Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1153/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1153/R/2008

Ședința publică din 21 august 2008

PREȘEDINTE: Cigan Dana JUDECĂTOR 2: Roman Florica

JUDECĂTOR 3: Lazăr Ioan R -

Judecător: - -

Grefier: - -

Pe rol este pentru azi soluționarea recursurilor civile introduse de contestatorul - domiciliat O- - 23. 1 și intimata Casa Județeană de Pensii - împotriva sentinței civile 360/LM din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul personal și reprezentantul său avocat în baza împuternicirii avocațiale din 14 august 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.-

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, precum și faptul că recurentul a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de intimată, alături de copii decizii civile spețe asemănătoare, după care:

Reprezentantul recurentului contestator, nu solicită alte probe.

Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului recurentului contestator asupra recursurilor.

Reprezentantul recurentului contestator susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea sentinței civile atacate în sensul obligării recurentei intimate la recalcularea pensiei contestatorului cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani potrivit motivelor de recurs depuse la dosar, solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială. Cu privire la recursul formulat de intimată solicită respingerea acestuia ca fiind nefondat. Depune la dosar copie recurs în interesul legii formulat de Procurorul General al României privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Curtea de Apel

deliberând:

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 360/LM din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost admisă contestația formulată de contestatorul domiciliat în localitatea O,-, -. 23,.1, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,-, județul B și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr.- din 30 noiembrie 2005, emisă de intimată, pe seama contestatorului și obligă intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare.

A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,au fost respinse restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/30.11.2005 fost recalculată pensia contestatorului.

Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum am arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr.19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Întrucât Legea nr.226 din 2006 fost emisă in temeiul art.19 alin.2 din Legea nr.19/2000 actualizată si potrivit art. 6 din Legea nr.226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la legea 226/2006,in speța de față

Art.2 alin 2 din Legea nr.226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.

Potrivit art.3 din Legea nr.226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.

Art.5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."

Împotriva acestei sentințe în termen a formulat recurs reclamantul și pârâta.

Petentul a invocat că, se impune modificarea sentinței în sensul de a se reține la calcularea pensiei sale un stadiu de cotizare de 20 de ani în loc de 25 ani,cum a hotărât prima instanță.

În motivarea recursului s-a susținut că petentul a lucrat 20 ani în grupa I de muncă în cadrul Ferate Române, loc de muncă periculos și cu o mare încărcătură de stres și responsabilitate, Leghea 3/1977 nu face distincție între diferitele locuri de muncă calificate ca fiind în grupa I în plus există case județene de pensii în care cazuri similare cu ale petentului au reținut stadii de cotizare de 20 de ani pentru persoanele care au desfășurat aceiași activitate ca și reclamantul.

Pârâta Casa de Pensii a solicitat admiterea recursului să, schimbarea sentinței și respingerea contestației petentului în întregime.

În motivarea recursului s-a susținut că, pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă, petentului i se cuvine doar reducerea vârstei de pensionare neputându-i-se aplica acestuia dispozițiile Legii 226/2006 care este ulterioară pensionării reclamantului, această lege aplicându-se doare de la 1 aprilie 2001.

S-a mai motivat că, petentul nu a făcut dovada că ar fi desfășurat vreuna din activitățile prevăzute de Legea nr. 226/2006.

A mai invocat pârâta că stagiul complet de cotizare nu are nici o legătură cu reducerea vârstei standard de pensionare.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.

Sunt nefondate criticile ambilor recurenți.

În ce privește recursul petentului, nu se poate reține pentru acesta un stadiu de cotizare de 20ani așa cum se solicită, petentul nu a desfășurat activitate în subteran și nu se încadrează în condițiile speciale prevăzute de art. 20 și 43 din Legea nr. 19/2000, aceste dispoziții fiind singurele care reglementează cazul în care stagiul complet de cotizare este de 20 ani.

Cu privire la recursul pârâtei și acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Petentului i se aplică Legea 226/2006 care îi este mai favorabilă, menținerea dispozițiilor Legii 3/1977 cu privire la stagiul complet de cotizare al persoanelor pensionate sub imperiul acestei legi ar însemna aplicarea față de acestea a unor dispoziții legale discriminatorii, deși îndeplinesc toate condițiile cerute de Legea specială 226/2006.

Cu privire la fondul cauzei, corect a reținut prima instanță că petentul a desfășurat peste 25 ani de activitate în condițiile speciale prevăzute de art. 3 coroborat cu art. 5 din Legea 226/2006 și astfel stagiul complet de cotizare ce trebuie reținut la calcularea pensiei petentului este de 25 de ani.

De astfel și art. 2 din Legea 226/2006 stipulează în acest sens: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioade de timp anterioare intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitate, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale".

Instanța nu a făcut confuzie așa cum reține recurenta între stagiul complet de cotizare al petentului și vârsta standard de pensionare ci doar a aplicat legea mai favorabilă,reglementând situația juridică a petentului în sensul nediscriminării acestuia.

Pentru aceste considerente în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod pr. civilă, se vor respinge ca nefondate, ambele recursuri.

În baza art. 276 Cod pr. civilă se vor compensa cheltuielile de judecată ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de contestatorul - domiciliat O- - 23. 1 și intimata Casa Județeană de Pensii - împotriva sentinței civile 360/LM din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Cheltuielile de judecată au fost compensate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21 august 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - R - - - - -

Red.dec.RF

04.09.2008.

Jud fond -

Dact IM/2 ex./04.09.2008.

Președinte:Cigan Dana
Judecători:Cigan Dana, Roman Florica, Lazăr Ioan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1153/2008. Curtea de Apel Oradea