Eroare judiciara. Speta. Decizia 296/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 296
Ședința publică de la 11.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
GREFIER - I -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1175 din 27.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
are ca obiect - reparare prejudicii - erori materiale.
La apelul nominal se prezintă consilierul juridic pentru apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației depusă la dosar (fila 8) și avocatul pentru intimatul reclamant, în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar (fila 7).
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri sau probe de administrat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra motivelor de apel.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de apel.
Reprezentantul instituției apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive, având în vedere că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu Direcția Generala a Finanțelor C, schimbarea în tot a sentinței civile pronunțate de tribunal, în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar pe fond respingerea acțiuni ca neîntemeiată.
Intimatul - reclamant prin apărător, solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de tribunal, ca legală și temeinică, având în vedere că deși apelantul - pârât a arătat că nu are calitate procesuală pasivă, neexistând vreun raport juridic dintre părți, aspect care nu este adevărat, deoarece între părți se poate vorbi de existența unui raport de drept public, așa cum prevăd dispozițiile art. 504 și urm. Cod penal, precizând că statul se poate îndrepte împotriva persoanelor vinovate prin acțiune în regres. Mai arată că prin decizia nr. 4298/1999, Inalta C de Casație și Justiție, a stabilit limitele în care se poate face rejudecarea cauzei, respectiv temeiul de drept art. 992 și 998 cod civil precum și disp.art. 504 Cod procedură penală.
Totodată, arată că deși conform dispozițiilor Decretul nr. 31/1954 care prevăd că nu statul ar fi responsabil pentru faptele săvârșite de organele acestuia, în cauză se face aplicarea disp. art. 504 Cod procedură penală, ce reglementează strict această situație. Depune concluzii scrise, precizând că nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat de Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, schimbarea în tot a sentinței civile pronunțată de tribunal, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Așa cum s-a stabilit in mod irevocabil prin decizia civilă nr. 173/2007 - Secția a IV-a Civilă răspunderea Statului Român ar putea fi antrenată în temeiul art. 504 Cod procedură penală, doar pentru acoperirea despăgubirilor stabilite pe latura penală a cauzei, sub forma de daune morale, la care însă reclamantul a renunțat pe parcursul judecății.
Cu privire la restituirea contravalorii containerelor de cafea confiscate, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, pentru care acțiunea trebuia să fie îndreptată împotriva Direcției finanțelor publice, ce a fost obligată la restituirea acestora, așa cum s-a stabilit prin hotărâre de achitare, așa încât Statul Român nu avea vreo răspundere în aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.7798/28.10.1997 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4.949.224.190 lei reprezentând daune interese compensatorii, a sumei de 10.104.750.000 lei reprezentând beneficiu nerealizat pe perioada octombrie 1994 - octombrie 1997 și la plata unor daune morale la care ulterior a renunțat, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a susținut că la data de 5.06.1993 a efectuat un import de cafea asupra căruia s-a instituit un sechestru asigurător, reținându-se în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Prin sentința penală nr.1485/1994 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia penală nr.867/23.12.1994 a Tribunalului Constanța, inculpatul a fost achitat, dispunându-se totodată ridicarea sechestrului asigurător și restituirea bunurilor sechestrate sau a contravalorii acestora.
Deoarece în cursul lunii octombrie 1994, cafeaua a fost vândută la licitație, reclamantului i s-au restituit din banii astfel obținuți, în mod eșalonat, doar suma de 387.123 USD. În acest mod, reclamantul a susținut că a fost prejudiciat în realizarea actului comercial, motiv pentru care a solicitat, în baza dispozițiilor articolului.504 proc.pen. obligarea Statului român la plata de daune interese compensatorii, precum și la plata beneficiului nerealizat.
Prin sentința civilă nr.477/17.06.1998 Tribunalul București - Secția a III a Civilă a admis cererea reclamantului, în parte, a obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 639.787 USD reprezentând daune interese și al sumei de 767.744,40 USD reprezentând beneficiu nerealizat în perioada octombrie 1994 - octombrie 1997, respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, iar prin decizia civilă nr.214/1998 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința instanței de fond și a respins acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr.4298/8.12.1999 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia instanței de apel și sentința instanței de fond și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, reținând că soluționarea acțiunii formulată de reclamant urmează să se facă de această instanță în conformitate cu dispozițiile articolului 992 și 998.civ. precum și în conformitate cu dispozițiile articolului 504.proc.pen.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă sub nr.5711/2000, iar prin sentința civilă nr.1228/16.11.2000 s-a dispus respingerea acțiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr.516/26.10.2001 Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă a respins apelul ca fiind nefondat.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr.2174/31.05.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția Civilă, s-a admis recursul, s-a casat decizia instanței de apel și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, reținându-se că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au respectat dispozițiile primei decizii de casare, care impuneau verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de articolului 504.proc.pen. pentru angajarea răspunderii statului, fără a repune în discuție problema constituționalității, ce fusese deja lămurită și argumentată prin decizia nr.45/10.03.1998 a Curții Constituționale.
În fond după cea de-a doua casare, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă sub nr.138/2003, iar la prima zi de înfățișare reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare de acțiune, în privința temeiului juridic al acesteia.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 29.05.2003, tribunalul a respins cererea de modificare a acțiunii, ca tardivă, iar data de 20.11.2003 a pronunțat decizia civilă nr.1112/2003, prin care a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, iar pe fond a respins acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile articolului 504.proc.pen. care dau posibilitatea persoanelor condamnate pe nedrept să pretindă și să primească reparații materiale și morale, condiționează primirea unor asemenea reparații de neacordarea acestora prin însăși sentința penală prin care s-a dispus achitarea.
În condițiile în care, prin sentința penală nr.1485/1994 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia penală nr.867/23.12.1994, pronunțată de Tribunalul Constanța, i s-a recunoscut reclamantului încălcarea dreptului său de proprietate, dispunându-se totodată repararea pagubei pe baza principiului răspunderii civile delictuale, s-a considerat de instanță că eventualele pretenții rezultate din modul de executare a sentinței penale puteau fi valorificate de reclamant în contradictoriu cu partea obligată prin această sentință (Direcția Finanțelor Publice C și Direcția Finanțelor Publice B) și nu într-o acțiune formulată în baza articolului 504.proc.pen. împotriva Statului român.
S-a reținut că prin hotărâre penală, reclamantul a fost condamnat în baza articolului 288.pen. și articolului 291.pen. situație în care, potrivit articolului 29 din Legea nr.31/1990 acesta nu mai putea desfășura o activitate comercială ca administrator și, în consecință, nu poate solicita acordarea de daune pentru împiedicarea realizării actului comercial.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, pusă în discuție la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra fondului, tribunalul a reținut că este neîntemeiată, acțiunea fiind pornită de reclamant în termenul de 1 an de la data la care statul a încetat să-i asigure repararea pagubelor săvârșite cu ocazia arestării și sechestrării mărfurilor.
Și împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, iar prin decizia civilă nr.969/25.05.2004 Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă s-au respins apelurile ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a respins în mod corect excepția prescripției acțiunii și ca tardivă, cererea modificatoare de acțiune formulată de apelantul reclamant.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile, iar prin decizia civilă nr.6170/23.06.2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de casare a reținut că deși în primele două cicluri procesuale Curtea Supremă de Justiție a reținut necesitatea respectării temeiului de drept pe care reclamantul și-a fondat acțiunea, respectiv a dispozițiilor articolului 504.proc.pen. aceasta nu exclude incidența în cauză și a dispozițiilor articolului.998, 999 din Codul civil.
S-a considerat că în soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile articolului 504.proc.pen. sunt incidente normele Codului civil (articolului 998 și 999), concepute în termeni generali, singurele în măsură să realizeze repararea integrală a prejudiciului produs unei persoane aflată în situația reglementată în lege.
Sub aspectul întinderii prejudiciului suferit, s-a reținut că prejudiciul material poate fi cuantificat potrivit dispozițiilor articolului 1084.civ. care stabilește că acesta cuprinde pierderea suferită și beneficiul nerealizat.
Concluzionând, instanța de casare a reținut că pretențiile reclamantului, care au natura unor despăgubiri atât în temeiul articolului 504.proc.pen. cât și în temeiul dispozițiilor articolului 998.civ. obligă instanța să analizeze cauza prin prisma condițiilor specifice de angajare a răspunderii civile a pârâtului conform celor două temeiuri de drept.
După pronunțarea celei de-a treia decizii de casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, iar prin decizia civilă nr.173/16.03.2007 s-a respins apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței instanței de fond (prin care acțiunea reclamantului fusese respinsă ca neîntemeiată), s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant, s-a anulat sentința civilă nr.1112/20.11.2003 și s-a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a avut în vedere modificarea dispozițiilor articolului 297.proc.civ. survenită în timpul soluționării cauzei, care impunea trimiterea cauzei la instanța de fond în ipoteza în care aceasta nu a pronunțat o soluție pe fondul cauzei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, recurs ce a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.623/4.02.2008, pronunțată în dosarul nr-.
În fond după casarea cu trimitere, părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe, iar reclamantul a renunțat la judecarea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
Prin sentința civilă nr.1175/27.06.2008 Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii privind acordarea daunelor morale, a admis acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 639.787 USD în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune compensatorii, suma de 767.744,40 USD în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând beneficiu nerealizat pentru perioada 1994 - octombrie 1997 pentru debitul neachitat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sunt întrunite în persoana pârâtului condițiile privind existența unei fapte ilicite de omisiune, constând în nepunerea în executare a hotărârii judecătorești definitive și neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa, ceea ce atrage angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia.
S-a considerat că repararea integrală a prejudiciului presupune atât acoperirea prejudiciului efectiv, cât și a celui nerealizat.
Prin cererea înregistrată la 15.07.2008, reclamantul a solicitat instanței de fond completarea dispozitivului hotărârii în ceea ce privește solicitarea sa de acordare a daunelor reprezentând beneficiul nerealizat în continuare, până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr.1457/26.09.2008 Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins cererea de completare a dispozitivului, ca fiind neîntemeiată, reținându-se că la data de 28.08.1996 s-a restituit reclamantului prețul din vânzarea la licitație a celor 5 containere de cafea, dată de la care acesta nu mai poate solicita acordarea de despăgubiri.
Împotriva sentinței civile nr.1175/27.06.2008 a declarat apel pârâtul, iar împotriva sentinței civile nr.1457/26.09.2008, prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.1175/27.06.2008, a declarat apel reclamantul, invocându-se motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.23/A/13.01.2009 Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie Minori a respins apelul formulat de apelantul reclamant, ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că după casarea cu trimitere, în cadrul rejudecării pe fond a cauzei, reclamantul a solicitat, pentru prima dată, achitarea beneficiului nerealizat și în continuare până la data plății efective, deși limita investirii inițiale a instanței a fost perioada octombrie 1994 - octombrie 1997.
Din perspectivă procedurală, Curtea a considerat că nu poate fi solicitat după casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, beneficiul nerealizat în continuare până la data plății efective, câtă vreme prima instanță nu a fost sesizată, la momentul declanșării procedurii judiciare, cu o astfel de cerere.
S-a considerat că beneficiul nerealizat nu poate fi înțeles ca o dobândă legală aferentă unei sume, ci el trebuie să fie cert și relevat de către apelant, prin dovezi care să demonstreze că acesta își continua activitatea de comerciant, probe ce nu s-au administrat în rejudecare.
Apelul formulat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr.1175/27.06.2008 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie Minori sub nr-, iar prin motivele de apel depuse la data de 23.03.2009 s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, susținându-se că acesta răspunde direct pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, dar nu poate fi responsabil pentru delictele sau cvasidelictele civile comise de agenții săi, care primesc o delegație de suveranitate.
S-a susținut că pentru angajarea răspunderii Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice în condițiile dreptului comun, reclamantul ar fi trebuit să dovedească existența prejudiciului moral, caracterul ilicit al faptei pârâtului, existența vinovăției și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, dovezi care însă nu s-au produs.
În opinia apelantului pârât, în speța dedusă judecății, dacă există o culpă, aceasta nu poate fi impusă în nici un caz Statului român, ci organelor statului care l-au prejudiciat pe reclamant.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor compensatorii și a beneficiului nerealizat pentru perioada 1994 - octombrie 1997 pentru debitul neachitat.
În opinia apelantului pârât, pentru a fi admisibilă o cerere fundamentată pe dispozițiile articolului 998 - 999.civ. trebuie îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, condiții care în cauza de față nu sunt întrunite, nefiind stabilită în sarcina apelantului pârât vreo obligație de plată în favoarea intimatului reclamant, în baza hotărârii penale prin care acesta a fost achitat.
În final, s-a susținut că eventualele pretenții rezultate din modul de executare a sentinței penale, puteau fi valorificate de intimatul reclamant în contradictoriu cu cei obligați prin această hotărâre, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, fie pe calea contestației la executare, în condițiile articolului 463.proc.pen. fie pe calea răspunderii civile delictuale a acestor organe ale statului care, chiar dacă sunt subordonate organizatoric Ministerului Finanțelor Publice, reprezintă entități distincte, având personalitate juridică și putând sta în judecată în nume propriu.
Analizând sentința instanței de fond în raport de dispozițiile articolului 296.proc.civ. și de motivele de apel invocate de apelantul pârât, care stabilesc limitele devoluțiunii în prezenta cauză, Curtea va reține că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia de casare nr. 6170/23.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, faptul că pretențiile reclamantului au natura unor despăgubiri solicitate atât în temeiul articolului 504 Cod Procedură Civilă cât și în temeiul articolului 998 Cod Civil și obligația instanței de judecată de a analiza acțiunea prin prisma condițiilor specifice de angajare a răspunderii civile a pârâtului conform celor două temeiuri de drept.
S-a reținut totodată căinstanța de apel a greșit atunci când a respins acțiunea reclamantului, stabilind că repararea prejudiciului se putea face în baza altor temeiuri de drept precum contestația la executare.
Aceste rețineri ale instanței de recurs erau obligatorii pentru judecătorii fondului și apelului, conform articolului 315 Cod Procedură Civilă, reprezentând probleme de drept dezlegate de instanța de recurs ce nu mai puteau fi puse în discuție în rejudecarea cauzei.
Prin ambele motive de recurs dezvoltate în scris de Ministerul Economiei și Finanțelor se invocă lipsa calității procesuale a acestei instituții publice, susținându-se că nu există culpa sa în producerea prejudiciului invocat de reclamant în conformitate cu dispozițiile articolului 998 Cod Civil, calea reparării acestui prejudiciu fiind contestația la executare.
În conformitate cu decizia de casare menționată anterior și respectând dispozițiile articolului 315 Cod Procedură Civilă, pretențiile reclamantului au fost soluționate însă de instanța de apel nu numai în conformitate cu dispozițiile articolului 998 Cod Civil, ci și conform articolului 504 Cod Procedură Penală, text de lege care reglementează răspunderea statului pentru erorile judiciare.
Conform articolului 504 cod procedură penală, în astfel de procese statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent fiind neîntemeiată.
Prin decizia de casare s-a reținut expres atât obligația instanței de fond de a soluționa cauza în conformitate și cu dispozițiile articolului 504 cod procedură penală, cât și faptul că instanța de apel a greșit atunci când a reținutcă repararea prejudiciului se putea face în baza altor temeiuri de drept precum contestația la executare.
În conformitate cu dispozițiile articolului 315 Cod Procedură Civilă problemele de drept dezlegate de instanța de casare erau obligatorii pentru judecătorii fondului și apelului, iar recurentul nu poate susține nelegalitatea hotărârilor pronunțate de aceste instanțe prin invocarea unor argumente contrarii dezlegării dată de instanța de recurs, cum ar fi posibilitatea reclamantului de a formula o contestație la executare.
În consecință, Curtea va reține că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, inclusiv a dispozițiilor articolului 315 Cod Procedură Civilă și va dispune în baza articolului 296 Cod Procedură Civilă respingerea apelului ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în-, sector 5, B, împotriva sentinței civile nr.1175/27.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul ales la în B,-.A, sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
--- - - -
GREFIER
I -
Red.
Tehnodact.
5 ex./9.06.2009
----------------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea
