Eroare judiciara. Speta. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 52/A/2010
Ședința publică din:24.02.2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 2: Andrea Chiș
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 654 din 23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind pe intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare Legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se constată că nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus prin registratura instanței concluzii scrise de către pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.02.2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 654 din 23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect, pretenții în baza Legii nr. 221/2009.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 421 pronunțată la 19 august 1970, de Tribunalul Militar Cluj, în dosar nr. 373 /1970 în temeiul art. 354 Cod penal, reclamantul a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a avut în vedere că inculpatul a refuzat să fie încorporat, întrucât face parte din martorii lui credință ce nu-i îngăduie a-și îndeplini obligațiile militare.
Instanța are obligația de a constata incidența în cauză a prev. art. 1 al. 3 din Legea nr. 221 /2009, respectiv constatarea caracterului politic al condamnării penale suferite de reclamant. Potrivit art. 1 al. 3 din Legea nr. 221 / 2009, (3) Constitute, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la <LLNK 11999 214180 302 2 67>art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12001 568 10 201 0 18>Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 din al. 1 din OUG nr.214 /2009, prevede: Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
b) militarea pentru democrație și pluralism politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit ca au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel.
Fapta săvârșită de către reclamant și pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în prevederile indicate mai sus.
Nu se poate aprecia, că este incident art. 2 al.1 lit. d și e, plecând de la următoarele considerente:
Este real că Constituția României adoptată în anul 1965 garanta în cuprinsul art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar tot atât de real este că art. 40 instituia obligația pentru toți cetățenii de a îndeplini serviciul militar.
Infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, există și în prezent în Codul penal, nefiind abrogată expres.
Și actuala Constituție prevede printre puținele obligații ale cetățenilor români, aceea de a apăra țara. Forma prin care se realizează această obligație, cuprinde și pe aceea de desăvârși pregătirea militară și în caz de nevoie, anume, conflict armat, de participare în forțele armate ale statului. Aceasta presupune inclusiv obligația de primi armă și aof olosi. A interpreta în alt mod, această obligație, s-ar ajunge la golirea de conținut a acesteia, respectiv la o negare a sa.
În orice stat această obligație
există, din perspectiva atributelor esențiale ale statului.
Tribunalul nu a putut aprecia, că refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase ar echivala cu o oponență fără echivoc împotriva principiilor statului comunist totalitar de vreme ce aceste infracțiuni, încă mai sunt în vigoare în Codul penal, iar condamnări în baza acestor texte legale au fost pronunțate și după 22 dec. 1989, când nu se mai poate afirma caracterul totalitar al regimului politic din România.
De altfel în majoritatea statelor și în prezent există această obligație, state care nu pot fi calificate ca și totalitare, în care drepturile omului să fie încălcate.
Este real că statul ar fi putut să prevadă o alternativă la executarea acestei obligații în alt mod, însă aceasta este la latitudinea societății. Nu se poate reproșa statului, modul de edictare și aplicare a legilor, într-o anumită perioadă de timp, raportat la perspectivele actuale, ale societății umane.
Aspectele legate, de modalitatea de executare a pedepsei, invocate în cuprinsul motivelor, chiar reale de ar fi, nu schimbă caracterul condamnării element esențial al prevederilor art. 1 al.3 din această lege.
Referitor la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe, care unor astfel de condamnări le recunosc aplicabilitatea ordonanței nr. 214/1999, instanța a reținut că argumentele de fapt și de drept reținute, pentru a califica această condamnare, ca fiind una din cele prevăzute în art. 1 al. 3 din Legea nr. 221 /2009, nu au nici o susținere, fiind simple constatări ale instanței. De altfel în actuala legislație practica judiciară nu este considerată izvor de drept.
În sens contrar acelor hotărâri s-a pronunțat și în dosarul nr. 1015/2004, prin Decizia nr. 7724/2004, când a stabilit că astfel de condamnări, se încadrează în cadrul infracțiunii de drept comun ce vizează disciplina militară și implicit capacitatea de apărare a țării.
Tribunalul a apreciat că, obligația de a satisface stagiul militar, nu poate fi considerată indisolubil legată de un regim politic, în vigoare într-o anumită epocă, deoarece aceasta are legătură cu organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar și în esență, cu obligația de a apăra țara, obligație ce decurge din calitatea de cetățean.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal reclamantul, solicitând schimbarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și în consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a se constata caracterul politic al condamnării penale dispusă prin sentința penală nr. 421/19.08.1970 de către Tribunalul Militar Cluj și obligarea Statului Român la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 Euro.
Apelantul a criticat sentința pronunțată arătând că este nelegală, fiind dată cu încălcarea dreptului la apărare, drept fundamental garantat prin art. 24 alin. 1 din Constituția României, constând în aceea că, la primul termen de judecată instanța, printr-o analiză superficială a înscrisurilor depuse o dată cu înregistrarea cererii s-a considerat lămurită și a respins cererile de încuviințare a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Apelantul a mai arătat că, raportat la disp. Legii nr. 221/2009 care nu definește noțiunea de condamnare politică, era necesară administrarea probelor solicitate pentru pronunțarea unei hotărâri legale.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul temeiniciei, arătându-se că judecătorul instanței de fond își întemeiază întreaga motivare pe susținerile pârâtei din întâmpinarea depusă la dosar, care califică condamnarea suferită de apelant ca fiind una de drept comun, precum și pe decizia nr. 7724 Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în anul 2004.
Instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că reclamantul, membru al cultului religios "Martorii lui ", a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor sale religioase, refuz care echivalează cu o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar. Prin urmare, condamnările suportate de credincioșii diverselor culte religioase care și-au exprimat în mod fățiș convingerile religioase și au suportat rigorile legii penale, au un evident caracter politic.
În sprijinul acestei calificări vine și adresa nr. -/2009 a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, în care se menționează faptul că această comisie a apreciat caracterul politic al condamnărilor penale pentru neprezentarea la încorporare, nesupunerea la încorporare, nesupunerea la ordinele superiorilor din motive religioase, ca formă de protest, la îngrădirea exercitării dreptului acestora de a-și alege și practica în mod liber credința sau religia, acordând persoanelor care au suferit condamnări calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În același sens, apelantul a invocat și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 14 mai 2009 cu ocazia verificării legalității unui certificat pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Art. 1 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă cu începere de la 6.03.1945, prevede că "constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6.03.1945, pe motive politice, a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă ".
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că pentru a beneficia de dispozițiile acestui act normativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții și anume: persoana să fi executat o pedeapsă privativă de libertate; să existe o hotărâre judecătorească definitivă și condamnarea să vizeze o infracțiune politică.
Acest act normativ nu cuprinde însă o definiție a infracțiunilor politice, astfel că delimitarea acestora se poate realiza doar prin raportare la alte dispoziții legale, cuprinse în legile penale, legile constituționale incidente în perioada 1946 - 1989 și dispoziții emise după anul 1989.
Prima sistematizare și incriminare infracțiunilor politice a fost realizată pentru prima dată prin Codul penal din 1936, art. 22, care pe baza criteriului obiectiv al pedepsei prevăzute realiza o primă delimitare între infracțiunile politice și cele de drept comun.
Codul penal din 1968 nu mai cuprinde aceste criterii obiective pentru delimitarea infracțiunilor politice de cele de drept comun, această delimitare fiind realizată prin actele normative adoptate după anul 1990.
Astfel, conform disp. art. 1 alin. 2 lit. j din Legea nr. 221/2009 sunt considerate ca fiind condamnări cu caracter politic, acele condamnări pronunțate pentru faptele prev. de art. 166 alin. 2 Cod penal și art. 237 și 238 Cod penal (propaganda împotriva orânduirii socialiste, defăimarea unei organizații și ofensa adusă autorității), aceste fapte aparținând infracțiunilor politice propriu-zise, deoarece prin natura și scopul lor vizau organizarea politică a statului, săvârșirea acestora fiind îndreptată spre transformarea, schimbarea ordinii politice.
În art. 1 alin. 3 din același act normativ se mai prevede că "constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prev. la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999", care prevedere faptele ce constituie infracțiuni săvârșite din motive politice.
În toate situațiile prev. de art. 2 din OUG nr. 214/1999, forma de luptă împotriva regimului totalitare presupune o activitate de răsturnare a regimului comunist.
În Codul penal din 1968 se prevede că faptele persoanelor care din motive din conștiință refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu se încadrează în disp. art. 354.penal și uneori 333.penal. Din modalitatea de reglementare rezultă că obiectul juridic al acestor infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării. Orice stat, indiferent de forma de organizare și-a apărat prin norme de drept penal suveranitatea și independența, astfel că nu se poate pune semnul egalității între infracțiunile prin a căror incriminare se urmărește protejarea unui atribut al suveranității, și care nu sunt infracțiuni politice, și infracțiunile prin a căror incriminare se urmărește protejarea unui anumit regim politic. În consecință, nu se poate considera că scopul sancționator al disp. art. 354 și 334.penal a fost determinat strict de rațiuni politice.
Constituția din 1965 garanta prin art. 30 libertatea conștiinței, dar în același timp, prin art. 40 prevedea și obligația executării serviciului militar pentru toți cetățenii, neexistând așadar discriminare pe criterii religioase, îndatorirea de a satisface serviciul militar revenind tuturor cetățenilor apți să le efectueze.
Prin urmare, condamnarea reclamantului pentru refuzul de neprezentare la încorporare nu a fost dispusă pe criteriul apartenenței la cultul "Martorii lui ", ci pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de normele penale, refuzul de a satisface serviciul militar.
În sensul acestor rețineri s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 32/16.11.2009 într-un recurs în interesul legii, reținând că în interpretarea și aplicarea unitară dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. a din Decretul-Lege nr. 118/1990, persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prev. de art. 334 și art. 354.penal, săvârșite din motive de conștiință nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe, cât și adresa de răspuns nr. -/2009 a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, nu sunt obligatorii pentru instanța de judecată, aceasta fiind în măsură ca pe baza probelor administrate în cauză să aprecieze în fiecare caz în parte dacă condamnarea penală dispusă are sau nu caracter politic.
În sprijinul acestei soluții vine și practica Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit, în mai multe cazuri că nu constituie o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și de religie, pronunțarea unei pedepse pentru refuzul executării serviciului militar, că restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada post comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ sau profesionist.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 654 din 23.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. IA dact. GC
4 ex/10.03.2010
Jud.primă instanță:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Andrea Chiș
