Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1064/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1064/
Ședința publică din 19 iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantele și, ambele cu domiciliul ales în M C,-.C.17, împotriva deciziei civile nr.36 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul recurentelor reclamante, av., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru (chitanța fila 5) și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, anulate la dosar.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentelor reclamante susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului pârâților și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, ca legală și temeinică. Solicită, de asemenea, obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată în apel și în recurs.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1628 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele, -, în contradictoriu cu pârâții, și, ca întemeiată, dispunându-se evacuarea necondiționată al pârâților din imobilul situat în M C,-,. 8, județul H, proprietatea reclamantelor. Pârâții au fost obligați la cheltuieli de judecată.
Prind decizia nr. 36 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a admis apelul declarat de pârâții, și, împotriva sentinței civile sus-menționate, pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii acțiunii pentru evacuare formulată de reclamante.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele și au solicitat casarea deciziei pronunțate de tribunal și în urma rejudecării cauzei să se dispună respingerea apelului declarat de pârâți împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, cu cheltuieli de judecată în apel și în recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că imobilul în litigiu a fost naționalizat de la antecesorul reclamantelor și ulterior a fost împărțit în mai multe apartamente care au fost închiriate și din aceste apartamente unul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, iar celelalte le-au fost restituite reclamantelor în baza Legii nr. 10/2001.
S-a mai arătat faptul că potrivit prevederilor legale, reclamantele au fost obligate să încheie contracte de închiriere, cu chiriașii, care în prezent au expirat și cu toate că aceștia au fost somați să elibereze locuințele, iar reclamantele au făcut demersuri la primărie pentru a li se repartiza o altă locuință, aceștia nu au acceptat, motiv pentru care s-a promovat acțiune în evacuare.
Reclamantele au relevat de asemenea că, pârâții au declarat la interogator că sunt de acord cu evacuarea, invocând în apărare doar faptul că nu au unde să se mute, respectiv că locuința oferită de primărie este prea mică sau în alte imobile li se cer chirii prea mari.
În speță cele două pârâte care s-au prezentat la proces au declarat că sunt de acord cu evacuarea, dar nu au unde să plece și în apel s-a dovedit faptul că de la primărie li s-a oferit pârâților o altă locuință pe care au refuzat-
În apel pârâții nu au invocat motive de casare, ci au cerut ca reclamantele să încheie cu ei contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani, precizând de asemenea că nu au unde să se mute.
Tribunalul prin decizia atacată a analizat însă din oficiu alte aspecte reținând incidența în cauză a prevederilor art. 15 din Legea nr. 10/2001, întrucât locuința oferită nu a fost corespunzătoare.
Totodată reclamantele au invocat faptul că în materie civilă, mărturisirea, respectiv răspunsurile la interogator constituie o probă esențială, iar în speță pârâtele, care s-au prezentat în fața instanței, au declarat că sunt de acord cu evacuarea. Pe de altă parte, instanța de apel nu a avut în vedere faptul că potrivit art. 2 din nr.OUG 40/1999, prelungirea sau reînnoirea contractului de închiriere se face la cererea chiriașilor și nu din oficiu.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 21 iunie 2007 și înregistrată la Judecătoria Miercurea -C, reclamatele și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții, și, evacuarea acestora din apartamentul nr. 9, situat în M C,-, județul
Din actele dosarului rezultă că imobilul în care se află apartamentul sus-menționat le-a fost restituit reclamantelor în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 și prin contractul de locațiune încheiat la 9 aprilie 2002 acest apartament le-a fost închiriat pârâților pe termen de 5 ani, respectiv pe perioada 9 aprilie 2002- 9 aprilie 2007.
Prima instanță a admis cererea de evacuare a pârâților din apartamentul în litigiu, reținând că aceasta este întemeiată în contextul în care termenul de închiriere a expirat și contractul nu a fost reînnoit, iar în virtutea prerogativelor dreptului lor de proprietate și în baza art. 23 și 25 din Legea nr. 114/1996 reclamantele sunt îndreptățite să solicite evacuarea pârâților din spațiul de locuit.
Instanța de apel a apreciat că soluția primei instanțe este greșită, întrucât aceasta a omis să examineze cauza sub aspectul prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și a prevederilor OUG nr. 40/1999, aprobată prin Legea nr. 241/2001 care este aplicabilă în situația chiriașilor care locuiesc într-un spațiu locativ ce a fost restituit proprietarilor în baza Legii nr. 10/2001. În acest sens s-a reținut că reclamantele nu au dovedit faptul că i-ar fi notificat pe pârâți prin executorul judecătoresc cu cel puțin un an înainte de expirarea
termenului de închiriere în privința refuzului de a reînnoi contractul, conform prevederilor art. 14 alin. 3 din OUG nr. 40/1999.
De asemenea, locuința pusă la dispoziția chiriașilor de Primăria municipiului M C, care este în suprafață de 20 mp, nu poate fi considerată corespunzătoare în sensul prevederilor art. 15 din Legea nr. 10/2001 și din OUG nr. 40/1999.
În ceea ce privește contractul de închiriere încheiat între reclamanți și pârâți trebuie precizat că acesta a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, reclamantele conformându-se astfel prevederilor art. 13 și urm. din Legea nr. 10/2001. Contractul menționat a expirat la data de 9 aprilie 2007, iar acțiunea în evacuare a fost promovată la 21 iunie 2007.
Conform prevederilor art. 14 alin. 1 din OUG nr. 40/1999 la expirarea termenului de închiriere stabilit în baza prezentei ordonanțe, chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului pentru aceeași perioadă, dacă părțile nu modifică prin acord expres durata închirierii. Prin alin. 5 al aceluiași articol se prevede că chiriașul este obligat să părăsească locuința în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locațiunea nu s-a reînnoit.
Este adevărat că reclamantele nu au făcut dovada că i-ar fi notificat pe chiriași prin executor cu privire la refuzul de a reînnoi contractul, însă nici chiriașii nu au adus nici o dovadă în sensul că ar fi solicitat reînnoirea contractului, care a expirat la data de 9 aprilie 2007. De altfel, nici în fața primei instanțe chiriașii nu s-au apărat în sensul că ar dori să se prevaleze de prevederile art. 14 din OUG nr. 40/1999, pârâtele și declarând la interogator că sunt de acord cu evacuarea, dacă li se dă o altă locuință.
În contextul în care nici anterior expirării duratei locațiunii și nici ulterior, până la data promovării acțiunii în evacuare pârâții nu și-au manifestat intenția de a reînnoi contractul, instanța de recurs apreciază că în mod justificat a apreciat instanța de fond că acțiunea introductivă este fondată.
În ceea ce privește considerentele reținute de instanța de apel în sensul că reclamantele nu s-au conformat prevederilor art. 14 din OUG nr. 40/1999 și nu i-au notificat pe pârâți cu privire la refuzul de a reînnoi contractul, curtea apreciază că acțiunea reclamantelor trebuie analizată nu doar prin prisma acestor prevederi legale ci și prin prisma prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care protejează dreptul de proprietate, raportat la art. 30 din Constituția României și art. 480 Cod civil, precum și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
În spețe similare(cauza Cleja și Mihalcea contra României - Hotărârea CEDO din 8 februarie 2007 și cauza Radovici și Stănescu contra României - Hotărârea CEDO din 2 noiembrie 2006), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că prin restricțiile impuse proprietarilor prin OUG nr. 40/1999 s-a ajuns la o disproporție între interesul general al chiriașilor și protecția dreptului individual la respectarea proprietății, aducându-se atingere principiului respectării proprietății consacrat prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1.
Curtea a relevat că nu se contestă faptul că prevederile OUG nr. 40/1999 în temeiul cărora instanța de apel a respins cererea de evacuare a pârâților din imobilul în litigiu, se traduce într-o reglementare a folosirii bunurilor, permisă de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, însă din moment ce sistemul pus la punct prin acest act normativ implica riscul de a impune locatorului o sarcină excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul său, autoritățile erau obligate să aplice proceduri sau mecanisme legislative previzibile și coerente, prevăzând anumite garanții pentru ca punerea lor în practică și incidența lor asupra dreptului de proprietate al locatorului să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile.
Chiar ținând cont de ampla marjă de apreciere lăsată statelor din punct de vedere al art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, Curtea a considerat că a sancționa proprietarii care au omis să se conformeze condițiilor de formă prevăzute de OUG nr. 40/1999, impunându-le o obligație atât de grea ca aceea de a păstra locatarii în imobilul lor timp de 5 ani, a făcut să apese asupra lor o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă echilibrul just dintre interesele aflate în joc. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 (cauza Radovici și Stănescu contra României).
În ceea ce privește noțiunea de locuință corespunzătoare prin art. 15 alin. 4 din OUG nr. 40/1999 se prevede că în cazul în care consiliile locale nu au putut pune la dispoziția chiriașilor o locuință corespunzătoare, contractul de închiriere se prelungește pentru o perioadă de 6 luni, fiind aplicabile prevederile Cat. II referitoare la schimbul de locuință. Conform prevederilor cuprinse în cap. II din OUG nr. 40/1999 spațiul pus la dispoziție trebuie să îndeplinească exigențele minimale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996.
În privința exigențelor impuse de lege pentru ca o locuință să fie considerată corespunzătoare în cauza Cleja și Mihalcea contra României, Curtea a subliniat că, intervenind într-un domeniu legat de art. 1 din Protocolul nr. 1, legiuitorul național trebuie să asigure un "just echilibru" între interesele divergente în cauză și, în același timp, să permită jurisdicțiilor să facă o aplicare efectivă a acestui principiu. OUG nr. 40/1999 duce însă la o protecție disproporționată a interesului chiriașilor în detrimentul proprietarilor.
În aceste condiții, instanța de recurs apreciază că în speță sunt incidente prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului acțiunea formulată de reclamante pentru evacuarea pârâților din imobilul în litigiu, este fondată, reclamantele fiind îndreptățite să se bucure de toate prerogativele conferite de dreptul lor de proprietate.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că ulterior restituirii imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantele s-au conformat prevederilor art. 13 și urm. din această lege și au încheiat cu pârâții contract de închiriere pe 5 ani, iar la expirarea acestui termen pârâții nu s-au prevalat de dreptul lor de a solicita reînnoirea contractului de închiriere.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, instanța de recurs reține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale aplicabile în materie, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă curtea va admite recursul declarat de reclamante și va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de pârâți împotriva sentinței pronunțate de prima instanță.
Cu aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele și, ambele cu domiciliul ales la din M-C,-,. C,. 17, județul H, împotriva deciziei civile nr. 36 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
Modifică în tot decizia atacată în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile nr. 1628 din 29 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc.
Obligă pârâții, să le plătească reclamantelor suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Vicepreședintele instanței,
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Vicepreședintele instanței,
GREFIER,
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Prim Grefier,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond: Cs.
Jud.apel:;
-21.07.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat