Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (417/2009)
Completul 1
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 295
Ședința publică de la 11.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul - contestator -, împotriva sentinței civile nr. 1726 din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații, G și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - Legea nr. 10/2001 (contestație).
La apelul nominal se prezintă pentru apelantul contestator -, avocat în baza împuternicirii nr. 64914/2009, eliberată de Baroul București și intimatul prin avocat, fără delegație; lipsind intimații, G și Municipiul B prin Primarul General.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Apărătorul apelantului - contestator depune la dosar copia deciziei nr. 75/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, într-o altă cauză având aceleași părți, privind o altă dispoziție emisă de Primarul General pentru un alt imobil, în care părțile au interese contrare, precizând că a depus această sentință ce a fost admisă de instanța de fond, ca practică judiciară. Învederează că nu mai are alte cereri sau probe de administrat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra apelului formulat.
Apărătorul intimatului, solicită acordarea cuvântului asupra apelului formulat de apelantul - contestator, având în vedere că nu are alte cereri sau probe de administrat, precizând că nu se opune la depunerea de către apelant a sentinței pronunțată de tribunal.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de apel.
Apărătorul apelantului - contestator solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot sentința civilă pronunțate de tribunal și pe fond admiterea contestației astfel cum a fost formulată în sensul recunoașterii calității de persoană îndreptățită. Apreciază că, declarația dată de autoarea apelantului - contestator, dată în anul 1963, nu poate fi calificată ca o renunțare la succesiune, deoarece nu sunt întrunite prevederile legale, adică nu este o declarația expresă și neechivocă în sensul renunțării la succesiune și nu a fost dată în termenul de opțiune succesorală. Solicită să se aibă în vedere și dispozițiile art. 4 din Legea 10/2001. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului, solicită respingerea apelului, ca nefondat, deoarece deși declarația a fost dată după termenul prevăzut de codul civil, aceasta a fost dată de autoarea apelantului - contestator în fața unui notar public, se bucură de efectele unui act autentic rezultând intenția autoarei apelantului, nefiindu-i aplicate dispozițiile art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea formulată reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primarul General, și G, solicitând modificarea în parte a dispoziției nr. 5302/ 27.01.2006, emisă de Primarul General, în sensul constatării calității de persoană îndreptățită și a reclamantului și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în B,-, sectorul 5, format din teren în suprafață de 2000 mp și construcție demolată, cu înlăturarea dispozițiilor cuprinse în al doilea alineat al art.1.
În motivarea cererii s-a arătat că în temeiul Legii nr.10/2001 a formulat notificarea nr. 1877/31.07.2001, solicitând împreună cu pârâții, și G, restituirea prin echivalent a imobilului situat în B,-, sectorul 5.
Imobilul a aparținut lui și, bunicii reclamantului, astfel cum rezultă din procesul verbal de Carte Funciară nr. 49258/11.07.1942. Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950.
Prin dispoziția contestată, s-a respins notificarea formulată de reclamant, pe considerentul că acesta nu are calitatea de persoană îndreptățită, deoarece, mama acestuia, a renunțat la succesiunea de pe urma tatălui său -.
Prin aceiași dispoziție s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru ceilalți notificatori, pârâții din prezenta acțiune.
Se arată că autoarea reclamantului nu a renunțat la succesiune astfel cum greșit a reținut unitatea notificată, declarația autentică nr. 1079/9.05.1963 dată de autoarea sa la succesiunea defunctului său tată - nu întrunește cerințele unei renunțări la succesiune.
Astfel, renunțarea nu a fost exprimată în cadrul termenului de opțiune succesorală, ci cu mult după expirarea termenului prevăzut de art. 700 Cod civil, nu rezultă voința neechivocă de renunțare la succesiune, ci doar faptul că autoarea sa nu a acceptat succesiune în termenul legal.
De asemenea, se mai arată că prin aceiași dispoziție i se acordă despăgubiri lui, deși și aceasta a semnat aceiași declarație ca și autoarea sa.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr.10/2001.
Pârâtul Municipiul B și au formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr. 1726/28.11.2008, a respins contestația ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii s-a arătat că, în ceea ce privește declarația autentificată sub nr.1079/09.05.1963, dată de autoarea contestatorului, în calitate de fiică a defunctului, tribunalul a constatat că prin aceasta, se arată în mod expres că nu s-a acceptat sub nici o formă succesiunea defunctului, până la data declarației, și în conformitate cu dispozițiile art.700 Cod civil, este considerată a fi străină de succesiune.
Tot prin această declarație, a solicitat înregistrarea acestui act juridic în registrul de renunțări la succesiuni.
Potrivit art.4 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001, republicată, de prevederile prezentei legi beneficiază moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiuni pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul legii.
Având în vedere că textul legal face referire numai la succesibilii neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii, urmând ca de cota ce a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii acceptanți notificatori împreună cu cei neacceptanți notificatori, care au fost repuși de drept în termen.
Contestatorul a susținut că declarația autentificată sub nr.1079/09.05.1963, nu întrunește condițiile unei renunțări la succesiune, întrucât nu a fost exercitată în cadrul termenului de opțiune succesorală și nu a fost manifestată sub forma unui act juridic solemn care să cuprindă expres și neechivoc opțiunea de a renunța la succesiune.
Tribunalul a constatat că, într-adevăr, declarația a fost dată după trecerea termenului de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, decedând la data de 17 august 1962, iar declarația a fost dată și autentificată la data de 9 mai 1963, însă apreciază că acest aspect nu poate fi analizat pe această cale câtă vreme declarația a fost dată în fața unui notar și produce toate efectele de care se bucură un act juridic.
Tribunalul a apreciat că din cuprinsul declarației rezultă în mod expres intenția de a renunța la succesiune, față de mențiunile din acest act potrivit cărora declaranta a arătat că urmează a fi considerată străină de succesiune și a solicitat înregistrarea declarației în registrul de renunțări la succesiune.
Însă, tribunalul a apreciat că orice motiv de nelegalitate din punct de vedere al condițiilor de formă sau de fond ale declarației de renunțare la succesiune, autentificate sub nr.1079/05.09.1963, s-ar putea invoca doar pe calea unei acțiuni de drept comun, de constatare a nulității absolute a acestui act juridic, sancțiune ce se aplică retroactiv și care ar determina constatarea calității de moștenitor a contestatorului.
În lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile care să constate nulitatea absolută a acestei declarații, tribunalul a apreciat că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.4 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001, întrucât pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moștenitorii care nu au acceptat-o, în termenul și condițiile prevăzute de art.700 Cod civil, iar nu și cei care au renunțat la succesiune, în condițiile art.696 Cod civil.
În ceea ce privește faptul că prin aceeași dispoziție contestată s-au acordat măsuri reparatorii pârâtei, fiica defunctului, care, la rândul ei, este menționată în această declarație de renunțare autentificată sub nr.1079/09.05.1963, în opinia tribunalului, nu poate constitui un motiv de admitere a cererii contestatorului și de a fi inclus și el în categoria persoanelor îndreptățite, întrucât nu se poate pronunța o soluție legală argumentată pe un motiv de nelegalitate.
Împrejurarea că și pârâta este renunțătoare la succesiune și cu toate acestea a beneficiat de măsuri reparatorii constituie un motiv de nelegalitate care profită doar persoanei care a fost prejudiciată prin această măsură, respectiv celălalt moștenitor, și nu contestatorului, ale cărui drepturi nu pot fi recunoscute decât în baza unor temeiuri și argumente legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul.
În motivele de apel s-a arătat că hotărârea este nelegală deoarece se face o interpretare greșită a declarației autentificate sub nr. 1079/1963.
Declarația nu cuprinde manifestarea expresă de voință în sensul renunțării la succesiune, ci cuprinde doar declarația conform căreia nu au fost săvârșite acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii.
Ca urmare, autoarea apelantului nu poate fi considerată decât străină de moștenire prin neacceptare.
Declarația nu reprezintă un act de renunțare întrucât a fost dată după împlinirea termenului de opțiune succesorală, și nu este nici expresă și neechivocă.
Faptul că această declarație a fost înscrisă în registrul special de renunțări la succesiune, nu conferă automat natura juridică a unei renunțări, fiind de atributul judecătorului calificarea juridică a actului dedus judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va admite apelul având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 4 din Legea nr.10/2001: "(1) În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
(2) De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
(3) care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
(4) De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire".
Imobilul în litigiu a aparținut bunicilor reclamantului și, fiind naționalizat în baza Decretul nr. 92/1950.
Cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctului, decedat la 17.08.1963, s-a emis certificatul de moștenitor nr. 230/1963, constându-se că este moștenitor legali, în calitate de fiu.
, soție, și fiice au fost considerate străine de moștenire, conform art. 700 cod civil deoarece nu au acceptat în termen legal succesiunea, conform declarației din Registrul de Renunțări la succesiune sub nr. 81/1963.
Din declarația autentificată sub nr. 1079 din 9 mai 1963, dată de cele trei succesibile ale defunctului rezultă că până în prezent (data autentificării) nu au acceptat sub nici o formă succesiunea defunctului și în conformitate cu dispozițiile art. 700 Cod civil, urmează a fi considerate străine de moștenire.
Legea nr. 10/2001 prevede în art. 4 alin. 3 că beneficiază de calitatea de persoane îndreptățite și cei care nu au acceptat moștenirea, fiind de drept repuși în termenul de acceptare, pentru bunurile ce fac obiectul legii.
În această categorie intră și apelantul contestator întrucât, în calitate de moștenitor al mamei sale, este repus în termenul de acceptare prin simpla formulare a notificării, ceea ce a și făcut reclamantul.
juridică a declarației autentificate sub nr.1079/1963 nu poate fi aceea de renunțare la succesiune, deoarece din conținutul său, dar și din mențiunile certificatul de moștenitor nr. 230/1963 rezultă că cele trei succesibile nu au acceptat în termenul de opțiune succesorală, fiind considerate străine de succesiune conform art. 700 Cod civil.
Faptul că declarația autentificată sub nr. 1079/ 9.05.1963 a fost înregistrată în registrul de renunțări la succesiuni, nu schimbă modalitatea de neacceptare a succesiunii, întrucât între renunțare și neacceptare există diferențe de regim juridic, iar voința succesibililor defunctului rezultă fără echivoc.
Curtea are în vedere și faptul că, pentru a fi valabilă și a produce efecte juridice, renunțarea la succesiune nu se poate face decât în termenul de opțiune succesorală. În cauză, declarația menționată anterior a fost dată după împlinirea termenului prevăzut de art. 700 Cod civil.
Aprecierea instanței de fond, potrivit căreia nu se poate cenzura conținutul declarației autentificate sub nr. 1079/1963 decât pe calea unei acțiuni în constatarea nulității, nu este legală, deoarece instanța poate face interpretarea voinței părților exprimate printr-un act autentic, și poate da o calificare, din punct de vedere al naturii juridice și al raporturilor create prin acesta.
În speță, declarația menționată reprezintă un act autentic prin care se recunoaște expres, că fiicele și soția supraviețuitoare a defunctului nu au acceptat în termen succesiune, fiind străine de aceasta conform art. 700 Cod civil.
În consecință, Curtea va admite apelul și constatând că cererea reclamantului nu a fost soluționată pe fondul acestei, sub aspectul acordării măsurilor reparatorii,prevăzute de Legea nr. 10/2001, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul - contestator -, domiciliat în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1726 din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații, domiciliat în B,-, sector 4,.1, domiciliată în B,. Lacul nr.56,.19,.1, domiciliat în B,-,.34A,.3,.4,.72 și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - I -
Red.
Tehnodact. /7 ex./27.05.2009
- Secția a III-a Civ. -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea
