Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 108
Ședința publică din data de 6 februarie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Gherghina Niculae Constanța Ștefan
- C -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliile alese la.Av. - B,-, -.A,.20, jud.B împotriva deciziei civile nr.298 pronunțată la data de 20 octombrie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și,toți domiciliați în B,-, jud.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 6 februarie 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții, și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, pe cale de ordonanță președințială și fără citare, evacuarea acestora din imobilul situat în B,-, proprietatea reclamanților.
În motivare s-a învederat instanței că prin decizia civilă nr. 951/24.06.2005 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul 3390/2005 s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul, privind imobilul situat în B-, pârâtul fiind obligat să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie locuința și terenul aferent acesteia.
Pârâtul ocupa și la data litigiului soluționat de Curtea de Apel și ocupă și în prezent locuința, refuzând să o elibereze. De la momentul pronunțării acestei hotărâri și până în prezent, pârâtul a paralizat demersurile lor pentru intrarea în posesia bunului prin exercitarea tuturor căilor de atac ordinare și extraordinare împotriva hotărârilor care consfințeau dreptul lor de proprietate.
În prezent, în momentul în care au încercat executarea silită a hotărârii prin executorul judecătoresc, deși s-a solicitat doar punerea în posesie, conform deciziei civile nr. 951/2005, a refuzat să permită executarea pretinzând că în imobil locuiesc și fiul și soția acestuia, iar ei nu au o acțiune în
- 2 -
evacuare, situație în care executorul judecătoresc a încheiat un proces verbal în acest sens în dosarul execuțional nr. 130/2007.
Au mai precizat reclamanții că doresc de mult să se mute în imobilul proprietatea lor și apreciază că sunt îndeplinite cerințele pentru admiterea acestei cereri pe cale de ordonanță președințială.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 581 cod pr.civilă.
În dovedire, s-au depus înscrisuri: decizia nr. 951 din 24.06.2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI, procesul verbal din 29.05.2007 al, sentința civilă nr. 3577/8.12.1997 a Judecătoriei Buzău, certificatul eliberat de Curtea de APEL PLOIEȘTI nr. 8157/2005, certificatul eliberat de nr-.
La termenul de judecată din 7.06.2007 reclamanții au precizat că solicită trecerea cauzei pe drept comun.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, precizând că evacuarea din întreg imobilul situat în-, jud. B, nu poate fi dispusă întrucât și dețin, în baza contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 371/21.02.2005 de o parte din acest imobil, respectiv camera 4.
Mai mult, asupra acestui imobil au făcut îmbunătățiri așa cum reține și Curtea de APEL PLOIEȘTI în decizia nr. 951/2005.
În temeiul art. 1444 cod civil solicită instituirea unui drept de retenție asupra părții din imobil revendicată de reclamanți până când vor fi dezdăunați cu privire la aceste îmbunătățiri.
Consideră că nu pot fi evacuați din imobil până când nu se va lămuri problema acestor îmbunătățiri aduse imobilului, începând cu anul 1986 precum și problema camerei nr. 4 ai cărei proprietari sunt.
La termenul de judecată din 28.06.2007 reclamanții și-au completat cererea solicitând obligarea pârâților la plata unei chirii în cuantum de 350 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii și până la evacuarea efectivă a pârâților din imobil, motivând că necesitatea acestei solicitări este impusă de faptul că sunt lipsiți de folosința imobilului proprietatea lor din iunie 2005, când prin decizia 951 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis acțiunea în revendicare.
Prin întâmpinare la cererea reconvențională au solicitat respingerea cererii privind instituirea unui drept de retenție deoarece acesta este neprecizat. În plus dreptul de proprietate este deja stabilit în favoarea lor.
Îmbunătățirile nu sunt individualizate și nu sunt timbrate, situație cere îi pune în imposibilitatea de a-și exprima un punct de vedere cu privire la aceste pretenții, actul de schimb nu le este opozabil, este întocmit cu rea credință, în timpul litigiilor privind dreptul lor de proprietate.
Au solicitat rectificarea cererii completatoare în sensul obligării pârâților la plata lipsei de folosință asupra imobilului proprietatea lor.
Pârâții, pe parcursul litigiilor dintre părți, au înstrăinat imobilul unui terț, fapt ce îl dovedesc cu actele pe care le atașează la dosar și în ciuda acestei înstrăinări pârâții continuă să locuiască în acest imobil. Prin prețul încasat în urma înstrăinării și-au recuperat pretinsele îmbunătățiri.
În cauză s-au administrat probatorii cu înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiză tehnică pentru evaluarea îmbunătățirilor pretinse de pârâți, în cuprinsul cererii reconvenționale, lucrare efectuată de expert.
- 3 -
Prin sentința civilă nr. 3490/12.06.2008 Judecătoria Buzăua respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții, și, astfel cum a fost completată și precizată și a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți, și, astfel cum a fost precizată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 951 din 24.06.2005 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat de reclamanți, împotriva deciziei civile nr.77 din 9.02.2005 a Tribunalului Buzău, a modificat în tot decizia în sensul că a admis apelul a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea, obligând pe intimatul pârât să lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul situat în B,-, compus din casa formată din încăperile 1,2,3, extinderea 1 de la holul de intrare în suprafață de 39,75. plus 7,28. precum și magazia din lemn în suprafață de 3,63. și terenul în suprafață de 483,50. identificat prin raportul de expertiză ing., f-3-8.
După pronunțarea acestei decizii, reclamanții au solicitat punerea în executare, care, prin procesul verbal din 29.05.2007 încheiat în dosarul 130/2007, a constatat că titlul executoriu nu este opozabil și numiților și.
Ca urmare, reclamanții au formulat cerere de evacuare a pârâților,.
S-a reținut că acțiunea în evacuare, reglementată de art.1410 și următoarele cod civil, este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani numite chirie. În schimb, acțiunea în revendicare, fondată pe art. 480 cod civil este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune reală deci, prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea bunului.
Cum dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare, iar în speță între reclamanți și pârâți nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea de către pârât a posesiei asupra imobilului proprietatea reclamanților, s-a apreciat că dreptul reclamanților nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare.
În consecință, a fost apreciat ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la evacuarea pârâților, și.
În ce privește lipsa de folosință a imobilului, s-a constatat că, pe de o parte, reclamanții nu au precizat în rectificarea cererii completatoare, fila - 36, cuantumul acesteia și nici nu au făcut dovezi, iar, pe de altă parte, că reclamanții se află în posesia unui titlu prin care li s-au recunoscut dreptul de proprietate și a fost obligat să lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul doar pârâtul, ceilalți nefiind părți în acest titlu, astfel că nu se poate stabili care dintre ei și cât datorează din lipsa de folosință cerută.
Referitor la cererea reconvențională s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, nefiind respectate dispozițiile Decretului nr.
-4 -
92/1950, conform considerentelor deciziei civile 951/24.06.2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI, astfel încât pârâții reclamanți în situația în care au adus îmbunătățiri asupra imobilului le pot solicita de la stat și nu de la reclamanți, așa cum se prevede prin art.48 din Legea 10/2001.
Cum statul este creditorul, în situația în care pârâții dovedesc că au efectuat îmbunătățiri la imobil, acesta trebuie să le acorde și nu reclamanții, astfel că s-a constatat că atât respectivul capăt de cerere, cât și solicitarea de a se institui un drept de retenție nu sunt întemeiate.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 297 alin. 1.pr.civilă, desființarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, apreciind că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, sau, în subsidiar, în temeiul art. 296. pr. civilă, schimbarea în tot a hotărârii atacate, admiterea acțiunii completate și precizate și evacuarea pârâților din imobilul aflat în proprietatea lor, cu cheltuielile de judecată din toate gradele de jurisdicție.
S-a învederat că, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că sunt proprietarii imobilului, iar prin acțiunile ilegale ale pârâților de ocupare a acestuia, le este încălcat în mod flagrant dreptul lor de proprietate, recunoscut și consfințit de instanțele judecătorești, prin sentința civilă nr. 9577/08.12.1977 a Judecătoriei Buzău și decizia nr. 951/24.06.2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
S-a apreciat că motivarea sentinței este insuficientă, în totală contradicție cu prevederile art. 261.pr.civiă și pentru că motivarea necorespunzătoare echivalează cu o nepronunțare asupra fondului se impune, în temeiul art. 297 alin. 1.pr.civilă, desființarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare.
Pe fond, s-a arătat că, în mod greșit, s-a reținut că reclamanții ar avea la îndemână doar acțiunea în revendicare pentru a reintra în posesia imobilului. De esența acțiunii în revendicare este ipoteza în care cele două părți în proces emit pretenții reciproce cu privire la dreptul de proprietate iar această ipoteză nu se regăsește în speță.
S-a apreciat că, tot greșit, prima instanță a reținut și că au intervenit schimbări cu privire la persoanele care dețin titluri asupra imobilului aflat în discuție. Eventual, aceste schimbări determinate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2356 din 08.09.2006, prin care pârâții au vândut imobilul aflat la acea dată în litigiu, numiților G și, ar fi putut fi apreciate de instanță ca și argumente în plus în sprijinul cererii de evacuare, exercitate împotriva unor persoane care ocupau și ocupă fără nici un drept, fără nici un titlu, imobilul în litigiu.
Au mai susținut apelanții că, instanța de fond nu a dat eficiență probatoriului administrat în susținerea cererii cu care a fost investită, îndepărtând apărările pe care le-au făcut în legătură cu dreptul lor de proprietate asupra imobilului, recunoscut prin sentința civilă nr. 9577 din 08.12.1997 și decizia civilă nr. 951/24.06.2005, prin care s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul, privind imobilul situat în Municipiul B,-, județul B, pârâtul fiind obligat să lase în deplină proprietate și pașnică posesie locuința și terenul aferent.
- 5 -
Tribunalul Buzău, prin decizia nr. 298 pronunțată la data de 20 octombrie 2008 respins apelul ca nefondat și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită,pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 cod procedură civilă, se constată că prima instanță a stabilit, pe baza susținerilor părților și analizării probelor administrate, situația de fapt, motivând amplu sentința atât în fapt, cât și în drept, iar soluția pronunțată privește fondul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită, astfel încât nu poate fi vorba nici de o nepronunțare pe fond și nici de o nemotivare cu efect echivalent, situație în care nu sunt incidente dispozițiile legale sus menționate, iar criticile aduse hotărârii de către apelanți sunt neîntemeiate.
Sub aspectul celorlalte motive de apel ce vizează fondul litigiului de față, Tribunalul constată că, într-adevăr, pornind de la dispozițiile art. 480 cod civil, apărarea întregului drept de proprietate se realizează pe calea acțiunii în revendicare prin care proprietarul obține recunoașterea dreptului său și înapoierea bunului, dar și abținerea celui ce a încălcat acest drept, în viitor, de la orice faptă ce ar aduce atingere exercițiului normal și deplin al dreptului de proprietate.
Însă, de câte ori sunt încălcate numai unele din atributele dreptului de proprietate, titularul dreptului are posibilitatea de a alege și de a recurge la mijloace juridice indirecte de apărare a dreptului de proprietate, care tind spre aceeași finalitate, așa numitele acțiuni personale care se întemeiază pe drepturi de creanță născute însă în strânsă legătură cu dreptul de proprietate.
că izvorăsc din contract, delicte civile, fapte juridice licite, aceste drepturi de creanță apar în patrimoniul proprietarului ca urmare a încălcării dreptului de proprietate. Ca urmare, proprietarul poate să recurgă la acțiunile personale prin care solicită realizarea dreptului de creanță și, pe cale indirectă, însăși restabilirea dreptului de proprietate.
Așa fiind, atributul folosinței din conținutul dreptului de proprietate asupra locuinței poate fi valorificat de titularul dreptului pe calea acțiunii în evacuare a persoanei care ocupă, fie în baza unui raport de locațiune, fie fără niciun titlu, bunul său.
Evacuarea este sancțiunea civilă aplicabilă locatarului principal și membrilor familiei sale, în cazul neîndeplinirii unor obligații legale referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative, concretizată în obligarea acestuia la încetarea actelor de folosință a suprafeței locative pe care o deținea în baza unui titlu - contract - reziliat sau pe care o ocupă fără titlu locativ valabil.
Lăsând la o parte aplicarea sancțiunii evacuării în cazul raporturilor locative, întrucât speța de față nu se înscrie în sfera acestora, trebuie analizată cealaltă situație de admisibilitate a evacuării, și anume ocuparea imobilului fără titlu.
În speța de față, reclamanții nu urmăresc doar eliberarea locuinței și predarea ei, ci solicită pârâților recunoașterea dreptului lor de proprietate în integralitatea lui, după cum reiese din motivarea dată acțiunii principale, din redactarea motivelor inițiale de apel (completate doar ulterior în sensul admisibilității evacuării pe ideea lipsei titlului pârâților), dar și din capătul de cerere referitor la despăgubiri care nu își poate avea fundamentul decât în dispozițiile art. 480 coroborate cu art. 998 și urm. cod civil, intenționându-se exact respectarea proprietății cu toate atributele sale.
- 6 -
În acest sens este de remarcat că reclamanții își justifică pretențiile pe sentința Judecătoriei Buzău nr. 9577/1997 și decizia Curții de APEL PLOIEȘTI nr. 951/2005, iar pârâții opun contractul de schimb imobiliar autentificat sub nr.371 din 21.02.2005.
Mai mult decât atât, pârâții prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2356 din 8.09.2006, au vândut imobilul aflat în litigiu numiților G și, chiar dacă pârâții și-au notat privilegiul vânzătorului și s-au angajat că vor elibera imobilele la data de 8.09.2006.
În consecință, Tribunalul constată că reclamanții pretind respectarea titlului lor de proprietate, care în realitate nu constă într-o hotărâre judecătorească opozabilă tuturor, ci este reprezentat de un contract de vânzare cumpărare din anul 1937, ce a fost considerat preferabil pe calea acțiunii în revendicare exercitate de reclamanți, fiind consfințit prin hotărârile judecătorești indicate în cererea introductivă, dar care pot fi opuse cu putere de lege numai părților din respectivele procese.
În speță, nu suntem însă în situația ocupării imobilului fără titlu de către pârâți, ca simpli detentori precari, pentru ca pe calea respectării obligației de a face corelativă dreptului de creanță pretins (și nu dreptului de proprietate în integralitatea lui) să fie admisibilă cererea de evacuare în sensul predării materiale a locuinței, ci pârâții opun la rândul lor reclamanților o posesie exercitată în baza unor contracte de partaj voluntar și de schimb (filele 27-31 dosar fond), după ce anterior pârâtul, singurul chemat în judecată în revendicare, opusese alt titlu provenit succesiv de la stat, în patrimoniul căruia intrase bunul fără titlu valabil, așa cum au constatat instanțele cu valoare de lucru judecat, după compararea titlurilor în cadrul revendicării.
Or, compararea titlurilor celor două părți cu interese contrarii din speță nu se poate realiza decât în cadrul revendicării și nu în cadrul cererii în evacuare, ce are la bază aplicarea sancțiunii civile în cazul ocupării imobilului fără titlu.
Concluzionând, Tribunalul constată că proprietarul are posibilitatea să intenteze o acțiune civilă în evacuare îndreptată împotriva persoanei care ocupă fără titlu o suprafață locativă, inclusiv curtea și grădina aferente, întemeiată pe dispozițiile de drept material ale art. 1075 cod civil (norma de drept procesual constituind-o art.61 din Legea 114/1996), însă în cauză, după cum corect s-a reținut, între timp au intervenit schimbări cu privire la persoanele care dețin titluri asupra imobilului aflat în discuție și nu ne aflăm în situația unei ocupări fără titlu, în condițiile în care pârâții opun noi acte autentice a căror analizare se impune a fi făcută numai în cadrul revendicării.
Referitor la despăgubirile solicitate, instanța constată că în mod corect a fost respins acest capăt de cerere atât timp cât nu s-au făcut dovezi concrete cu privire la întinderea prejudiciului pretins (întrucât sunt aplicabile prevederile art. 998 raportate la art. 480 cod civil).
În consecință, Tribunalul a apreciat că cererea în evacuare și despăgubiri apare ca neîntemeiată, nu ca inadmisibilă, conform considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții, și, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței 3490/2008 și a deciziei civile nr.298/2008,
- 7 -
iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, urmând să se dispună evacuarea pârâților, și din camerele 1,2,3 extindere I de la holul de intrare al imobilului proprietatea recurenților situat în B,-.
In motivarea recursului se arată de către recurenți că prin sentința civilă nr.3490/2008 pronunțată de Judecătoria Buzău, în mod greșit s-a respins acțiunea în evacuare, cu motivarea că reclamanții au înțeles să utilizeze calea acțiunii în evacuare și nu pe cea în revendicare, întrucât potrivit disp. art. 1410 Cod civil acțiunea în evacuare este specifică raporturilor de locațiune.
Se arată în continuare că această motivare a sentinței instanței de fond este total eronată întrucât cauza acțiunii în evacuare o constituie ocuparea fără titlu a imobilului de către pârâți și voința reclamanților de a face ca această ocupare să înceteze, stabilindu-se o stare corespunzătoare a dreptului pretins, respectiv predarea locuinței în materialitatea ei.
Se susține că este vorba de o obligație de a face, adică de a preda creditorului materialmente locuința, dar care nu trebuie confundată cu obligația de a da, respectiv de constitui sau transmite un drept real.
In speța de față, scopul urmărit de reclamant este predarea locuinței de către pârâții care nu au nici un titlu asupra ei și refuză să o elibereze.
O altă critică a recurenților, se referă la faptul că instanța de apel, deși constată că acțiunea în evacuare este admisibilă, face o greșită apreciere asupra obiectului acțiunii, în sensul că reclamanții nu urmăresc doar eliberarea locuinței, ci și recunoașterea dreptului de proprietate în integralitatea lui, reținând în mod greșit faptul că pârâții intimați opun un titlu, respectiv un contract de schimb imobiliar autentificat sub nr.371/21.02.2005.
Astfel, se arată că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au înțeles faptul că recurenții reclamanți au solicitat evacuarea pârâților din imobilul proprietatea lor, conform deciziei civile nr.951/2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI, respectiv din camere 1,2,3, extinderea I de la holul de intrare și magazia de lemne, ci nu din întreg imobilul casă de locuit.
Pe de altă parte, se arată că din analiza contractului de schimb imobiliar rezultă că obiectul acestuia îl reprezintă camera nr. 4 din imobilul situat în B,-, iar această cameră nu face obiectul prezentei acțiuni în evacuare.
Față de recursul formulat, intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare, iar în cauză au opus contractul de schimb imobiliar autentificat sub nr. 371/2005, astfel încât nu sunt în situația ocupării imobilului fără titlu.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, recurenții-reclamanți au solicitat evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-, pe care aceștia îl ocupă fără titlu, deși prin decizia nr.951/2008 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți și a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-, compus din casa formată din încăperile 1, 2, 3 extindereea I de la holul de intrare în
-8-
suprafață de 39,75. plus 7,28. precum și magazia din lemn în suprafață de 3,63. și din terenul în suprafață de 483,50.
Prin urmare, cauza acțiunii în evacuare formulată de recurenții-reclamanți o constituie ocuparea fără titlu a locuinței de pârâți.
Tribunalul Buzău, reținând în mod corect, în acest sens, că cererea de chemare în judecată (în evacuare) este reprezentată de creanța reclamantului-creditor împotriva pârâților-debitori, ce constă într-o obligație de a face, adică de a preda creditorului materialmente locuința.
Însă, atâta timp cât decizia civilă nr. 951/2008 a Curții de APEL PLOIEȘTIa fost pronunțată numai în contradictoriu cu intimatul-pârât, acțiunea în evacuare este întemeiată numai față de acesta, întrucât ceilalți pârâți opun o posesie exercitată în baza unor contracte de partaj voluntar și de schimb.
Prin urmare, pentru a obține evacuarea și a celorlalți pârâți, recurenții-reclamanți trebuie să promoveze o nouă acțiune în revendicare în contradictoriu cu și -, în cadrul căreia urmează a se compara titulurile invocate de fiecare parte în apărarea dreptului său de proprietate.
În consecință, pentru ca decizia civilă nr.951/2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI să nu fie lipsită de efecte și să poată fi pusă în executare efectiv, se impune admiterea acțiunii în evacuare față de intimata-pârâtă din spațiul menționat în dispozitivul acestei decizii.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea intimaților-pârâți la plata lipsei de folosință a imobilului, Curtea constată că recurenții-reclamanți nu au formulat critici pe acest capăt de cerere nici în faza procesuală a apelului și nici în recurs.
Pe de altă parte, reclamanții nu au administrat nicio probă pentru a se stabili întinderea prejuridiciului pretins, astfel încât urmează a se menține dispozițiile sentinței instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere.
Față de toate considerentele expuse, Curtea urmează ca în baza art.304, pct.9 și art.312 cod pr.civilă, să admită recursul, să modifice în tot decizia atacată, în sensul admiterii apelului reclamanților, a schimba în parte sentința Judecătoriei Buzău, în sensul că admiterii în parte a acțiunii și a dispune evacuarea pârâtului din spațiul situat în B,-, compus din casa formată din încăperile 1,2,3 extindereea I de la holul de intrare în suprafață de 39,75. plus 7,28. precum și magazia din lemn în suprafață de 3,63. și din terenul în suprafață de 483,50 mp. urmând a menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul alese la.Av. - B,-, -.A,.20, jud.B, împotriva deciziei civile nr.298 pronunțată la data de 20 octombrie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții, și, toți domiciliați în B,-, jud.B și în consecință:
-9-
Modifică în tot decizia sus-menționată în sensul că admite apelul reclamanților.
Schimbă în parte sentința Judecătoriei Buzău, în sensul că admite în parte acțiunea.
Dispune evacuarea pârâtului din spațiul situat în B,-, compus din casa formată din încăperile 1,2,3 extinderea I de la holul de intrare în suprafață de 39,75. plus 7,28. precum și magazia din lemn în suprafață de 3,63. și din terenul în suprafață de 483,50.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimatul să plătească recurenților suma de 748 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 6 februarie 1009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Gherghina Niculae Constanța Ștefan
- - - - C -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Tehnored. VS/CO/MV
3 ex./06.03.2009
f- Judec.
a- Trib.
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Gherghina Niculae Constanța Ștefan
