Eroare judiciara. Speta. Decizia 200/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 200
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul -, domiciliat în B, str.- Nord,. 18.E,. 7,. 27, împotriva sentinței civile nr. 626 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu Statul Român - reprezentat de Ministrul Economiei și Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit toate părțile.
Procedura îndeplinită.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile, atât prin motivele de apel, cât și prin întâmpinare, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod pr.civilă.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, sentința pronunțată în cauză de Tribunalul Buzău este legală și temeinică.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr-, reclamantul a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că dreptul la redeschiderea procesului prin atacarea cu recurs în anulare a unei sentințe de condamnare, în situația în care existau mai multe vicii de procedură, i-a fost încălcat de autoritățile statului român și să fie obligat pârâtul la plata unei sume de 400.000 lei reprezentând daune morale pentru încălcarea dreptului.
Reclamantul a arătat că la data de 21.03.2001 s-a adresat Procurorului General al României cu un memoriu prin care a solicitat atacarea cu recurs în anulare a
sentinței penale nr.926/23.05.1996 - definitivă, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.9043/2005, solicitare respinsă prin adresa nr.11297/1711/18.07.2001.
Cu toate acestea, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu ocazia soluționării cererii de revizuire, a precizat că viciul procedural invocat putea constitui obiect al promovării unui recurs în anulare conform art.409 - 410 pct.1 Cod procedură penală, în vigoare până la data de 14.12.2004.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.13 din, coroborat cu art.4 alin.2 din Protocolul nr.7 la Convenție și art.988 - 1000 alin.3 Cod civil.
Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr.1515/14.03.2008 a admis excepția de necompetență materială invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, dat fiind faptul că este vorba de daune morale cauzate prin erori judiciare.
După înregistrarea cauzei la Tribunalul Buzău reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că este întemeiată pe dispozițiile art.13 din coroborat cu art.4 alin.2 din Protocolul nr.7 din Convenție și nu dispozițiile art.504 - 507 Cod procedură penală. Prin cererea înregistrată la 2.09.2008 a precizat că în cauză competența aparține Judecătoriei Buzău invocând excepția de necompetență a Tribunalului Buzău.
Instanța de fond, a examinat această excepție și a constatat că este neîntemeiată întrucât tribunalul este legal investit prin sentința civilă pronunțată de Judecătoria Buzău de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Buzău, sentință irevocabilă ca urmare a nerecurării.
Pârâtul a invocat și excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că reclamantul a solicitat același lucru pe calea altor acțiuni ce au făcut obiectul dosarelor aflate pe rolul Tribunalului Buzău.
Instanța de fond, a analizat această excepție, a constatat că este întemeiată reținând că temeiul legal al cererii formulate, astfel cum ea a fost precizată este de art.13 din coroborat cu art.4 alin.2 din Protocolul nr.7 din Convenție iar din hotărârile aflate la filele 26 - 45 dosar rezultă că pretențiile reclamantului au mai făcut obiectul dosarelor nr.2329/2006 și nr.2470/2006 ale Judecătoriei Buzău, soluționate în mod irevocabil.
Tribunalul Buzăua constatat că în cauză sunt incidente prevederile art.163 Cod procedură civilă cu referire la art.1201 Cod civil, sens în care prin sentința civilă nr.1008/15.10.2008 a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Buzău invocată de reclamant, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamant, în cauză existând autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul susținând că nu putea fi reținută excepția autorității de lucru judecat prin existența soluțiilor în dosarele precizate de instanță, cauze soluționate potrivit dispozițiilor art.504 - 507 Cod procedură penală.
Refuzul Procurorului General de a ataca cu recurs în anulare o sentință penală definitivă nu a putut fi considerat "eroare judiciară produsă într-un proces penal" ceea ce ar da dreptul ca cererea să fie judecată pe fond de tribunal, în prezenta cauză cererea de chemare în judecată nefiind întemeiată pe dispozițiile art.504 - 507 Cod
procedură penală pentru a putea fi soluționată pe fond de tribunal, potrivit art.2 alin.1 lit.h Cod procedură civilă.
Apelantul a mai susținut că la termenul din 3.09.2008 a depus la dosar note scrise referitoare la aplicarea dispozițiilor art.13 din Convenție și la jurisprudența instanței supreme, dar în cuprinsul hotărârii instanța nu a făcut nicio analiză a acestor susțineri, ceea ce a constituit o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Curtea de APEL PLOIEȘTIa analizat apelul declarat a constatat că este fondat și prin decizia nr.291/19.12.2008 a admis apelul, a desființat sentința civilă nr.1008/15.10.2008 și a trimis cauza la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de art.1201 cod civil și în consecință nu exista autoritate de lucru judecat, prin raportare la hotărârile pronunțate anterior, respectiv sentința civilă nr.19/12.01.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr.2329/2006 definitivă prin decizia nr.208/26.04.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și sentința civilă nr.227/14.02.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr.2470/2000 definitivă prin decizia nr. 224/8.05.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI (fără dovadă că au rămas irevocabile) dat fiind că nu exista identitate de obiect. Deși prin acțiunile anterioare reclamantul a pretins plata de daune morale, la fel ca în prezenta acțiune, ceea ce diferă este existența altor împrejurări care au determinat aceste pretenții și anume: refuzul Ministerului Justiției, comunicat reclamantului prin adresa nr.4459/J/2000/29.01.2001 de a cere Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să declare recurs în anulare împotriva sentinței penale nr.926/23.05.1996 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.9043/1995; lipsa răspunsului Ministerului Justiției la cererile reclamantului formulate în acest sens și înaintate cu recomandatele nr.83082/5.06.2004 și nr. 90511/23.10.2004 invocate în cauzele anterioare și refuzul Procurorului General al României de a ataca cu recurs în anulare sentința penală nr.926/23.05.1996, comunicat prin adresa nr.11297/1711/P/2001/18.07.2001 invocat în prezenta cauză.
De aceea în mod greșit instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea reclamantului pe această excepție. De asemenea, curtea de apel a constatat că a fost neîntemeiată critica reclamantului privind respingerea excepției de necompetență materială a Tribunalului Buzău dat fiind că această instanță a fost legal investită prin declinarea de competență de către Judecătoria Buzău prin sentința civilă nr.1515/14.03.2008, irevocabilă prin nerecurare, competența tribunalului fiind prevăzută de art.2(1)alin.1 lit.b din Cod procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr- și prin admiterea cererilor de abținere formulate de judecătorii completului cărora le-a revenit spre soluționare cauza repartizată aleatoriu, dosarul a avut pe rând numerele - și nr-.
Reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată prin formularea unui nou capăt de cerere, solicitând ca pârâtul să fie obligat și la plata cheltuielilor de judecată. Totodată și-a completat motivele de drept, invocând și dispozițiile art.21 alin.1 - 3 și art.52 alin.3 din Constituție și dispozițiile art.54 alin.1 și 2 și art.56 din Decretul 31/1954. A invocat și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău în soluționarea pe fond a cauzei. Atât Tribunalul Buzău prin sentința civilă
nr.1008/15.10.2008 - pagina 2, ultimul paragraf, dar și Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia nr.291/19.12.2008 pagina 4, paragraful 2 nu au avut în vedere că pentru a se putea soluționa un conflict negativ de competență trebuie să existe două hotărâri irevocabile (art.20 pct.2 Cod procedură civilă).
În cazul de față există doar o singură hotărâre irevocabilă - sentința civilă nr.1515/14.03.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosar nr-.
În susținerea excepției a anexat: sentința civilă nr.12 CC/24.11.2008 din dosarul nr- pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, decizia nr.2600/16.04.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-.
A solicitat să fie înaintat dosarul la Curtea de APEL PLOIEȘTI, instanța de drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență.
Prin sentința civilă nr.626 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că a fost investit cu rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii apelului reclamantului, prin decizia nr.291/19.12.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI. Împotriva acestei decizii, reclamantul nu a formulat recurs, astfel că a devenit irevocabilă. Prin această decizie au fost rezolvate două excepții invocate de reclamant și pârât respectiv excepția autorității de lucru judecat și excepția de necompetență materială. Aceste excepții nu mai puteau fi reluate în discuție de tribunal, atâta timp cât prin decizia curții de apel au fost soluționate definitiv.
Chiar dacă reclamantul a invocat și alte texte de lege, respectiv dispozițiile art.21 alin.1-3, art.52 alin.3 din Constituția României și art.54 alin.1 și 2 și art.56 din Decretul 31/1954, aceste texte de lege nu au schimbat obiectul acțiuni, ci au fost doar principii privind ocrotirea unor drepturi personale nepatrimoniale, accesul la justiție și răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, principii care sunt valabile și în speța de față.
Ca atare, nu a existat nici un conflict negativ de competență materială pentru a fi sesizată Curtea de Apel conform art.22 Cod procedură civilă.
Cât privește pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a solicitat să se constate că prin răspunsul dat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu adresa nr.11297/1711/P/2001- în sensul că nu au existat motive care să justifice declararea recursului în anulare în favoarea lui, în condițiile în care existau mai multe motive pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, s-a comis o gravă eroare judiciară și a solicitat obligarea Statului Român la 400.000 lei RON daune morale pentru încălcarea dreptului.
S-a reținut că la data de 21.03.2001, reclamantul s-a adresat Procurorului General al României cu un memoriu prin care solicita atacarea cu recurs în anulare a sentinței penale nr.926/23.05.1996 definitivă, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.9043/1995.
Prin adresa nr.11297/1711/P/2001 Secția Judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție i-a făcut cunoscut reclamantului că nu erau motive pentru recurs în anulare.
Prin nedeclararea acestei căi de atac, în condițiile în care existau multe vicii de procedură privind sentința de condamnare, reclamantul a considerat că a fost încălcat acest drept de autoritățile statului român, creându-i un prejudiciu moral apreciat la suma de 400.000 lei. Tribunalul reține că declararea recursului în anulare, (în prezent această cale de atac fiind abrogată) era rezervată, în sensul că dreptul de aof olosi era limitat la procurorul general, pentru motivele limitativ prevăzute de Codul d e procedură penală. Reclamantul nu era titularul recursului în anulare, ci acesta avea doar posibilitatea de a informa Procurorul General cu un memoriu asupra încălcării legii ce ar fi declanșat această cale de atac. Legitimarea procesuală aparținea numai Procurorului General în considerarea dispozițiilor art.130 din Constituția României, potrivit cărora, în activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și libertățile cetățenilor.
Fiind titular al recursului în anulare, rămâne la aprecierea procurorului general dacă va declanșa sau nu această cale de atac, fără ca refuzul acestuia să fie sancționat de lege.
Referitor la susținerea reclamantului privind încălcarea dispozițiilor art.6 pct.1 din care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil (dar și dreptul la redeschiderea procesului prin recursul în anulare), tribunalul a constatat că, în sensul practicii instanței europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești, nici, pe cale de consecință, posibilitatea exercitării acestor căi de atac, inclusiv a acelor extraordinare, de către toate părțile din proces. Recursul în anulare nu putea fi considerat un nou proces în aceeași cauză, ci o cale de atac pentru cazurile limitativ prevăzute de lege.
Față de cele reținute, tribunalul a constatat că autoritățile statului român nu au încălcat nici un drept fundamental al reclamantului și obligarea la daune morale a fost nejustificată.
Împotriva sus menționatei sentințe a declarat reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că i-a fost încălcat dreptul la un recurs efectiv generat de încălcarea de către o autoritate a statului în cazul dedus judecății, de către procurorul general al României component al autorității judecătorești.
Instanța competentă să soluționeze pe fond această acțiune este judecătoria și nu tribunalul așa cum a susținut și în memoriul depus la dosarul de fond la 15.04.2009, la care a anexat și copiile unor hotărâri judecătorești.
Susține apelantul că potrivit art.130 din Constituția României, în activitatea judiciară Ministerul Public apără și drepturile cetățenilor, pentru care și dreptul la un proces echitabil în sensul accesului la justiție prin exercitarea efectivă a unei căi de atac în situația în care erau îndeplinite toate condițiile cerute de lege.
Recursul în anulare în cauzele penale era o cale de atac pe care o putea exercita numai procurorul general în condițiile limitativ prevăzute de lege, care erau îndeplinite, iar refuzul acestuia trebuie sancționat.
Se solicită pentru motivele invocate, admiterea apelului, desființarea hotărțârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Buzău.
Intimata pârâtă Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor invocate.
Curtea, examinând sentința apelată, prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția de necompentență materială a tribunalului în soluționarea pe fond a cauzei, în opinia apelantului, competența ar aparține judecătoriei, această critică este nefondată deoarece acest aspect a fost soluționat irevocabil prin nerecurare, prin decizia civilă nr.291 din 19 decembrie 2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, care pronunțându-se pe această excepție a respins -o cu motivarea că tribunalul este competent material conform dispozițiilor art.21alin.1 lit.b din Codul d e procedură civilă.
De altfel, așa cum a reținut și instanța de fond, invocarea de către reclamant a dispozițiilor art.21 alin.1-3, art.52 alin.3 din Constituția României, art.54 alin.1 și 2, art.56 din Decretul nr.31/1954 nu schimbă obiectul acțiunii - respectiv obligarea Statului Român la plata sumei de 400.000 lei daune morale pentru încălcarea dreptului la exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în anulare, reprezintă doar principii privind ocrotirea unor drepturi personale nepatrimoniale, accesul la justiție și răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, principii care sunt valabile și în speța de față.
În ceea ce privește critica constând în aceea că procurorul general nu a declarat calea de atac a recursului în anulare și aceasta este nefondată deoarece, fiind titular al recursului în anulare rămâne la aprecierea procurorului general dacă va declara sau nu această cale de atac, fără ca refuzul acestuia să fie sancționat de lege.
De altfel,așa cum a reținut și instanța de fond apelantul reclamant a fost încunoștințat prin adresa nr. 11297/1711/P/2001 - emisă de Secția Judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, că nu sunt motive pentru declararea unui recurs în anulare, în condițiile în care existau mai multe vicii de procedură privind sentința de condamnare.
Nefondată este și critica privind încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul accesului la justiție, prin exercitarea efectivă a unei căi de atac, deoarece potrivit practicii instanței europene conceptul de proces echitabil nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești, inclusiv a unor căi extraordinare de către toate părțile din proces.
Prin urmare, recursul în anulare nu poate fi considerat un nou proces în aceeași cauză, ci o cale de atac pentru toate cazurile limitativ prevăzute de lege.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea în baza dispozițiilor art.296 Cod pr.civilă,va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul declarat de reclamantul -, domiciliat în B, str.- Nord,. 18.E,. 7,. 27, împotriva sentinței civile nr. 626 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în
contradictoriu cu Statul Român - reprezentat de Ministrul Economiei și Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - C -
Grefier,
- -
Red. CP/BA
5 ex./23.11.2009
f- Trib.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Constanța Pană
