Eroare judiciara. Speta. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 7/
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
Procuror -
Pe rol, judecarea apelurilor civile formulate de:
- apelantul reclamant).(fiul lui și al lui, născut la 27.03.1971), cu domiciliul în Republica M, localitatea,-, județ,
- apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin C, cu sediul în C, b-dul -, nr. 18, județul C și
- apelantul PARCHETUL DE PE LANGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C -
împotriva sentinței civile nr. 746 din 16.06.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA - secția civilă - în dosarul nr-, cererea de chemare în judecată având ca obiect "reparare erori judiciare".
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și urm. Cod proc. civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei învederând că, prin fax, la data de 13.01.2010, apelantul reclamant () a comunicat instanței un punct de vedere față de apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, originalul fiind depus la dosar la data de 15.01.2010, prin poștă.
Întrebat fiind de către instanță, reprezentantul Ministerului Public - procuror solicită proba cu înscrisuri în sensul de a se depune la dosar cazierul judiciar al apelantului reclamant () pentru a se aprecia cu privire la caracterul nelegal al arestării.
Față de solicitarea reprezentantului Ministerului Public, instanța procedează la verificarea fișei de cazier existente la fila 6 din dosarul de fond nr-.
Urmarea verificării fișei de cazier aflate la fila 6, reprezentantul Ministerului Public precizează că nu mai insistă în proba solicitată, reținând că fișa de cazier depășește perioada vizată în acțiune, și arată că prezentul apel este în stare de judecată.
Instanța, în raport de susținerile reprezentantului Ministerului Public, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, critică soluția instanței de fond, întrucât aceasta era datoare să verifice din oficiu când a rămas definitivă sentința penală nr. 1128/23.10.2002 ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, conform art. 504 alin. 3 Cod proc. penală, pentru a constata dacă reclamantul a introdus acțiunea în termenul prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod proc. penală, respectiv de 18 luni. Instanța de fond, fără să verifice data când a rămas definitivă sentința penală a admis acțiunea formulată de reclamant. Ori, în cauză, sentința penală nr. 1128/23.10.2002 a rămas definitivă prin neapelare la data de 29.11.2002, fiind astfel depășit termenul de introducere a acțiunii cu 6 ani, motiv pentru care solicită admiterea apelului Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca fiind tardiv introdusă.
Dacă se va trece peste excepția tardivității, pe fond solicită instanței de control să dispună reducerea cuantumului prejudiciului moral, în raport de probatoriul administrat și criteriile prevăzute de art. 505 alin. 2 Cod proc. penală. Soluția instanței de fond este de asemenea criticabilă, întrucât nu s-a dat eficiență criteriilor prevăzute de art. 505 alin. 1 Cod proc. penală la cuantificarea daunelor morale acordate reclamantului și nu s-a ținut seama de jurisprudența CEDO în acest sens, referitoare la acordarea unor satisfacții juste, echitabile și integrale a prejudiciului moral, fără ca reparația morală să constituie o îmbogățire fără just temei.
Concluzionând, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul criticilor prezentate.
Totodată, solicită admiterea apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, aspectele criticate de pârât se referă tot la cuantificarea daunelor morale acordate reclamantului, și respingerea apelului reclamantului ca nefondat, față de lipsa dovezilor din care să rezulte că măsura arestării a avut consecințe negative asupra familiei sale sau asupra sa.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul () a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a se dispune obligarea acestuia la plata sumei de 99.400 EURO cu titlu de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.
În argumentarea cererii de chemare în judecată reclamantul a susținut că a fost arestat la data de 9.02.1995 în cauza înregistrată sub nr.1529/1995 pe rolul Judecătoriei sector 2 Cu toate că la data de 21.06.1995 a fost pus in libertate sub control judiciar, a fost reținut în arest, în mod abuziv, încă 71 de zile. A susținut reclamantul că acest aspect rezultă din cazierul judiciar al acestuia și sentința penală nr.154/5.03.2008 pronunțată în dosarul nr- a Judecătoriei sector 2. Apreciază reclamantul că despăgubirea solicitată corespunde jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În drept reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art.504 pct.2C.pr.pen.
La cererea de chemare în judecată au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: fișa de cazier judiciar, extras al sentinței penale nr.154/2008 și dovada de înaintare a acesteia.
Procedând la soluționarea cauzei instanța a administrat proba cu înscrisuri.
S-a dispus atașarea dosarului penal în care reclamantul a susținut reținerea nelegală de către organele de politie, respectiv 3249/1995.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a susținut că acțiunea promovată de către reclamant este inadmisibilă în raport de prevederile art.504- 505C.pr.pen. întrucât nu sunt îndeplinite cerințele impuse de textele menționate. Asupra fondului cauzei pârâtul a arătat, în esență, că în cauză nu a fost dovedit prejudiciul suferit de către reclamant, căruia îi revine sarcina probei, iar prejudiciul moral nu poate fi cuantificat într-o sumă de bani dată fiind natura nepatrimonială a acestuia.
Prin sentința civilă nr. 746/16.06.2009 rectificată prin încheierea din 06.07.2009 TRIBUNALUL CONSTANȚAa respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis acțiunea reclamantului în parte. A fost obligat Statul Român la 35.000 lei cu titlu de despăgubiri către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a investit instanța cu o cerere în repararea prejudiciului suferit ca urmare a reținerii sale nelegale în arestul Poliției pentru o perioadă de 71 zile, deși fusese pus în libertate, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 504 al.1 proc.pen. Inadmisibilitatea se raportează la contestarea dreptului reclamantului de a sesiza instanța atunci când dreptul reclamantului poate fi ocrotit pe calea procesuală aleasă în mod greșit de către acesta, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 952/P/1995 emis la data de 20.03.1995 în stare de arest preventiv. Inițial acesta a fost reținut la data de 9.02.1995 și ulterior arestat la 10.02.1995 cu mandatul de arestare nr. 78/10.02.1995.
În cursul soluționării cauzei la termenul din 20.06.1995 a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Deși împotriva acestei măsuri nu s-a declarat vreo cale de atac și nici nu s-a dispus măsura revocării provizorii, inculpatul a fost reținut în arestul poliției încă 71 de zile, fiind pus în libertate abia la data de 31.08.1995.
Prin sentința civilă nr. 1128/25.10.2001 cauza penală a fost finalizată, dispunându-se încetarea procesului penal ca efect al prescrierii răspunderii penale. S-a menționat în cuprinsul acestei hotărârii că reclamantul a fost arestat preventiv până la data de 21.06.1995.
În raport de această situație de fapt, TRIBUNALUL CONSTANȚAa reținut că în cauză sunt aplicabile disp. art.504 cod pr.penală, statul fiind răspunzător de repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin deținere nelegală, suma de 25.000 lei fiind apreciată ca acoperitoare pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, Statul Român și reclamantul ().
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAa criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța sub aspectul aplicării greșite în cauză a disp. art. 506 alin.(2) cod pr.civilă, apreciind că acțiunea promovată de reclamant este prescrisă, nefiind formulată în termenul legal de 18 luni de la rămânerea definitivă sentinței penale nr.1128/23.10.2002 pronunțată de Judecătoria Sector 2
Pe fondul cauzei, apelantul a susținut că hotărârea este criticabilă, întrucât TRIBUNALUL CONSTANȚA nu a dat eficiență, în cadrul operațiunii de evaluare a pagubei, criteriilor prev. de art.505 alin.(1) cod pr.penală și de jurisprudenței CEDO, suma de 35.000 lei depășind cu mult prejudiciul moral suferit de reclamant.
II. La rândul lui, reclamantul () a criticat hotărârea Tribunalului Constanța, sub aspectul modalității de cuantificare a prejudiciului moral suferit, suma de 35.000 lei fiind insuficientă să acopere acest prejudiciu moral.
III. Statul Român prin Ministerul Finanțelor a criticat legalitatea și temeinicia sentinței sub aspectul stabilirii întinderii daunelor cuvenite reclamantului pentru prejudiciul suferit, apreciind că TRIBUNALUL CONSTANȚA nu a ținut seama la stabilirea întinderii reparației, de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei, ori asupra familiei celui privat de libertate. Mai mult solicitarea reclamantului în ceea ce privește obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata despăgubirilor este în totală neconcordanță cu disp. art.504 cod pr.penală, situația reclamantului neputând fi asimilată unei cauze de reparare a prejudiciului cauzat prin erori judiciare, conform dispozițiilor Codului d e procedură penală.
Prin întâmpinare apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului său și respingerea ca nefondate a apelurilor celorlalți apelanți pârâți.
Analizând legalitatea hotărârii apelate, în raport cu criticile părților, Curtea reține următoarele:
Cu privire la apelul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, se constată că acesta este fondat.
Vom analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului reclamantului la acțiune, întemeiată pe disp. art. 504 cod pr.penală, excepție a cărei admitere face inutilă cercetarea celorlalte motive de apel ce vizează fondul cauzei reclamantului, respectiv întrunirea cumulativă a condițiilor de angajare a răspunderii statului pe temeiul art.504 cod pr.civilă, cât și cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului.
Prescripția reprezintă o sancțiune de drept procesual civil, care duce la stingerea unui drept neexecutat în intervalul de timp prevăzut de lege. Prescripția extinctivă îndeplinește și ofuncțiemobilizatoare educativă, determinându-i pe titularii drepturilor dobândite, potrivit legii, să manifeste o cât mai mare diligență pentru realizarea lor, înlăturându-se astfel stările de incertitudine în raporturile juridice.
Dreptul de reparație pentru prejudiciile cauze prin erori judiciare săvârșite în procesele penale are în reglementarea dată prin art.504 cod pr.penală, configurația juridică a unui drept subiectiv civil patrimonial, relativ și de sine stătător. Titularul acestui drept, ca persoană îndreptățită, este victima erorii judiciare.
Corespunzător acestui drept în sarcina statului conform art.506 cod pr.civilă, există o obligație de rezultat, izvorâtă dintr-o faptă ilicită, cauzatoare de prejudicii și materializată în plata unor despăgubiri.
Privind natura juridică a termenului de 18 luni reglementat de art.505 alin.(2) cod pr.civilă, se reține că acesta este un termen de prescripție, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.107/1999 (publicată în Of.al României, Partea I, nr.354/1999), reținând că "este un termen de prescripție a dreptului la acțiune, rezonabil, care asigură condițiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acțiunea în justiție".
El începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare pentru persoana condamnată sau reținută nelegal.
CEDO a subliniat în jurisprudența sa că statele contractante se bucură de o marjă de apreciere în a decide cum anume dreptul de acces la o instanță trebuie reglementat, iar stabilirea unor termene de prescripție se circumscrie acestui drept (Cauza Slulbings și alții, contra Regatului Unit).
Dreptul de acces la o instanță nu este absolut, legiuitorul național având competența să stabilească regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor de judecată și, implicit stabilirea unor termene de prescripție.
Prin Decizia nr.1/1994, Curtea Constituțională a României a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești soluție ce rezultă din disp. art.125 alin.(3) din Constituție. Pentru situații, deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadrul prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Esențial este că "legiuitorul nu poate restrânge posibilitatea de a exercita un drept general formal conferit individului, creînd în mod efectiv un nudeum ius, adică un drept patrimonial lipsit de substanța sa și care în practică nu are nici o valoare materială"(Cauza Broniowski contra Poloniei din 22.06.2004, pag.29 verso, hot. nr.31443/1996).
În speță se constată, așa cum a reținut și Curtea Constituțională, că termenul de prescripție de 18 luni care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare a inculpatului, sau de la data încetării procesului penal, ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale este un termen rezonabil ce permite persoanei interesate ce a fost victima vreunei erori judiciare să își valorifice dreptul în justiție, fără nici o limitare, disp. art.505 alin.(2) nereglementând un "nudus jus".
În cauză se reține că reclamantul (), a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, fiind reținut la data de 09.02.1995 cu mandatul de arestare nr.78/10.02.1995, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr.1529/1995.
Pe parcursul soluționării cauzei, la data de 20.06.1995 a fost admisă cererea formulată de (), de liberare provizorie sub control judiciar și s-a dispus punerea sa în libertate, hotărâre cunoscută beneficiarului măsurii de la aceeași dată. Împotriva acestei încheieri nu s-a exercitat calea de atac a recursului, dar inculpatul a fost pus în libertate efectiv abia la data de 31.08.1998. Deși reclamantul cunoștea împrejurarea că între momentul rămânerii definitive prin nerecurare a soluției de punere în libertate provizorie sub control judiciar - încheierea din 20.06.1995, definitivă la 25.06.1995 (data expirării termenului de 3 zile pentru declararea recursului) și momentul punerii în libertate - 31.08.1995, reținerea sa în arestul poliției nu a avut o justificare legală, se reține că termenul de prescripție de 18 luni pentru valorificarea pretențiilor sale conform art.504 cod pr.civilă nu a început să curgă de la această dată, ci ulterior, respectiv la data rămânerii definitive sentinței civile nr.1128/25.10.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2
Prin această hotărâre judecătorească, definitivă prin nerecurare, s-a dispus încetarea procesului penal ca efect al prescrierii răspunderii penale, reținându-se că reclamant a fost arestat preventiv până la data de 21.06.1995.
Prin urmare, la momentul încetării procesului penal și eliberării inculpatului (), acesta cunoștea faptul că reținerea sa în arestul poliției în perioada 21.06.1995 - 31.08.1995 a fost lipsită de temei legal, cât și faptul că mențiunea din sentință ce prevedea perioada de arestare este eronată și în contradicție cu încheierea de judecată a aceleași instanțe pronunțată la 20.06.1995, prin care se dispusese punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului ().
De la data rămânerii definitive a acestei sentințe și eliberării din arest a inculpatului a început să curgă termenul legal de prescripție de 18 luni reglementat de art.505 alin.2 cod pr.civilă, termen care s-a împlinit cu mult înainte de sesizarea Tribunalului Constanța prin acțiunea de față - 30 decembrie 2008.
Împrejurarea că reclamantul () s-a adresat Judecătoriei Sectorului 2 B abia în anul 2007, pentru a se dispune rectificarea erorii strecurate în sentința penală nr.1128/23.10.2002 a Judecătoriei Sectorului 2 B, conform art.124 cod pr.penală, în referire la perioada arestării acestuia, nu este de natură să determine întreruperea cursului prescripției sau să marcheze data de la care începe să curgă acest termen de prescripție, în condițiile în care toate hotărârile judecătorești ce au vizat situația stării de arest a inculpatului i-au fost cunoscute acestuia, încă din anul 2002, anul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, iar acesta nu a făcut nici un demers până în anul 2007 pentru clarificarea mențiunilor din cazierul său judiciar și nici pentru angajarea răspunderii statului conform art. 504 cod pr.civilă.
Constatându-se întemeiată excepția prescripției de la acțiune invocată de apelantul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, cât și faptul că reclamantul nu a invocat nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției conform Decretului nr.167/1958, Curtea va admite apelul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și în baza art-.296 cod pr.civilă, va schimba în tot hotărârea apelată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca prescrisă.
Efectele admiterii acestei excepții se extind și asupra apelurilor formulate de Statul Român și reclamantul (), care vizează exclusiv modalitatea de aplicare la speță a disp. art.504 cod pr.civilă și de stabilire cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului.
Reținându-se că acțiunea reclamantului este prescrisă, toate criticile ce vizează caracterul exagerat și respectiv nerezonabil al despăgubirilor în valoare de 35.000 lei acordate prin sentința atacată, se rețin fi nefondate și urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul reclamantului ). (fiul lui și al lui, născut la 27.03.1971), cu domiciliul în Republica M, localitatea,-, județ - împotriva sentinței civile nr. 746 din 16.06.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Respinge apelul pârâtului STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, reprezentat prin, cu sediul în C, b-dul -, nr. 18, județ C - împotriva sentinței civile nr. 746 din 16.06.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant )..
Admite apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 746 din 16.06.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA - secția civilă - în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge acțiunea ca fiind prescrisă.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2010.
Președinte,
- - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Red.dec.apel.jud./25.01.2010
Tehnored.gref.MG/8ex./08.02.2010
Emis 4 com./08.02.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
