Obligație de a face. Decizia 326/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/ Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR 326/R/2009
Ședința publică din data de 25 februarie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, cu domiciliul în S M, nr. 9,. 1, județul S M, ambii cu domiciliul în - județul S M, cu domiciliul în -, județul S în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în,- județul S M împotriva deciziei civile nr. 652/ din 17 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că părțile prezente în ședința publică din 18 februarie 2009 au pus concluzii asupra recursului consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 25 februarie 2009, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare de față,constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 652/ din 17 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEAs -a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurenții reclamanți, în contradictoriu cu intimații pârâți, împotriva deciziei civile nr. 327/Ap din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care menținut- în întregime.
Din considerentele deciziei se reține că, potrivit concluziile raportului de expertiză întocmit de ing. Mențiu - filele 55-58 dosar fond, terenurile în litigiu sunt situate în localitatea, str. -, în natură curtea și grădina aferentă casei cu nr. 498 proprietatea intimaților și terenul aferent casei cu nr. 470 proprietatea lui, nr. 471 lui și nr. 491 lui, recurenți în cauză. S-a arătat că proprietățile recurenților sunt locuri înfundate, fără acces la drumul public, cel mai apropiat drum public fiind strada -, la care accesul acestora se poate face peste terenul intimaților, iar în ultimii 50 de ani s-a făcut efectiv trecerea peste acesta prin punctele A-B-D-E-F cu ramificația B-C, în prezent fiind închis pe tronsonul A-B-D, oferit fiind la schimb accesul pe traseul C- Terenurile proprietatea intimaților au fost identificate cu nr. top. 264, 265, 266, 267, dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în CF nr. 1782-, cu titlu de uzucapiune în baza sentinței civile nr. 129/2006 a Judecătoriei Negrești O a
Într-adevăr, din probele administrate și schița cadastrală a localității, se reține faptul că recurenții au folosit de zeci de ani ca drum de acces terenul indicat prin punctele ABDEF de expertul care a întocmit raportul de expertiză, dar intimații le-au oferit un alt teren ce este mai puțin împovărător pentru fondul aservit, fiind respectate dispozițiile articolului 634 Cod civil, conform căruia dacă drumul stabilit inițial a devenit mai împovărător, proprietarul fondului supus va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeași înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale si acesta nu va putea refuza, criticile fiind nefondate.
Vechiul traseu implică trecerea prin curtea intimaților, printre construcțiile edificate, iar celălalt, cu ieșire tot la drumul public, este situat în spatele acestora, astfel că sunt îndeplinite dispozițiile articolului 634 cod civil arătate mai sus. Modul în care s-a soluționat dosarul de uzucapiune, cum a fost pronunțată sentința în baza căreia intimații și-au întabulat dreptul de proprietate asupra fondului aservit nu poate fi analizat, hotărârea pronunțată devenind autoritate de lucru judecat.
Împotrivaacestei decizii au formulat contestație în anulare recurenții, și precum și șotia recurentului numita solicitând instanței anularea hotărârii și în urma rejudecării recursului admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
În motivarea cererii lor, recurenții contestatori, în principal, reiterează aspectele de fond ale cauzei invocând prevederile art. 317-321 cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă, intimații și au solicitat respingerea contestației în anulare apreciind că nu există nici un motiv care se încadrează în dispozițiile exprese care reglementează calea extraordinară de atac.
Cercetând hotărârea atacată prin prisma motivelor de contestație reglementată de art. 317, 318 cod procedură civilă, în condițiile în care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu contestatorii și instanța a soluționat cauza cu respectarea competenței sale materiale, se constată că rămâne în discuție doar o eventuală necercetare a vreunuia dintre motivele de modificare sau casare invocate.
Cercetând, însă, recursul, se arată că acesta nu cuprinde motive sistematizate de casare sau modificare ci prezintă în principal o reluare a stării de fapt și că, instanța de recurs a avut în vedere în considerentele deciziei atacate criticile ce au putut fi conturate cu evidențierea, în principal, ideii că recurenților contestatori li s-a amenajat o altă ieșire la drumul public ce este mai puțin împovărătoare a proprietarului fondului aservit, fiind respectate dispozițiile art. 634 cod civil
Deoarece contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce nu poate fi admisă decât pentru motivele strict reglementate, ea neputând fi transformată într-un recurs îndreptat împotriva deciziei instanței de recurs, instanța va respinge ca nefondată cerea formulată de contestatori, menținând în întregime decizia atacată.
Deși prin întâmpinarea depusă intimații au solicitat cheltuieli de judecată cuantumul acestora nu a fost dovedit, astfel că cererea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii, cu domiciliul în S M, nr. 9,. 1, județul S M, ambii cu domiciliul în - județul S M, cu domiciliul în -, județul S în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în,- județul S M împotriva deciziei civile nr. 652/ din 17 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - -
Red dcz
12.03.2009
Jud recurs,
Dact IC
2ex/13.03.2009
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/ Dosar nr- |
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
PREȘEDINTE: | - - | - judecător |
- - | - judecător | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, cu domiciliul în S M, nr. 9,. 1, județul S M, ambii cu domiciliul în - județul S M, cu domiciliul în -, județul S în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în,- județul S M împotriva deciziei civile nr. 652/ din 17 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă Contestatoarea, intimata, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, contestația în anulare este legal timbrată; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 16 februarie 2009 întâmpinare formulată de intimații, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii și în urma rejudecării recursului admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Intimata solicită respingerea contestației, învederând instanței că nu există nici un motiv care se încadrează în dispozițiile exprese care reglementează calea extraordinară de atac.
CURTEA DE APEL
În vederea deliberării,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de25 februarie 2009, cam. 39, ora 9.00
Pentru când părțile au termen în cunoștință.
Dată în ședința publică din 18 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - -
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Felicia Toader