Eroare judiciara. Speta. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 51/A/2010
Ședința publică din: 24.02.2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 2: Andrea Chiș
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 652 din 23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind pe intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, precum și pe intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare Legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată că nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.02.2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 652 din 23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamantul în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții la Legea nr. 221/2009.
În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 340 din 17 mai 1974 Tribunalului Militar Cluj, pronunțată în dosarul nr. 309/1973, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare, în temeiul art. 354 al. 2 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare.
Tribunalul a avut în vedre că inculpatul a refuzat să fie încorporat, întrucât face parte din secta religioasă interzisă Martorii lui.
Instanța are obligația de a constata incidența în cauză a prev. art. 1 al. 3 din Legea nr. 221/2009, respectiv constatarea caracterului politic al condamnării penale suferite de reclamant. Potrivit art. 1 al. 3 din Legea nr. 221/2009, onstituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la <LLNK 11999 214180 302 2 67>art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12001 568 10 201 0 18>Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 2 din al. 1 din OUG nr.214 /2009, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
b) militarea pentru democrație și pluralism politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgenta nu se aplica persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit ca au desfășurat o activitate fascista în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel.
Fapta săvârșită de către reclamant și pentru care a fost condamnat nu se încadrează în prevederile indicate mai sus.
Nu se poate aprecia că este incident art. 2 al.1 lit. d și e, plecând de la următoarele considerente:
Este real că Constituția României adoptată în anul 1965 garanta în cuprinsul art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar tot atât de real este că art. 40 instituia obligația pentru toți cetățenii de a îndeplini serviciul militar.
Infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat există și în prezent în Codul penal, nefiind abrogată expres.
Și actuala Constituție prevede, printre puținele obligații ale cetățenilor români, aceea de a apăra țara.
Forma prin care se realizează această obligație cuprinde și pe aceea de desăvârși pregătirea militară și, în caz de nevoie, anume, conflict armat, de participare în forțele armate ale statului. Aceasta presupune inclusiv obligația de primi armă și aof olosi.
Dacă s-ar interpreta în alt mod această obligație, s-ar ajunge la golirea de conținut a acesteia, respectiv la o negare a sa.
În orice stat, această obligația există din perspectiva atributelor esențiale ale statului.
Nu se poate aprecia că refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase ar echivala cu o oponență fără echivoc împotriva principiilor statului comunist totalitar de vreme ce aceste infracțiuni, încă mai sunt în vigoare în Codul penal, iar condamnări în baza acestor texte legale au fost pronunțate și după 22 decembrie 1989, când nu se mai poate afirma caracterul totalitar al regimului politic din România.
De altfel, în majoritatea statelor, și în prezent există această obligație, state care nu pot fi calificate ca și totalitare, în care drepturile omului ar putea fi încălcate.
Este real că statul ar fi putut să prevadă o alternativă la executarea acestei obligații, însă aceasta este la latitudinea sa. Nu se poate reproșa statului modul de edictare și aplicare a legilor într-o anumită perioadă de timp, raportat la perspectivele actuale ale societății umane.
Aspectele legate de modalitatea de executare a pedepsei, invocate în cuprinsul motivelor, chiar reale de ar fi, nu schimbă caracterul condamnării, element esențial al prevederilor art. 1 al. 3 din această lege.
Referitor la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe, care, unor astfel de condamnări, le recunosc aplicabilitatea Ordonanței nr. 214/1999, argumentele de fapt și de drept reținute pentru a califica această condamnare ca fiind una din cele prevăzute în art. 1 al. 3 din Legea nr. 221 /2009 nu au nici o susținere, fiind simple constatări ale instanței. De altfel, în actuala legislație, practica judiciară nu este considerată izvor de drept.
În sens contrar acelor hotărâri, s-a pronunțat și în dosarul nr. 1015/2004, prin Decizia nr. 7724/2004, când a stabilit că astfel de condamnări se încadrează în cadrul infracțiunii de drept comun ce vizează disciplina militară și implicit capacitatea de apărare a țării.
Tribunalul a apreciat că obligația de a satisface stagiul militar nu poate fi considerată indisolubil legată de un regim politic, în vigoare într-o anumită epocă, deoarece aceasta are legătură cu organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar și, în esență, cu obligația de a apăra țara, obligație ce decurge din calitatea de cetățean.
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului său, reclamantul învederează că, în condițiile în care Legea nr. 221/2009 nu definește noțiunea de condamnare politică, instanței îi revine rolul de a constata caracterul politic al unor condamnări, în baza probelor administrate, urmând să aprecieze calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, iar, în prezenta cauză, nu au fost încuviințate probele solicitate de reclamant, nici măcar cea cu înscrisuri, nesolicitându-se punctul de vedere al Asociației foștilor Politici, fiind încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
Reclamantul a refuzat satisfacerea serviciului militar datorită convingerilor sale religioase, care îi interziceau acest lucru, libertatea religiei fiind un drept constituțional. Statul nu a acordat cetățenilor care, datorită convingerilor religioase nu puteau presta serviciul militar prin încorporare în unități militare, posibilitatea de a presta acest serviciu în alte forme, ci, dimpotrivă, le-a aplicat sancțiuni penale, dând expresie politică regimului comunist de neacceptare a altei doctrine decât aceea a Partidului comunist de natură ateistă. De aceea, refuzul la încorporare datorat convingerilor religioase echivalează cu o opoziție neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, condamnarea pentru această faptă având, astfel, un caracter politic.
În baza acestor considerente, au fost admise cereri formulate de alte persoane aflate în situații identice, împrejurare dovedită prin adresa de răspuns nr. 121.951/2009 a Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, comisie ce exprimă un punct de vedere în sensul că astfel de condamnări penale au un caracter politic.
Într-o decizie recentă, respectiv decizia nr. 2603 din 14 mai 2009, pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios Administrativ și Fiscal s-a pronunțat în acest sens.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a înregistrat la dosar întâmpinare,solicitând respingerea apelului, pe motiv că infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul nu echivalează cu o oponență fără echivoc împotriva principiului statului totalitar, neavând un caracter politic.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 292 alin.1 Cod proc.civ. curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, după pronunțarea hotărârii de către prima instanță, prin Decizia nr. 32 din 16.11.2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea nr. 137/2.03.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al României în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 1 alin. 1 lit. a din Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul căpersoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și 354.pen. săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
În considerentele acestei decizii, curtea reține că, în realitate, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar, încă în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar fiind pusă și în discuția instituțiilor Consiliului Europei, formând obiectul mai multor acte adoptate de Adunarea. Comisia Europeană a Drepturilor Omului a decis, în cele din urmă că disp. art. 4 paragraful 3 lit. b din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință și că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 27.10.2009, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinată de apartenența persoanei la Organizația "Martorii lui ", a concluzionat că art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina prev. art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință.
Deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civ. având rol de uniformizare a jurisprudenței.
Deși Înalta Curtea fost sesizată cu interpretarea unor dispoziții ale Decretului-lege nr. 118/1990, problema de drept dezlegată vizează caracterul politic sau nu al unor condamnări penale de natura celei de care se prevalează și reclamantul, astfel că dezlegarea în drept este obligatorie pentru instanța de apel.
Nu se pune problema retroactivității, întrucât, pe de o parte, este vorba de interpretarea legii și nici măcar legile de interpretare nu retroactivează, cu atât mai puțin deciziile de interpretare, iar, pe de altă parte, rolul deciziei este acela de uniformizare a jurisprudenței, de îndată și nicidecum doar pentru acele cereri de chemare în judecată ce sunt înregistrate ulterior pronunțării și publicării ei în Monitorul Oficial.
Instanța supremă pronunțându-se în interpretarea obligatorie a legii în sensul că o condamnare în temeiul art. 354.pen. cum este aceea suferită de reclamant, nu reprezintă o condamnare cu caracter politic, această interpretare fiind conformă și cu jurisprudența actuală a CEDO, așa cum rezultă din considerentele deciziei pronunțată în recurs în interesul legii, în temeiul art. 296 Cod proc.civ. apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 652 din 23.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
5 ex/26.03.2010
Jud. primă instanță:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Andrea Chiș
