Eroare judiciara. Speta. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 179/
Ședința publică din 26 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu judecător
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamantul, domiciliat în Rm.V, str.- nr.12, -.C,.9, județul V, împotriva sentinței civile nr.424 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit apelantul-reclamant și intimații-pârâți Consiliul local al comunei, Consiliul local al comunei, Consiliul local al mun.B, Consiliul local al comunei și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția -ă a Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus note scrise din partea apelantului-reclamant.
Curtea constată apelul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Deliberând, asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 14 februarie 2008, reclamantul, în calitate de moștenitor al autorilor, și, a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Consiliul Local al Comunei, județul V, Consiliul Local al comunei, județul V, Consiliul Local al comunei, județul V și Consiliul Local (-) al Municipiului B, pentru a fi obligați să-i repare paguba în sumă de 23.073.000 euro, prejudiciu ce i-a fost cauzat ca urmare a condamnării pe nedrept cu confiscarea averii și strămutarea sa, măsură ce a fost menținută prin hotărârile de condamnare și desființată prin hotărârile de achitare prin care s-a stabilit că în perioada 1952-1996 fost condamnat pe nedrept.
De asemenea, potrivit disp. art.14, 504, 505 și 506 din Codul d e procedură penală, reclamantul a mai solicitat: repararea pagubelor în natură din actele autentice executorii anexate, evaluate la suma de 17.573.090 euro; despăgubiri bănești în măsura în care repararea în natură nu este cu putință; despăgubiri bănești pentru folosul bunurilor de care a fost lipsit ca parte civilă evaluate la suma de 4.000.000 euro; despăgubiri morale pentru strămutare ca urmare a hotărârilor de condamnare și procesului verbal de strămutare din 25 februarie 1956, desființate prin hotărârile de casare și achitare în anul 1994, evaluate la suma de 500.000 euro.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința penală nr.419 din 27 decembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B în dosarul nr.601/1952 și prin sentința penală definitivă nr.636 din 17 octombrie 1959, pronunțată de Tribunalul Militar Craiova în dosarul nr.598/1959, tatăl său a fost condamnat cu confiscarea averii pentru infracțiuni de natură politică prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist.
În calitate de fiu al condamnatului, care a suferit prin fapta penală o vătămare materială și morală, a adresat Parchetului - memoriile nr.40159/1992 și nr.808/1993 prin care a solicitat să se formuleze recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești considerate nelegale și netemeinice.
În urma memoriilor sale, Procurorul - a declarat recurs în anulare în favoarea condamnatului, decedat în anul 1976, cu ultimul domiciliu în comuna, județul
Prin decizia penală nr.177 din 3 februarie 1994, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul penal nr.2056/1993, a fost casată hotărârea penală nr.419 din 27 decembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B în dosarul nr.601/1952, a fost achitat inculpatul și a fost înlăturată măsura complementară de confiscare a averii acestuia.
De asemenea, prin decizia penală nr.379 din 9 martie 1994, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr.1893/1993, a fost casată sentința penală nr.636 din 17 octombrie 1959, pronunțată de Tribunalul Militar Craiova în dosarul nr.598/1959, a fost achitat inculpatul și a fost înlăturată măsura complementară a confiscării averii acestuia.
Pentru obținerea reparării pagubei s-a adresat instanțelor judecătorești, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obținut următoarele reparații: prin sentința nr.3050 din 16 martie 1992, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.2116/1992 și prin procesul verbal nr.1999 din 1 iunie 1993 i s-a restituit suprafața de 10 ha. teren, evaluată la 19.563 euro; prin sentința civilă nr.2762 din 26 martie 1995, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.12941/1994 și prin procesul verbal nr.1002/12 noiembrie 1996 i s-au restituit o casă cu patru camere din cărămidă, acoperită parțial cu țiglă, degradată în proporție de 60%, evaluată la suma de 131.283.000 lei, echivalentul sumei de 5409 euro, o clădire cu două camere în suprafață de 24. acoperită cu țiglă, parțial degradată, evaluată la 13.455.000 lei, echivalentul sumei de 554,38 euro, o magazie cu trei despărțituri din cărămidă, acoperită parțial cu țiglă, degradată în proporție de 80%, evaluată la suma de 52.058.000 lei, echivalentul sumei de 2144,95 EUR și o împrejmuire curte din 34 stâlpi ciment, fără gard, degradă în proporție de 70%, evaluată la suma de 46.277.00 lei, echivalentul sumei de 1906 euro; prin decizia civilă nr.20/A din 16 martie 2001, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr.3113/2000, a fost restituită suma de 1.130.454.000 lei, echivalent al sumei de 46.578 euro.
Reclamantul a menționat că suma solicitată, de 22.994.968 euro, rezultă din următoarele acte: procesul verbal din 9 aprilie 1954 al Secției Financiare, județul V, de confiscare a averii ca urmare a hotărârii penale nr.419 din 27 decembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B; procesul verbal nr.693 din 25 februarie 1956 al Tribunalului Popular, județul V, de strămutare ca urmare a hotărârii penale nr.419 din 27 decembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B; actul de vânzare din 29 august 1918 autentificat de Tribunalul Vâlcea, din care rezultă că tatăl său a deținut în proprietate și posesie suprafața de 10 ha, teren arabil situat în comuna, sat, pct.; actul de vânzare-cumpărare din 3 noiembrie 1943, autentificat de Tribunalul Vâlcea din care reiese că tatăl său a deținut în proprietate și posesie suprafața de 0,70 ha. teren arabil situat în comuna, sat, pct. ""; actul de dotă nr.105 din 17 ianuarie 1928, autentificat de Tribunalul Vâlcea, din care rezultă că mama sa a deținut în proprietate și posesie suprafața de 14 ha. teren arabil, situat în comuna, sat, pct.; dreptul de moștenire al tatălui său, din care rezultă că a deținut în proprietate și posesie suprafața de 4 ha. teren arabil, situată în comuna, satul, pct. "Casa Bătrână" și ""; actul de împărțeală voluntară din 11 mai 1909, autentificat de Tribunalul Vâlcea, din care reiese că sa a deținut în proprietate și posesie suprafața de 14 ha. de teren arabil, situată în comuna, sat, pct. "", județul V; dreptul de moștenire al tatălui său, care a deținut în proprietate și posesie suprafața de 0,70 ha. teren cu, situat în comuna, sat, pct. " Obști"; tabelul nominal din 30 august 1923, pct.nr.4, așezământul și Obștii Mari, comuna, județul V, autentificate sub nr.11429/1910 de Tribunalul Vâlcea, din care rezultă că bunicul său a deținut în proprietate și posesie 118 drepturi teren alpin situat în comuna, muntele Mari, Obștea Mari; tabelul nominal din 30 august 1923, poziția nr.2, așezământul și Obștii Mari, comuna, județul V, autentificate sub nr.11429/1910 de Tribunalul Vâlcea, din care reiese că sa a deținut în proprietate și posesie suprafața de 104 drepturi teren alpin, situate în muntele Mari, Obștea Mari, comuna; procesul verbal întocmit la 22 decembrie 1941 al Secției Financiare H, județul V, procesul verbal din 5 octombrie 1949, al Secției Financiare B, Circa 3 albastru, din care rezultă averea unchiului său.
Toate aceste bunuri au fost preluate fără titlu de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, de Consiliul Local B, de Consiliul Local al comunei, de Consiliul Local al comunei și de Consiliul Local al comunei, județul I, ca urmare a hotărârii penale nr.419 din 27 decembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B.
În drept au fost invocate dispozițiile art.14, 418, 504, 505, 506 Cod procedură penală.
Consiliul Local al comunei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece potrivit art.28 din Legea nr.1/2000, s-a înființat Obștea la care reclamantul susține că are drepturi și împotriva căreia trebuie să se îndrepte. Prevederile art.504, 505 și 506 Cod procedură penală prevăd că repararea pagubei materiale sau a daunei morale se face de stat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Aceeași pârâtă a solicitat citarea în cauză a Obștii prin președintele acesteia, însă prin precizarea de la fila 108 din dosar a arătat că nu mai insistă în această citare.
De asemenea, Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat inițial nerespectarea disp. art.112 din Codul d e procedură civilă și necesitatea unei precizări din partea reclamantului, iar ulterior, în urma acestei precizări, excepția tardivității formulării acțiunii în raport de disp. art.506 din Codul d e procedură penală.
În ședința publică din data de 17 aprilie 2008, reclamantul și-a precizat temeiul juridic al acțiunii și a menționat că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art.14 și art.504 până la 507 din Codul d e procedură penală.
Prin sentința civilă 424 din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al comunei, Consiliul Local al Comunei, Consiliul Local al Comunei și Consiliul Local (-) al Municipiului B și respinsă cererea formulată de reclamant împotriva acestor pârâți ca fiind introdusă față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția tardivității formulării cererii.
Totodată, prin aceeași sentință a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și respinsă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția -ă a Finanțelor Publice a Județului V, ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ședința publică din data de 15 mai 2008, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al comunei, natura juridică a termenului de 18 luni prevăzut de art.506 alin.3 din Codul d e procedură penală și excepția tardivității formulării acțiunii, ridicând totodată din oficiu excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al comunei, Consiliul Local al comunei și Consiliul Local (-) al Municipiului B, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Analizând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a celor patru consilii locale în raport de precizările făcute de reclamant, instanța a apreciat că sunt întemeiate.
Potrivit art.505 alin.5 din Codul d e procedură penală "reparația este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice", iar potrivit art.506 alin.4 din Codul d e procedură penală "pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice".
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.504 - 507 din Codul d e procedură penală, prima instanță a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al comunei, județul V, Consiliul Local al comunei, județul V, Consiliul Local al comunei, județul V și Consiliul Local (-) al Municipiului B și a respins cererea formulată împotriva acestor pârâți ca fiind introdusă față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește natura juridică a termenului de 18 luni prevăzut de art.506 alin.3 din Codul d e procedură penală, s-a arătat că doctrina și practica judiciară au calificat acest termen ca fiind unul de prescripție, iar nu de decădere, cum s-a invocat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor ( - Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr.3519/12 mai 2004).
Drept consecință, instanța a respins excepția tardivității formulării cererii, analizând numai respectarea de către reclamant a termenului de prescripție prevăzut de lege.
Din acest punct de vedere, art.506 alin.3 din Codul d e procedură penală prevede că "acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504."
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.504 din Codul d e procedură penală "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 lit.j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 lit.j).
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei."
În speță, termenul de prescripție de 18 luni începe să curgă, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, de la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești de achitare invocate de reclamant, respectiv de la data de 3 februarie 1994 când a fost pronunțată de către Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr.2056/1993, decizia nr.177, pentru prejudiciile suferite în urma pronunțării sentinței nr.419 din 27 decembrie 1952 Tribunalului Militar Teritorial B și a deciziei nr.250 din 21 mai 1953 Tribunalului Militar pentru Unitățile Ministerului Securității Statului și de la data de 9 martie 1994, când a fost pronunțată de către Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr.1893/1993, decizia nr.379, pentru prejudiciile suferite în urma pronunțării sentinței nr.636 din 17 octombrie 1959 a Tribunalului Militar C și a deciziei nr.3038 din 11 decembrie 1959 Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare.
Reclamantul a formulat acțiunea la data de 14 februarie 2008, la mult timp după expirarea termenului de 18 luni prevăzut de art.506 alin. 3 din Codul d e procedură penală.
Având în vedere că dreptul la acțiune s-a prescris și că reclamantul nu a făcut dovada intervenirii vreunui caz de întrerupere sau suspendare dintre cele prevăzute de art.13, 14 și 16 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, respingând acțiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca prescrisă.
Împotriva sentinței civile nr.424/15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă a declarat apel, în termen legal, reclamantul care a criticat hotărârea atacată, în esență, pentru motivul că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, întrucât aceasta nu a fost introdusă în termenul de 18 luni de la achitarea condamnatului prin decizia penală nr.177 din 3 februarie 1994, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția Militară, fără să se aibă în vedere celelalte hotărâri judecătorești și faptul că persoana îndreptățită, a chemat în judecată Statul Român pentru despăgubiri.
S-a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a se face o cercetare pe fond a cauzei.
În drept, reclamantul și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.282-298 Cod procedură civilă și a solicitat judecata apelului în lipsă.
Intimatul Consiliul Local al Comunei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Reclamantul a răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Local al Comunei și a arătat că cele susținute prin întâmpinare de intimat sunt aspecte nefondate.
Analizând apelul prin prisma criticii formulate și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod legal tribunalul a statuat că dreptul la acțiune pentru reclamant s-a prescris, deoarece a trecut termenul de 18 luni prevăzut de art.506 alin.3 din Codul d e procedură penală, termen care a început să curgă la data de 9 martie 1994 când a fost pronunțată achitarea condamnatului de către Curtea Supremă de Justiție - Secția Militară, prin decizia nr.379.
Dispozițiile art.506 alin.3 din Codul d e procedură penală prevăd că "acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art.504".
Prevederile art.504 din Codul d e procedură penală prevăd că "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare."
Se poate observa că reclamantul a introdus acțiunea la data de 14 februarie 2008, la mult timp de la expirarea termenului de 18 luni prevăzut de art.506 alin.3 din Codul d e procedură penală și că în cauză nu sunt incidente prevederile art.13, 14 și 16 din Decretul nr.167/1958 privitoare la instituția întreruperii sau suspendării prescripției extinctive.
Astfel, pentru motivele sus-arătate, Curtea constată că dreptul la acțiune al reclamantului s-a prescris, așa cum în mod corect și legal a reținut și instanța de fond.
În concluzie, pentru toate aceste considerente citate mai sus, în baza art.296 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.424 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, domiciliat în Râmnicu V,-, -.C,.9, județ V, împotriva sentinței civile nr.424 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă, intimați fiind pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Râmnicu V,-, județ V, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna, județ V, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna, județ V, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B, cu sediul în B și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna, județ
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.8/23.10.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache
