2009.
Din aceste motive, instanța de fond nu ar fi avut temei pentru a limita acordarea drepturilor salariale până la 31.12.2009 și din rațiuni similare instanța de recurs procedează în aceeași manieră. În plus, în conformitate cu regulile procedurale ce reglementează procesul civil, instanța de control judiciar este sesizată, ca urmare a declarării căii de atac, cu verificarea legalității soluției instanței de fond în raport de legile în vigoare la data formulării cererii și la data pronunțării sentinței recurate.
Orice schimbare intervenită în forma actelor legislative avute în vedere de instanța de fond, după data pronunțării, nu infirmă legalitatea soluției acesteia, ci reprezintă o chestiune de executare pe care partea interesată o poate opune salariatului aflat în posesia unui titlu executoriu prin formularea unei contestații la executare, sau, după caz, prin aplicarea noii legi de la data intrării în vigoare a respectivului act normativ.
Reținând argumentele ce preced, Curtea nu are suport legal substanțial și procedural pentru a limita în timp efectele sentinței recurate, chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009. Pe de o parte, Curtea nu poate schimba o soluție legală la momentul pronunțării, doar pentru că a intervenit o dispoziție legală ulterioară, aspectele de aplicare în timp a legii revenind instituției care plătește drepturile salariale în conformitate cu legea în vigoare la data exigibilității acestor drepturi, iar pe de altă parte pentru că înseși dispozițiile de principiu emanate din conținutul art.3 lit.c din Legea nr.330/2009 fac vorbire despre stabilirea noului sistem de salarizare cu luarea în considerare a majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, împrejurare aplicabilă pe deplin situației reclamanților-intimați care, astfel, au temei pentru a primi salariile calculate în funcție de elementele precizate în OG nr.15/2008 și Legea nr.221/2008 și după data de 01.01.2010.
În privința criticii referitoare la pretinsa confuzie generată de modalitatea de întocmire dispozitivului sentinței recurate, Curtea le apreciază ca nefondate în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispozitivului, Tribunalul Teleormana obligat recurentul-pârât la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, rezultate din neaplicarea Legii nr.220/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, începând cu 01.10.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Nu este menționată nicio referire la procentul de 50% în loc de 37% așa cum reține recurentul care, este posibil, raportat la conținutul concret al dispozitivului sentinței recurate, să se fi aflat în eroare cu privire la sentința pe care a înțeles să o atace. Nu poate rezulta nicio confuzie la momentul punerii în aplicare a dispozitivului sentinței recurate care precizează clar elementul legal în funcție de care urmează a fi făcute calculele efective precum și data de la care aceste calcule pot fi realizate benevol de către compartimentele de contabilitate ale ordonatorilor de credite sau, în cadrul etapei executării silite, printr-o expertiză tehnică contabilă.
Reținând că recurentul-pârât a căzut în pretenții, instanța de fond l-a obligat pe acesta să plătească cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 400 Ron, aspect criticat de recurent care a afirmat că onorariul a fost plătit de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, iar acesta nu are calitate procesuală în cauză.
Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, Sindicatul Învățământului Preuniversitar T are calitatea de reprezentant (mandatar) legal al reclamanților individualizați în dispozitivul sentinței recurate. În această calitate, reprezentantul acționează în numele și pe seama celor reprezentați, în cadrul acestui mandat încadrându-se și posibilitatea reprezentantului de a angaja, pentru susținerea cauzei în care este mandatat, un apărător ales, ceea ce în prezenta cauză s-a și petrecut.
Din modul în care este formulată dispoziția din sentința recurată rezultă că plata onorariului urmează să fie făcută direct reclamanților, iar nu sindicatului, chiar dacă subzistă posibilitatea ca acesta din urmă să fi achitat onorariul apărătorului. Având în vedere că Sindicatul acționează în numele și pe seama membrilor de sindicat, în baza unei împuterniciri izvorâtă din lege, toate acțiunile sale au repercusiuni în patrimoniul celor reprezentați care au obligația, similar mandatului de drept comun, de a acoperi cheltuielile făcute de mandatar, în speță de sindicat, în exercitarea mandatului. Prin urmare, indiferent cine a făcut plata efectivă a onorariului apărătorului, obligația plății acestuia revine reclamanților-intimați, iar nu Sindicatului care poate avansa asemenea cheltuieli, dar pe seama mandanților care datorează o asemenea plată.
În privința pretinsei informități a cererii de chemare în judecată, legată de faptul că aceasta a fost semnată și ștampilată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T ce reprezintă o structură sindicală federativă, Curtea apreciază și aceste critici ca nefiind fondate.
În acest sens, Curtea recomandă recurentului să lectureze cu atenție mențiunile ce apar pe copia cererii de chemare în judecată cu care a fost citat de instanța de fond, împrejurare ce îi va permite să constate, similar instanței de recurs, că acțiunea este semnată de apărătorul angajat de mandatarul legal al reclamanților membri de sindicat. Acest apărător avea, la rândul său, mandat pentru semnarea cererii de chemare în judecată în baza împuternicirii avocațiale nr.277 din 4.08.2009 (fila 11 dosar fond), împuternicire pe care apare aceeași semnătură și aceeași ștampilă a avocatei.
Este adevărat că la finalul cererii de chemare în judecată apare numele profesorului (probabil liderul de sindicat) însă coroborarea semnăturii de pe această cerere cu cea de pe împuternicirea avocațială conduce la o singură concluzie logică și anume: semnarea și ștampilarea cererii de chemare în judecată de către apărătorul în baza contractului de asistență juridică ne.28/2009.
Față de conținutul dispozițiilor art.112 Cod pr.civilă, nu rezultă obligativitatea aplicării ștampilei pe cererea de chemare în judecată, chiar și în ipoteza în care aceasta este redactată de apărător sau de o persoană juridică.
Sindicatul Învățământului Preuniversitar T are posibilitatea de a-și reprezenta membrii, chiar dacă este o structură federativă, nicio dispoziție expresă din Legea nr.54/2003 neinterzicând unei structuri federative, din aceeași ramură de activitate, să reprezinte în instanță interesele membrilor de sindicat într-o unitate afiliată structurii federative.
Atât timp cât prevederile art.31 din Legea nr.54/2003 permit organizației sindicale de tip federativ să desemneze reprezentanți care să trateze cu conducerile administrative ale sindicatului din unități, în scopul de a le asista sau reprezenta interesele în toate situațiile, rezultă că subzistă posibilitatea ca aceste structuri să acționeze în instanță în calitate de reprezentanți legali ai membrilor de sindicat din sindicatele unităților afiliate la sindicatul cu structură federativă.
Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse Curtea apreciază că recursul formulat este neîntemeiat, nefiind incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, împrejurare față de care, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează să respingă recursul.
În baza art.274 Cod pr.civilă, va obliga recurentul să plătească intimaților suma de 400 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Grupul Școlar Agricol, împotriva sentinței civile nr.1759 din data de 30.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membrii săi de sindicat, respectiv în numele reclamanților, -, -, -, -, a, -, -, G, -, -ta, -, -, -, R, R, -, -, Mari -, a, și cu intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului A, Inspectoratul Școlar al Județului și Instituția primarului Municipiului
Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 400 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./19.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Magdalena PetreJudecători:Magdalena Petre, Dorina Zeca, Amelia Farmathy
