Eroare judiciara. Speta. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 91
Ședința publică de la 28 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 3: Elena Gheorghiu
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererilor de apel formulate de reclamantul și de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, împotriva sentinței civile nr. 2191 din 26.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași; cauza având ca obiect daune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-intimat și consilier juridic pentru intimatul-apelant Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen acordat ulterior repunerii pe rol a cauzei, din oficiu, pentru în vederea judecării pricinii din nou în complet de divergență.
Apelantul tin depune la dosar concluzii scrise și copia certificatului deces nr.215/24.08.1998 privind pe, tatăl său.
Se face cunoscut faptul că, potrivit actului depus la dosar, tatăl apelantului, a decedat la data de 23.08.1998.
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul părților.
Apelantul tin, arătând că a depus concluzii scrise, le susține întru totul, precum și apelul formulat.
Se dă cuvântul reprezentantului intimatului-apelant în apelul declarat de reclamantul tin cât și în cel formulat de pârât, cu referire la punctele divergente, în principal.
Consilier juridic arată că nu a luat cunoștință de punctele de vedere divergente din încheierea de la dosar, de la termenul din 20 mai 2008.
Se face cunoscut că, potrivit punctelor divergente, s-a exprimat opinia, în aplicarea dispozițiilor art.504 al.2 Cod procedură penală, dacă ordonanța de scoatere este un act procedural de sub urmărire îndestulător sau trebuia procurorul să se pronunțe asupra legalității sau nelegalității arestării preventive prin acea ordonanță, deși revocarea a fost dispusă de către, a arestării preventive. Acestea sunt punctele de divergență. Într-un prim punct de vedere, se susține că simpla ordonanță este un act de procedură îndestulător dacă nu este urmat de o condamnare, deci de valorificarea practic a vinovăției, a fost scos de sub urmărire penală pentru că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Și cealaltă opinie, că trebuie neapărat prevăzut să se pronunțe prin ordonanță procurorul sau instanța să se pronunțe asupra legalității sau nelegalității arestării.
Consilier juridic precizează că își împărtășește ce de-al doilea punct de vedere divergent. Cu privire la apelul declarat își menține concluziile puse la termenul din 14 mai 2008. respingerea apelului declarat de reclamantul tin și admiterea apelului formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor conform celor arătate în scris și susținute la termenul din 14 mai 2008.
Procurorul arată că, până la apariția deciziei Curții Constituționale se acordau despăgubiri în conformitate cu art.504 Cod procedură penală numai privind scoaterea de sub urmărire penală, dar numai în temeiul art.10 lit.a și c Cod procedură penală. După pronunțarea Curții Constituționale, conform deciziei, se pot acorda despăgubiri și pentru scoaterea de sub urmărire penală, speța în cauză, pentru art.10 lit.d procedură penală. Însă, prin încheierea nr.1313/02.04.1999 când a dispus revocarea măsurii arestării preventive a precizat că măsura privării de libertate a fost legală și temeinică. Trebuie să se facă o coroborare și cu ordonanța, așa cum a precizat și la termenul din 14.05.2008, pentru că, prin ordonanța procurorului nu s-a stabilit vinovăția sau nevinovăția inculpatului, respectiv a reclamantului tin, ci s-a precizat că nu este posibilitatea de a se administra probe întrucât partea civilă, respectiv firma s-a desființat și în această cauză trebuia să se facă dovada numai a sumei sustrase. Deci, procurorul nu se pronunță, și, drept urmare nu se putea să se pronunțe nici cu privire la măsura arestării care a fost dispusă de instanța supremă. De asemenea, privind acest aspect, trebuie să se observe în primul rând că nu sunt opt ani, ci un an, cinci luni și două zile socotite, apoi reclamantul trebuia să dacă dovada acestor despăgubiri. Într-adevăr, reclamantul a fost arestat, dar trebuia să dacă dovada consecințelor acestor privări de libertate asupra persoanei respective. Nu s-a făcut nici un fel de probă. Este un dosar civil. Este o simplă afirmație. Suma este prea mare pentru perioada de un an, cinci luni și două zile. respingerea apelului declarat de reclamantul tin și admiterea apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Își menține concluziile potrivit cărora a susținut că nu-i dovedită acțiunea și drept urmare trebuie respinsă.
Apelantul, în opinia sa, consideră că procesul penal a început odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale și s-a terminat în momentul când s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală. Deci, dacă acțiunea penală s-a pus în mișcare la data de 28.10.1997 și a fost scos de sub urmărire penală la 10.11.2005, aceasta este perioada pe care o consideră că trebuie avută în vedere la acordarea despăgubirilor. După ce a fost pus în libertate, a fost invitat pentru verificări și discuții, parcurgând săptămânal traseul P- Deci, de la 07.04.1999 la 10.11.2005 a efectuat cheltuieli suplimentare, reprezentând prejudiciul suferit și trebuie luat în calcul. respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procurorul, în replică, arată că, dimpotrivă, reclamantul nu a fost găsit și în momentul când a fost depistat de organele de poliție i s-a pus în vedere că trebuie să se prezinte la organele de urmărire penală; prilej cu care a și fost sancționat contravențional, astfel cum reiese din înscrisurile doveditoare aflate la dosar.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr.2191 din 26 noiembrie 2007 Tribunalului Iașis -a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictor cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de a județului I - și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului despăgubiri decurgând din condamnarea pe nedrept, în cuantum de 500.000 RON.
A fost respins ca nedovedit capătul de cerere vizând returnarea cu dobândă a sumei de 400.000 lei.
Au fost suspendate până la soluționarea irevocabilă a prezentei sentințe capetele de cerere privind considerarea vechimii în muncă și plata a 18 salarii medii pe economie plus plata a 6 salarii cu acordarea tuturor drepturilor prevăzute de Codul muncii și plata concediilor de odihnă, urmând ca acestea să fie soluționate de completul specializat de litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iași.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, instanța constată că acțiunea reclamantului este parțial întemeiată și anume în ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru condamnarea pe nedrept care l-au privat în cel mai abuziv și injust mod cu putință de 8 ani de libertate, creându-i un statut de fost condamnat pentru sustragere și furt, situație în care acestuia îi este foarte greu a se reintegra într-o societate în care veșnic va apărea că un fost deținut și asupra căruia va plana poate permanent pericolul neîncrederii și o reticență din partea tuturor instituțiilor sau altor agenți ai statului în vederea unei eventuale angajări în muncă, împiedicându-l să și asigure existența sa și a familiei.
Reclamantul suferă deci un prejudiciu nu numai patrimonial, dar și moral deoarece în perioada celor opt ani de zile de detenție pe nedrept, putea să ducă o viață normală alături de familie, să realizeze venituri din muncă și să aibă acele satisfacții morale și materiale pe care Statul trebuie să permită și să creeze cadrul necesar, sigur și legal pentru toți cetățenii săi.
Reclamantul prin organele abilitate ale statului nu a beneficiat de o cercetare cu celeritate și corectă a faptei de care a fost învinuit, situație în care starea sa de detenție s-a prelungit exagerat, ca într-un final, adică după 8 ani de zile să se constate că este imposibilă demonstrarea vinovăției sale și să fie scos de sub urmărirea penală.
Instanța apreciază că daunele morale acordate de stat trebuie să reprezinte o justă despăgubire și să cuprindă în genere pierderile pe care reclamantul le-a suferit cât și beneficiul de care a fost lipsit, integralitate ce are în vedere și prejudiciul moral încercat de o persoană aflată în situația sa.
Având în vedere durata privării de libertate pe nedrept, deci a restrângerii de libertate suportate, consecințele produse asupra persoanei reclamantului și a familiei sale, instanța apreciază că reparația patrimonială se poate efectua într-o anumită măsură prin acordarea sumei de 500.000 lei RON, luând în considerare posibilitățile acestuia de a fi realizat venituri din muncă pe o perioadă de 8 ani de zile, cât și necesitățile sale pentru îngrijiri medicale, întreținerea familiei față de care are obligații, aspecte generate de starea de detenție suportată pe nedrept constatată într-un final tot de către organele judiciare.
Instanța apreciază elementele speței de față raportat la dispozițiile art. 504 Cod procedură penală care este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care în aplicarea art. 5 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care se referă la dreptul la libertate și la siguranță, Curtea Europeană a fost constantă în a acorda despăgubiri bănești pentru daunele morale cauzate de o arestare abuzivă sau de o condamnare nedreaptă.
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin 1 lit. g din Legea nr. 146/1997 prezenta acțiune este scutită de taxă de timbru.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând returnarea cu dobândă a sumei de 400.000 lei vechi nu s-au produs probe din care să rezulte că această sumă i-a fost ridicată reclamantului, nu rezultă acest aspect din actele depuse în cauză, situație în care va fi respins ca nedovedit.
Cât privește cererile reclamantului vizând aspecte referitoare la raporturile sale de muncă și acordarea drepturilor prevăzute de Codul muncii, instanța va dispune suspendarea acestor capete de cerere până la soluționarea irevocabilă a prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Reclamantul arată că în perioada cât a fost anchetat și lipsit de libertate (deținut) i-au fost create o sumedenie de suferințe și i-au fost lezate drepturi și libertăți, iar suma acordată de prima instanță nu-i acoperă integral prejudiciul creat, care să-i permită readucerea sa în situația anterioară angrenării sale în conflictul penal. Apelantul susține că anchetarea, condamnarea sa în primă instanță pe nedrept, timpul scurs nejustificat de mult pentru a cerceta o infracțiune de genul celeia de care a fost învinuit - furt -, au depășit cu mult o durată rezonabilă a unui proces, anchetă. În perioada aceasta, arată apelantul, tatăl său a decedat la aflarea veștii arestării fiului său, iar datorită arestării n-a putut participa nici la înmormântarea tatălui, ceea ce i-a produs o grea suferință.
Solicită apelantul să-i fie evaluate just și rațional stresul la care a fost supus, stările emoționale la care a trebuit să facă față atât pe timpul arestului, cât și ulterior eliberării pe parcursul celor aproape 6 ani de anchetă, până la scoaterea sa de sub urmărire penală; i-a fost degradată imaginea socială atât lui cât și familiei sale, i s-a șubrezit sănătatea, i-a fost distrus trecutul și viitorul. Nu a mai putut lucra în anumite sectoare unde erau locuri de muncă, datorită stigmatului pus din eroare asupra persoanei sale de autoritățile statului, autorități care pe parcursul anilor de anchetă l-au supravegheat, ceea ce a creat în mintea consătenilor și a celor din satele apropiate ideea că este vinovat și privit ca atare. Solicită obligarea statului la 1 mil. euro.
Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, critică sentința pentru faptul că în mod greșit s-a apreciat că acțiunea este dovedită și s-au acordat daune într-un cuantum mult prea mare. Simpla afirmație, susține apelantul Statul Român, referitoare la existența unui prejudiciu moral nu îndreptățește reparația prin echivalent bănesc, atâta timp cât instanța nu a administrat un probatoriu a demonstra că echivalentul bănesc pe care l-a acordat este cel potrivit sub aspectul cuantumului, cu suferința psihică efectivă a victimei. În acest sens apelantul susține că nu s-au depus acte medicale din care să reiasă că suferă de vreo boală contactată în perioada detenției; pretinsele traume suferite, fizice sau psihice nu sunt dovedite; la data arestării pe nedrept era paznic, iar ulterior eliberării nu a dovedit că i-a fost refuzată încadrarea.
În situația în care nici una din susținerile victimei nu a fost dovedită, apelantul Statul Român, arată că acordarea unei sume într-un cuantum așa de mare nu se justifică, aceste daune urmând a fi acordate ca efect compensatoriu și nu să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor.
Un alt motiv de apel vizează tardivitatea introducerii acțiunii raportat la art.506 al.2 Cod procedură penală, și anume a depășit termenul de 18 luni de la data rămânerii definitive a ordonanței procurorului.
Ambele apeluri sunt nefondate, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar reținem:
Prin sentința penală nr.311 din 16 iulie 1998 Tribunalului București, reclamantul-apelant a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt prevăzută de art.208 al.1, 209 al.1 lit. g și al.3 din Codul penal.
Această sentință a fost desființată prin decizia 361 din 10 decembrie 1998 Curții de Apel București, Secția I-a Penală, care a dispus în baza art.333 Cod procedură penală restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale. Această decizie a fost menținută prin decizia 218 din 21 ianuarie 2000 Curții Supreme de Justiție.
Drept urmare cauza a ajuns din nou la parchet pentru completarea urmăririi penale pentru a se stabili dacă este autorul furtului, dacă la data de 7.04.2007 exista în casieria părții vătămate și era evidențiată în acte suma reclamată a fi sustrasă, dacă cercetările la fața locului și raportul de constatare tehnico-științifică a butucului tip yală prezintă sau nu urme de forțare și dacă sertarele unde se aflau banii au fost sau nu găsite deschise, dacă balconul la apartamentul unde se aflau banii putea sau nu să fie escaladat.
În urma cercetărilor efectuate de parchet după restituire, care au durat 5 ani de zile, procurorul prin ordonanța din 10 noiembrie 2005 comunicată reclamantului-apelant la 18 noiembrie 2005, dispus în baza art.11 pct.1 lit. b raportat la art.10 lit. a din Codul d e procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.208 al.1, 209 al.1 lit. g și i și al.3 din Codul penal cu aplicarea art.13 din același cod.
La fila 6 ordonanței de scoatere de sub urmărire se reține că: "din probele administrate nu a rezultat fără dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat, iar din actele dosarului de urmărire penală nu rezultă că sumele de bani din fișet ar fi dispărut în urma săvârșirii unui furt, neputându-se stabili nici cuantumul sumei existente pe bază de acte".
În aceste condiții reclamantul-apelant a formulat la 17 mai 2007, prezenta acțiune. Cum ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire din 10 noiembrie 2005 fost comunicată reclamantului-apelant la 18 noiembrie 2005, iar acesta a introdus acțiunea la 17 mai 2007 la Tribunalul Iași, se constată că acțiunea este introdusă înlăuntrul termenului de 18 luni prevăzut de art.506 al.2 Cod procedură penală, respectiv la 17 luni și 17 zile de la comunicare.
Așa fiind, constatând că nu este tardiv introdusă acțiunea, constată că motivul de apel al pârâtului-apelant - Statul Român - cu privire la tardivitatea introducerii acțiunii nu este întemeiat.
Pe fondul cauzei reținem următoarele:
Codul d e procedură penală admite că în activitatea autorităților judiciare se pot produce erori judiciare, care, la rândul lor, pot da naștere la prejudicii materiale și morale celui care a fost supus privării de libertate sau restrângerii acesteia pe nedrept.
Articolul 504 Cod procedură penală reglementează cazurile care dau dreptul la repararea pagubei, stabilind modalitățile și condițiile în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite.
Scopul art.504 Cod procedură penală este acela de a materializa principiul constituțional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale și de a permite repararea prejudiciilor cauzate prin nelegala privare de libertate sau restrângere de libertate din cursul procesului penal. Astfel, legea internă este în concordanță cu prevederile art.5 paragraful 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art.504 al.2 Cod procedură penală are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea, iar al.3 al aceluiași articol precizează că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau hotărâre de achitare.
În speța de față reclamantului-apelant, care a fost arestat preventiv și apoi a fost cercetat o perioadă mare de timp, îi sunt aplicabile aceste texte, deoarece cercetarea nu s-a finalizat prin condamnare, ci dimpotrivă a fost scos de sub urmărire penală în baza art.11 lit. b raportat la art.10 lit. a (fapta nu există) din Codul d e procedură penală.
Acest text este în concordanță cu art.48 al.3 din Constituție și art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană, care instituie răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate pentru orice fel de eroare judiciară săvârșită în procesele penale.
Curtea reține că detenția trebuie să aibă un caracter excepțional, că starea de libertate este starea normală și detenția nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile. Se constată că detenția reclamantului-apelant nu a fost legală în condițiile în care, urmare fazelor procesuale parcurse, nu a fost finalizată printr-o condamnare pronunțată de instanță, ceea ce impunea stabilirea existenței faptei, a vinovăției celui în cauză și deci a răspunderii acestuia.
Măsura scoaterii de sub urmărire pentru inexistența faptei pentru care a fost cercetat penal, înlătură răspunderea penală a reclamantului-apelant, deci timpul cât a fost privat de libertate (1 an 7 luni și 11 zile) este nelegal, în sensul dispozițiilor art.504 al.2 Cod procedură penală.
Faptul că nu s-a finalizat urmărirea penală prin trimiterea în judecată și condamnare dovedește că privarea de libertate a fost nelegală. Arestarea preventivă în cauză nu s-a încadrat în nici una din excepțiile permise de la regula libertății individuale, constatându-se inexistența faptei s-au încălcat dispozițiile art.5 din Convenție.
Această deținere nelegală îi dă reclamantului dreptul de a solicita repararea pagubei materiale și morale.
Articolul 505 Cod procedură penală stabilește felul și întinderea reparației determinată de durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei și familiei celui privat de libertate.
În cauză este făcută dovada certă a daunelor materiale, constând în valoarea drepturilor bănești de care a fost lipsit în perioada arestării, cât și ulterior pe timpul cercetărilor penale, până la scoaterea de sub urmărire penală. Cu înscrisuri (copie contract muncă - 28 dosar tribunal) a dovedit că era încadrat în muncă, că nu a mai realizat venituri ca urmare a arestării și ulterior pe perioada celor 5 ani de zile până la finalizarea urmăririi penale, fiind la dispoziția organelor de anchetă, conform datelor înscrise în fișa de cazier la capitolul " provizorii".
Reclamantul-apelant este îndreptățit nu numai la un calcul aritmetic al salariului nerealizat, ci la repararea integrală, ceea ce impune reactualizarea drepturilor bănești de care a fost privat.
Durata totală a urmăririi penale de peste 7 ani, nu poate fi considerată rezonabilă raportat la complexitatea concretă a faptei imputate, care s-a constatat că nu a existat, deci n-a fost comisă de reclamant. În acest mod, alăturat prejudiciului material i-a fost cauzat un prejudiciu moral, reprezentat de suferințele fizice și psihice la care a fost supus atât în perioada arestării preventive cât și ulterior până la scoaterea de sub urmărire penală, fiind adusă o atingere gravă reputației sale, atât persoanei reclamante cât și familiei sale. Suferința psihică a fost accentuată de faptul că în timpul arestării preventive tatăl reclamantului - a decedat (conform certificatului de deces - 39 dosar) și nu a putut reclamantul participa la înmormântare, fiind împiedicat să-și îndeplinească îndatoririle morale de fiu.
În speță, reclamantul a solicitat o sumă globală de 1 mil. Euro, cu titlu de reparație, dovedind că a suferit atât un prejudiciu material cât și moral, instanța de fond a admis în parte cererea și a acordat o sumă totală pentru prejudiciul suferit. Dacă unul sau mai multe capete privitoare la daune nu pot fi calculate precis sau dacă distincția dintre daunele materiale și cele morale se dovedește a fi dificilă, ca în speța de față, instanța poate decide asupra unei aprecieri globale.
Cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, deși succint motivat, are corespondent în probele dosarului, suma globală acordată fiind just apreciată în raport de împrejurările cauzei, durata arestării și a procedurii de urmărire penală, a dovezilor certe privind salariile de care a fost lipsit reclamantul și inexistența unor criterii de cuantificare concrete a suferințelor fizice și psihice la care a fost supus în aceeași perioadă.
Așa fiind, ambele apeluri sunt neîntemeiate, criticile pe fond fiind analizate prin considerente unice, apelurile vizând doar cuantumul despăgubirilor acordate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de și de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile 2191 din 26 noiembrie 2007 Tribunalului Iași, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Opinie separată
În opinia mea soluția ce trebuia pronunțată era de admitere a apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și respingerea acțiunii formulată de, iar pe cale de consecință se impunea respingerea apelului reclamantului din următoarele considerente:
Temeiul de drept al acțiunii reclamantei este art. 504 și 507 din Codul d e procedură penală.
Pentru ca acțiunea întemeiată pe art. 504 Cod procedură penală să fie admisă, trebuie analizate mai multe condiții care se regăsesc în mai multe ipoteze ale textului invocat.
În speță, reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 311 din 16 iulie 1998 a Tribunalului București la 10 ani de închisoare pentru infracțiunea de furt cu consecințe deosebit de grave.
Această sentință a fost apelată, iar prin apelul exercitat de reclamant și Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a desființat această sentință, iar cauza a fost restituită Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru completarea urmării penale (decizia penală 361 din 10 decembrie 1998).
Prin decizia penală nr. 2118 din 21 ianuarie 2000 a Curții Supreme de Justiție - Secția penală - sau respins recursurile formulate de reclamant și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, menținându-se decizia Curții de Apel în sensul restituirii cererii la Parchet pentru completarea urmăririi penale.
La data de 10 noiembrie 2005 prin ordonanța din 10 noiembrie 2005, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, conform art. 249 alin. 1, raportat la art. 11 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
În cursul urmăririi penale reclamantul a fost arestat începând cu 30 octombrie 1997, stare de arest menținută prin decizia penală nr. 361 din 10 decembrie 1998 a Curții de Apel București.
În recurs, la data de 2 aprilie 1999 a fost revocată măsura arestării preventive (încheierea nr. 1313 din 2 aprilie 1999 pronunțată în dosarul nr. 301/1999 a Curții Supreme de Justiție).
Aceasta fiind situația de fapt, în speță ar putea fi aplicabile dispozițiile art. 504 alin. 2 și 3 Cod procedură penală.
Pentru ca reclamantului să i se recunoască îndreptățirea la repararea pagubei suferite, trebuie să se dovedească, potrivit alin. 2 din art. 504, că în cursul procesului penal a fost privat de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Această sintagmă în mod nelegal este de esența acțiunii promovate deoarece numai împotriva unei privări de libertate în mod nelegal, reclamantul are deschisă calea unei acțiuni întemeiate pe art. 504 Cod procedură penală.
Or, legiuitorul a prevăzut în alin. 3 al art. 504, cine stabilește că arestarea fost nelegală.
Astfel, potrivit art. 504 alin. 3 Cod procedură penală privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privării sau restrângerii de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare măsurii penale pentru cazuri prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privării sau restrângerii de libertate prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare procesului penal pentru măsuri prevăzute în art. 10 alin. 1 lit.
Or, în speță măsura revocării arestării a fost luată de Curtea Supremă, care arată în mod expres că temeiurile care au fost avute în vedere la data arestării preventive a inculpatului subzistă și, ca atare, în mod temeinic și legal s-a menținut această stare.
Deoarece prin hotărârea instanței de revocare a arestării nu s- stabilit că privarea de libertate a fost nelegală, astfel cum impune textul care folosește sintagma "arestare nelegală" prin actele procedurale enumerate în text, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției esențiale impusă de text, acțiunea acestuia trebuia respinsă.
Judecător
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
01.07.2008
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
18.06.2008
2 ex.
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Cristina Văleanu, Elena Gheorghiu
