Eroare judiciara. Speta. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.53/A/2009
Ședința publică din 16 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 2: Andrea Chiș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 625 din 25 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice C, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 februarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 625 din 25 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj,fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă exercitată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect repararea prejudiciului cauzat printr-o eroare judiciară în procesul penal.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul reține că, potrivit art.504 al.1 pr. penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Tribunalul a constatat că una din condițiile de admisibilitate a acțiunii având temeiul de drept invocat o constituie și aceea ca solicitantul să fi fost achitat pentru infracțiunea săvârșită, or reclamantul a arătat în fața instanței că nu a fost niciodată achitat, respectiv nu s-a promovat recurs în anulare, prin care să se fi pronunțat soluția achitării.
Într-adevăr, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 504 al 1, 2 și 4 Cod de procedură penală, însă instanța, a apreciat, raportat la modul în care acesta și-a motivat acțiunea, că vizează exclusiv ipoteza prevăzută de alineatul 1.
Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii reclamantului și având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 137.pr.civ. a admis excepția, iar în temeiul art. 504 al.1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 506.pr.Penală, a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, nu se încalcă accesul la justiție, prin prisma faptului că acest drept nu este un drept absolut, conform jurisprudenței constante CEDO, accesul la justiție putând fi limitat, respectiv condiționat, în funcție de natura cauzei, fără a se ajunge, însă, ca dreptul să fie lipsit de substanță.
Cauza dedusă judecății vizează o acțiune întemeiată pe dispoziții speciale, legiuitorul instituind condiții clare de admisibilitate, care, însă, nu sunt îndeplinite și care nu lipsesc de substanță dreptul de acces la justiție.
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul,solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului său reclamantul învederează că invocat în fața instanței de fond împrejurarea că a fost deținut politic, arătând în mod detaliat în ce au constat suferințele sale și motivul pentru care Statul Român trebuie să-l despăgubească pentru prejudiciile materiale și morale pe care i le-a cauzat, iar instanța în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, pe motiv că nu a fost pronunțat un recurs în anulare, deși s- depus la dosar înscrisul doveditor al promovării unui recurs în cadrul dosarului penal nr. 3501/1987.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, precum și a celor de ordine publică, raportat la disp. art. 292 alin.1 și 295 alin.1 Cod proc.civ. curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, prin sentința penală nr. 29/28.02.1984, pronunțată în dosarul nr. 24/1984 al Tribunalului Militar d Mare Unitate C, rămasă definitivă prin respingerea recursului inculpatului, conform deciziei nr. 118/26.03.1984 a Tribunalului Militar Teritorial B, reclamantul fost condamnat la 6 ani închisoare și interzicerea pe timp de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c pen, pentru infracțiunea de deținere în afara îndatoririlor de serviciu unor documente ce constituie secrete de stat, prev. de art. 169 alin. 2 raportat la alin. 4 penal, reținându-se ca stare de fapt împrejurarea că intrat în posesia unor documente cu caracter de documente secrete de stat, potrivit nr. 19/1972, pe care le-a scos din incinta organizației de stat ducându-le la domiciliu și încălcând, astfel, dispozițiile Legii nr. 23/1971, privind apărarea secretului de stat.
Această infracțiune nu are un caracter politic, dovada constituind-o împrejurarea că ea este în continuare prevăzută în Codul penal, în art. 169, ce incriminează divulgarea secretului care periclitează siguranța statului.
Mai este de remarcat că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu contestă starea de fapt reținută în hotărârea penală de condamnare, făcând referiri la împrejurări ulterioare încarcerării sale, respectiv la faptul că ar fi fost supus unor tratamente inumane în perioada detenției și că în mod nelegal i s-a refuzat liberarea condiționată, sens în care depus sentința penală nr. 1777/23.10.1986 Judecătoriei Sectorului 5 B, pronunțată în dosarul nr. 5959/1986.
Prima instanță reținut că nu sunt aplicabile disp. art. 504 alin. 1. pr. pen. întrucât nu există o hotărâre de achitare pronunțată în recurs în anulare.
Recursul în anulare prev. de art. 409-4141. pr. pen. a fost abrogat prin art. I pct. 5 din Legea nr. 576/2004, însă, chiar în perioada în care acesta era prevăzut de lege, exercitarea sa nu era la dispoziția părților, ci doar a Procurorului general al României. Din aceste considerente, în opinia instanței, instanța civilă poate verifica jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze similare pentru determina dacă în speța dată s-ar fi pronunțat sau nu o hotărâre de achitare, putând aplica disp. art. 504 alin. 1. pr. pen. având în vedere disp. art. 20 alin. 2 din Constituție referitor la prevalența tratatelor internaționale privind drepturile omului și Protocolul 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, privind interzicerea discriminării, fiind vorba de persoane aflate în situații juridice identice (adică cele care au fost condamnate pentru infracțiuni politice), cărora nu li se poate aplica un tratament juridic diferențiat (după cum recursul în anulare a fost sau nu promovat de Procurorul general al României, mai este sau nu mai este prevăzut de lege).
Tocmai de aceea, instanța a verificat condițiile în care reclamantul a fost condamnat, necontestate de acesta și textul incriminator, ajungând la concluzia că nu este vorba de o infracțiune cu caracter politic, întrucât o faptă similară ar fi pedepsită și în prezent.
Este adevărat că, prin hotărârea nr. 40 din 12 iulie 1990, Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri a apreciat că este vorba de o condamnare politică și a recunoscut ca vechime în muncă perioada de detenție, însă această hotărâre are caracterul unui act administrativ, fără intra în autoritate de lucru judecat și a se impune cu acest titlu instanței.
În temeiul art. 296 Cod proc. civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 625 din 25 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
5 ex/17.03.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Andrea Chiș
