Eroare judiciara. Speta. Decizia 25/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II /b apel |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 25/2009-
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - judecător |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea apelurilor civile declarate de apelantul reclamant, domiciliat în S M, str. - -, -. 8, județul S M, apelantul pârât STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județul S M, precum și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 169/D din 1 iulie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE în dosar nr-, având ca obiect: reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 11 februarie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii în apel, concluzii care a fost consemnate în încheierea de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru data de 18 februarie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 12 februarie 2008, reclamantul a chemat în judecată Statul Român reprezentant de Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 504- 506 cod procedură penală solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 90 000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că a fost reținut de organele de cercetare penală și apoi arestat în perioada 23 martie - 21 aprilie 1999, fiind ulterior achitat prin hotărâri judecătorești irevocabile, procesul finalizându-se la 30 mai 2007.
Ceea ce este mai grav, subliniază reclamantul, este faptul că a fost reținut în arestul Politiei din 28 martie până în 29 martie 1999 în lipsa oricărui mandat de reținere sau arestare, deși, într-o astfel de situație se impunea punerea sa de îndată în libertate.
Prin sentința civilă nr. 169/D din 1 iulie 2008( corectată prin Încheierea de îndreptare a erorii materiale din 29 iulie 2008) TRIBUNALUL SATU MAREa admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 60 000 lei cu titlu de daune morale și 1500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei soluții, instanța a apreciat că sunt îndeplinite prevederile art. 505 și 506 cod procedură penală, reținând următoarea stare de fapt:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE prin care a fost finalizat dosarul de cercetare penală nr. 323/P/1999, instanța a fost sesizată cu faptele prev. și ped de art. 288 alin 1 cu aplicarea art. 41 alin 2 cod penal, art. 290 cu aplicarea art. 41 alin 2 cod penal, precum și cu cele prev și ped de art. 178 din Legea nr. 141/1996 cu aplicarea art. 41 alin 2 cod penal, făcându-se aplicarea art. 33 lit a cod penal, cu mențiunea că acestea au fost săvârșite de.
Prin sentința penala nr. 1368 /2005, Judecătoria M l-a condamnat pe inculpat,soluție menținută prin decizia penală nr. 202/2006. În ceea ce privește condamnarea la 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, cu privire la celelalte două infracțiuni instanța de control dispunând achitarea în temeiul art. 11.2 lit a raportat la art. 10 lit a cod procedură penală.
Împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs soluționat prin decizia penală nr.264/R /2007, Curtea de APEL ORADEA menținând soluția achitărilor și înlăturând condamnarea de 6 luni închisoare constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale.
A fost confirmată prin înscrisurile depuse la dosar perioada de arest preventiv luată față de reclamant ca fiind de 46 de zile, reținându-se totodată că prin decizia penală nr. 75 din 7 mai 1999 Tribunalului Satu Mares -a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a obligării de a nu părași localitatea pe o perioada de 30 de zile.
Reținând aplicabilitatea normelor speciale privind obligația de despăgubiri a statului în cazul luării unor măsuri privative de libertate în mod abuziv precum și o jurisprudență constantă a CEDO în această materie, instanța de fond a stabilit îndreptățirea reclamantului la despăgubiri și a stabilit cuantumul acestora în funcție de durata măsurilor preventive, de impactul psiho- social produs atât în privința persoanei reclamantului cât și a celorlalți cunoscuți ( cu atât mai mult cu cât învinuitul era membrul unei comunități religioase în interiorul căreia imaginea personala reprezintă o valoare esențială față de ceilalți membrii ai comunității, existând probe că reclamantul a fost marginalizat ), înlăturând, însă, aspectele legate de activitatea societății al cărei unic acționar era acesta, deoarece eventualele prejudicii suferite de societate atrag daune materiale și nu morale, ori în prezenta acțiune au fost solicitate doar daune morale.
Împotrivasentinței au declarat apel Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE și reclamantul.
1.Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat, în principal, modificarea în întregime a hotărârii în sensul respingerii acțiunii, iar,în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor acordate.
În motivarea cererii sale, apelantul arată că măsurile preventive au fost luate față de reclamant anterior momentului în care a intervenit prescripția răspunderii penale iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a administrat probe care să justifice cuantumul despăgubirilor solicitate și acordate.
Pentru cererea subsidiară apelantul a argumentat că acordarea de către instanța de judecată a unor despăgubiri morale vădit prea mari comparativ cu situația reală contravine spiritului legii, principiului asigurării unei satisfacții morale pe baza unei aprecieri în echitate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea sunt considerate ca fiind acordate nelegal în întregime deoarece acțiunea a fost admisă doar în parte.
2.Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MAREa solicitat schimbarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea cererilor sale, apelantul apreciază că situația juridică a reclamantului nu se încadrează în textul de lege invocat de instanță deoarece acesta a fost achitat doar parțial, iar pentru una dintre cele trei infracțiuni a rămas condamnat,dispunându-se încetarea procesului penal deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale, ceea ce nu echivalează cu o achitare.
3.Reclamantul a solicitat schimbarea sentinței în sensul majorării cuantumului despăgubirilor la suma de 90000 lei.
În motivare, apelantul arată că despăgubirile au fost calculate în fața instanței de fond pentru 30 de zile de arest preventiv, doar pe parcursul soluționării procesului aflând că termenul real pentru care a fost reținut este de 47 de zile, inexactitatea fiind determinată de timpul scurs din 1999 și până în prezent.
Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține că sunt necontestate măsurile preventive luate față de reclamant și durata acestora, așa cum au fost acestea stabilite de către instanța de fond.
Pe de altă parte, prin decizia penală nr. 202 /A din 12 octombrie 2006 - confirmată prin decizia penală nr. 264/R din 30 mai 2007 Curții de APEL ORADEA - tribunalul a reținut că verificând existența infracțiunilor cuprinse în actul de sesizare al instanței și elementele constitutive ale acestora nu se poate stabili vinovăția mai multor inculpați printre care și reclamantul. Această concluzie a determinat soluția de achitare a lui sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și a celei prev. de art. 288 cod penal.
În urma acestei analize instanța a menținut soluția de condamnare a inculpatului doar pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la 6 luni închisoare, dispunând suspendarea condiționata a suspendării pedepsei.
Această pedeapsă a fost înlăturata prin decizia instanței de recurs, intervenind prescripția răspunderii penale.
Problema intervenirii prescripției răspunderii penale nu are însă relevanța pe care apelanții Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor o acordă în justificare cererii lor de respingeri a acțiunii, deoarece chiar dacă fapta ar fi fost reținută și nu ar fi intervenit prescripția, gravitatea ei nu trăgea măsura arestării preventive în faza procedurii în fața organelor de cercetare penală.
Altfel spus, reclamantul a fost privat de libertate - cea mai gravă măsura ce poate fi luată împotriva unui subiect de drept - pe parcursul cercetării a două fapte pentru care a fost achitat și a unei fapte care nu atrăgea o astfel de măsura. În aceste condiții, instanța de apel apreciază că nu sunt întemeiate criticile celor doi apelanți fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 503 alin 2 și 3 cod procedura penală atrăgând aplicabilitatea art. 505 și 506 cod procedură penală.
Referitor la cuantumul despăgubirilor - problema ridicată de reclamant și respectiv de Ministerul Economiei și Finanțelor în numele Statului Român - instanța apreciază că atributul stabilirii acestora revine instanței de fond, instanța de apel putând să le cenzureze doar în măsura în care s-ar critica punctual disproporția dintre acest cuantum și prejudiciul cauzat, ori o astfel de critică nu a fost formulată, unul dintre apelanți spunând că sunt consistente iar celalalt apelant că sunt într-un cuantum prea redus.
Instanța de fond a explicat de ce nu a reținut aspectele legate de activitatea SA SRL SM, iar nr. de zile petrecute în arest a fost corect avut în vedere de către tribunal fiind irelevant calculul făcut de reclamant.
reclamantului la Penticostală a reprezentat un criteriu deoarece el face parte dintr-o comunitate în care este cunoscut de ceilalți membrii ai bisericii respective, iar vinovăție poate atrage marginalizarea și culpabilizarea membrului comunității determinând o traumă reclamantului.
Mai mult, reclamantul are 4 copii minori care au suferit, la rândul lor, în urma luării acestei masuri față de tatăl lor, ori realitatea că tatăl lor este arestat nu poate fi comparată cu cea a unei cercetări judecătorești lipsite de astfel de măsuri privative care pot fi chiar ascunse în fața copiilor. Arestarea părintelui nu poate fi, însă, ascunsă ceea ce produce o traumă oricărui copil și fiecăruia în parte.
Față de cele precizate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 296 cod procedură civilă, instanța va respinge apelurile declarate,menținând în întregime hotărârea instanței de fond.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate apelurile civile declarate de apelantul reclamant, domiciliat în S M, str. - -, -. 8, județul S M, apelantul pârât STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județul S M, precum și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 169/D din 1 iulie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - -
Red dcz
13.03.2009
Jud fond
Dact AB
6ex/13.03.2009
4 com/
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Andrea Blidar
