Drepturi salariale (banesti). Decizia 994/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 994
Ședința publică din data de 10 iunie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,--14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.130 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți: G, toți cu domiciliul ales în Câmpina,-, jud.P și în contradictoriu cu intimații-pârâți:Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, jud.P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud.P, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, precum și faptul că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6510/105/11.10.2007 reclamanții G, au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Ministerul Economiei si Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata despăgubirilor constând in drepturi salariale reprezentând 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară conform OUG nr. 43/2002, pentru perioada 01.11.2005-01.04.2006, spor acordat pentru magistrații care efectuează urmărirea penală si judecă fapte de corupție, in temeiul art. 21 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată si modificată prin Legea nr. 27/2004, reactualizate cu indicele de inflație si efectuarea cuvenitelor mențiuni in carnetele de muncă.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s- constatat existenta unei discriminări directe potrivit prevederilor art.2 al.1 si 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și aprobările ulterioare, in sensul că se aplică un tratament diferențiat între magistrații care efectuează urmărirea penala in cauzele de prevenire si combatere corupției și judecă asemenea cauze, in raport de ceilalți magistrați.
Au mai arătat reclamanții că prin sentința nr.45 din data de 11.01.2006, rămasă definitivă si irevocabilă, Tribunalul Prahova admis acțiunea pe care au formulat-o, ce avut același obiect și obligat parații Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să plătească fiecăruia drepturile salariale reprezentând sporul de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunara, pentru perioada 01.05.2004- noiembrie 2005, dar rămas neacoperită perioada 01.11.2005- 01.04.2006- dată la care, conform art. 40 din OUG nr. 27/2006, au intrat in vigoare noile prevederi privitoare la salarizarea judecătorilor si procurorilor.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ invocat excepția necompetentei materiale instanței, susținând că potrivit dispozițiilor art. 27 al.1 din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminata poate formula in fața instanței de judecată cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, astfel că judecătoria este competentă să soluțione ze cauza.
Pe fondul cauzei, paratul solicitat instanței ca la soluționarea cauzei să se facă aplicarea Deciziei nr. VI/15.01.2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, același pârât formulat si cerere de chemare în garanție Ministerului Economiei si Finanțelor pentru ca, in situația în care se admite acțiunea, acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză,prin sentința civilă nr.130 din 18.01.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția necompetentei materiale instanței, a respins cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respingând acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință,instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova la plata către reclamanți drepturilor salariale in cuantum de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară - pentru perioada 01 noiembrie 2005- 01 aprilie 2006- sumă ce va fi actualizata in raport cu rata inflației de la data scadenței până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția de necompetentă materiala instanței invocată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ prin întâmpinare este neîntemeiată deoarece, potrivit art.2 din Codul d e procedură civilă, tribunalele judecă in prima instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege in competenta altor instanțe.
Dispozițiile art. 281 Codul Muncii prevăd că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea contractelor individuale de muncă, precum si cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali stabilite potrivit prezentului cod.
Cum cauza are ca obiect acordarea unor despăgubiri constând in drepturi salariale, competența de soluționare aparține, potrivit prevederilor art.2 din pr.civila, tribunalului, iar nu Judecătoriei Ploiești, cum susținut prin întâmpinare Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
Pentru aceste considerente, tribunalul, in baza art. 137.pr.civilă, a respins excepția necompetentei materiale instanței, ca neîntemeiată.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a, invocată de instanță din oficiu, tribunalul a apreciat că acesta nu poate fi chemat in instanță in calitate de parat, deoarece Consiliul - conform art.16-20 din OG nr. 137/2000 republicată - este instituția abilitată si investită prin lege să aplice dispozițiile legislației in materie de discriminare, cu toate completările si modificările ulterioare, având competentă materiala de se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă si în orice domeniu de activitate.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 43/2002 magistrații care efectuează urmărirea penala si judecă fapte de corupție beneficiază de un spor de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunara, spor ce fost extins conform Legii nr. 58/2004 la alte categorii d e magistrați intre care se menționează conducerea Parchetului de pe lângă ICCJ, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel si procurorii din cadrul DIICOT, procurorii si judecătorii care participă la judecarea cauzelor in care urmărirea penală fost efectuata de Procurorii din cadrul DIICOT.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 185/2005, reținut că prin prevederile OUG nr. 177/2001 si ale legii nr. 61/2004 pentru aprobarea OUG nr. 24/2004, se aplică un tratament diferențiat intre magistrații care efectuează urmărirea penală in cauze de corupție si cei care participă la judecarea acestora in raport cu ceilalți magistrați.
S-a mai arătat că, față de practica neunitara instanțelor judecătorești in materia litigiilor având ca obiect plata sporurilor de 30 %, respectiv 40 %, sporuri acordate pentru judecătorii care sunt implicați în soluționarea cauzelor privind infracțiuni de corupție, Procurorul General al Parchetul de pe lângă ICCJ, in temeiul art. 329 Cod.pr.civilă, formulat recurs in interesul legii pentru se asigura interpretarea si aplicarea unitara legii asupra cauzelor având acest obiect.
Recursul in interesul legii fost soluționat in ședința din 15 ianuarie 2007, conform Deciziei nr. VI publicata in al României partea nr. 327/15.05.2007, și a fost admis stabilindu-se că drepturile salariale prevăzute de art. 11 alin.1 din OUG nr. 177/2002 si art.28 alin.4 din OUG nr. 43/2002, modificata prin OUG nr. 24/2004 si aprobata prin Legea nr. 60/2004, se aplică tuturor magistraților.
Anterior, prin sentința civila nr. 45/2006 definitivă si irevocabilă, Tribunalul Prahova admis cererea care avut același obiect si obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant din prezenta cauză drepturile salariale reprezentând 40 % din indemnizația de bază pentru perioada mai 2004-1.11.2005 rămânând neacoperită perioada 01.11.2005-01.04.2006- dată la care, conform art. 40 din OUG nr. 27/2006, au intrat in vigoare noile prevederi privitoare la salarizarea judecătorilor si procurorilor.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând drepturi salariale constând in sporul de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunara pentru perioada 01.11.2005-01.04.2006, sumele urmând fi actualizate in raport cu rata inflației de la data scadentei până la plata efectivă.
De asemenea, în baza disp.art. 60-63.pr.civilă, tribunalul a respins cererea de chemare in garanție Ministerului Economiei si Finanțelor întrucât acesta nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite.
Împotriva acestei sentințe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat în termen legal recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.cvilă.
Susține recurentul că în mod nelegal prima instanță a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, câtă vreme Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Se învederează că prin legea bugetului de stat nr.388/31.12.2007 au fost aprobate fondurile aprobate Ministerului Public pe anul 2008, pentru plata drepturilor de personal, iar legea nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata unor diferențe de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că nu se justifică acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație.
Se susține în continuare că neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că potrivit art. 14 alin.2 din Legea nr. 500/2002 nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici efectuată din acesta dacă nu există o bază legală din respectiva cheltuială, invocându-se totodată și dispozițiile art. 29 alin.3 și art. 47 din același act normativ.
Ministerul Public, arată recurentul, nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, iar plata sumei reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului, astfel că în mod neîntemeiat a fost obligat la plata drepturilor salariale actualizate în raport cu rata inflației.
O altă critică se referă la nelegala respingere de către prima instanță a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, susținându-se că s-a reținut în mod greșit faptul că dispozițiile art.60-63 Cod pr.civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Astfel, arată recurentul, dispozițiile legale ce reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă, iar în cauza de față, obligația de garanție între recurent și instituția chemată în garanție rezultă din dispozițiile art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicată, potrivit cărora activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
De asemenea, conform art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar recurentul, în calitate de ordonator principal de credite, va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2007, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în cauză, cererea de chemare în garanție având deci interes.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind reactualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale și admiterii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Deși legal citați, intimații-reclamanți și intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Astfel, în ceea ce privește primul motiv de recurs, nu poate fi primită critica recurentului privitoare la greșita obligare la despăgubiri actualizate în funcție de rata inflației, întrucât prin neacordarea drepturilor reclamanților la momentul cuvenit, aceștia au fost în mod evident prejudiciați, prejudiciu ce nu poate fi acoperit decât prin reactualizarea sumelor în funcție de rata inflației pe perioada de referință.
În cazul unei creanțe pecuniare, actualizarea ei cu indicele de inflație exprimă acoperirea prejudiciului produs de sau prin erodarea creanței, având caracter compensatoriu, iar dispozițiile cuprinse în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice invocate de recurent, ca și cele ale Legii bugetului de stat pe anul 2008, având numărul 388/2007, nu pot justifica, în raport de considerentele arătate, respingerea cererii de acordare a drepturilor pretinse de reclamanți, indicate în dispozitivul sentinței, actualizate cu rata inflației, de la data scadenței până la plata efectivă.
Nici cea de-a doua critică din recurs, prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, nu este întemeiată.
Astfel, potrivit art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și MEF- este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție întemeiată pe disp.art.60 Cod pr.civilă, cererea de chemare în garanție a neputând fi primită într-un proces ca cel de față, iar dispozițiile legale invocate de recurent, cuprinse în Legea nr.304/2004 republicată privind organizarea judiciară și Legea nr.500/2002 privind finanțele publice nu pot justifica admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în cadrul prezentului litigiu.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față de nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale, în cauză nefiind incident niciun motiv de modificare a sentinței dintre cele menționate de recurent prin motivele de recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,--14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.130 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți: G, toți cu domiciliul ales în Câmpina,-, jud.P și cu intimații-pârâți:Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, jud.P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud.P, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/FA
2008-06-13
2 ex.
Trib.P nr-
-
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Vera Andrea Popescu
