Eroare judiciara. Speta. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- reparare prejudicii erori judiciare
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.13
Ședința publică din 6 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Oana
JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel Grefier: - -
Ministerul Public este reprezentat prin procuror
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantul, domiciliat în municipiul S,-, -.C,.1, județul S și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.324 din 13 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond asupra apelurilor civile de față au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 6 februarie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 09.09.2003, reclamantul uas olicitat obligarea în solidar a pârâților Statul Român, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Iași și "" la plata sumei de 9.637.000.000 lei daune materiale și morale.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a fost numit expert tehnic într-un litigiu pornit între inventatorul și "" și că, urmare a raportului de expertiză întocmit în cauză, a fost trimis în judecată, această împrejurare conducând la suspendarea sa în calitate de expert. Ulterior, prin sentința penală nr.318 din 23.05 2002 a Judecătoriei Hârlău, a fost achitat, soluție menținută în calea de atac.
După mai multe cicluri procesuale, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr.422 din 17.01.2006, a trimis cauza spre rejudecare Curții de APEL SUCEAVA, deoarece prevederile legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl reprezintă art.504 Cod procedură penală și art.52 al.3 din Constituție, antrenarea răspunderii statului, potrivit art. 998 - 999 cod civil nefiind justificată.
S-a mai arătat că, deși cererea s-a judecat în primă instanță prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de apel, găsind procesul fondat, nu a anulat sentința apelată, conform art.297 al.1 Cod pr. civilă, ci a dispus schimbarea acesteia în tot. Procedând în acest fel, Curtea de Apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, pe care l-a lipsit de posibilitatea de a propune și administra probe în baza apelului. Prin decizia nr.202/13.09.2006, Curtea de APEL SUCEAVAa desființat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare.
Prin sentința civilă nr.324 din 13.02.2007, Tribunalul a admis în parte cererea și obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 30.000 Ron daune materiale și 50.000 Ron daune morale.
În motivarea sentinței se arată că, față de dispozițiile art.52 al.3 din Constituția României, a art.504 Cod procedură penală și art.6 din CEDO, acțiunea este admisibilă, dat fiind eroarea comisă în procesul penal.
Curtea de APEL SUCEAVA, prin decizia nr.163 din 11 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea față de Statul Român, menținând celelalte dispoziții.
În motivarea deciziei se arată că reclamantul nu s-a aflat în niciuna din ipotezele privind art.504 Cod procedură penală, acesta invocând nelegalitatea cercetării penale. Actele procesuale săvârșite de organul de urmărire penală nu se pot înscrie în categoria erorilor judiciare, câtă vreme persoana beneficiază, pe toată durata cercetării penale, de excepția de nevinovăție, consacrată prin dispozițiile art.23 al.11 din Constituție și art.52 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva deciziei, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva dispozițiilor art.334 pct.5 Cod procedură civilă.
În motivare, s-a arătat că abuzul procesului a fost dovedit prin soluția de achitare, dată de instanța de judecată iar legea fundamentală a țării nu face distincția între a fi condamnat pe nedrept și trimis în judecată în mod abuziv.
Prin decizia nr.8365 din 11.12.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat decizia, cu trimitere spre rejudecarea apelului aceleiași curți de apel.
În considerente, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile deciziei nr.45/1998 a Curții Constituționale, dispozițiile art.504 Cod procedură penală sunt neconstituționale, ori de câte ori se instituie limitări, întrucât art.48 al.3 (în prezent art.52 al.2) al Constituției instituie numai competența legiuitorului de a reglementa despăgubirea și nu de a alege erorile judiciare, neimputabile victimei, pentru care statul trebuie să răspundă.
Drept urmare, instanța de apel a aplicat și interpretat greșit legea atunci când a statuat că situației de fapt a recurentului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.504 Cod procedură penală.
Curtea de APEL SUCEAVAa fost reinvestită cu soluționarea cauzei care a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2008.
Având în vedere apelurile declarate în cauză și în considerarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor este fondat iar apelul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum s-a decis în contenciosul constituțional prin decizia nr. 45/1998, principiul responsabilității Statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea cazuri, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei să fie suportate de aceasta. Acțiunea reclamantului are, față de cele expuse mai sus, temei juridic circumscris dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală.
Criticile reclamantului vizează aspecte legate de cuantumul daunelor materiale și al cheltuielilor de judecată, precum și de întinderea daunelor morale apreciate de prima instanță iar apelul Statului Român, pe lângă considerentele legate de inadmisibilitatea acțiunii în temeiul art. 504 Cod procedură penală, aspecte tranșate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, vizează reducerea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului.
În ceea ce privește daunele materiale, în mod just prima instanță a aproximat cuantumul acestora în funcție de înscrisurile produse de reclamant ( 17 - 20 dosar Tribunal S), acte din care rezultă că acesta ar fi putut realiza venituri din efectuarea de expertize judiciare, în medie, de 1500 lei pentru fiecare lună din cele aproape 20 de luni pentru care a fost suspendat din calitatea de expert judiciar (18 septembrie 2001 - 15 mai 2003).
Corect a procedat tribunalul și atunci când nu a acordat cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului penal în care a intervenit soluția de achitare, acestea nefăcând în mod evident obiectul art. 504 Cod procedură penală, putând fi solicitate atât în cadrul judecății penale cât și separat, pe calea unei acțiuni de drept comun. De asemenea, cheltuielile de judecată pretinse de reclamant până la momentul judecării în cauza de față la Tribunalul Suceava, nu au fost probate în nici un fel, prima instanță neputând, prin urmare, să le acorde.
Referitor la daunele morale pretinse de reclamant într-un cuantum de 600.000 lei și acordate de prima instanță la nivelul de 50.000 lei, Curtea reține că acestea, datorită naturii lor nepatrimoniale, sunt, în general, imposibil de evaluat exact, în bani.
Așadar, stabilirea întinderea despăgubirilor se poate realiza prin apreciere, raportat la elementele de fapt ale speței. În raport de acestea, Curtea reține că reclamantul nu a suferit o condamnare nelegală sau vreo privare de libertate în cauză ci a fost lipsit, ca urmare a cercetării sale penale, de dreptul de a obține venituri ca expert judiciar pe o perioadă limitată de timp, perioadă în care i-a fost lezată și reputația sa profesională. Pe de altă parte, opinia exprimată de un expert judiciar într-un raport de expertiză trebuie să conțină date și concluzii reale pentru că acestea vor deveni, cu cenzura legală de rigoare, fundamentul unei hotărâri judecătorești.
Față de aceste elemente, Curtea apreciază că un cuantum de 10.000 lei pentru daunele morale este suficient pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamant.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de Statul Român și va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant, dispunând conform celor arătate mai jos:
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția generală a Finanțelor Publice S, împotriva sentinței civile nr.324 din 13 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 324 din 13.02.2007 a Tribunalului Suceava, în sensul că:
Obligă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 10.000 (zece mii) lei daune morale ( în loc de 50.000 lei).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul S,-, -. C,.1, județul S, împotriva sentinței civile nr.324 din 13 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Jud. fond.
Ex.5
Tehnored.
3.03.2009
Președinte:Ciută OanaJudecători:Ciută Oana, Andrieș Catrinel
