Eroare judiciara. Speta. Decizia 134/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 134/2009-
Ședința publică din 08.10.2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
Grefier: - -
Ministerul Public este reprezentat de d-na procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de apelantul pârât STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, apelantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, apelantul reclamant cu domiciliul în Carei,-, județul S M, apelanta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3 - 5, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1666/D din data de 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care s-a admis în parte acțiunea, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 01.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 08.10.2009, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. nr. 1666/D din data de 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă a reclamantului, domiciliat în Carei,-, jud.S M în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR reprezentat prin DGFP S M, cu sediul în S M, P-ța - 3-5 și în consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 14.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea disp.art.6 din CEDO.
Au fost respinse restul pretențiilor.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În dosarul de urmărire penală nr.319/P/1999 au fost emise următoarele acte:
În baza procesului verbal din 19.10.1999de s-a dispus începerea urmăririi penale a reclamantului, care în calitate de administrator la SC SRL C, în mod fictiv și-a majorat cheltuielile pe bază de documente fictive și nu a înregistrat în evidențe venituri de peste 4,5 miliarde lei, sustrăgându-se de la plata datoriilor față de bugetul de stat. S-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, evaziune fiscală prev.și ped.de art.40, 11, 13, 289 din Lg.nr.82/1991; Lg.nr.87/1994.
Cu aceeași dată s-a luat declarația reclamantului (fila 7 din dosarul de urmărire penală) în calitate de învinuit.
În 19.10.1999 s-a emis ordonanța de reținere de către IPJ S M, (fila 14) reclamantul fiind învinuit de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, evaziune fiscală, prev.de art.11, 13, 4 din Lg.nr.82/1991, Lg.nr.87/1994, infracțiunile fiind pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 8 ani. Reținerea s-a dispus pe timp de 24 ore, începând cu data de 19.10.1999, ora 15,30.
În data de 20.10.1999 s-a întocmit referatul nr.6417 cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale față de învinuitul pentru aceleași infracțiuni.
Prin ordonanța din 20.10.1999, în baza actelor de urmărire penală, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de reclamant (fila 414).
În data de 20.10.1999 în baza ordonanței procurorului (fila 415) s-a dispus arestarea reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, evaziune fiscală, prev.de art.40 din Lg.nr.82/1991, art.10, 11, 13 din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2 și art.33 lit.a Cod penal, reținând incidența disp.art.148 lit.h Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege este mai M de 2 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol social. Arestarea a fost dispusă pe timp de 30 zile, cu începere de la 20.10.1999 până la 18.11.1999 (fila 33 mandat de arestare). Arestarea a fost prelungită din 30 în 30 de zile, conform încheierilor emise de Judecătoria Satu Mare, astfel: încheierea nr.2471/11.11.1999 - dosar nr.10.458/1999 prin care s-a prelungit arestarea preventivă începând din 19.11.1999 - 18.12.1999; încheierea nr.2758/1999 a Judecătoriei Satu Mare, prin care s-a prelungit arestarea preventivă cu încă 30 zile începând din 18.12.1999 - 17.01.2000; din 18.01.2000 - 16.02.2000; 17.02.2000 - 17.03.2000; 18.03.2000 - 16.04.2000; 17.04.2000 - 16.05.2000 prin încheierea nr.912/13.04.2000 - fila 419 dosar de urmărire penală; din 16.05.2000 - 15.06.2000 prin încheierea din 16.05.2000 - dosar nr.5122/2000 al Judecătoriei Satu Mare; din 15.06.2000 - 14.07.2000 prin încheierea din 12.06.2000 - dosar nr.5122/2000 al Judecătoriei Satu Mare; din 14.07.2000 - 13.08.2000 prin încheierea din 12.07.2000 - dosar nr.5122/2000 al Judecătoriei Satu Mare; din 11.08.2000 - 10.09.2000 prin încheierea din 11.08.2000 (fila 50 - dosar nr.5122/2000), iar prin încheierea din 08.09.2000 Judecătoria Satu Marea respins sesizarea din oficiu a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare privind prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile, durata arestului preventiv fiind de 331 de zile.
La fila 405 din dosarul de urmărire penală se află procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală cu data de 08.02.2000.
Rechizitoriul a fost întocmit în data de 09.05.2000, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prev.și ped.de art.40 din Lg.nr.82/1991, art.289 Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal, evaziune fiscală, prev.și ped.de art.11 și 13 din Lg.nr.87/1994, art.41 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.
Acțiunea penală a fost înregistrată în dosarul nr.5122/2000 al Judecătoriei Satu Mare, în care a fost pronunțată sentința penală nr.1171/28.06.2002, în baza căreia s-a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prev.de art.40 din Lg.nr.82/1991 raportat la art.289 Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal și evaziune fiscală, prev.și ped.de art.11 și 13 din Lg.nr.87/1994 raportat la art.41 alin.2 Cod penal, având ca temei de drept art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și DGAFPS S M, apeluri ce au fost admise în baza deciziei penale nr.219/05.06.2003 a Tribunalului Satu Mare în dosar nr.4652/2002, iar hotărârea instanței de fond a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoria Satu Mare, reținând că deși DGFP a jud.S M s-a constituit parte civilă în cauză, instanța de fond în mod greșit nu a dispus citarea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a SC SRL Carei, încălcând astfel prev.art.16 Cod procedură penală.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată în dosarul nr.648/R/2003 al Judecătoriei Satu Mare.
Prin sentința penală nr.1399/2004 pronunțată în acest dosar, reclamantul, în calitate de inculpat, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere în baza disp.art.86 ind.1 Cod penal raportat la art.86 ind.2 Cod penal și a fost obligat la plata sumei de 6.096.680.077 lei în favoarea părții civile DGFP S
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și inculpatul, apeluri ce au fost admise în baza deciziei penale nr.386/28.12.2004 pronunțată în dosar nr.2812/2004 al Tribunalului Satu Mare, hotărârea instanței de fond a fost desființată în întregime, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria Satu Mare. În considerentele deciziei s-a reținut că deși prin decizia penală nr.219/A/2003 a Tribunalului Satu Mares -a dispus trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a fi citată în calitate de parte responsabilă civilmente și SC SRL Carei, instanța de fond în rejudecare a procedat la introducerea în cauză a acestei societăți prin lichidator SC LJ 2000 SA S M, dar prin hotărârea atacată nu s-a pronunțat cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale a acestei societăți pentru faptele reținute în sarcina inculpatului.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub dosar nr.230/R/2005 al Judecătoriei Satu Mare. Prin sentința penală nr.2190/17.11.2005 a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare din infracțiunile de fals intelectual, prev.și ped.de art.40 din Lg.nr.82/1991 cu aplic.art.289 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal, evaziune fiscală prev.și ped.de art.11 și 13 din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal în infracțiunile de evaziune fiscală, prev.și ped. de art.13, teza I din Lg.nr.87/1994, cu aplic.art.4 1 alin.2 Cod penal, art.13 Cod penal și evaziune fiscală prev.și ped.de art.13 teza II din Lg.nr.87/1994, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal și în baza art.13, teza I din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare; în baza art.13 teza II din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal, a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare; în baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, iar în baza art.86 ind.1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata prev.de art.86 ind.2 Cod penal, respectiv 5 ani și 6 luni termen de încercare. Inculpatul, în baza art.14, alin.3 lit.b, art.346 Cod procedură penală raportat la art.1000 alin.3 Cod civil, a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL Carei, prin lichidator SC LJ 2000 SRL S M la plata sumei de 609.668 lei RON în favoarea părții civile DGFP S
Prin decizia penală nr.55/09.03.2006 pronunțată în dosar nr.4493/2005, Tribunalul Satu Mare, în urma admiterii apelului declarat de inculpat, a desființat în întregime hotărârea instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Satu Mare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub dosar nr.3096/R/2006 al Judecătoriei Satu Mare, iar prin sentința penală nr.1429/10.07.2006 pronunțată în acest dosar, Judecătoria Satu Mare, în baza disp.art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prev.și ped.de art.13 teza I din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și evaziune fiscală, prev.și ped.de art.13 teza II din Lg.87/1994, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal. A respins cererea de constituire de parte civilă a părții civile DGFP S
În urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare împotriva acestei sentințe penale, Tribunalul Satu Mare, prin decizia penală nr.239/30.11.2006 pronunțată în dosar nr- l-a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare, în baza art.13 din Lg.nr.87/1994, astfel cum a fost modif.prin art.9 lit.c din Lg.241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal și a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe o durată de 7 ani termen de încercare și a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL Carei, prin lichidator, la plata sumei de 609.668 lei RON, cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, ce a fost admis în baza deciziei penale nr.234/17.05.2007 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosar nr.234/R/2007 și în baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal pentru comiterea infracțiunii prev.și ped.de art.13 din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41 alinb.2 Cod penal, modif.prin art.9 alin.2 din Lg.nr.241/2005, constatând intervenirea prescripției speciale răspunderii penale.
Temeiurile de drept invocate de către reclamant sunt art.504 Cod procedură penală, jurisprudența CEDO, art.5 și art.6 CEDO, deciziile Curții Constituționale nr.45/1998;107/1999; art 52 al 3 din Constituție.
Reținând starea de fapt mai sus expusă, tribunalul a considerat că nu sunt incidente disp.art.504 alin.1-4 Cod procedură penală, constatarea prescripției răspunderii penale avut loc in timpul procesului penal, cu mult timp după arestarea preventivă a reclamantului, motiv pentru care nu a analizat cererea reclamantului din perspectiva textului de lege mai sus invocat.
Problema de drept din prezenta cauză privește aplicarea directă a disp.art.5 - art.6 din Convenția CEDO în ordinea juridică națională, raportat la faptul că România prin Legea nr.30/20.06.1994 a ratificat Convenția CEDO, iar de la această dată, conform art.11 alin.2 din Constituție, Convenția face parte din dreptul intern.
În preambulul Convenției CEDO, statele semnatare s-au obligat să asigure recunoașterea și aplicarea universală și efectivă a drepturilor enunțate în Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Națiunilor Unite la data de 10.12.1948 și că unul dintre mijloacele pentru a realiza o uniune mai strânsă între membrii este apărarea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În spiritul acestor scopuri declarate, reținând și principiul priorității sancțiunii naționale a Convenției, precum și a drepturilor constituționale, prev.de art.52 alin.3 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art.21 alin.3 privind dreptul părților la un proces echitabil, art.23 - libertatea individuală din Constituția revizuită, drepturi ce sunt concordante cu cele cuprinse în Convenția CEDO, tribunalul a analizat raportul juridic dedus judecății din perspectiva celor de mai sus,ținând cont și de jurisprudența CEDO în materie.
Cu privire la încălcarea disp.art.5 din Convenție, tribunalul reține că:
Potrivit art.5 pct.1 din Convenție "Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:.c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când existe motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia; 3. Orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit.c din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. 4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității, deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală. 5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.".
Acest articol are ca scop să protejeze o persoană contra unei privări arbitrare.
Textul Convenției instituie prezumția de libertate în privința oricărei persoane, limitată de două exigențe:de a nu depăși termenul strict necesar privării și de a elibera persoana interesată cât mai repede în momentul în care privațiunea se dovedește a fi nejustificată.
Rezultă că privarea de libertate trebuie să aibă la baza probe,să se întemeieze pe unul din motivele prevăzute de art 5 din Convenție și să corespundă circumstanțelor speței.
La data reținerii și arestării pentru primele 30 de zile 20.10.1999-18.11.1999, în privința reclamantului au existat bănuieli legitime care a justificat această măsură, aspect ce rezultă din probele administrate în cauză în dosarul de urmărire penală. Astfel în raport de expertiza contabilă întocmită de exp.contabil prin care s-au arătat nereguli în activitatea contabilă a firmei SC SRL Carei, al cărui administrator a fost reclamantul, referitoare la activitatea comercială a firmei cu un număr de 4 societăți comerciale din B, precum și cu firme din B
Procesul verbal din 28.05.1999 încheiat de Garda Financiară SM( filele 66-75 din dosarul de urmărire penală) cu ocazia controlului efectuat la firma reclamantului, obiectul controlului fiind verificarea realității și a legalității desfășurării de către SC SRL Carei a unor activități comerciale cu o serie de alte societăți constatând nereguli în activitatea contabilă descrisă mai sus. Aceste constatări efectuate de autorități însoțit de acte contabile reprezintă motive plauzibile de a se bănui în sensul art.5 alin.1 din Convenție că reclamantul săvârșise infracțiunile.
Sub acest aspect nu a fost încălcat art.5 alin.1 din Convenție.
Potrivit art.143 Cod procedură penală (forma republicată în 1997), "Măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală față de învinuit dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit o faptă."
Potrivit art.146 alin.1 Cod procedură penală "Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 și există în mod corespunzător vreunul din cazurile prev.în art.148, dacă consideră că în interesul urmăriri penale este necesară privarea de libertate a învinuitului, dispune prin ordonanță motivată arestarea acestuia, arătând temeiurile care justifică luarea măsurii și fixând durata arestării care nu poate depăși 5 zile".
Potrivit legislației interne, arestarea putea fi dispusă de către procuror.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta a stabilit că procurorul nu este magistrat în sensul art.5 alin.3 din Convenție, astfel magistratul trebuie să fie independent în raport de executiv și părți. În sensul art.5 alin.3 din Convenție, independența față de executiv este inclusă printre garanțiile pe care le presupune noțiunea de "magistrat" (cauza Pantea c/a România).
În cauza scu c/a România, Curtea a statuat, că în România procurorii acționând în calitate de reprezentanți ai Ministerului Public, subordonați mai întâi procurorului general, apoi ministerului justiției, nu îndeplinesc condiția de independență în raport cu puterea executivă. Sub acest aspect a avut loc o încălcare a disp.art.5 alin.3 din Convenție.
În cauze similare, Curtea s-a pronunțat în mod constant că arestarea decisă de un procuror lipsit de independență constituie o violare a art.5 alin.3. În acest sens s-a pronunțat și în cauzele c/a Bulgaria, Hamanon c/a Bulgaria, Kuibishev c/a Bulgaria.
art.5 alin.3 a avut loc și sub aspectul modului de prelungire a duratei arestării preventive din 30 în 30 de zile de către instanțe în perioada 19.11.1999-11.08.2000. Sub acest aspect, în dreptul intern sunt incidente dispt.148-149 Cod procedură civilă (forma republicată în 1997). Potrivit art.148 măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev.în art.143 și numai în vreunul din următoarele cazuri: ".) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică".
Potrivit art.149 alin.1 Cod procedură penală, "Durata arestării inculpatului nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condițiile legii". 3 "arestarea inculpatului în cursul judecății durează până la soluționarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanța dispune revocarea ei".
Prin ordonanța procurorului s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, evaziune fiscală, prev.de art.40 din Lg.82/1991, art.10, 11, 13 din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2, art.33 lit.a Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile începând din 20.10.1999 - 18.11.1999, temeiul arestării preventive fiind disp.art.148 lit.h Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este mai M de 2 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social.
Sub acest aspect, Curtea a statuat că practica obișnuită a procurorilor români era de a nu menționa motivele concrete ale măsurii arestării. Astfel, în cauza Tase c/a României (29.761/2002, 10.06.2008), Curtea a arătat că pentru orice perioadă de detenție, indiferent cât de scurtă este, trebuie justificată în mod convingător. De asemenea, invocarea pericolului public care să justifice menținerea unei persoane în stare de arest nu trebuie să se refere la o ordine publică abstractă, ci trebuie justificată în termeni concreți (cauza Dumond-Malinerg c/a Franței - 31.05.2005).
De asemenea, în cauza Romanov c/a Federația (24.07.2008), Curtea a reținut că riscul de a se sustrage urmăririi nu se poate măsura prin raportare la severitatea pedepsei pentru infracțiunea în cauză, fiind necesar să fie apreciată în raport de alți factori care să justifice existența unor motive pertinente în luarea măsurii privării de libertate.
Din conținutul încheierilor de prelungire a duratei arestării preventive rezultă că aceasta s-a efectuat în mod automat, folosind același formular, reținând în mod constant ca și motiv pentru justificarea prelungirii că "cercetarea penală nu s-a terminat".
În cauza Mansur Turciei (08.06.1995)Curtea a statuat că detenția prelungită nu a fost justificată fiindcă instanța națională a autorizat menținerea ei utilizând formulări identice,deseori fără a indica motivele,astfel judecătorul național nu și-a respectat obligația de a efectua un control independent și critic.
În cauza Tase mai sus invocată, Curtea s-a pronunțat în sensul că prelungirile automate ale detenției, folosirea a acelorași formule contravin garanțiilor prev.de art.5 alin.3, concluzionând că lipsesc motive concrete în justificarea detenției.
Invocarea de către instanțe de fond ca motiv a prelungirii arestării preventive că cercetarea penală nu s-a terminat este o simplă afirmație, instanțele au utilizat o formulă stereotipă, fără să indice în concret ce probe erau necesare a fi administrate în continuare, care să justifice prelungirea (cauza Paszkowski c/a Poloniei - 20.10.2004, cauza Tekin și Baltarc c/a Turciei - 7.02.2006).
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a considerat că a avut loc o încălcare a disp.art.5 alin.3 din Convenție. Faptul că nu -a dispus continuarea procesului penal în baza art.13 Cod.pr.pen.nu înlătură efectele încălcării dispozițiilor art 5 din Convenție, mai sus invocate. De asemenea nu influențează încălcările constate ale Convenției împrejurarea că reclamantul nu a declarat recurs împotriva fiecărei prelungiri a măsurii arestării preventive, deoarece nu exista practica judiciară din perioada de referință care să accepte sub formă de critici încălcări ale Convenției în sensul celor de mai sus expuse.
Cu privire la încălcarea disp.art.6 alin.1 din Convenție, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.6 alin.1 din Convenție "Orice persoană are dreptul la judecarea - într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță - care va hotărî - asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa".
Împotriva reclamantului acțiunea penală a fost pusă în mișcare la data de 20.10.1999. procesul penal desfășurat în fața instanțelor de judecată, în diferite grade, s-a încheiat în anul 2007, când Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr.234/17.05.2007 a dispus încetarea procesului penal constatând prescripția specială a răspunderii penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor cu care a fost acuzat reclamantul.
Chiar dacă este vorba de o infracțiune economică care presupune o anumită complexitate și ridică probleme speciale, durata procesului penal de 8 ani este nerezonabilă (cauza Tudorache c/a României - 29.09.2005, și Nedelcu c/a României - 4.08.2005).
Finalizarea procesului penal prin intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale nu poate fi imputată reclamantului, având în vedere că, cauza penală a fost trimisă în rejudecare de 3 ori, pentru motive neimputabile reclamantului, motive ce au fost prezentate cu ocazia descrierii stării de fapt (pct.2 din prezenta hotărâre), trimiterea cauzei spre rejudecare s-a datorat comportamentului instanțelor de fond.
În opinia Curții de la Strasbourg "repetarea acestor casări denotă o deficiență a sistemului judiciar", sens în care a statuat Curtea în cauza Cârstea și Grecu c/a României - 23.05.2006).
Complexitatea cauzei raportată la circumstanțele concrete prezentate mai sus, nu justifică o astfel de durată excesivă a procesului penal, rațiuni pentru care tribunalul consideră că durata procesului penal de care a avut parte reclamantul implicând și cele 3 rejudecări, nu răspunde exigențelor "termenului rezonabil". Ca urmare, a avut loc o încălcare a disp.art.6 pct.1 din Convenție.
În concluzie, reținând că a avut loc o încălcare a dispozițiilor art.5 paragraful 3 din Convenție, tribunalul a constatat, că sunt întrunite elementele răspunderii civile prevăzute de art 52 al 3 din Constituție în baza principiului restitutio in integrum, și a unei reparații echitabile desprinse din jurisprudența Curții, a constatat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral în cuantum de 200.000 lei RON.
La stabilirea prejudiciului, tribunalul a avut în vedere următoarele criterii: durata arestării, consecințele asupra vieții de familie a reclamantului determinate de durata excesivă a procesului penal, aspecte ce au fost relatate de martorii audiați în cauză, precum și faptul că în perioada de referință reclamantul a avut o societate comercială prosperă, care a ajuns în faliment (acte de la filele 137-140 din dosar).
Tribunalul a respins acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material, care s-a referit mai mult la activitatea firmei reclamantului, prejudiciu ce nu se poate stabili distinct, el făcând obiectul unei aprecieri globale și al cumulului cu despăgubirile morale.
De asemenea, constatând încălcarea disp.art.6 alin.1 din Convenție, tribunalul a acordat despăgubiri reclamantului în cuantum de 14.00 lei RON pentru nerespectarea termenului rezonabil.
Cu privire la dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție, din probele dosarului nu rezultă încălcări ale acestor drepturi.
Față de cele de mai sus, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantului, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Nu s-a solicitat cheltuieli de judecată de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat apel reclamantul, solicitând admiterea acestuia, acordarea 100.000 lei daune materiale înglobate în cele morale și 200.000 lei pentru durata excesivă a procesului penal; Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând în principal admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii apelului, în subsidiar diminuarea cuantumului despăgubirilor; Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării despăgubirilor de 200.000 lei acordate în baza art. 5 al CEDO și diminuarea celor de 14.000 lei acordate în baza art. 6 al. CEDO.
Prin motivele de apel, reclamantul a invocat că s-a omis acordarea daunelor materiale cu toate că, prin reținerea abuzivă, șirul proceselor interminabile, a suferit uriașe pagube materiale - pierderile SC "" SRL al cărei administrator și asociat unic a fost, firmă ce ajuns fi lichidată. Nu s-au finalizat contracte în valoare de peste 530.000 dolari, pierderile au afectat veniturile societății, familiei, ce s-au înglobat în datorii.
Nu s-a luat în considerare decât o mică parte din durata excesivă a procesului penal ce a depășit termenul rezonabil, încălcat fiind art. 6 al CEDO, suma de 14.000 lei fiind neîndestulătoare.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 504, 505 Cod procedură penală, jurisprudența comunitară și CEDO.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice SMp rin motivele de apel a invocat că nu este definită noțiunea de proces echitabil prin Convenție, fiind un concept abstract, o chestiune de fapt, iar cel ce invocă un termen nerezonabil, trebuie să facă proba propriei diligențe. Doctrina în specialitate a conchis că instanța europeană devenit victima propriului succes, incapabilă a rezolva plângerile într-un termen rezonabil - Române nr. 9/2007.
Nu este încălcat art. 504 al. 1 Cod procedură penală întrucât instanța de recurs a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare. Din rechizitoriu, reiese că în timpul cercetării penale, față de reclamant s-a luat măsura reținerii și arestării preventive însă, nu este vorba de o achitare urmare a rejudecării după condamnare definitivă și nici de o achitare în sensul art. 10 alin. 1 lit. j, ci, a art. 10 alin. 1 lit. g - urmare a intervenirii prescripției, neexistând premisa antrenării răspunderii statului.
Față de inculpatul, s-a luat măsura arestării preventive cu mult înainte de a se împlini termenul de prescripție, nefiind astfel îndreptățit la acordarea de despăgubiri în sensul art. 504 alin. 4 Cod procedură penală.
La acordarea daunelor morale trebuia să se aibă în vedere mai multe criterii, consecințele negative suferite pe plan fizic, psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională, socială, ori, prin decizia civilă nr. 3189/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că suma de 30.000 USD este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit printr-o reținere ce a durat 353 zile, iar practica CEDO - cauzele Pantea / României, / României a confirmat necesitatea statuării în echitate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 504, 505 Cod procedură penală, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, prin motivele de apel invocat că nu sunt incidente dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, nu există o hotărâre definitivă de achitare, hotărârea inițială fiind schimbată în apel prin condamnare, iar în recurs s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției - art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală. Cu toate că cerut continuarea procesului penal, urmare a rejudecării, Curtea de Apel Oradea nu a constatat existența vreunei cauze prevăzute de art. 10 lit. a - e Cod procedură penală.
Cât privește nelegalitatea măsurii arestării, art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, enumeră modalitățile de stabilire a nelegalității măsurii - prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală, încetare a procesului penal, ori a instanței prin hotărâre de revocare a măsurii, prin hotărâre definitivă de achitare sau încetare a procesului penal - art. 10 alin. 1 lit. În speță nu se poate reține astfel de aspecte, privarea de liberate a avut loc înainte de intervenirea prescripției, nefiind încălcat alin. 4 al art. 504 Cod procedură penală.
S-a apreciat de instanța de fond că este nelegală măsura arestării raportat la jurisprudența CEDO deși din probe a reieșit că existau bănuieli legitime ce justificau măsura - nefiind încălcate dispozițiile art. 5 alin. 1 din Convenție, instanța susținând că măsura deși luată legal conform normei interne, nu a fost legală conform jurisprudenței CEDO, procurorul neavând calitatea de magistrat.
Nu s-a născut un conflict între norma internă și cea comunitară, nu s-a încălcat art. 5 din Convenție, conflictul născându-se între norma internă și jurisprudența CEDO, ori, în dreptul român, jurisprudența nu este recunoscută ca izvor de drept. Aderarea României la Uniunea Europeană - dată de la care actele comunitare au forță juridică într-un stat membru -, a avut loc mult după luarea măsurii arestării preventive. Măsura s-a luat de procuror pentru 30 de zile și s-a prelungit de judecător, daunele acordate - 200.000 lei fiind excesive, chiar raportat la practica CEDO, la fel și cele acordate în baza art. 6 al. CEDO.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 45 alin. 5, art. 296 Cod procedură civilă, art. 504 și urm. Cod procedură penală.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:
Potrivit actelor aflate în dosarul de urmărire penală nr. 319/P/1999, prin procesul verbal din 19.10.1999 s-a dispus începerea urmăririi penale față de apelantul reclamant, reținându-se că acesta în calitate de administrator al SC SRL Carei ar fi majorat fictiv cheltuielile în baza unor documente false, neînregistrând venituri de peste 4,5 miliarde lei vechi, s-ar fi sustras de la plata datoriilor față de bugetul de stat, concluzionându-se săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, evaziune fiscală, fapt prevăzut și pedepsit de art. 11, 13, 40, 289 din Legea nr. 82/19991, Legea nr. 87/1994.
La aceeași dată - 19.10.1999 - s-a emis o ordonanță de reținere de către IPJ S M, pe timp de 24 ore începând cu orele 15,30 din 19.10.1999, iar la 20.10.1999 s-a întocmit referatul cu nr. 6417 privind propunerea de punere în mișcare a urmăririi penale, dată la care, procurorul prin ordonanță - fila 415 din dosarul susmenționat - a dispus arestarea reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor arătate mai sus, pe o durată de 30 zile - din 20.10.1999 până la 18.11.1999, arestare prelungită ulterior din 30 în 30 de zile de un judecător din cadrul Judecătoriei Satu Mare, conform celor corect expuse de instanța de fond, până la data de 08.09.2000 când Judecătoria Satu Marea respins sesizarea din oficiu Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, privind prelungirea măsurii arestului preventiv cu încă 30 de zile, arestul preventiv având o durată totală de 331 zile.
Prin rechizitoriul din data de 09.05.2000 s-a dispus trimiterea reclamantului în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual - art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 289 Cod penal, art. 41 alin. 2 Cod procedură penală, de evaziune fiscală - art. 11, 13 din Legea nr. 87/1999, art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. Inițial, prin sentința civilă nr. 1171/28.06.2002 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 5122/2000 s-a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală apoi, urmare a declarării căii de atac a apelului, prin decizia penală nr. 219/05.06.2003 a Tribunalului Satu Mare, sentința a fost desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținându-se că nu a fost citată în calitate de persoană civilmente responsabilă SC SRL Carei. Prin sentința penală nr. 1399/2004 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, s-a dispus condamnarea la 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere și s-au acordat daune în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice S Această sentință a fost desființată apoi în apel prin decizia penală nr. 386/28.12.2004 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, trimisă fiind din nou cauza spre rejudecare la Judecătoria Satu Mare întrucât, SC SRL Carei fiind în lichidare judiciară, nu s-a dispus introducerea lichidatorului în cauză.
La rejudecare, prin sentința penală nr. 2190/17.XI.2005 s- schimbat încadrarea juridică la cererea Parchetului, din infracțiunea de fals intelectual, art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41, art. 289 Cod penal, de evaziune fiscală prevăzută de art. 11, 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penală, în infracțiunile de evaziune fiscală prevăzut și pedepsit de art. 13 teza 1 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 13 Cod penal și evaziune fiscală prevăzut și pedepsit de art. 13 teza a II- din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 47 alin. 2 Cod penal și art. 13, dispunându-se condamnarea acestuia la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani 6 luni plus obligarea la daune în solidar cu SC SRL Carei prin lichidator, în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice S
Ulterior, prin decizia penală nr. 55/09.03.2006, Tribunalul Satu Marea desființat în întregime, din nou, sentința pronunțată de Judecătoria Satu Mare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, instanță ce prin sentința penală nr. 1429/10.07.2006 dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, achitarea inculpatului de săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. În apel, Tribunalul Satu Mare prin decizia penală nr. 239/30.XI.2006, a admis apelul declarat de Parchet și l- condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare cu suspendare, sub supraveghere, obligându- și la despăgubiri în solidar cu societatea al cărui administrator a fost - SC SRL Carei prin lichidator.
În recurs, prin decizia penală nr. 234/17.05.2007Curtea de Apel Oradea în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, a dispus încetarea procesului penal pentru comiterea infracțiunilor pentru care conform celor expuse mai sus, a fost trimis în judecată, reținându-se că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
Această expunere vizează aspectele referitoare la circuitul dosarului penal de la începerea urmăririi penale împotriva apelantului reclamant până la achitarea acestuia ca urmare a faptului că interveni prescripția specială a răspunderii penale, ori, tocmai datorită faptului că privarea de libertate a avut loc cu mult anterior acestei constatări, în mod corect instanța de fond a concluzionat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, nefiind analizată cauza din perspectiva aplicării acestei dispoziții legale. Tocmai datorită acestei împrejurări, apărările Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, nu vor fi analizate, fiind apreciate ca nefondate.
Ca urmare, întrucât instanța de fond a soluționat cauza doar prin prisma aplicării dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, raportat la acest aspect se va analiza dacă s-a făcut o apreciere corectă a stării de fapt, dacă au existat sau nu încălcări ale acesteia, ce impun o reparație în favoarea apelantului reclamant.
România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului în anul 1999 prin Legea nr. 30/20.06.1999, astfel că, de la această dată, potrivit art. 11 alin. 2 din Constituția României, aceasta face parte integrantă din dreptul intern, aspect corect sesizat de instanța de fond. Ca urmare, atât dispozițiile convenției cât și jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Strassbourg fac parte din dreptul intern fiind obligatoriu fi aplicate de instituțiile Statului Român și deci implicit de instanțele de judecată, criticile Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în sensul că în dreptul român jurisprudența nu este recunoscută ca izvor de drept, că jurisprudența invocată de instanța de fond sunt ulterioare luării măsurii de arestare, că doar de la integrarea în Uniunea Europeană actele comunitare au forță juridică, fiind nefondate.
Potrivit art. 5 - dreptul la libertate și la siguranță - a Convenției Europene a Drepturilor Omului - alin. 1 - orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri: a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent,
b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată conform legii de un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege,
c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente, când există motive verosimile de a bănui că săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, d.e.f.
În speță, conform celor expuse, apelantul reclamant fost reținut și ulterior arestat întrucât au existat motive de a bănui că a săvârșit o infracțiune - art. 5 alin. 1 lit. a din CEDO, ori, conform alin. 3 - orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de alin. 1 lit. c trebuie adusă de îndată în fața unui judecător sau altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii, iar conform pct. 5 - orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, are dreptul la reparații, criticile intimaților apelanți fiind nefondate.
Astfel cum corect statuat instanța de fond, raportat la probele administrate anterior reținerii și arestării apelantului reclamant, expertiza contabilă efectuată de expert contabil a relevat nereguli în activitatea SC SRL Carei al cărui administrator era acesta, în relații comerciale cu altor patru societăți comerciale din B și B M, aspecte confirmate și prin procesul verbal de control întocmit de Garda Financiară S M - filele 66 - 85 din dosarul de urmărire penală, astfel că, raportat la aceste probe, existau indicii suficiente pentru a bănui că s-a săvârșit o infracțiune, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. c al CEDO din acest punct de vedere nu a fost încălcat de autoritățile abilitate ale Statului Român.
Cât privește luarea măsurii arestării pe o durată de 30 de zile de către procuror, în perioada 20.10.1999 - 18.XI.1999, aceasta s-a dispus conform art. 149 din Codul d e procedură penală, însă, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a considerat - cauza Pantea / României, / Turciei - că pentru a se aprecia că un magistrat exercită funcții judiciare, acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții ce reprezintă pentru persoana arestată, garanții împotriva arbitrarului și privării nejustificate de libertate ( cauza Schiesser / Elveției din 04.12.1979). Mai mult, în cauza scu / României din 22 mai 1998 s-a statuat că în România, procurorii acționând în calitate de reprezentanți ai Ministerului Public, subordonați ierarhic, nu îndeplinesc condiția de independență în raport cu puterea executivă, astfel că, procurorul ce dispus și în speță arestarea pentru perioada 20.10.1999 - 18.XI.1999, nu era magistrat în sensul art. 5 alin. 3 din Convenție, aspecte față de care, în mod corect instanța de fond a concluzionat că a avut loc o încălcare a acestei dispoziții - cauzele / Bulgariei, / Bulgariei. De altfel, dispozițiile legale din Codul d e procedură penală referitor la competența procurorului de a dispune arestarea, au fost modificate, astfel că, prin aceasta s-au recunoscut implicit neconcordanțele dintre dreptul intern și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la constatarea încălcării art. 5 alin. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și datorită modului în care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, acest aspect nefiind contestat de către apelanți, nu va fi evocat, dar, va fi avută în vedere la aprecierea prejudiciului suferit.
Potrivit art. 6 alin. 1 din CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală, îndreptată împotriva sa.
Sigur că, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu se regăsește o explicație a ceea ce se înțelege prin noțiunile de proces echitabil și termen rezonabil, însă, în jurisprudența sa constantă, Curtea a reliefat care este concepția sa referitor la aceasta.
Astfel cum s-a arătat mai sus, acțiunea penală fost începută împotriva apelantului reclamant la 20.10.1999 iar o hotărâre definitivă fiind pronunțată doar la data de 17.05.2007 de către Curtea de Apel Oradea ce prin Decizia penală nr. 234 constatat că a intervenit prescripția specială răspunderii penale, dispunând încetarea procesului penal, durata procesului fiind astfel de 8 ani.
Ceea ce se reține din analiza dosarelor penale atașate prezentei cauze, este faptul că hotărârile pronunțate de către instanța de fond - Judecătoria Satu Mare -au fost desființate cu trimitere spre rejudecare de 3 ori ca urmare a unor aspecte de procedură, neimputabile inculpatului, ori, conform jurisprudenței CEDO, corect arătată de instanța de fond, repetarea acestor casări, denotă o deficiență a sistemului judiciar - cauzele Cârstea, / României - și implicit nu justifică durata excesivă a procedurii.
Nu se poate nega faptul că, fiind vorba de suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni economice, aceasta presupunea administrarea unor probe tehnice, expertize de specialitate, însă, astfel cum s-a arătat mai sus, durata procedurii s-a prelungit datorită unor aspecte de procedură ce nu sunt imputabile inculpatului și nici necesității suplimentării probațiunii. Durata rezonabilă a unei proceduri conform jurisprudenței CEDO - cauza Tudorache, / României - se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate prin jurisprudență - complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, al autorităților competente - ( cauza Pelillier / Franța), ori, în speță nu s-a constatat că durata procedurii s-ar fi datorat comportamentului reclamantului ci dimpotrivă, acesta s-a prezentat în instanță chiar și după ce măsura arestării sale a încetat, în mod corect instanța de fond concluzionând că a avut loc o încălcare art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, criticile apelanților pârâți fiind nefondate.
Referitor la câtimea despăgubirilor acordate de către instanța de fond, din considerentele sentinței se reține faptul că au înglobat atât daunele morale cât și cele materiale, respectiv s-au avut în vedere durata arestării, consecințele asupra vieții de familie, raportat la durata procedurii, faptul că societatea comercială a cărui asociat este a intrat în faliment deși avea o activitate prosperă.
Potrivit declarației martorului - fila 135 dosar fond -,când a început cercetare penală a apelantului reclamant, societatea comercială cărui administrator era, avea în derulare mai multe contracte ce nu au mai putut fi finalizate, a suferit pierderi financiare, situația financiară s-a deteriorat, a fost nevoit a-și înstrăina proprietățile, firma și-a pierdut clientela, partenerii de afaceri nemaiavând încredere, familia a avut de suferit. Partenerul de afaceri al apelantului, - fila 143 dosar fond - confirmat aceleași aspecte, inclusiv că firma avea în derulare contracte de 4 - 500.000 dolari, a fost lichidată.
Nu s-a contestat faptul că, după începerea cercetărilor penale, societatea comercială a cărui asociat și administrator era apelantul intrat în faliment, că, familia, imaginea acestuia au avut de suferit, că au fost nevoiți a-și vinde proprietăți din lipsă de fonduri bănești, însă, în fond, nu s-au administrat probe din care să reiasă câtimea prejudiciului suferit.
În apel, instanța a încuviințat suplimentarea probelor în sensul solicitării raportului lichidatorului numit în cauza de faliment a SC SRL Carei, al cărui administrator a fost apelantul reclamant - dosar nr. 1657/2001 al Tribunalului Satu Mare, pentru putea fi verificate susținerile acestuia, măsura în care privarea de libertate a afectat derularea activității societății. De asemenea, s-a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză contabilă care să indice veniturile societății pe ultimii 3 ani anteriori declarării procedurii de faliment, ce fel de contracte comerciale se aflau în derulare, care ar fi fost veniturile ce le-ar fi putut realiza dacă administratorul nu ar fi fost arestat, ce sume erau datorate acestei societăți în perioada anterioară declanșării procedurii falimentului, sens în care, fost numit expert contabil, prin tragere la sorți.
Din raportul lichidatorului SC LJ 2000 SA S M, întocmit la 30.10.2002 - fila 41 dosar apel - se reține că situația financiară conform balanței contabile din 31.12.1999 a relevat un profit reportat de 1.913.104 ROL și profit aferent în 1999 de 139.053.733 ROL, furnizori 334.528.652 ROL, creditori 19.200.000 lei, clienți 548.359.936 lei ROL, încetarea de plăți fiind datorată neîncasării produselor livrate, imposibilitatea administratorului de-a continua activitatea întrucât executa o pedeapsă privativă de liberate mai M de 1 an. Ca urmare, din acesta se poate ușor concluziona că încetarea activității societății s- datorat faptului că administratorul fost arestat.
Pe de altă parte, din raportul de expertiză contabilă, întocmit de expert - filele 76 - 87 apel - se reține că după arestarea lui în 18.10.1999, activitatea societății s-a oprit efectiv, nefiind achitați furnizorii și încasați clienții, intrându-se în incapacitate de plată.
În perioada 18.10.1999 - 10.09.2000 cât reclamantul fost arestat, clienții cei mai importanți ai societății - SC SRL B M și SC SRL B M, ce datorau SC SRL Carei - 1.792.663.336 ROL respectiv 76.953.246 lei ROL, nu au mai achitat debitul, provocând blocajul financiar. Doar în anul 2003, lichidatorul a obținut o hotărâre judecătorească - ordonanța nr. 1517/CC/30.06.2003 de obligare a debitorilor la plată, dar, pe parcursul executării s-a constatat că erau în incapacitate de plată, debitul nefiind recuperat, total 1.869.616.582 ROL.
Referitor la contractele comerciale aflate în derulare, anterior arestării reclamantului, conform raportului întocmit de expertul contabil - fila 83 și următoarele, există unul singur cu nr. 8230/15/27.10.1998 încheiat cu SC SA pentru aprovizionarea cu 15.000 tone cocs mărunt în valoare de 510.000 dolari pe care SC SRL Carei urma a-l furniza altor unități, finalizarea contractului fiind în 31.05.1999, însă nu mai fost executat, veniturile societății dacă contractul s-ar fi derulat ar fi fost de 9. 307.500.000 lei ROL plus o rentabilitate de 10% = 1.035.312 RON.
Concluzia expertului contabil a fost aceea că, dacă reclamantul nu era arestat, ar fi putut măcar să se preocupe de încasarea clienților, achitarea furnizorilor, fapt ce nu ar fi condus la situația de încetare a plăților, a falimentului SC SRL Carei. Se mai arată că, dacă contractul s-ar fi derulat, veniturile în anul 1999 ar fi putut crește la 930.750 RON, cu o rentabilitate de 10% = 1.035.313 RON, dar, are expertul rezerve față de aceste venituri întrucât SC SRL Carei nu avea contracte de livrare cu beneficiarii ci doar cel de aprovizionare, fără a se cunoaște dacă s-ar fi găsit beneficiari pentru întreaga cantitate de 15.000 tone cocs.
Față de cele expuse mai sus, întrucât derularea contractului de furnizare avea ca dată de finalizare 31.05.1999, iar arestarea s-a produs doar în 19.10.1999, nu se poate accepta că arestarea a fost cauza neexecutării contractului și că din acest motiv societatea a cărui administrator era apelantul reclamant nu a mai realizat profit. Mai mult, nu existau încheiate contracte cu beneficiari care să ducă la obținerea unui profit, fiind doar simple speculații că s-ar fi reușit vânzarea și implicit recuperarea a ceea ce s-a investit plus profitul aferent, astfel că, aceste aspecte nu vor fi luate în considerare din acest motiv.
Instanța reține însă că, sumele datorate de beneficiarii SC SRL Carei în valoare de 1.869.616.582 ROL (186.961. RON) - SC SRL B M și SC SRL B M, puteau fi recuperate dacă s-ar fi acționat în timp util, anterior intrării debitorilor în incapacitate de plată, prejudiciul fiind posibil de evaluat și datorită situației expuse, aspect ce se impune a fi reparat.
Din considerentele sentinței de fond, se reține însă că, în cuantumul sumei de 200.000 RON acordat reclamantului s-au inclus nu doar daunele morale ci și cele materiale, astfel că, nefiind cuantificat în sensul precizării câtimii separate a acestora, se impune deci majorarea daunelor acordate, de la această sumă la 300.000 RON, din care 200.000 RON beneficiu nerealizat de societatea administrată, iar restul de 100.000 RON daune morale.
Sumele acordate, de 300.000 RON + 14.000 RON au avut în vedere nu doar faptul că avut loc o încălcare a art. 5, 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ci și consecințele asupra societății comerciale prospere până la începerea urmăririi penale, fără a fi apreciate ca fiind exagerate sau subdimensionate, ci echitabil și în măsură a repara prejudiciul suferit.
Ca urmare, în ceea ce privește apelul declarat de apelantul, fiind incidente dispozițiile art. 256 Cod procedură civilă în baza principiului reparării în întregime a prejudiciului suferit, a art. 52 alin. 3 din Constituția României, instanța de apel urmează a admite ca fondat apelul, va schimba în parte sentința în sensul că va majora câtimea despăgubirilor materiale și morale acordate de la 200.000 RON la 300.000 RON, păstrând celelalte dispoziții, totalul despăgubirilor fiind de 300.000 + 14.000 = 314.000 RON.
Se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de Statul Român reprezentata de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru considerentele expuse mai sus.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța de apel, reținând culpa procesuală a apelanților pârâți, îi va obliga să-i plătească apelantului reclamant 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelantul reclamant cu domiciliul în Carei,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1666/D din data de 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Majorează câtimea despăgubirilor materiale și morale acordate, de la suma de 200.000 RON la 300.000 RON, totalul despăgubirilor fiind de 300.000 RON + 14.000 RON = 314.000 RON.
celelalte dispoziții.
RESPINGE ca nefondate apelurile declarate de apelantul pârât STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, și apelantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE.
Obligă părțile intimate Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public să plătească părții apelate suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2009.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 13.10.2009
- judecător fond -
- dact. gref. - - - 13.10.2009 - 6 ex.
- emis 4 comunicări - 13.10.2009 - STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina
