Eroare judiciara. Speta. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 77/
Ședința publică din 21 Ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Din partea Ministerul Public participă Procuror:, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. M,
Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamantul, domiciliat în Reghin,-, județul M și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 960 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându - se că apelurile sunt declarate în termen legal și scutite de plata taxei de timbru.
Conform Hotărârii nr. 17 din 17.12.2008, a Colegiului de Conducere al Curții de APEL TÂRGU MUREȘa fost aprobată modificarea componenței nominale a completului C5 Apel, începând cu data de 01.01.2009, respectiv: și.
Instanța constată, că raportat la prevederile art. 2821Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată de instanța de fond, poate fi atacată numai cu recurs, sens în care va recalifica apelurile declarate de reclamantul și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în recursuri, iar potrivit art. 99 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară, componența completului C5 Apel va fi reîntregită cu judecătorul din planificarea de permanență.
Nemaifiind cereri de formulat în probațiune, instanța declară încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursurilor și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Mureș.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 960/21 mai 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția prematurității acțiunii, invocată de reprezentantul Ministerului Public, a admis, în parte, acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și, drept consecință:
- a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei, în favoarea reclamantului, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale;
- a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 Euro, în favoarea reclamantului, cu titlu de daune morale;
- a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei, în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că prin încheierea din 25 ianuarie 2008, Tribunalul Mureș - secția penală, verificând legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv a mai multor inculpați, între care și reclamantul, a constatat că această măsură a fost menținută în mod just până la data de 4 ianuarie 2008, astfel că s-a dispus punerea în libertate a inculpatului, în baza art.140 alin.1 lit. a Cod procedură penală.
Încheierea menționată a rămas definitivă, prin urmare nu se poate reține că acțiunea reclamantului ar fi prematură, iar faptul că prin hotărârea de condamnare vor fi deduse cele 21 de zile de arest preventiv nu înlătură caracterul nelegal al deținerii pe această perioadă.
În acest context, reținând incidența prevederilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată, însă a apreciat că despăgubirile solicitate - 2100 lei, cu titlu de daune materiale și 21.000 EUR (79.800 lei), reprezentând daune morale - sunt exagerate, în raport de dovezile administrate și antecedentele penale ale reclamantului.
Prin urmare, acțiunea a fost admisă în parte, conform descrierii din dispozitiv.
Reclamantul și pârâtul au declarat apel împotriva acestei hotărâri, iar la termenul de judecată din 21 ianuarie 2009, instanța a dispus din oficiu recalificarea căii de atac în recurs, raportat la prevederile art. 2821Cod procedură civilă.
Reclamantul a solicitat schimbarea în parte a sentinței, prin admiterea integrală a acțiunii, apreciind că soluția este netemeinică sub aspectul cuantificării despăgubirilor civile acordate, care sunt extrem de reduse și nu acoperă prejudiciul material și moral suferit în perioada reținerii nelegale ( 21 zile ).
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin declarația martorei audiată în cauză a dovedit câștigul pe care l-ar fi putut realiza în stare de libertate, prin prestarea unor activități ocazionale, iar cu privire la daunele morale acordate, a susținut că argumentația primei instanțe este eronată, deoarece în speță nu se pune în discuție soluția pe fond a cauzei penale, astfel că antecedentele penale nu prezintă relevanță, orice arestare nelegală producând efecte negative asupra psihicului unei persoane.
Pârâtul a solicitat schimbarea integrală a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată, susținând că acesta nu a făcut dovada lipsirii de libertate sau retragerii libertății în mod nelegal, nici a faptului că statul român, prin reprezentanții și implicații în actul de justiție, au determinat afectarea situației sale familiale, sociale și profesionale, fiind evident că lipsesc condițiile esențiale ale răspunderii civile în cauză.
S-a mai susținut, de către pârât, că nu s-a probat justețea celor afirmate de reclamant în cuprinsul acțiunii, daunele acordate de prima instanță fiind determinate doar prin apreciere și în cuantum supraevaluat.
De asemenea, a contestat obligarea sa la cheltuieli de judecată, apreciind că, în condițiile admiterii în parte a acțiunii, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 276 Cod procedură civilă.
Legal citate, părțile nu s-au prezentat în instanță pentru a-și susține căile de atac promovate și nici nu au solicitat completarea probatoriului administrat.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, în baza următoarelor considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 504 alin.1 și 2 Cod procedură penală, persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite. De asemenea, textul art. 504 alin. 3 dispune că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, de revocare a măsurii, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal.
În speța dedusă judecății, premisele textului de lege menționat sunt îndeplinite, în sensul că, fiind arestat preventiv la data de 17 ianuarie 2007, instanța penală a constatat, prin încheierea din 25 ianuarie 2008, că măsura privativă de libertate a reclamantului a fost menținută just până la data de 4 ianuarie 2008, dispunând punerea de îndată în libertate a acestuia. ( filele 7 - 8 dosar fond ).
În acest context, în mod greșit se susține de către pârât că reclamantul nu a făcut dovada lipsirii de libertate sau a restrângerii libertății în mod nelegal. Prin urmare în mod corect a statuat prima instanță în privința antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român, urmând ca reparația pagubei să fie făcută prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum dispune art. 505 alin. 6 Cod procedură penală. Răspunderea statului, în acest context, este fundamentată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, text ce consacră răspunderea civilă pentru fapta proprie, iar susținerea referitoare la lipsa culpei, invocată de apelantul Ministerul Finanțelor Publice excede cadrului reglementat de art. 505 alin. 6 Cod procedură penală, obligația suportării prejudiciului fiind stabilită chiar de către legiuitor în sarcina respectivei instituții.
În ceea ce privește întinderea reparației cuvenite celui prejudiciat, art. 505 alin.1 Cod procedură penală dispune că la stabilirea acesteia se ține seama de durata privării sau restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei acesteia. Cum însă, legiuitorul nu stabilit criterii obiective de cuantificare, le este rezervată instanțelor de judecată puterea suverană de a aprecia cuantumul despăgubirii, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei.
O atare apreciere trebuie să privească aplicarea unor criterii particulare distincte, precum cele referitoare la consecințele negative certe pe care le-a suferit cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost afectate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În schimb, pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, este necesar ca cel ce pretinde daunele morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte afectarea drepturilor personale nepatrimoniale prin măsura procesuală luată pe nedrept împotriva sa, numai în acest fel putându-se proceda la evaluarea despăgubirilor ce urmează a compensa prejudiciul.
În speță, reclamantul și-a autoevaluat prejudiciul moral suferit ca urmare a privării de libertate în mod nelegal la suma de 21.000 EUR, invocând lezarea drepturilor privind libertatea persoanei, sensibilitatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, onoarea și celelalte valori care definesc personalitatea umană, precum și cauzarea de suferințe fizice și psihice atât lui, cât și familiei sale, alcătuită din soție și doi copii minori.
Trebuie observat, însă, că situația care a generat suferința morală invocată, a fost creată și cu concursul reclamantului, prin implicarea acestuia în evenimente antisociale, chiar de natură penală, care au determinat, în final, arestarea sa preventivă. În acest context, referirea primei instanțe la antecedentele penale ale reclamantului este, în opinia Curții, corectă, împrejurare față de care se apreciază că evaluarea judiciară a daunelor morale acordate este de natură a-i asigura acestuia și familiei sale o reparație satisfăcătoare pentru suferințele psihice încercate în cele 21 de zile de detenție nelegală.
De asemenea, se constată ca fiind judicioasă și aprecierea primei instanțe asupra întinderii prejudiciului material încercat de reclamant, în condițiile în care acesta nu avea un loc stabil de muncă, iar prin declarația martorei audiată în cauză a reieșit că presta ocazional activități de cărăușie ( transport materiale de construcții ), fiind remunerat cu sume cuprinse între 50 -100 lei pe zi. Nu se poate prezuma, însă, că aceste prestații ocazionale ar fi putut acoperi întreaga perioadă de referință din litigiu, astfel că, prin acordarea sumei de 1000 lei, cu titlu de daune materiale, prejudiciul invocat de impune a fi considerat satisfăcător reparat.
Nu este justificată nici critica adusă de pârât, cu referire la cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat, deoarece acțiunea a fost admisă în parte doar sub aspectul cuantumului pretențiilor formulate, nefiind vorba de respingerea vreunui capăt de cerere, situație care ar fi putut determina, eventual, aplicarea dispozițiilor art. 276 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că soluția primei instanțe răspunde cerințelor de legalitate impuse de normele juridice incidente, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE DE
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în Reghin,-, județul M și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de Administrația Finanțelor Publice Reghin, cu sediul în Reghin,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 960/21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 exp./23.02.2009
Jud.fond.
CU OPINIE SEPARATĂ
în sensul admiterii recursului formulat de Statul Român.
Judecător
Nu sunt de acord cu opinia majoritară și consider că recursul formulat de Statul Român prin Administrația Finanțelor Publice Reghin trebuia admis cu consecința modificării hotărârii Tribunalului Mureș și respingerea pe fond a acțiunii reclamantului.
În fapt, reclamantul a pretins obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri civile: 2.100 lei despăgubiri pentru daune materiale și 21.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Reclamantul și-a motivat cererea de acordare a acestor despăgubiri susținând că a fost deținut în mod nelegal timp de 21 de zile, în intervalul 05.01.2008 - 25.01.2008 deoarece după pronunțarea Sentinței penale nr. 482 din 05.11.2007 în care a fost condamnat, la data de 04.01.2008 a expirat intervalul de 60 de zile în care legalitatea măsurii arestului preventiv trebuia verificată, astfel că, în data de 25.01.2008 a fost pus în libertate.
În opinia mea, dispozițiile art. 504 Cod procedură civilă stabilesc dreptul la despăgubiri în cazul în care este vorba de un prejudiciu cert provocat de o privare de libertate. Ori, în cauză, hotărârea de condamnare nu este una definitivă și doar dacă la finalul judecății s-ar stabili achitarea reclamantului de sub acuză, ar putea fi vorba de un prejudiciu deoarece potrivit art. 88 Cod penal, perioada arestului preventiv urmează a fi scăzut din durata pedepsei cu închisoarea.
Așadar, consider că atâta vreme cât procedura penală nu a fost finalizată, existând posibilitatea, impusă de altfel de lege, de a se deduce perioada arestului preventiv inclusiv perioada invocată de reclamant, nu există cu certitudine un prejudiciu.
Pentru că normele speciale prevăzute de art. 504 Cod procedură penală nu cuprind dispoziții referitoare la condițiile răspunderii delictuale, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 998, 999 Cod civil, ori, atât în practică dar și în teorie s-a stabilit că prejudiciul trebuie să fie cert.
În concluzie, nefiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a atrage răspunderea statului,acțiunea reclamantului este prematură și trebuia respinsă, instanța de fond dând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 998 - 999 Cod civil, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Judecător
Red.
Tehnored.
2 exp./23.02.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
