Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 100/2009-
Ședința publică din 22.01.2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul cu domiciliul în O, P-ța -, nr. 28,. A,. 17, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 220 din 13.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, prin care s-a modificat sentința civilă nr. 346/LM din data de 23.04.2007, pronunțată de tribunalul Bihor, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă contestatorul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta contestație la executare este scutită de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 12.01.2009, o precizare formulată de contestator, după care:
Contestatorul precizează că formulat contestație în anulare împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel în recurs, respectiv împotriva deciziei civile nr. 220 din data de 13.02.2008. Arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare conform petitului, modificarea deciziei contestate în sensul aplicării unui stagiu de cotizare de 20 de ani începând cu data de 01.07.200, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 346/LM din 23 aprilie 2007, pronunțată în dosar nr-, tribunalul Bihora respins contestația formulată de contestatorul din com. nr.6 jud. B în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de pensii B din O-.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună obligarea intimatei la recalcularea drepturilor sale de pensie cu luarea în considerare a adeverinței eliberate de Universitatea P, precum și a stagiului complet de cotizare de 25 de ani și nu de 30 de ani cât socotește intimata, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 220 din data de 13.02.2008, pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL ORADEAa admis ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator cu domiciliul în O, P-ța -, nr. 28,. 17, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 346/LM din 23 aprilie 2007, pronunțată de tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în sensul că:
A admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință:
A anulat decizia de pensie nr. - din 25 mai 2006 emisă de intimată în favoarea contestatorului.
A obligat intimata la recalcularea pensiei contestatorului prin luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani precum și a veniturilor salariale conform adeverinței nr. 3485 din 10.04.2006 emisă de Universitatea din
A obligat partea intimată să plătească părții recurente suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Criticile aduse sentinței prin motivele de recurs sunt întemeiate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind bazată pe analizarea superficială a probelor dar și pe interpretarea eronată dispozițiilor legale, în speță ale Legii nr. 3/1977, HG nr. 1550/2004, OUG nr. 4/2005, 68/1990 și dispozițiile Legii nr. 226/2006.
Este evident că în speță se impune o interpretate a legilor succesive adoptate cu privire la sistemul public de pensii dar și cu privire la încadrarea în grupele de muncă, rolul puterii judecătorești fiind în esență acela de aplica legea, adică de a interpreta și de aoa dapta cazurilor particulare.
Prin HG nr. 1550/2004 s-a urmărit evaluarea și recalcularea pensiilor provenite din vechiul sistem public de pensii în concordanță cu principiile și normele instituite de Legea nr. 19/2000, iar prin adoptarea OUG nr. 4/2005 legiuitorul urmărit să înlăture orice discriminare între pensionari în funcție de anul ieșirii la pensie, instituind principiul " la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie".Prin Legea nr. 226/2006 s-a recunoscut retroactiv încadrarea unora dintre activitățile desfășurate în grupa I sau II de muncă din vechiul sistem, în categoria activităților desfășurate în condiții speciale, având ca efect reducerea stagiului complet de cotizare în astfel de situații.
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr. - din 20.03.1990 emisă sub imperiul Legii nr. 3/1977, la acea dată în raport de actele normative în vigoare dovedind o vechime în muncă de 9 ani, 3 luni și 16 zile în grupa I de muncă și peste 27 de ani în grupa a III de muncă.
Prin decizia nr. - din 25.05.2006 Casa Județeană de Pensii Bar ecalculat pensia contestatorului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani.
Din cuprinsul contractului de muncă rezultă că acesta a desfășurat întreaga activitate în sector minier, iar activitatea desfășurată de acesta pe perioada 31.12.1975 - 01.03.1990 în funcția de șef birou în cadrul Întreprinderii Miniere a fost retroactiv introdusă în grupa I de muncă, după data pensionării, în baza Decretului nr. 68/1990 în conformitate cu punctele 3 și 6 din Ordinul nr. 50/1990 Anexa 1.
Normele metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004 privind recalcularea pensiei stabilesc la art. 2 alin. 1 că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, stabilind că pentru perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare va fi cel prevăzut de Legea nr. 3/1977.
Legea nr. 3/1977 prevede la art. 8 că stagiul complet de cotizare pentru înscrierea la pensie este de 30 de ani pentru bărbați, însă, art. 14 din același act normativ cuprinde norme derogatorii cu privire la stagiul de cotizare, respectiv posibilitatea pensionării la cerere prin reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele care au lucrat efectiv 15 ani în grupa I sau 20 ani în grupa a II-a de muncă proporțional cu anii lucrați, dar nu mai puțini de 50 - 52 de ani raportat la grupele de muncă, contestatorul beneficiind de aceste prevederi la data pensionării ca urmare a încadrării în grupa I de muncă.
Este adevărat că activitatea desfășurată de contestator în perioada 31.12.1975 - 01.03.1990 a fost încadrată retroactiv în baza dispozițiilor Decretului nr. 68/1990 și Ordinului nr. 50/1990 în grupa I de muncă, după pensionarea acestuia, iar Legea nr. 19/2000 prevede restrictiv activitățile desfășurate în condiții speciale la art. 20 și respectiv 43, pentru care stagiul complet de cotizare este de 15 sau 20 de ani, însă așa cum s-a reținut, contestatorul dovedește o vechime totală în grupa I de muncă sector minier - suprafață și subteran de 20 de ani și 8 luni ca efect al aplicării actelor normative mai sus menționate.
Prin Legea nr. 226/7 iunie 2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale s-a statuat la art. 2 alin. 2 că sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 în care asigurații și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care potrivit prezentei legi sunt încadrate în condiții speciale, art. 3 și 5 din același act normativ stabilind că pentru acești asigurați punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.
Prin urmare, în raport de prevederile legale evocate și de probele administrate, în condițiile în care contestatorul a dovedit că a desfășurat activitate în grupa I de muncă de peste 20 de ani în sector minier, vechimea totală fiind de peste 34 de ani, cererea acestuia de recalculare a pensiei cu stagiul de cotizare de 25 de ani în loc de 30 de ani cât a reținut intimata prin decizia de pensie contestată, este întemeiată, la fel de întemeiată fiind și cererea de recalculare prin luarea în considerare și a veniturilor salariale de 600 lei lunar conform adeverinței nr. 3485/10.04.2006 emisă de Universitatea P pentru perioada 15.10.1967 - 08.02.1969, greșit reținând instanța de fond că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 2/1990 privind cumulul de funcții, acest venit fiind prevăzut la art. V din Anexa la OUG nr. 4/2005, revizuirea sau modificarea deciziei de recalculare fiind posibilă în condițiile prevăzute de art. 7 pct. 3 și urm. din OUG nr. 4/2005, în situația în care se constată erori de calcul sau se depun alte înscrisuri doveditoare, drepturile de pensie urmând a fi acordate de la data plății drepturilor inițiale recalculate.
Față de cele ce preced, recursul a fost admis ca fondat în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și a fost modificată în tot sentința în sensul admiterii contestației în temeiul art. 155 din Legea nr. 19/2000 și coroborat cu prevederile OUG nr. 4/2005, HG nr. 1550/2004, Legea nr. 3/1977 și Legea nr. 226/2006, anulării deciziei de pensie contestată și obligării intimatei la recalcularea pensiei cu stagiu complet de cotizare de 25 de ani în loc de 30 cum greșit s-a calculat, precum și prin luarea în considerare a veniturilor realizate conform adeverinței emisă de Universitatea
Fiind în culpă procesuală, intimata a fost obligată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a formulat contestație în anulare revizuientul recurent, solicitând admiterea acesteia, modificarea deciziei în sensul aplicării unui stagiu de cotizare de 20 de ani începând cu data de 01.07.2005.
Prin motivele depuse la dosar, s-a invocat că, potrivit adeverinței nr. 3481/2006 emisă de Universitatea P reiese că a realizat o vechime în subteran de 20 de ani și 8 luni, activitate încadrată în categoria muncilor desfășurate în condiții speciale conform art. 20 din Legea nr. 19/2000, numărul total de puncte trebuind a fi împărțit la 20, conform art. 43, ori, s-a aplicat Legea nr. 226/2006, punctajul obținut fiind împărțit doar la 25.
Această dispoziție este contrară practicii judiciare în hotărâri pronunțate în spețe similare și art. 322 alin. 7 Cod procedură civilă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 78/2005, art. 318 Cod procedură civilă.
Ulterior, contestatorul și-a precizat contestația arătând că obiectul cererii îl face decizia pronunțată în recurs și nu în revizuire.
Intimata, deși legal citată, nu și- comunicat poziția.
Examinând decizia contestată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța constată următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, iar motivele pentru care părțile pot uza de această procedură, sunt strict și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă, temeiul de drept invocat de către contestator - art. 318 Cod procedură civilă - prevede faptul că, hotărârile instanțelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din cuprinsul cererii de recurs, - fila 2 dosar recurs - se reține faptul că, recurentul a solicitat aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani în loc de 30 de ani, dar, cu ocazia acordării cuvântului asupra recursului - fila 21 - se reține faptul că s-a solicitat aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, aspect ce nu fost analizat de către instanța de recurs, criticile fiind fondate.
Mai mult, din cererea de chemare în judecată se reține că recurentul invocat ca motiv al admiterii contestației, aplicabilitatea în situația sa a dispozițiilor Legii nr. 19/2000, ori, întrucât sentința avea o singură cale de atac - recursul - instanța conform art. 304 Cod procedură civilă avea obligația de-a examina cauza sub toate aspectele, dar, a analizat incidența unui act normativ - Legea nr. 226/2006 - ce nu a fost invocat ca temei al cererii, comițându-se astfel o greșeală materială în sensul art. 318 Cod procedură civilă și o omisiune în analiza unui motiv de modificarea a sentinței.
Din analiza actelor dosarului de fond și recurs, se reține faptul că recurentul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr. -/20.03.1990, emisă în baza Legii nr. 3/1977, realizând o vechime în muncă de peste 9 ani, 3 luni și 16 zile în grupa I de muncă și peste 27 de ani în grupa a III-a de muncă, iar la recalcularea pensiei din 25.05.2006, s- utilizat un stagiu de cotizare la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani. Ulterior pensionării, în baza Decretului 68/1990 și Ordinului nr. 50/1990, activitatea desfășurată de către recurent în perioada 31.12.1975 - 01.03.1990 - șef birou la Întreprinderea Minieră, a fost încadrată în grupa I de muncă, acumulând o vechime în sectorul minier de peste 20 de ani, ori, conform art. 20 din Legea nr. 19/2000, art. 43 din Legea nr. 19/2000 stagiul complet de cotizare utilizat în astfel de situații este de 20 de ani și nu de 25 cum greșit s-a reținut prin aplicarea altui act normativ - Legea nr. 226/2006 - ce nu are incidență în speță.
Chiar dacă recurentul nu ar fi dovedit decât că ar fi desfășurat doar 9 ani de activitate în subteran, conform art. 44 din Legea nr. 19/2000 în astfel de situații, coroborate cu art. 77 alin. 3 și anexa nr. 3, punctajul mediu anual trebuia să se determine prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale rezultate, la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut de anexa nr. 3 - 4, respectiv în speță, pentru a opera împărțirea la 20 punctajului mediu anual obținut, se impunea ca la o vechime în condiții speciale de 10 ani să aibă un stagiu total de cotizare necesar de 25 de ani sau la 8 ani - unul de 26 de ani -, ori, recurentul nu are un stagiu total de cotizare realizat doar de 25, 26 de ani, ci de peste 41 de ani, încadrându-se astfel în dispozițiile art. 20, 44, 77 din Legea nr. 19/2000, chiar dacă nu i se recunoaște un stagiu în subteran ulterior de 20 de ani.
Sigur că recurentul s-a pensionat anterior Legii nr. 19/2000 dar, prin OUG nr.4/2005 s-a urmărit înlăturarea discriminării între pensionari în funcție de anul ieșirii la pensie, fiind instituit astfel principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, aplicabil și acestuia.
Față de toate considerentele expuse, fiind aplicabile dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, instanța va admite ca fondată contestația în anulare, va anula în parte decizia contestată în sensul obligării intimatei la recalcularea pensiei contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani în loc de 25 de ani cum greșit s-a stabilit, începând cu data de 01.07.2005 potrivit OUG nr. 4/2005, HG nr. 1550/2004, HG nr. 550/2005 raportat la data ieșirii la pensie - 01.03.1990 - în funcție de care, conform acestor acte normative recalcularea se face retroactiv din această dată, aspect ce reiese de altfel chiar din subsolul deciziei contestate.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei contestate, conform celor expuse.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, astfel că nu se vor acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondată contestația în anulare precizată de contestatorul cu domiciliul în O, P-ța -, nr. 28,. A,. 17, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 220 din 13.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA pe care o anulează în parte în sensul că:
Obligă intimata să recalculeze pensia stabilită în favoarea contestatorului prin decizia nr. -/25.05.2006 prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, la determinarea punctajului mediu anual - în loc de 25 de ani, începând cu data de 01.07.2005.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei contestate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 29.01.2009
- judecător fond -,
- judecători recurs ,
- dact. gref. - 29.01.2009- 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat