Drepturi salariale (banesti). Decizia 983/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CIVILĂ PENTRU CAUZE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 983/R-CM
Ședința publică din 20 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu același sediu, reprezentat de Direcția Generală Finanțelor Publice a județului V, împotriva sentinței civile nr. 251 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 13 mai 2009, iar discuțiile de la acea dată s-au consemnat în încheierea de ședință, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 14.04.2008, pe rolul Tribunalului București, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel București, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să plătească drepturile reprezentând creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, la art.1 alin.1 începând cu 01.01.2007 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, actualizate la data plății efective în trei etape astfel: cu 5 % începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007, precum și actualizarea cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin acte normative succesive, respectiv OG nr.6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.
În acest fel s- creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat doar prin acordarea creșterilor salariale în cauză categoriilor profesionale care au fost exceptate.
A mai arătat reclamanta că în perioada mai 2004 - septembrie 2007 exercitat funcția de judecător în cadrul Curții de Apel București, iar anterior eliberării din funcția de judecător, în urma demisiei, s-a aflat în perioada suspendării din funcție la cerere, începând cu luna octombrie 2007.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost modificată și completată.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art.115 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei pentru următoarele considerente: în mod netemeinic se face referire la acte normative care reglementează salarizarea altor categorii profesionale; dispozițiile nr.OG3/2006 au fost abrogate prin nr.OUG27/2006; pretențiile reclamantei sunt cu atât mai nefondate cu cât în anul 2006 indemnizațiile magistraților au fost substanțial majorate prin noua grilă de salarizare; reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea ei; în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000; orice diferență de tratament nu semnifică, automat, încălcarea art.14 din Convenție, referitor la discriminare.
De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe motivul că acțiunea introductivă are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau tinde la modificarea actelor normative și astfel să intră în sferă puterii legislative.
în cauză a formulat întâmpinare și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că între părți nu există raporturi juridice de dreptul muncii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamanta invocă instituirea unei discriminării în raport cu judecătorii de la instanța supremă și față de alte categorii de personal din sectorul bugetar, însă fiind salarizată în baza unei legi speciale nu poate beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea ei. A mai arătat că nu solicită aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de către angajator, ci urmărește pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să extindă dispozițiile legale ale actelor normative criticate (OG nr.10/2007; Legea nr.154/1998).
Prin încheierea din data de 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea de îndată la Curtea de Apel București în temeiul art.I și II din nr.OUG75/2008, spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. dosar -, după declinările succesive pronunțate de Curtea de Apel București și Curtea de APEL PITEȘTI.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.251/03.03.2009, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție, obligând pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București să plătească reclamantei creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în 3 etape, astfel: de 5% (față de nivelul lunii decembrie 2006) începând cu data de 01.01.2007; de 2% (față de nivelul lunii martie 2007) începând cu perioada 01.04.2007, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a fost obligat să aloce pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel București fondurile bănești pentru plata efectivă a acestor drepturi.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că nu este întemeiată, respingând-o ca atare.
Astfel, conform art.19 din Legea nr.500/2002, atribuțiile acestui minister constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc. ceea ce înseamnă că în acțiunea prin care se solicită obligarea sa la alocarea fondurilor bănești necesare plății acestor drepturi, acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamantei, se prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare, este inclusă și reclamanta.
Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul a reținut că prin nr.OG10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1 din acest act normativ, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și magistraților, motivându-se, printre altele și prin aceea că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Această apărare nu poate fi primită de vreme ce creșterile salariale prevăzute de Ordonanța nr.10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie intrând Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim Procurorului general și acestuia.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art. 5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG nr.10/2007), precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamantei de la beneficiul creșterilor salariale prev. de art. 1 lit.a, b și c din nr.OG10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că dispozițiile art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță sunt și dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Așa fiind, instanța a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, în raport de perioada efectiv lucrată de reclamantă.
Capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, a fost considerat întemeiat, din perspectiva dispozițiilor art.161 pct. 4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanta ar fi beneficiat la momentul la care pârâții îi datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Instanța a admis cerea de chemare în garanție față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice pe considerentul că, potrivit art.10 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, acest pârât elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, propunând rectificările corespunzătoare. În consecință, instanța a obligat acest chemat în garanție să aloce fondurile necesare acordării diferențelor de drepturi salariale arătate mai sus.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin
Prin recursul său, Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, arătând, în esență, următoarele:
- instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece reclamanta este salarizată în temeiul unei legi speciale, iar instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizată de la bugetul de stat și neprevederea sau prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, reprezintă o problemă de legiferare;
- prin deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în ședința din 03.07.2008 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din nr.OG137/2000 în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, misiunea instanțelor fiind doar aceea de a soluționa litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective, considerente ce rezultă și din decizia nr.1325/04.12.2008 a Curții Constituționale;
- soluția tribunalului este nelegală fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece reclamanta este salarizată în temeiul unei legi speciale, care stabilește exhaustiv drepturile de care beneficiază și care nu se aplică și altor bugetari, iar decizia de a nu se acorda indexări magistraților în anul 2007 avut în vedere că aceștia au beneficiat în 2006, potrivit nr.OUG27/2006, de majorarea valorii de referință sectorială;
- susținerile potrivit cărora magistrații ar fi singura categorie exceptată de la indexare nu sunt reale, existând și alte categorii profesionale ce au beneficiat de majorări în 2006 și care nu au mai primit indexări în 2007, iar argumentația cu privire la discriminare creată între magistrații Curții Constituționale și magistrații instanțelor este nefondată față de dispozițiile art.1 al.3 din nr.OG137/2000, deoarece între aceste categorii există deosebită majore în ceea ce privește atribuțiile, modul și condițiile de numire în funcție;
- reglementarea prin lege sau printr-un act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane sau nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit de nr.OG137/2000, deoarece nici unul dintre criteriile prevăzute de art.2 al.1 din ordonanță nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege;
- nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a se reține tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și nu există o justificare obiectivă sau rezonabilă pentru aceste situații;
- dispozițiile art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Protocolul nr.12 la aceasta nu se aplică în cauză, potrivit art.20 al.2 din Constituția României, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască drepturile solicitate.
Prin recursul său, Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit motivelor de recurs prevăzute de art.304 pct.5, 8, 9 și 3041Cod procedură civilă arătând, în esență, că greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a recurentului față de atribuțiile acestuia, faptul că acțiunea era inadmisibilă față de acesta sau prematură față de lipsa culpei acestuia.
S-a mai arătat că reclamanta nu se încadrează în categoria beneficiarilor majorărilor stabilite prin nr.OUG24/2000, ordonanța prevăzând expres categoriile de funcționari ce beneficiază de aceste majorări, iar reclamanta nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu beneficiarii de majorări salariale, astfel că acțiunea acesteia este inadmisibilă.
Recursul formulat de către Ministerul Justiției și Libertăților este nefondat, iar recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice este tardiv formulat.
Recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, este nefondat pentru că prima instanță nu a făcut altceva decât să analizeze incidența unor dispoziții legale, fiind atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii, prin Decizia nr.VI/2007, a statuat că este atributul instanței de a verifica dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane, respectiv sporul acordat magistraților ce au soluționat cauze privind fapte de corupție, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de dispozițiile art.16 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit de normele internaționale.
Ca atare, în mod corect a reținut prima instanță că este atributul instanței de judecată de a verifica dacă acordarea indexărilor pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
Fiind vorba de indexări ce trebuiau acordate la salariul reclamantei, iar între reclamantă și pârât există raporturi de muncă, este evident că între aceștia există un conflict de muncă, de competența instanței de a-l soluționa.
Sentința este legală chiar și în condițiile constatării neconstituționalității art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din nr.OG137/2000, deoarece acțiunea reclamantei a fost admisă nu doar în baza art.2 din această ordonanță, ci și în baza nr.OG10/2007, reglementare ce trebuie aplicată potrivit scopului ei tuturor salariaților bugetari, precum și în baza art.5 și 6 din Codul muncii ce reglementează același principiu al nediscriminării, precum și în baza art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce se aplică cu prioritate față de legislația națională, potrivit art.20 din Constituția României.
La toate aceste texte de lege se adaugă și dispozițiile art.4 și 16 din Constituția României, ce reglementează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării.
Și cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este nefondată pentru că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii.
Scopul acordării indexărilor prin nr.OG10/2007 este acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, iar reclamanta se află într-o situație comparabilă cu categoriile de personal avute în vedere, caracteristica comună fiind aceea că salariile, respectiv indemnizațiile, se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare, potrivit art.157 al.2 Codul muncii.
Majorările valorii de referință sectorială pentru magistrați, prin nr.OUG27/2006, nu puteau să aibă drept scop acoperirea inflației pentru anul următor.
Necesitatea menținerii în timp a aceluiași raport între salariul nominal și cel real nu poate opera numai pentru personalul bugetar avut în vedere de nr.OG10/2007.
Aplicând diferit dreptul de indexare al salariilor se ajunge la încălcarea principiului diferențierii salariilor în raport cu funcția îndeplinită.
Recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice este tardiv față de dispozițiile art.80 din Legea nr.169/1999, fiind formulat peste termenul legal de 10 zile de la comunicarea sentinței recurate.
Astfel, copia sentinței recurate i-a fost comunicată recurentului la data de 13.03.2009, iar recursul formulat de acesta, data poștei menționată pe plicul de expediție, este din 25.03.2009.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților și ca tardiv formulat recursul Ministerului Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.251 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin Direcția Generală Finanțelor Publice V, împotriva aceleeași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și pentru cauze cu minori și de familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/12.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
