Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 8/CM
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
Procuror -
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1227/24.11.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în orașul, str. -, -. A,.2,. 6, județul C, având ca obiect "limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate".
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod proc. civilă.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că, apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, solicitându-se judecata și în lipsa părților, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public precizează că nu mai are alte cererii sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public - procuror, solicită respingerea apelului reclamantului declarat împotriva sentinței civile nr. 1227/24.11.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța și menținerea hotărârii instanței de fond. Se apreciază că motivarea instanței de fond este pertinentă. Arată că, apelantul reclamant nu a produs dovezi din care să rezulte că în sarcina intimatul pârât s-a reținut un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interese fundamentale ale societății în România și de altfel nici în statul din care a fost returnat, respectiv Italia. Simpla existență a unei măsuri de expulzare dispusă de Statul Italian nu poate fundamenta măsura limitării dreptului la liberă circulație a intimatului pârât.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 29 octombrie 2009 reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din MAI a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului, fără a preciza perioada.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 06.10.2009, în baza Decretului Prefectului de, datorită comportamentului de care a dat dovada pe perioada șederii din Italia, dispunându-se măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 248/2005.
Au fost depuse la dosar, în copii simple declarația olografă dată de pârât la momentul returnării și talonul întocmit de către organele poliției de frontieră și decretul de expulzare.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Prin sentința civilă nr. 1227 din 24 noiembrie 2009 Tribunalul Constanțaa respins cererea reclamantului ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv. De aceea statele membre trebuie să își întemeieze decizia de a limita dreptul la liberă circulație numai în urma evaluării fiecărui caz în parte al iar nu pe considerente generale (C 36/75, Rutili Ministrul Afacerilor Interne).
Raportând situația de fapt constatată în cauză la prevederile normelor comunitare și interpretarea dată acestora de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, Tribunalul a constat că nu s-a făcut dovada și nu se poate reține în sarcina pârâtului nici un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în România și de altfel nici în statul din care a fost returnat.
Din decretul de expulzare la care s-a făcut referire nu rezultă ce anume conduită personală a pârâtului a fost de natură a afecta siguranța publică, în acest decret enunțându-se numai generic faptul că există motive de siguranță publică și un pericol concret și actual pentru siguranța publică, fără a se indica însă alte elemente de fapt în afara faptului că pârâtul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni, care nu poate fi suficient pentru a justifica măsura limitării dreptului la liberă circulație.
Mai mult, instanța a avut în vedere și faptul că pârâtul a făcut obiectul unei proceduri de expulzare în statul din care a fost returnat și a primit interdicția de a mai pătrunde pe teritoriul acestuia astfel încât, sub aspect practice, măsura a fost considerată lipsită de eficiență câtă vreme autoritățile Statului Român nu pot interzice pârâtului să părăsească România și nu au nici un control asupra țării de destinație a acestuia, în final tot autoritățile italiene fiind cele care ar urma să aplice această interdicție, iar acestea sunt în măsură să acționeze oricum în baza deciziei Prefectului de.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor, care a solicitat restrângerea dreptului de circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei deoarece, potrivit Decretului Prefectului de, pe timpul șederii pe teritoriul acestui stat, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind îndepărtat de pe teritoriul Italiei pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Prin acest act al autorităților italiene pârâtului i s-a interzis întoarcerea pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancțiunea executării unei pedepse privative de libertate.
Susține apelantul că instanța trebuia să rețină că pârâtul a avut o activitate infracțională prin care a adus atingere ordinii și siguranței publice, conduita pârâtului reprezentând o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societății statului italian și că restrângerea libertății de circulație poate fi dispusă, potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, pentru aceste motive care țin de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, în condițiile în care măsura respectă principiul proporționalității și se întemeiază pe conduita persoanei în cauză.
Invocă apelantul și dispozițiile art.1 pct.1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, potrivit căruia "fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că aceasta este cetățean al părții contractante solicitate".
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantului se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248/2005 este un act normativ adoptat anterior aderării României la Uniunea Europeană, astfel încât în situația în care, după aderare, există un conflict între norma juridică internă și normele comunitate, aplicabilitate au normele comunitare conform art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilorart. 307alin. (1) și alin. (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.
Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat deart. 18din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptatăDirectiva 2004/38/CEa Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conformart. 27din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Șiart. 6din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate deConvențiapentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În acest sens, în legătură cu interpretarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit prin hotărârea din 10.07.2008 (cauza C-33/07 în procedura Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G ) următoarele: "art. 18 CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și șederea pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauză cu a cărei soluționare este sesizată".
Prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiției o procedură automată de expulzare determinată de împrejurarea că o persoană nu a prezentat dovezi care să ateste îndeplinirea condițiilor materiale necesare sau pentru că nu a respectat obligația de a-și notifica prezența pe teritoriul altui stat al Uniunii nu respectă criteriul proporționalității, fiind o măsură excesivă în raport cu gravitatea faptelor mai sus arătate.
Dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv, iar această decizie a statelor membre trebuie să fie dispusă numai în urma evaluării fiecărui caz în parte, iar nu pe considerente generale ( 36/75, Rutili Ministerul Afacerilor Interne).
În speță se reține că reclamantul nu a făcut dovada, că în sarcina pârâtului s-ar putea reține un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnat - Italia, sau în România.
Pârâtul a fost returnat din Italia pe motiv că locuia în această țară fără forme legale. În declarația depusă la dosar, pârâtul a arătat că a părăsit România pentru a munci în Italia, unde ulterior a fost reținut pentru că avea interdicție pe teritoriul italian și apoi a fost expulzat în România fără a exista o judecată la instanțele italiene.
Simpla existență a unei măsuri de expulzare dispusă de un alt stat membru nu poate fundamenta măsura limitării dreptului la libera circulație, în lipsa unor probe din care să rezulte că pârâtul prezintă un pericol real și suficient de serios la adresa ordinii publice a statului din care a fost expulzat - Italia.
Nici împrejurarea rezultată din Decretul emis de Prefectul din, în sensul că pârâtul intimat ar fi fost denunțat ca fiind autorul unor fapte de furt agravat, nu justifică măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pentru că art. 27 paragraf 3 din Directiva 2004/38 dispune că, condamnările penale anterioare nu pot ele în sine să motiveze asemenea măsuri (art.23). În baza unei jurisprudențe constante, recursul de către o autoritate națională la noțiunea de ordine publică, presupune existența, în afară de problemele de ordine socială care reprezintă infracțiuni ale legii, a unei amenințări reale și suficient de grave care să afecteze un interes fundamental al societății.
Pe cale de consecință, Curtea a constatat că absența examinării de către un stat membru, a comportamentului personal al individului, atunci când limitează din motive de ordine publică sau de securitate dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul unui alt stat membru, privează de valabilitate orice justificare pentru acea limitare. În plus, pârâtul nici nu a fost condamnat pentru vreo infracțiune de către instanțele din Italia.
Pentru considerentele expuse în baza art. 296.pr.civ. se va respinge apelul reclamantului, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1227/24.11.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în orașul, str. -, -. A,.2,. 6, județul C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Jud.red.dec.apel./22.04.2010
Tehnored.disp.gref./7 ex./22.04.2010
Emis 5 com./22.04.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
