Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 943/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTELE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
(nr. dosar în format vechi 2465/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 943R
Ședința publică de la 23 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Magdalena Petre
GREFIER - - -
*******************
Pe rol, soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă " " -, împotriva sentinței civile nr. 88/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect -drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta-pârâtă, reprezentată de apărătorul său ales, avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. -/01.06.2009, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că părțile au fost citate pentru acest termen în vederea discutării continuării judecății, față de împrejurarea că recursul declarat împotriva încheierii din data de 02.06.2009, pronunțată de C în prezentul dosar, a fost soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, după care:
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 245 coroborate cu dispozițiile art. 151 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol, în vederea continuării judecății.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, depune la dosar înscrisuri privind schimbarea denumirii societății, învederând că, de la data de 01.01.2010, denumirea societății s-a schimbat din "" -, în " " - și declară că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act de schimbarea denumirii societății recurente și, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea, în parte, a sentinței recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată în ceea ce privește plata suplimentelor salariale aferente sărbătorilor de Paște pentru anul 2005 și de C pentru anii 2004 - 2005.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 88 din data de 22.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal, în opinie majoritară, a admism în partem acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta - și, în consecință, a obligat pârâta, la plata către reclamantă, a sumei de 2.576 lei, reprezentând contravaloarea primelor de Paști pentru anul 2005 și de C pentru anii 2004 - 2005, sume ce se vor actualiza cu rata inflației, la data plății efective.
Totodată, a constatat că este prescris dreptul reclamantei de a solicita plata primei de Paști pentru anul 2004 și, în consecință, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata acestei prime, ca fiind prescrisă.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că reclamanta a fost salariata - - Sucursala V, până la data de 01.02.2006, când raporturile sale de muncă au încetat, ca efect al pensionării (adeverința nr. 602/12.10.2007), aceasta solicitând plata primelor de Paște și de C pentru anii 2004 - 2005.
Potrivit dispozițiilor art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004: " Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații - vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe - Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu, în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.".
2 al aceluiași articol prevede că: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.".
Art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă pe 2004 are același conținut și în anii următori.
Din interpretarea sistematică a celor două dispoziții, rezultă că drepturile respective au fost incluse în salariul angajaților numai pentru anul 2003.
Dacă părțile nu ar fi intenționat să convină acordarea suplimentelor salariale de Paști și de C și pe anii 2004 - 2007, atunci nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1 în contractele colective de muncă aplicabile pe acei ani.
De altfel, salariul de bază mediu pe la care se referă art. 168 alin. 1, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere, în salariul angajaților, a echivalentului acestui salariu reprezintă o calculare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului.
Instanța de fond a apreciat că pârâta nu a probat susținerea că suplimentele se regăsesc în salariul reclamantei, deși sarcina probei îi revenea, conform dispozițiilor art. 287 din Codul muncii.
De asemenea, a apreciat că Hotărârea Comisiei Paritare, prin care s-a convenit în sensul ca primele să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, numai aceasta, în sine, nu face dovada acordării drepturilor salariale în discuție, singura probă certă fiind expertiza contabilă, pentru care, însă, pârâta nu a achitat onorariul.
În raport de cele menționate mai sus, prima instanță a reținut că reclamanta, în calitate de salariat al - nu a beneficiat de suplimentele salariale de Paști și C ce i se cuvin pentru anii 2004 - 2005.
În ceea ce privește prima de Paști pentru anul 2004, instanța de fond a constatat că dreptul la acțiune este prescris, pentru considerentele care se vor succede mai jos:
Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. 1 lit. c) din Codul muncii:"Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.".
Întrucât acțiunea a fost promovată de reclamantă la data de 23.10.2007, dreptul la plata primei de Paște pentru anul 2004 este prescris, fiind depășit termenul de prescripție de 3 ani.
Instanța de fond a mai reținut că pârâta a comunicat instanței cuantumul salariului de bază mediu la nivelul, acesta fiind de 799 lei pentru Cul anului 2004, de 850 lei pentru Paștele anului 2005 și de 927 lei pentru Cul anului 2005, valoarea totală a acestora fiind de 2.576 lei.
Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, prima instanță a admis, doar în parte, acțiunea (întrucât în ceea ce privește suma reprezentând prima de Paști pentru anul 2004 dreptul la acțiune este prescris), obligând-o pe pârâtă la plata, către reclamantă, a sumei de 2.576 lei, reprezentând contravaloarea primelor de Paști pentru anul 2005 și de C pentru anii 2004 - 2005,
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta " " - (fostă - - Membru Grup), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă reia descrierea situației de fapt și arată, în esență, următoarele:
- promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
- dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
- sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
- modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamant.
Totodată, în completarea motivelor de recurs (filele 17 - 25 dosar recurs), recurenta-pârâtă " " -, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 Cod proc. civilă, ca motiv de ordine publică, invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, în ceea ce privește soluționarea, în fond, a pricinii.
Recurenta-pârâtă nu indică alte temeiuri de drept ale cererii sale de recurs.
Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la recurs.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului,Curtea,în opinie majoritară, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenta " " - (fostă - - membru Grup) nu a indicat toate temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând, în mod generic, doar dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 3041Cod proc. civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin.3 Cod proc. civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor și în dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul și prin prisma acestor temeiuri de drept.
Referitor la motivul de ordine publică, formulat de recurenta-pârâtă și anume, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman în ceea ce privește soluționarea pricinii în fond, Curtea apreciază că acest motiv este nefondat, astfel că va fi înlăturat ca atare, excepția invocată fiind neîntemeiată, în raport de faptul că salariata recurentă-reclamantă are domiciliul (așa cum a și indicat în cererea de chemare în judecată) în orașul V, județul T, localitate ce este situată în circumscripția teritorială a Tribunalului Teleorman.
Or, prezenta cauză fiind un conflict de muncă, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 284 din Codul muncii, potrivit cărora:
"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adreseazăinstanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliulsau reședința ori, după caz, sediul.".
În ceea ce privește recursul, Curtea va înlătura critica referitoare la prematuritatea acțiunii, deoarece din prevederile art. 168 alin. 1din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pentru anii 2003 - 2006, rezultă că dreptul salariatului de a beneficia de venituri suplimentare este prevăzut sub condiția suspensivă a evenimentelor de Paști și de C, acest drept născându-se la data împlinirii condiției suspensive.
Potrivit prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care dreptul solicitat este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data împlinirii condiției sau expirării termenului, dreptul la acțiune fiind actual născut personal, reclamanta având un interes material care a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea acestui drept.
Curtea reține și faptul că aspectele, față de care recurenta-pârâtă invocă prematuritatea cererii de chemare în judecată, vizează negocierile ce ar fi trebuit purtate între patronat și salariați cu cel puțin 15 zile calendaristice anterior evenimentelor de Paști și, însă, pe care semnatarii Contractului Colectiv de Muncă le-au impus anterior acordării, fiecărui salariat, suplimentărilor de Paști și de C, nu afectează în nici un fel dreptul salariatului de a beneficia de această suplimentare a drepturilor salariale, ci doar condițiile concrete în care, la nivelul unității, se acordau sumele respective. Așadar, obiectul negocierii nu era însuși dreptul la suplimentarea drepturilor salariale, ci doar nivelul sumei, beneficiarii suplimentărilor între salariații etc. Urmează, așadar, a se înlătura aceste susțineri asupra prematurității acțiunii, neplata unui drept salarial, la împlinirea condiției suspensive prevăzute în, dând dreptul beneficiarului de a se adresa instanței de judecată, cu o cerere.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c) din Codul muncii, întrucât este vorba despre drepturi salariale, așa cum se menționează în contractul colectiv de muncă, indiferent că acestea sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 283 lit. c) din Codul muncii:
"Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: - c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; -".
Ca urmare, va fi înlăturată susținerea recurentei-pârâte privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 283 lit. e) din Codul muncii, deoarece aceste norme sunt aplicabile unei alte situații juridice și anume, atunci când se pune problema executării sau neexecutării Contractului Colectiv de Muncă, iar nu a unor drepturi bănești recunoscute salariatului, situație ce se încadrează în dispozițiile lit. c) din același text.
Cu privire la fondul dreptului dedus judecății, Curtea constată pozițiile divergente ale părților litigante: astfel, reclamanta a susținut că suplimentările salariale ce trebiau acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, pe perioada arătată, nu au fost plătite de către angajator, în timp ce angajatorul - A s-a apărat, susținând că a achitat tuturor salariaților aceste suplimentări, însă nu în lunile în care s-au sărbătorit Paștele și Cul, ci în fiecare lună, întrucât suplimentările ar fi fost incluse în salariile de bază ale angajaților săi.
Astfel, prin acțiunea cu care a investit instanța de fond, intimata-reclamantă, în calitate de salariată a recurentei-pârâte, a solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii unor drepturi bănești (suplimente salariale de Paști și de C pe anii 2004 - 2007), invocând, în susținerea acestor pretenții, prevederile art. 168 alin. 1 din la nivelul societății angajatoare.
Potrivit acestui text:"Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații service - vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe service - ".
Dacă, potrivit prevederilor art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, aplicabile pe anii 2004 - 2006, este neîndoielnică voința părților contractante în sensul existenței dreptului salariaților la acordarea stimulentelor de Paști și de C și a obligației corelative a angajatorului la acordarea acestora, prevederile alin. 2 al aceluiași articol, referitoare la modalitatea plății drepturilor bănești respective, sunt, în mod neîndoielnic, neclare.
Curtea apreciază că Nota asupra precizării asupra situației primelor de Paști și de C, prevăzute de art. 168 din Contractului Colectiv de Muncă al și Hotărârea Comisiei Paritare a, înregistrată sub nr. 12019/01.04.2008, prin care părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, corespunzătoare anilor 2004 - 2006, conveniseră că modalitatea de plată a drepturilor bănești cuvenite intimatei-reclamante, a constituit-o, începând cu anul 2003, includerea în salariul de bază a fiecărui salariat a acestor drepturi, este conformă cu prevedrile art. 9 și art. 10 din contractele colective de muncă, cât și cu prevedrile Anexei 2 pct. 4 acestor contracte și că reprezintă o interpretare convențională a dispozițiilor art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă, provenită de la semnatarii contractului și valabile din punct de vedere juridic, deoarece reprezintă explicitarea unei clauze neclare, dată de părțile convenției, iar nu o modificare a contractului colectiv de muncă, ce ar fi intervenit ulterior încetării acestui contract. Fiind vorba despre o interpretare a clauzelor unui contract colectiv de muncă, în privința acesteia nu erau aplicabile dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996, referitoare la formalitatea înregistrării sale și aceasta, chiar dacă avea efect retroactiv, era validă, întrucât reprezenta, astfel cum corect a susținut recurenta-pârâtă, o operațiune de lămurire a unui text neclar, justificată de redactarea acestuia în trecut.
Având în vedere caracterul echivoc al clauzei contractuale cuprinsă în art. 168 alin.1 din Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate, în vederea verificării apărărilor recurentei-pârâte, formulate în prezentul conflict de drepturi, instanța de fond avea obligația de a interpreta această clauză în conformitate cu dispozițiile art. 977 și următoarele din Codul civil și, subsecvent, de a verifica achitarea efectivă a drepturilor bănești solicitate.
Cum cantumul sumei pretinse de intimata-reclamantă este contestat de recurenta-pârâtă, atât în privința întinderii, cât și în privința caracterului datorat, pretinzându-se că ar fi fost achitată în tranșe, instanța fondului, practic, avea a aprecia asupra interpretării clauzei neclare reprezentată de dispozițiile art. 168 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anii 2004 - 2006, referitoare la modalitatea de plată a drepturilor datorate intimatei-reclamante, precum și a verifica susținerile recurentei-pârâte privind achitarea suplimentelor salariale, administrând, în acest scop, proba cu expertiză contabilă judiciară.
Curtea constată că, în faza judecății în fond a procesului, pârâta - - membru Grup nu a probat în nici un fel susținerile sale. Astfel, deși, în temeiul dispozițiilor art. 287 Codul muncii, societății pârâte, în calitate de angajator, îi revenea sarcina probei, atât la cererea reclamantei, cât și la cererea pârâtei, a fost administrată doar proba cu înscrisuri.
Pentru acest motiv, prima instanță, exercitându-și rolul activ și procedând în concordanță cuprincipiul nemijlocirii, a dispus, din oficiu, administrarea probei cu expertiză contabilă judiciară, prin care să se stabilească, cu certitudine, dacă suplimentările salariale au fost sau nu au fost incluse în salariul intimatei-reclamante.
Cu toate acestea, pârâta - nu a achitat onorariul de expert stabilit de instanța de fond în sarcina sa, astfel că expertiza contabilă nu s-a putut efectua din culpa acesteia.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază criticile recurentei-pârâte drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura, ca nefondate și, însușindu-și atât opinia, cât și argumentele primei instanțe, consideră că hotărârea fondului este legală și temeinică, urmând aom enține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta " " -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă " " -, împotriva sentinței civile nr. 88 din data de 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu reclamanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
red: / tehnored:
2 ex. / 19.03.2010
Jud. fond:;
Cu opinia separată a doamnei judecător, în sensul următor:
Admite recursul.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Respinge pretențiile, ca neîntemeiate.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2010.
Contrar opiniei majoritare exprimată de colegii magistrați care au compus completul de judecată la data soluționării prezentei decizii, apreciez că recursul formulat de recurenta - SA - GRUP este întemeiat și trebuia admis, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în considerarea următoarelor argumente:
Părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au lămurit clauza neclară prin Nota Comisiei Paritare din 6.11.2007, fiind evident și logic faptul că ulterior anului 2003 nu a mai existat asumarea obligației de a mai acorda distinct de salariile primite după anul 2003, prime de Paști și
În perioada ulterioară anului 2003 salariile au continuat să crească, bineînțeles în cuantumuri diferite, ca efect al aplicării procentelor exprimând majorările salariale (altele decât primele de Paști și C) la salariile pe care le primeau angajații. Aceste salarii aveau deja incluse contravaloarea celor două prime, prin urmare începând cu anul 2003, contravaloarea primelor a fost inclusă lunar în salariul angajaților, dar cu sublinierea că unitatea angajatoare nu și-a asumat obligația de a mări în fiecare an acest salariu prin adăugarea contravalorii acestor prime la salariul care le cuprinde deja, după cum nu și-a asumat obligația d ea le acorda separat în preajma celor două sărbători creștine. Din acest motiv, aceste prime nu mai puteau figura distinct pe statele de plată.
Aceste împrejurări arată foarte clar că pretențiile reclamanților derivă doar dintr-o speculare a unei clauze cu conținut neclar. Este evident că părțile au convenit ca în anul 2003 salariile să crească substanțial prin includerea în salariu a contravalorii acestor prime, la care s-au adăugat celelalte majorări salariale, urmând ca din anul 2004 astfel de prime să nu mai fie acordate, ci doar să fie aplicat la salariul din 2003 (cu primele și majorările din 2003 incluse) majorările negociate pentru anii 2004 și anii care au urmat.
Referitor la modalitatea și efectele Notei semnată de Comisia Paritară în 6.11.2007, raportată la conținutul și interpretarea clauzelor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, se reține următoarele:
Prin argumentele cu care instanța de fond și-a susținut soluția s-a realizat o interpretare a prevederilor Contractului colectiv de muncă semnat în anul 2003, deși aceste dispoziții contractuale au fost deja interpretate de către părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă, de comun acord, prin semnarea Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007.
Această notă, conținând interpretarea clauzelor contractuale neclare, este obligatorie pentru părțile semnatare ale, dar, în egală măsură, și pentru instanță, câtă vreme nu a existat vreun capăt de cerere având ca obiect declararea nulității Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 sau dovada declarării irevocabile a unei asemenea nulități ca efect al unui demers procedural distinct.
Nota Comisiei Paritare reprezintă o convenție de interpretare a unor clauze cu înțeles neclar, interpretarea având aceeași forță juridică obligatorie ca și dispozițiile pe care le interpretează. Din această perspectivă interpretarea se referă întotdeauna la un text deja existent, așa încât nu s-ar putea susține că operațiunea interpretării ar imprima Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 un caracter retroactiv.
În ipoteza în care s-ar considera că interpretarea dată de Comisia Paritară prin Nota din 6.11.2007 ar fi realizat o modificare a clauzelor contractuale, iar această modificare ar fi nelegală pentru că a intervenit după încetarea efectelor contractului, Curtea reține următoarele aspecte:
Primul aspect vizează chiar conținutul actelor adiționale la Contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003.
Potrivit dispozițiilor art.I din Actul Adițional nr.3, încheiat la 03.05.2006, înregistrat la a Municipiului B la04.05.2006 și aceluiași articol din Actul Adițional nr.4 încheiat la02.05.2007 și înregistrat la a Municipiului B la 03.05.2007, a fost prelungită aplicarea Contractului colectiv de muncă înregistrat la a Municipiului B sub nr.9002/31.10.2003 pe perioadă de minim un an de la data înregistrării celor două acte adiționale mai sus precizate, Nota Comisiei Paritare a fost înregistrată la data de 6.11.2007, în condițiile în care aplicabilitatea contractului colectiv de muncă negociat în 2003 se extindea până cel puțin la data de 03.05.2008.
Pe cale de consecință, Contractul colectiv de muncă înregistrat inițial la data de 31.10.2003, cuprinzând cele două Acte Adiționale, era în vigoare la data la care Comisia Paritară a interpretat clauzele neclare și echivoce și nici o dispoziție legală nu împiedica părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă din anul 2003 să negocieze și să convină asupra eventualei modificări a clauzelor inițiale.
În realitate, din conținutul Notei Comisiei Paritare din 6.11.2007 rezultă că nu s-a urmărit o modificare în ceea ce privește drepturile salariaților, ci doar o altă exprimare, mult mai clară, a unui articol din Contractul colectiv de muncă negociat în anul 2003 și lămurirea semnificației aceluiași articol prin prisma realității negocierilor care s-au purtat între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Din această perspectivă, Hotărârea din 31.03.2008 a Comisiei Paritare nu își găsește utilitatea practică, de vreme ce interpretarea Contractului colectiv de muncă încheiat în 2003 fost deja realizată prin Nota Comisiei Paritare, înregistrată la a Municipiului B la data de 6.11.2007, Notă căreia Curtea îi acordă relevanță juridică obligatorie, similară prevederilor contractuale pe care le interpretează.
Prin lămurirea conținutului clauzelor Contractului colectiv de muncă negociat, semnat și înregistrat în anul 2003, nu s-a renunțat la acordarea unui drept reprezentat de primele de Paști și C, ci s-a precizat cu claritate că acestea au fost incluse în salariul de bază și ulterior anului 2004.
Prin semnarea Notei de către membrii Comisiei Paritare s-a probat existența consensului în ceea ce privește interpretarea contractului colectiv de muncă, fiind îndeplinită cerința înscrisă în teza Iaa rt.9 din Contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, ceea ce face inaplicabilă dispoziția înscrisă în teza a II-a a aceluiași articol.
Reținând forța obligatorie a Notei Comisiei Paritare care avea atribuția, conform dispozițiilor art.10 alin.1 din Contractul colectiv de muncă negociat și semnat în anul 2003, de a dispune rezolvarea problemelor legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea Contractul colectiv de muncă, Curtea apreciază că, în cauză, concluziile expertizei nu ar fi fost utile câtă vreme respingerea pretențiilor se raportează la constatarea forței obligatorii a interpretării clauzelor contractuale, interpretare ce a făcut obiectul Notei semnate de membrii Comisiei paritare.
Apreciind că prin analiza realizată instanța de fond a ignorat obligația de a ține cont de interpretarea lămuritoare a Contractului colectiv de muncă din 2003, interpretare care este rezultatul acordului de voință al părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă, pretențiile intimaților-reclamanți fiind neîntemeiate, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii pretențiilor și va menține celelalte dispoziții.
JUDECĂTOR,
Președinte:Dorina ZecaJudecători:Dorina Zeca, Amelia Farmathy, Magdalena Petre
