Eroare judiciara. Speta. Decizia 61/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 61/A/2009
Ședința publică din 27 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de Apel Cluj
JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
GREFIER: - -
S-a luat în examinare- pentru pronunțare- apelul declarat de reclamanții ȘI împotriva sentinței civile nr. 626 din 25 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimații STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 13 februarie, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 20 februarie 2009, și ulterior pentru data de 27 februarie 2009.
CURTEA
I Cererea de chemare în judecată
La 10 iunie 2008, reclamanții și au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca în temeiul prevederilor art. 504 și următoarele proc. pen. să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri în suma de 1.020.000 Euro, din care 720.000 cu titlu de daune materiale și 300.000 Euro cu titlu de daune morale, la cursul BNR de la data executării sentinței.
În motivele cererii, reclamanții au susținut faptul că tatăl lor, numitul, a fost condamnat în anul 1958 la pedeapsa închisorii de 15 ani în condiții de temniță grea și confiscarea totală a averii, fiind achitat după anul 1990 în urma promovării de către Procurorul General al României a unui recurs în anulare. Totodată, se menționează că a decedat în timpul detenției, datorită condițiilor grele, despăgubirile pretinse fiind destinate să acopere prejudiciul material suportat și să reprezinte o compensare a consecințelor negative suportate de familie.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca tardivă.
II. Judecata în primă instanță
Prin sentința civilă nr. 626/25.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția tardivității, fiind respinsă pe acest temei acțiunea civilă formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a stabilit, eferitor la excepția tardivității, că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 504. proc. pen. persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar conform art. 506 alin. 3. proc. pen. acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată, sau a ordonanțelor procurorului prevăzute de art. 504. proc. pen.
S-a constatat că prin decizia nr. 29 din 07.11.1994, s-a admis recursul în anulare promovat de Procurorul General și tatăl reclamanților a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare, prevăzută de art. 1931aliniat ultim din Codul penal anterior și de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal anterior, respectiv s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării totale a averii.
Or, potrivit dispozițiilor legale menționate, acțiunea trebuia introdusă în termenul de 18 luni, care a început să curgă de la data de 07.11.1994.
S-a reținut că potrivit precizării făcute în ședința publică de la termenul din 25.11.2008, recursul în anulare a fost promovat ca urmare a demersurilor efectuate de către mama reclamanților.
În acest context, faptul că reclamanții nu au avut cunoștință de hotărârea de achitare nu este de natură să justifice respingerea excepției, în condițiile în care, mama acestora putea să exercite acțiunea în pretenții în termenul de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, legiuitorul recunoscându-i acesteia calitatea procesuală activă.
În răspunsul la întâmpinare, reclamantul susține că a aflat de la sora lui de achitarea defunctului tată, doar în anul 2008, când s-a întors în țară.
Este greu de crezut,apreciază tribunalul, că reclamantul nu a avut cunoștință de achitarea defunctului tată, în condițiile în care se presupune că în toată această perioadă a păstrat legătura cu familia, inclusiv cu sora lui. Or, o asemenea informație prezenta o importanță mult prea mare, raportat la suferințele și consecințele negative ale întregii familii, ca să fie omisă din discuția părților.
Se constată că reclamanta a cunoscut demersurile efectuate de mama ei, astfel explicându-se faptul că aceștia s-au adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea eliberării unei copii a deciziei pronunțate în soluționarea recursului în anulare.
III. Apelul
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții și, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivele de apel, se arată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, incidente fiind dispozițiile art. 297 teza I proc. civ.
În opinia apelanților, întreaga motivare a primei instanțe se bazează pe niște prezumții iar nu pe probe temeinice. Astfel, se reține că recursul în anulare a fost promovat de mama reclamanților, fără ca această afirmație să aibă suport probator.
Tribunalul a refuzat să clarifice cine a promovat recursul în anulare și când a fost comunicată părților hotărârea de achitare.
Hotărârea unei instanțe, susțin apelanții, nu se poate baza exclusiv pe prezumții, aceasta și prin prisma dispozițiilor art. 1203. civ. care dispune ca magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții și puterea de a naște probabilitatea. Or, în cauză, instanța nu a coroborat presupunerile sale cu nicio altă probă.
Trebuie reținut că soția condamnatului, a decedat în anul 1993, înainte de pronunțarea hotărârii de achitare, iar o astfel de hotărâre nu se comunică părților din oficiu ci numai la cerere. Prin urmare, hotărârea de achitare nu a fost comunicată reclamanților, în calitate de fii, care nu au avut cunoștință de existența acesteia, până în anul 2008.
Se afirmă, de asemenea, că prima instanță a procedat greșit atunci când a afirmat că nu mai sunt alte probe de administrat atâta vreme cât nu a unit excepția cu fondul, astfel încât în mod logic au putut fi puse concluzii numai asupra admiterii sau respingerii excepției, nu și asupra fondului. Or, soluția pronunțată este nelegală și netemeinică inclusiv sub aspectul dreptului material, reclamanții fiind titularii acțiunii în despăgubire potrivit dispozițiilor art. 504-505. proc. pen. și art. 998. civ.
În ceea ce privește termenul de promovare a unei astfel de acțiuni, jurisprudența este unitară în a-l considera un termen de prescripție al dreptului la acțiune și nu un termen de decădere, cum greșit l-a calificat Tribunalul Cluj, respingând acțiunea ca tardivă.
Instanța supremă a decis, în mod repetat, prin hotărâri de speță, că acțiunea titularului este o acțiune personală, având ca obiect un drept de creanță care poate fi valorificat în condițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 referitor la prescripția extinctivă și trebuie interpretat în acord cu aceste dispoziții, în sensul că termenul de prescripție curge de la data când persoanele îndreptățite au luat cunoștință de hotărârea de achitare a autorului lor încetat din viață. Astfel, norma și, ca atare, dreptul conferit ar rămâne iluzoriu și teoretic, ceea ce este inadmisibil și contrar Constituției și Convenției care garantează drepturile ca eficace și concrete.
Prin întâmpinare depusă la data de 10.02.2009 ( 25 dosar), intimatul și-a exprimat poziția procesuală în sensul respingerii apelului ca nefondat, întrucât în mod corect prima instanță a observat tardivitatea acțiunii împlinit fiind termenul de 18 luni prevăzut de lege.
IV. Judecata în apel
În fapt
1. Prin sentința penală nr. 1990/18.12.1958 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii III Militară C, a fost condamnat la 15 ani temniță grea, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii, pentru săvârșirea infracțiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare și a delictului de uneltire contra ordinii sociale ( 13 dosar tribunal).
2. Prin decizia nr. 74/06.02.1959 Tribunalul Suprem al - Colegiul Militar admite recursul declarat de și casează sentința de condamnare, numai în partea referitoare la încadrarea juridică a faptelor de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, schimbând această încadrare din art. 1931alin. 2. pen. în art. 1931alin. final pen. ( 15 dosar tribunal).
3. Condamnatul a decedat la 13 mai 1963, în penitenciar, în timpul executării pedepsei privative de libertate ( 18-22 dosar tribunal).
4. Prin decizia nr. 29/07.11.1994, Curtea Supremă de Justiție,reunită în Secții Unite, a casat hotărârea de condamnare evocată mai sus, consecutiv admiterii recursului în anulare promovat de Procurorul General al României și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d proc pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare și de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și ped. de art. 1931alin. ultim și art. 209 pct. 2 lit. a din pen. Totodată, a fost înlăturată pedeapsa complimentară a confiscării totale a averii ( 8-12 dosar tribunal).
5. Soția condamnatului, numita, a decedat la 05.12.1993, așadar înaintea pronunțării hotărârii de achitare ( 17 dosar apel).
6. Reclamanții și sunt fiii defunctului ( 16-17 dosar tribunal).
7. Reclamantul avea la data promovării recursului în anulare, inclusiv la data de 14.06.2005, domiciliul stabil în Statele Unite ale Americii, iar reclamanta avea un domiciliul separat de acela al mamei sale, în C-N ( 14 dosar apel).
8. Prezenta acțiune în reparații a fost pornită de cei doi reclamanți la 10.06.2008, aceștia susținând că au cunoscut hotărârea de achitare în vara anului 2008, când au și formulat o cerere pentru eliberarea unei copii de pe hotărâre ( 31 dosar tribunal).
În drept
Potrivit art. 504 alin. 1. proc. pen. "Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Prin alin. 3 se stipulează că "Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)".
În conformitate cu art. 506 alin. 1 și 2. proc. pen. "Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.
Acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămănerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504."
În speță, a fost stabilit cu certitudine faptul că autorul celor doi reclamanți, defunctul, a fost condamnat definitiv, în anul 1958 și, în urma rejudecării cauzei, la 07 noiembrie 1994, fost pronunțată o hotărâre definitivă de achitare, de natură a-i conferi acestuia dreptul legal la repararea pagubei suferite, în sensul textelor normative evocate mai sus.
Întrucât condamnatul a decedat, în cursul executării pedepsei privative de libertate, în timpul regimului comunist, fiii acestuia, aflați în întreținerea condamnatului în perioada minoratului, au calitatea de persoane îndreptățite la reparație, pentru daunele materiale și morale pe care personal le-au suportat.
Cât privește dreptul material la acțiunea în reparație, în conformitate cu dispozițiile art. 504 alin. 1. proc. pen. acesta s-a prescris în termen de 18 luni, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de achitare, în speță 7 noiembrie 1994.
Natura juridică a termenului legal de 18 luni în cursul căruia poate fi promovată acțiunea în reparație este aceea specifică unui termen special de prescripție a dreptului la acțiune, în acest sens statuând inclusiv Curtea Constituțională, prin decizia nr. 417/14 octombrie 2004 și decizia nr. 28 din 25 ianuarie 2005. Mai mult decât atât, Curtea Constituțională îl apreciază a fi un termen rezonabil, care asigură condițiile optime celui prejudiciat pentru a exercita o acțiune în justiție în scopul obținerii reparației legale.
Prin efectul prescripției extinctive, dreptul la acțiune în sens material se stinge, determinând respingerea acțiunii ca prescrisă, nicidecum ca tardivă, cum eronat a hotărât prima instanță, consecință a unei greșite calificări juridice a menționatului termen, ca un termen procedural de decădere.
Mai mult decât atât, regimul juridic al termenului de prescripție extinctivă este unul specific, susceptibil fiind de suspendare, întrerupere și repunere în termen, pentru cazurile și în condițiile Decretului nr. 157/1958, care reprezintă legea-cadru în materie, aplicabilă în completarea legilor speciale.
Pentru ipoteza instituită prin art. 506. proc. civ. momentul inițial al termenului special de prescripție extinctivă corespunde datei la care hotărârea judecătorească de achitare a rămas definitivă, în speță aceasta fiind data de 7 noiembrie 1994. Or, în raport cu acest moment, prezenta acțiune în pretenții, înregistrată de reclamanți la 10 iunie 2008, este aparent prescrisă.
Totuși, natura juridică a termenului de 18 luni obliga prima instanță să verifice, în cadrul cercetării judecătorești, incidența cauzelor de suspendare ori de întrerupere a prescripției și, mai cu seamă, motivele invocate de reclamanți în apărare, considerate a-i fi împiedicat să își exercite dreptul la acțiune în cadrul termenului legal.
, repunerea în termen este o măsură excepțională, căci altfel s-ar ajunge la eludarea termenelor de prescripție, care au un caracter imperativ, însă nu mai puțin adevărat este că această instituție a fost recunoscută de legiuitor, conferind instanțelor de judecată dreptul de a aprecia, în circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, cu certitudine stabilite prin probe, dacă se poate reține în sarcina inculpaților vreo culpă sau, dimpotrivă, există cauze temeinice care i-au împiedicat pe acești titulari ai acțiunii în pretenții să formuleze cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescripție. În caz contrar, sancționarea conduitei culpabile a reclamanților, prin respingerea acțiunii și pierderea dreptului de a se adresa justiției în scopul obținerii unei reparații ar fi ilegală, contrară principiului european al liberului acces la un tribunal, consacrat prin art. 6 paragraf 1 al Convenției.
Cum prima instanță a omis a efectua acte de cercetare judecătorească sub acest aspect, calificând juridic greșit termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 C: proc. pen. și întemeindu-și soluția în exclusivitate pe prezumții judecătorești, curtea apreciază că aceasta echivalează unei greșite rezolvări a procesului fără a se intra în cercetarea fondului, în înțelesul art. 297 teza I proc. civ.
În consecință, curtea va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, asigurând astfel părților un acces real și efectiv la cele două grade de jurisdicție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 626 din 25 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o desființează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.BD/dact.MM
7ex./
Jud.fond:
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Alina Rodina
