Eroare judiciara. Speta. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 20
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție civilă
- - - - JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu
GREFIER - - - &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare, cu participarea reprezentantul Ministerului Public - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, apelul civil formulat de apelanta-pârâtă în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1178/C din 14.12.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant, lipsă fiind apelanta-pârâtă -Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, o cerere formulată de apelanta-pârâtă prin care solicită comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare, fl.11 dosar, după care:
Instanța constată apelul ca fiind la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatul-reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța având în vedere că nu s-a formulat întâmpinare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Intimatul-reclamant având cuvântul pe fond solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Neamț ca fiind legală și temeinică.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pe fond solicită respingerea apelului ca fiind neîntemeiat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1178/14.12.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea reclamantului împotriva Statului Român - prin Ministerul Finanțelor B, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu al autorului reclamantului, în orașul P N, în perioada 2.03.1949-30.12.1958 și a fost obligat pârâtul să plătească echivalentul în lei, la data plății efective, al sumei de 150.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:
Autorul reclamantului, născut la 31.12.1913 în B, a fost dislocat la data de 2.03.1949 în baza Decretului MAI nr. 83/1949 din comuna, raionul R, fiindu-i stabilit domiciliu obligatoriu în P-N până pe data de 30.12.1958.
Prin sentința penală nr. 388 din 28.05.1959 pronunțată de Tribunalul Militar M. I, alături de alți inculpați, a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a combinat cu lit. B alin. 2 din pen. (în vigoare la acea dată).
S-a reținut că inculpații, majoritatea cu domiciliu obligatori în P-N, în repetate rânduri au purtat discuții dușmănoase la adresa regimului politic din România și au ascultat posturile de radio străine, comentând nefavorabil știrile. Totodată, inculpații au preconizat reinstaurarea regimului capitalist ca urmare a unui nou război și au stabilit unele măsuri pentru ocuparea unor funcții de conducere în stat.
Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară, prin decizia nr. 1770 din 6 iulie 1959, respins recursurile inculpaților.
a decedat la data de 6.12.1983, potrivit certificatului de deces seria - nr. -, fila 5 dosar fond.
Prin decizia nr. 1334/10.05.1995, pronunțată în dosarul nr. 172/1995, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva hotărârilor menționate, pe care le-a casat, dispunând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d proc.pen. achitarea inculpaților pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a combinat cu lit. b alin. 2 din pen. anterior.
Din biletul de eliberare nr. 3950/1964, rezultă că executarea pedepsei aplicate autorului reclamantului prin sentința penală nr. 388/1959 a Tribunalului Militar d Mare Unitate Iaa vut loc în perioada 3.12.1958-2.08.1964.
În raport cu dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, condamnarea autorului reclamantului prin sentința penală nr. 388 din 28.05.1959 pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a combinat cu lit. b alin. 2 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial nr. 48 din 2 februarie 1948, constituie de drept condamnare cu caracter politic, ce dă naștere dreptului de a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 din aceeași lege.
Prima instanță a apreciat că autorul reclamantului a făcut și obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, întrucât, în perioada 2.03.1949-30.12.1958, în baza Decretului MAI nr. 83/1949, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în P- Deși măsura nu a fost întemeiată pe vreunul din actele normative enumerate în art. 3 din legea menționată, caracterul său politic rezultă din faptul că a fost luată de organele fostei miliții în baza unui decret recunoscut în prezent ca fiind neconstituțional și abuziv, măsura fiind urmată de o condamnare considerată de drept ca având caracter politic (în raport de infracțiunea pentru care a fost pronunțată: de uneltire contra ordinii sociale).
În consecință, prima instanță a constatat caracterul politic al măsurii administrative aplicate autorului reclamantului.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, rice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al doilea inclusiv pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
S-a reținut că dauna morală constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, sensibilitatea fizică si psihică, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
Orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, iar astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin lege și din acest punct de vedere se produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză de aproximare, instanța urmând să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele hotărârii, măsura în care i-au fost afectate situația profesională, socială și familială și altele asemenea. Desigur, toate aceste criterii trebuie subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Autorului reclamantului i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu, concomitent cu confiscarea întregii averi, la vârsta de 36 de ani, iar la 45 de ani a fost arestat. În momentul încarcerării era căsătorit și avea un băiat de 8 ani.
Privarea de libertate a lui s-a întins pe durata a 6 ani și 8 luni, iar perioada domiciliului obligatoriu a fost de 9 ani și 10 luni.
În cuantificarea prejudiciului moral încercat, prima instanță a avut în vedere faptul că, în prezent, sunt de notorietate condițiile inumane de detenție din perioada comunistă. comuniști români au transformat instituțional și procedural - în termenii regimului detenției - întregul sistem penitenciar moștenit, adăugându-i treptat forma și substanța unui adevărat infern.
. locul unde se execută pedeapsa și sunt disciplinați infractorii, a devenit în România comunistă locul în care s-a petrecut eliminarea, reeducarea, torturarea, supravegherea și distrugerea fizică și psihică a tuturor celor care se opuneau, ar fi putut să se opună sau nu puteau accepta noua ordine politico-economico - socială dispusă de autoritățile comuniste.
sistemului penitenciar comunist povestesc de trei elemente principale care definesc viața din închisoare: foamea, frigul și izolarea, toate acestea având, de fapt, același scop, lichidarea sistematică a deținuților. De altfel, întreg regimul din penitenciar a fost conceput parcă pentru a-i dezumaniza, umili și batjocori pe deținuți. Aceste scopuri erau urmărite atât prin regimul zilnic (muncile la care erau supuși indiferent de vârstă sau de starea sănătății), cât și prin regimul alimentar sau cel sanitar. . înfometați, terorizați, nu atât fizic cât psihic, aveau de acceptat și violențele de limbaj, trivialitățile unor oameni lipsiți de orice instrucție, dar deveniți șefi ai unor foști miniștri, academicieni sau ofițeri de superior.
Într-o apreciere generală privind condițiile de viață din penitenciar, foștii deținuți considerau foamea drept "cel mai mare chin al temniței". Regimul alimentar era calculat cu mare grijă, pentru ca deținutul să nu moară imediat, ci să fie slăbit treptat prin înfometare (Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România).
Violențele și ororile sistemului comunist totalitar din România, în primul rând cele din închisorile și lagărele de detenție, au găsit o oglindă fidelă în numeroase memorii și amintiri publicate de victime. concentraționară, umilitoare și traumatizantă și-a pus amprenta asupra întregii vieți de familie, sociale și profesionale a deținuților. Multiplele relatări ale celor închiși creionează imaginea temniței ca un loc de groază, de umilință și mortificare, dând măsura unei drame interioare imposibil de descris în cuvinte. Suferinței exterioare cauzată de foame și frig, i s-a adăugat suferința interioară prilejuită de despărțirea de membrii familiei.
Ulterior eliberării din penitenciar, calvarul continua prin imposibilitatea adaptării la viața socială și dificultățile în găsirea unui loc de muncă, stigmatul închisorii împiedicându-i pe foștii deținuți să acceadă la funcțiile la care i-ar fi îndreptățit sârguința și pregătirea profesională.
Pe de altă parte, la evaluarea prejudiciului moral a fost avută în vedere și perioada anterioară detenției, când autorul reclamantului a avut domiciliu obligatoriu în P-N, măsură luată în temeiul Decretului nr. 83/1949.
Potrivit Raportului Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, deportările și dislocările de populații au fost în perioada anilor 1945-1964 o practică politică curentă, care a afectat un număr imens de persoane. Prin ele se viza distrugerea existenței unor categorii largi de oameni, a unor familii și comunități. De inspirație stalinistă, ele au reprezentat forme de violentare, din rațiuni politice, a unor drepturi fundamentale ale oamenilor (dreptul la proprietate, la o viață normală, la libertate de mișcare etc). Ele vizau o sporire a controlului asupra societății, trebuiau să genereze frică, erau menite să intimideze, să sporească sentimentul insecurității, să destructureze comunitățile divizându-le și polarizându-le prin aplicarea principiului ideologic al luptei de clasă. Toate acestea au reprezentat arme eficiente pentru a duce populația la supunere și tăcere, pentru a grăbi la sate procesul de colectivizare și de trecere a proprietății individuale în mâinile statului.
din 1949 marilor proprietari de pământ, din toate zonele țării (împreună cu membrii familiei cu care locuiau împreună), în virtutea Decretului-lege 83/1949, cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în alte regiuni decât cele din care erau originari, după ce li se confiscaseră casele și toate bunurile, vizează o categorie care a fost supusă unei persecuții constante și de lungă durată.
În raport de aceste considerente, prima instanță a reținut faptul că au fost lezate valori esențiale care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, autorului reclamantului fiindu-i grav afectată situația familială, socială și profesională.
Având în vedere și practica judiciară în materie a instanței supreme, prima instanță a apreciat că suma de 150.000 de euro este de natură să compenseze prejudiciul moral încercat, trauma psihică și celelalte suferințe îndurate în perioada comunistă.
Împotriva acestei sentințe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat apel și criticat hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică, sub aspectul cuantificării despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.
Apelantul a susținut că suma de 150.000 euro acordată cu acest titlu este prea mare, în raport de următoarele aspecte: - prejudiciul moral exclusiv dovedit; - practica comunitară în domeniu, conform căreia, în spețe similare, au fost acordate despăgubiri într-un cuantum de maxim 10.000 euro; - eroarea judiciară suferită de autorul reclamantului a fost reparată, în principal, prin măsura achitării, respectiv prin aducerea la cunoștința opiniei publice a acestei măsuri; - despăgubirile morale ce se acordă în acțiunile formulate în temeiul Legii 221/2009 apar ca o măsură adiacentă reparației principale, respectiv cea de revocare măsurii privative de libertate nelegală, astfel încât cuantumul exagerat al acestora nu trebuie să le transforme într-o îmbogățire fără justă cauză.
Analizând apelul declarat, Curtea reține următoarele:
Apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a criticat, prin apelul declarat, sentința primei instanțe numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, susținând că suma de 150.000 euro stabilită de Tribunalul Neamț este mult prea mare.
Sub acest aspect, al aprecierii despăgubirilor necesare pentru acoperirea prejudiciului moral stabilit, trebuie avute în vedere elementele de fapt care au constituit cauza ce a determinat prejudiciul moral suferit și impactul acestora asupra autorului reclamantului. Acesta a fost condamnat politic și privat de libertate, în urma condamnării, o perioadă de 6 ani și 8 luni, iar o perioadă de 9 ani și 10 luni a avut stabilit domiciliu obligatoriu.
Este de necontestat prejudiciul moral suferit de către autorul reclamantului, impactul pe care aceste măsuri, luate pe perioade atât de lungi, l-au avut asupra existenței acestuia, atât sub aspectul integrității fizice, cât și sub aspectul psihologic al existenței sale.
din mediul în care autorul reclamantului era obișnuit, mutarea forțată în altă localitate, în condițiile impuse de stabilirea domiciliului obligatoriu și apoi încarcerarea sa pe o perioadă de aproape 7 ani, în condițiile inumane de detenție, au cauzat un prejudiciu moral imposibil de comensurat. Stabilirea unor despăgubiri pe procedura Legii 221/2009 trebuie să asigure o reparare și o compensare a traumelor suferite, iar suma stabilită de către prima instanță a fost corect apreciată și determinată, în raport de situația de fapt conturată în cauză și poate asigura o corectă și justă reparație.
În consecință, având în vedere dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul civil formulat de apelanta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1178/C din 14.12.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.
Red.
Tehnored./5 ex.
12/15.03.2010
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Sorina Ciobanu
