Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1116/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1116/2008-
Ședința publică din data de 25 iunie 2008
PREȘEDINTE: Maria Galeș | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Aurora Popa | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O, nr. 4, -. 23, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 180/LM din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul contestator -personal și asistat de reprezentantul acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 64/12.05.2008, emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 25.06.2008 întâmpinare din partea intimatei, după care:
Întrebat fiind, reprezentantul recurentului arată că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului de față, depunând la dosar practică judiciară.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu obligarea intimatei la recalcularea pensiei contestatorului cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani și stabilirea acestor drepturi începând din 01.11.2006, cu cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 180/LM din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. -/01.11.2006 a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1.57787 puncte. Prin decizia nr.- din data de 29.03.2007 s-a dispune recuperarea sumei de 234.00 lei reprezentând pensie plătită fără temei pe perioada 01.09.2005-30.04.2007, întrucât în mod greșit a fost valorificat sporul pentru munca prestată în timpul nopții, în procent de 7.88%,în loc de 4.72%, ca urmare a întocmirii eronate a adeverinței emise de către SC SA.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea nr. 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie s-a apreciat însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004, și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s- impus concluzia că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Raportat însă la întregul dosar de pensie al contestatorului, instanța a constatat că acesta, nu a desfășurat activitate în condițiile prevăzute de Legea nr.19/2000, respectiv în subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, el desfășurând o activitate în muncitor hidrometalurgic în cadrul O, funcție și loc de muncă, care nu sunt prevăzute în cuprinsul dispoziției legale mai sus menționate, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000.
Tribunalul a mai reținut că în speța dedusă judecății perioada de peste 25 de ani invocată de contestator, este doar perioada în care acesta a desfășurat activitate în grupa a II a de muncă, care i-a dat dreptul de a se pensiona pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare, și nicidecum nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000.
De asemenea, în speță, s-a reținut că nu pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr.226/2006, întrucât dispozițiile acesteia se referă la locurile de muncă în condiții speciale, care potrivit art.2 al.2 din actul normativ mai sus menționat cuprind și fostele locuri de muncă în grupa I potrivit legislației anterioare. Ori, nu se poate face confuzie între condițiile speciale de muncă (fosta grupa I în legislația anterioară) și cele deosebite de muncă (fosta grupa II de muncă în legislația anterioară), în speță contestatorul desfășurând activitate în grupa a II a de muncă.
De asemenea, nu s-au putut reține ca și aplicabile în speță nici dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977, întrucât acestea nu reglementează stagiul complet de cotizare, ci doar dau dreptul persoanei de a se pensiona pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare. Acest aspect este accentuat însăși de cele două aliniate ale art.14, respectiv aliniatul 1 si aliniatul 4, care la o simplă lecturare, în situația în care s-ar lua în considerare că perioadele de timp inserate în cuprinsul lor ar constitui stagiu complet de cotizare, s-ar ajunge la situația ca pentru o activitate în aceeași grupă de muncă să fie reglementat un stagiu de cotizare diferit (respectiv pentru grupa I de muncă la alin.1 -un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar la alin.4 de 15 ani), iar ( pentru grupa a II a de muncă la alin un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, iar la alin.4 de 20 de ani ).
De asemenea, tribunalul analizând adeverințele emise de către SC SA, respectiv adeverința nr.381/29.01.2007 și adeverința nr.1631/24.10.2006, în perioada 01.01.1965 - 01.03.1990 procentul mediu al sporului pentru munca prestată în timpul nopții este de 4.72, iar pentru perioada 01.03.1990-01.05.1994 este de 7.88, astfel s-a apreciat că în mod corect intimata a emis decizia nr.- din data de 23.03.2007. În conformitate cu dispozițiile art.187 din Legea nr.19/2000 sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termen de prescripție de 3 ani. Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recuperează de la beneficiari în baza unei decizii care constituie titlu executoriu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii contestației, anulării deciziei de pensie și obligării intimatei la recalcularea pensiei cu stagiul de cotizare de 25 în loc de 30 de ani.
În motivare critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică întrucât instanța nu a analizat toate dispozițiile legale privind sistemul de pensii, respectiv prevederile Legii nr. 3/1977 dar și ale Legii nr. 226/2006, în condițiile în care a desfășurat activitate în condiții speciale, grupa a II-a de muncă peste 25 ani, activitate la SC SA O, încadrându-se în prevederile Legii nr. 226/2006 pentru care stagiul de cotizare la determinarea pensiei este de 25 de ani.
Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este fondat și urmează să-l admită, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Criticile aduse sentinței prin motivele de recurs sunt întemeiate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind bazată pe analizarea superficială a probelor dar și pe interpretarea eronată dispozițiilor legale, în speță ale Legii nr. 3/1977, HG nr. 1550/2004, OUG nr. 4/2005, 68/1990 și dispozițiile Legii nr. 226/2006.
Este evident că în speță se impune o interpretate a legilor succesive adoptate cu privire la sistemul public de pensii dar și cu privire la încadrarea în grupele de muncă, rolul puterii judecătorești fiind în esență acela de aplica legea, adică de a interpreta și de aoa dapta cazurilor particulare.
Prin HG nr. 1550/2004 s-a urmărit evaluarea și recalcularea pensiilor provenite din vechiul sistem public de pensii în concordanță cu principiile și normele instituite de Legea nr. 19/2000, iar prin adoptarea OUG nr. 4/2005 legiuitorul urmărit să înlăture orice discriminare între pensionari în funcție de anul ieșirii la pensie, instituind principiul " la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie".Prin Legea nr. 226/2006 s-a recunoscut retroactiv încadrarea unora dintre activitățile desfășurate în grupa I sau II de muncă din vechiul sistem, în categoria activităților desfășurate în condiții speciale, având ca efect reducerea stagiului complet de cotizare în astfel de situații.
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr. - din 19 aprilie 1994, emisă sub imperiul Legii nr. 3/1977, la acea dată în raport de actele normative în vigoare dovedind o vechime în muncă de peste 44 de ani, din care 25 ani 1 lună și 13 zile, în grupa II de muncă, cu spor pentru această grupă de 6 ani și 3 luni și în grupa a III de muncă 13 ani 4 luni și 25 de zile.
Prin decizia nr. - din 1 noiembrie 2006, intimata Casa Județeană de Pensii Bar ecalculat pensia contestatorului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani, la fel ca pentru pensionarii care și-au desfășurat activitatea în condiții normale de muncă, ignorându-se activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă și dispozițiile derogatorii ale art.11 și 14 din Legea nr. 3/1977 referitoare la stagiul de cotizare necesar pentru stabilirea pensiei în astfel de situații.
Din cuprinsul actelor de la dosar rezultă că acesta a desfășurat aproape întreaga activitate încadrată în grupa a II-a de muncă, în sectorul hidrometalurgice la SC SA O-fosta Întreprindere
Normele Metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004 privind recalcularea pensiei stabilesc la art. 2 alin. 1 că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, stabilind că pentru perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare va fi cel prevăzut de Legea nr. 3/1977.
Legea nr. 3/1977 prevede la art. 8 că stagiul complet de cotizare pentru înscrierea la pensie este de 30 de ani pentru bărbați, însă, art. 14 din același act normativ cuprinde norme derogatorii cu privire la stagiul de cotizare, respectiv posibilitatea pensionării la cerere prin reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele care au lucrat efectiv 15 ani în grupa I sau 20 ani în grupa a II-a de muncă proporțional cu anii lucrați, dar nu mai puțini de 50 - 52 de ani raportat la grupele de muncă, contestatorul beneficiind de aceste prevederi la data pensionării ca urmare a încadrării în grupa a II-a de muncă.
Este adevărat că activitatea desfășurată de contestator în condiții speciale grupa a II-a de muncă, este de 25 ani, 1 lună și 13 zile, iar recalcularea pensiei trebuie să se efectueze conform normelor și principiilor instituite de Legea nr. 19/2000, lege care prevede restrictiv activitățile desfășurate în condiții speciale la art. 20 și respectiv 43, pentru care stagiul complet de cotizare este de 15 sau 20 de ani, însă Legea nr. 226 din 7 iunie 2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale a statuat la art. 2 alin. 2, că sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale și perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 în care asigurații și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și în locurile de muncă care potrivit prezentei legi sunt încadrate în condiții speciale, art. 3 și 5 din același act normativ stabilind că pentru acești asigurați punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.
Prin urmare, în raport de prevederile legale evocate și de probele administrate, în condițiile în care contestatorul a dovedit că a desfășurat activitate în condițiile speciale prevăzute la art. 24-25 din Anexa 1 la Legea nr. 226/2006- de peste 29 de ani, vechimea totală fiind de peste 44 de ani, cererea acestuia de recalculare a pensiei cu stagiul de cotizare de 25 de ani în loc de 30 de ani, cât a reținut intimata prin decizia de pensie contestată, este întemeiată, stagiul corect de cotizare ce trebuie utilizat la determinarea punctajului mediu anual fiind de 25 de ani, conform Legii nr. 226/2006, fiind evident că la recalcularea pensiei trebuie să țină seama de activitatea desfășurată în condiții speciale având în vedere principiul instituit de OUG nr. 4/2005 "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", revizuirea sau modificarea deciziei de recalculare fiind posibilă în condițiile prevăzute de art. 7 pct. 3 și următoarele din OUG nr. 4/2005, în situația în care se constată erori de calcul sau se depun alte înscrisuri doveditoare, drepturile de pensie urmând a fi acordate de la data plății drepturilor inițiale recalculate.
Față de cele ce preced, recursul va fi admis ca fondat în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și va fi modificată în tot sentința în sensul admiterii contestației în temeiul art. 155 din Legea nr. 19/2000 și coroborat cu prevederile OUG nr. 4/2005, HG nr. 1550/2004, Legea nr. 3/1977 și Legea nr. 226/2006, anulării deciziei de pensie contestată și obligării intimatei la recalcularea pensiei cu stagiu complet de cotizare de 25 de ani în loc de 30 cum greșit s-a calculat, drepturile de pensie astfel recalculate urmând a fi acordate de la data recalculării inițiale conform prevederilor art. 7 pct. 6 din OUG nr. 4/2005.
Intimata fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea contestatorului, în cuantum de 800 lei, în fond și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O, nr. 4, -. 23, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 180/LM din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII și în consecință:
Dispune anularea deciziei nr. -/01.11.2006 emisă de intimată pe seama contestatorului obligă intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, cu acordarea drepturilor stabilite începând cu data de 01.11.2006.
Obligă partea intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să plătească părții recurente suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 08.07.2008
- dactilografiat grefier -08.07.2008-2 ex.
Președinte:Maria GaleșJudecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Aurora Popa