Eroare judiciara. Speta. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1376/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 532
Ședința publică de la 28.10.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror -.
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți, și, precum și de apelantul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței civile nr. 322 din 17.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă.
are ca obiect - acțiune în pretenții (erori judiciare).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul reclamant personal, lipsind apelanții reclamanți și și apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care se învederează depunerea la dosar a unei cereri formulată de avocatul, în calitate de apărător ales al apelanților reclamanți, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, motivat de faptul că se află în imposibilitate de prezentare.
Apelantul reclamant arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apelantul reclamant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul obligării pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Cu privire la apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, pune concluzii de respingere, ca nefondat.
Solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la domiciliul din S, str. - -, - 3,. C,.3,. 54, județul
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost formulat și motivat.
Referitor la apelul declarat de reclamanții, și pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, permit ca cel suspectat de săvârșirea unei infracțiuni să poată fi reținut sau arestat preventiv, aceasta măsură nepresupunând că pe fondul acuzației penale să fie în mod nedeterminant și achitat, condamnat sau să intervină un impediment asupra acțiunii penale, respectiv prescripția răspunderii penale, amnistia. În cazul de față, lipsește un element esențial cerut de art. 504 alin. 2 din Codul d e procedură penală și anume nelegalitatea arestării preventive.
Intimații au fost aduși în fața unui judecător care, potrivit dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și practicii Convenției, a hotărât de îndată asupra privărilor de libertate, iar, ulterior, revocarea măsurii s-a produs doar pentru faptul că pericolul social concret al faptelor săvârșire nu a mai subzistat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant suma de 100.000 euro, în echivalent lei de la data plății, cu titlu de daune morale.
Prin sentința civilă nr.322 F din 17.04.2009, Tribunalul Ialomițaa admis, în parte, cererea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata, către fiecare reclamant, a sumei de câte 5.000 euro (în echivalent lei curs BNR din ziua plății) cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această hotărârea, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița nr.603/P/2006 din 21.09.2006 înregistrat la Judecătoria Slobozia sub nr- au fost trimiși în judecată, în stare de arest, inculpații, fiul lui și, născut la 27.12.1975 în S, județul I, cu același domiciliu,-, posesor al CI seria - nr.-, CNP -, studii 10 clase, recidivist, fiul lui G și -, născut la data de 16.04.1975 în S, județul I, cu același domiciliu, str. -, -.C,.54, posesor al CI seria - nr.-, CNP -, studii 10 clase, recidivist și, fiul lui și -, născut la 25.06.1977 în S, județul I, cu același domiciliu,-, posesor al CI seria - nr.-, CNP -, studii 8 clase, recidivist, pentru săvârșirea în parte a infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzute de art.321 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
Cei trei inculpați au fost arestați preventiv, începând cu 3.08.2006 ( și ) și 28.06.2006 ( ).
Prin încheierea din 13.11.2006 instanța de fond, în baza art.139 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.1451Cod procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv dispusă față de cei trei inculpați cu obligarea pentru fiecare inculpat în parte de a nu părăsi țara până la soluționarea cauzei, inculpații fiind efectiv puși în libertate la 17.11.2006 când prin decizia penală 511/R/17.11.2006 Tribunalul Ialomițaa respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia împotriva încheierii din 13.11.2006 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Pe fondul cauzei, Judecătoria Slobozia, prin sentința penală 724/11.04.2007 în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală a achitat pe inculpații, și, recidiviști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.321 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, revocându-se și măsura preventivă a obligației de a nu părăsi țara. Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului și respectiv recursului declarat de parchet, prin decizia penală 111/27.01.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală.
Ca atare, inculpații au formulat prezenta cerere, solicitând în baza art.504 Cod procedură penală obligarea statului la plata către fiecare din ei a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale. Inculpații, petenți în prezenta cauză, prin apărătorul lor, au precizat că daunele morale se referă strict la prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală, neînțelegând să propună și să administreze alte probe în legătură cu profilul lor moral, familial sau social, cu consecințele arestării lor asupra vieții de familie ori statutului lor social. Singurii martori audiați la cererea reclamanților, pentru toți trei, au relatat că nu mai erau primiți în cazinou după acest incident, fiind de notorietate că participau la diferite scandaluri și fuseseră arestați (martorul bodyguard la SC Dolar SRL - cazinou), iar celălalt martor, administratorul unei firme de construcții, a arătat că a refuzat să-i angajeze întrucât știa că fuseseră arestați deoarece aveau probleme cu membrii unui clan interlop ("oamenii lui ").
Conform art.504 alin.2 Cod procedură penală are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, iar conform art.504 alin.3 privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilite, după caz, prin hotărâre definitivă de achitare.
Conform art.505 Cod procedură penală, la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate.
În speță, reclamanții au înțeles să solicite daune morale apreciind că singură, perioada de peste de 3 luni a arestării preventive le-a produs un prejudiciu moral, neînțelegând să producă probe privind situația lor familială, socială sau profesională. Din cuprinsul hotărârilor penale instanța a reținut că inculpații sunt recidiviști, fără loc de muncă, cunoscuți ca făcând parte dintr-un clan interlop.
Față de toate aceste elemente, instanța apreciază că suma de 5000 euro pentru fiecare reclamant reprezintă o reparație rezonabilă a prejudiciului moral suferit de reclamanți datorită arestării nelegale.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, atât reclamanții, și solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii reclamanților ca fiind prescrisă, iar pe fondul cauzei, ca inadmisibilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanții au arătat că întrucât evenimentul penal pentru care au fost cercetați și arestați preventiv a fost larg mediatizat, în prezent sunt tratați cu ostilitate, viața socială fiindu-le afectată. Fiind nevinovați, arestarea pe nedrept le-a produs o suferință psihică profundă, reintegrarea în societate fiindu-le grav afectată. Pentru aceste motive au solicitat în fața primei instanțe obligarea statului la plata către fiecare dintre apelanți a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale. Judecătoria Sloboziaa admis numai în parte cererea, reducând cuantumul despăgubirilor la suma de 5000 euro pentru fiecare dintre apelanți.
În mod eronat prima instanță a considerat că nu au făcut proba privind afectarea vieții particulare, deoarece din declarațiile martorilor rezultă că aceștia nu s-au putut angaja tocmai pentru că se auzise că au fost arestați și nu au fost primiți în localuri publice. De asemenea, greșit a reținut instanța că apelanții fac parte dintr-un clan interlop, neexistând nici un fel de probe în acest sens.
În dezvoltarea motivelor de apel formulate, apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a arătat că a formulat apel atât împotriva sentinței civile nr.322/17.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul civil nr-; -, cât și împotriva încheierii de ședința din data de 17.03.2009/24.03.2009, necomunicată, pronunțată în aceeași cauză, având ca obiect cerere de despăgubire formulată de către reclamanții pe care se solicita ca dosarul să fie înaintat Curții de APEL BUCUREȘTI spre competenta soluționare.
Apelantul arată că în fapt, prin încheierea de ședința din 17.03.2009/24.03.2009, care poate fi atacată odată cu fondul, instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de către pârâtul Statul R prin MFP, motivând că termenul pentru formularea acțiunii a început să curgă de la data de 24.01.2008, când s-a pronunțat Decizia nr.111 a Curții de APEL BUCUREȘTI, prin care s-a soluționat definitiv cauza, abia la acest moment stabilindu-se definitiv caracterul arestării preventive și existența elementelor constitutive ale infracțiunii și răspunderii penale. În opinia instanței, arestarea preventiva apare ca fiind nedreaptă față de o persoana care nu a fost autoarea faptei, numai după rămânerea definitivă a hotărârii de achitare.
În mod eronat, instanța de fond a considerat că termenul de prescripție de 18 luni a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de revocare a măsurii privative de libertate, așa cum legiuitorul a menționat în mod expres.
Momentul la care trebuia să se raporteze instanța pentru calcul termenului de prescripție este data rămânerii definitive a hotărârii instanței judecătorești de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, față de prevederile arte 504 alin.2 și 3 din Codul d e procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, deși instanța a reținut că reclamanții sunt recidiviști, fără loc de muncă, sunt cunoscuți ca făcând parte dintr-un clan interlop, astfel încât deși probele administrate nu sunt utile, pertinente și concludente a apreciat totuși că suma de 5000 de euro reprezintă o reparație rezonabilă a prejudiciului moral suferit de acești datorită arestării nelegale.
Instanța de fond nu a motivat însă în considerentele hotărârii temeiul caracterului nelegal al arestării preventive, condiție de admisibilitate a cererii reclamanților, probatoriul administrat în cauza tinzând doar la dovedirea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.505 din Codul d e procedură penală. Or, declarațiile martorilor audiați în cauză nu pot fi considerate probe pertinente și nici concludente, care pot conduce la determinarea întinderii reparației.
Nelegalitatea arestării preventive nu se analizează la momentul la care s-a luat această măsură, ci la data la care se dispune menținerea sau revocarea sa, în raport de dispozițiile art.300/2 și art.160/b din Codul d e procedură penală. Această precizare este importantă, deoarece sunt cazuri în care luarea măsurii arestării preventive este legală, dar, ulterior, din diferite motive, prelungirea ori menținerea acestei masuri s-ar dovedi nelegala sau netemeinică.
Articolul 504 alin.2 din Codul d e procedură penală arată că privarea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, printre altele, prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii preventive, cum nu s-a întâmplat și în speța de față. În speță, instanța de judecată a avut în vedere cea de-a doua ipoteza, apreciind că nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive în raport de prevederile art.148 lit.h și f din Codul d e procedura penala.
Așadar, pe lângă incidența în cauză a prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri, se poate constata și lipsa unui element esențial referitor la admisibilitatea acțiunii, respectiv cel prevăzut de art.504 alin.2 din Codul d e procedură penală referitor la nelegalitatea privării de libertate.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate curtea reține următoarele aspecte.
Conform art. 504.pr.pen persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
În speță, conform actelor depuse la dosar, reclamanții au fost achitați prin sentința penală nr. 724/11.04.2004 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr-, rămasă definitivă prin respingerea apelului și, respectiv recursului prin decizia penală nr. 111/27.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția II-a Penală.
Aceștia au fost anterior reținuți și respectiv arestați preventiv în acea cauză, inculpații și cu începere de la 03.08.2006, iar inculpatul începând cu data de 28.06.2006 până la data de 17.11.2006 când prin decizia penală nr. 511/R Tribunalul Ialomițaa respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu obligația de a nu părăsi țara.
Curtea reține că, în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 504 alin. 2.pr.pen. întrucât din interpretarea sistematică a acestui text de lege, prin luarea în considerare și a dispozițiilor art. 504 alin. 3.pr.pen. reiese că, în materia reglementată de art. 504-507.pr.pen. caracterul nelegal al privării de libertate nu se raportează numai la dispozițiile art. 143 și respectiv 148.pr.pen. când are loc revocarea măsurii preventive conform art. 139 alin. 2 teza I pr.pen. ci și la terminarea procesului penal prin una din soluțiile enumerate: scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j), respectiv achitarea sau încetarea procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j). Ceea ce a urmărit legiuitorul a fost să fie acordate de despăgubiri și persoanelor a căror nevinovăție a fost stabilită la finalizarea procesului penal, după ce au suportat privări sau restrângeri de libertate, chiar dacă respectivele măsuri apăreau ca fiind justificate în lumina cercetărilor penale efectuate până la data adoptării lor.
Prin urmare, curtea constată că nu este întemeiat motivul de recurs formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice referitor la nelegalitatea privării de libertate și pe cale de consecință a inadmisibilității prezentei acțiuni.
Potrivit art. 506.pr.pen acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504.
În raport de considerentele reținute anterior cu privire la admisibilitatea acțiunii și la constatarea nelegalității privării de libertate prin hotărâre definitivă de achitare, curtea constată că, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât termenul de 18 luni se calculează de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, 24.01.2008, dată în raport de care acțiunea introdusă la 13.02.2009 este în termen.
Criticile formulate de ambele părți cu privire la întinderea despăgubirilor, respectiv cuantumul sumei ce se cuvine reclamanților vor fi analizate împreună.
Astfel, potrivit art. 505.pr.pen. la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
Într-adevăr, deși este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța a avut în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de reclamanți pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate și măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Reținând că este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral și social, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale, curtea prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei și chiar la valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în situații similare, apreciază că nu sunt fondate criticile apelanților - reclamanți cu privire la cuantumul daunelor morale ce li se cuvin.
Astfel, conform hotărârilor penale depuse la dosar inculpații erau recidiviști și întrucât din declarațiile martorilor s-ar putea reține doar faptul că nu au mai fost primiți în cazinouri ulterior arestării, nefiind administrate probe din care să rezulte afectarea situației lor familiale, sociale sau profesionale, prima instanță a apreciat corect cuantumul prejudiciului. Dar, având în vedere situația concretă în care reclamanții au fost arestați perioade de timp diferite, inculpatul fiind arestat o perioadă de timp mai mare, toți dovedind afectarea ce le-a fost produsă prin raportare la aceleași criterii, curtea apreciază că ar fi fost necesar să se diferențieze cuantumul despăgubirilor corespunzător perioadei de arest.
Pentru aceste considerente, va fi admis apelul declarat de pârât, va fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul că daunele morale cuvenite reclamanților și vor fi în cuantum de 3000 euro pentru fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții - reclamanți, ambii cu domiciliul ales în S, str.- -, - 10,.6, județul I la Cabinetul de avocat și cu domiciliul în S, str.- -, -.C,.3,.54, județ I împotriva sentinței civile nr.322 F din 17.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu apelantul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5 reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I cu sediul în S,-, județ
Admite apelul formulat de apelantul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5 reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I cu sediul în S,-, județ I împotriva sentinței civile nr.322 F din 17.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu apelanții - reclamanți, ambii cu domiciliul ales în S, str.- -, - 10,.6, județul I la Cabinetul de avocat și cu domiciliul în S, str.- -, -.C,.3,.54, județ
Schimbă, în parte, sentința apelată în sensul că:
Obligă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către fiecare dintre reclamanți, și a sumei de 3000 Euro.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact./
7ex./03.12.2009
Tribunalul Ialomița -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu
