Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 117/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.117/
Ședința publică din 24 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
Judecător - ---
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.328 din 1 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la 20 martie 2008 și s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 16.06.2006, reclamantul Orașul, prin primar, a solicitat în contradictoriu cu pârâta, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia de pe domeniul public în suprafață de 87. situat în, lângă.
În motivarea acțiunii s-a arătat de către reclamant că între el și pârâtă au fost încheiate, pe o perioadă de 2 ani, contractul de închiriere nr.1/02.02.1995 pentru o suprafață de 59 și contractul de închiriere nr.33/05.05.2004 pentru o suprafață de 4, precum și contractul nr.16/23.06.1995 pentru o suprafață de 24
Potrivit art.6 din contract, la încetarea contractului chiriașul avea obligația să predea terenul în starea în care l-a primit, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, refuzând până la momentul introducerii acțiunii să predea terenul, deși a stăpânit efectiv această suprafață, a refuzat să achite chiria după expirarea termenului, păgubind astfel bugetul local cu suma de 69720 lei RON.
La data de 16.10.2006, reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a terenului în cuantum de 847.665.430 lei reprezentând prejudiciul încercat prin ocuparea abuzivă a terenului.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 5000 RON reprezentând contravaloarea construcției proprietatea pârâtei, situată pe terenul pretins de către reclamant, arătând că imobilul construcție care se află pe terenul orașului este o din lemn situată lângă, iar în situația în care ar fi evacuată, există posibilitatea ca pe viitor să fie puși în imposibilitate de a utiliza acest imobil.
Pe cale de întâmpinare, pârâta a solicitat anularea ca netimbrată a acțiunii formulată de către reclamant, iar pe fond respingerea ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada promovării unei acțiuni în revendicare imobiliară.
La termenul din data de 18.12.2006, instanța a respins ca neîntemeiată excepția de netimbrare, la același termen încuviințându-se și probatoriul în cauză, respectiv înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă, având ca obiect, la cererea reprezentantului reclamantului, reactualizarea contravalorii chiriei neachitate și expertiză tehnică în construcții.
Prin sentința civilă nr.2337/23.04.2007, Judecătoria Piteștia admis în parte acțiunea formulată și a respins cererea reconvențională.
S-a dispus evacuarea pârâtei de pe suprafața de 87 situată în orașul, județul A, lângă, deținută de pârâtă în baza contractelor de închiriere nr.1/01.02.1995, nr.16/23.06.1995 și nr.33/05.05.2004.
S-a respins capătul de cerere din acțiune privind plata chiriei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți au intervenit succesiv mai multe contracte de închiriere cu privire la suprafața totală de 87, situată în, lângă, contracte având ca obiect închirierea unor suprafețe din domeniul public aparținând orașului, aceste contracte fiind încheiate pe o durată determinată.
Potrivit art.6 lit.d din aceste contracte, la expirarea termenului, chiriașul avea obligația de a preda terenul în starea în care l-a primit, deși în nenumărate rânduri pârâta a fost notificată să predea imobilul, iar aceasta nu a onorat obligația contractuală pe care o avea, reaua sa credință fiind astfel dovedită în cauză și a condus la respingerea cererii reconvenționale, prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii barăcii din lemn situată pe acest teren, cu motivarea că pârâta chiriașă avea obligația de a preda terenul în starea în care l-a primit, deci liber de orice construcții.
Referitor la cererea principală, instanța a constatat că aceasta este în parte întemeiată în ceea ce privește evacuarea pârâtei, pentru că, într-adevăr, reclamantul a făcut dovada că imobilul teren închiriat aparține domeniului public al orașului și ca urmare a expirării contractului, pârâta îl deține fără nici un drept.
În ceea ce privește cererea de obligare la plata chiriei neachitate, instanța a constatat că aceasta nu mai are temei câtă vreme contractul dintre părți a încetat prin expirarea termenului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul Orașul susține că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata contravalorii prejudiciului cauzat de lipsa de folosință a terenului ocupat de intimată, considerând că acesta nu mai are nici un temei, atâta vreme cât actul încheiat între părți și-a încetat efectele odată cu expirarea termenului.
Ca efect al încheierii contractului de închiriere, în sarcina locatarului există obligația de a achita chiria, având în vedere că pârâta a continuat să folosească lucrul închiriat.
În sprijinul aceleiași critici consideră că sunt îndreptățiți la plata daunelor interese reprezentând lipsa de folosință a terenului, din moment ce locatarul nu și-a îndeplinit obligația de restituire a lucrului la expirarea termenului stipulat în convenție.
La rândul său, pârâta-reclamantă a declarat apel, arătând că în mod nelegal a fost respinsă cererea sa reconvențională.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale active a Primăriei în promovarea acțiunii în evacuare.
Consideră că în cauză Primăria orașului nu are calitatea de reprezentant al puterii administrative locale și implicit nu are legitimare procesuală activă.
O primă critică se raportează la nelegalitatea dispunerii evacuării sale de pe domeniul public.
În susținerea acestei critici precizează că instanța de fond era datoare să analizeze dacă această construcție putea fi ridicată sau dacă prin ridicare erau sau nu produse prejudicii.
Consideră că ocuparea terenului și după expirarea contractului de închiriere s-a făcut în baza unei tacite relocațiuni.
A doua critică are în vedere respingerea cererii reconvenționale, având în vedere că trebuia analizată modalitatea de predare a terenului în raport de situația de fapt existentă la data încheierii contractului.
Orașul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului pârâtei-reclamante ca nefondat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, susține că acțiunea a fost promovată de Orașul, iar instanța de fond din eroare a consemnat în hotărâre ca fiind Primăria orașului.
Precizează că toate contractele de închiriere au fost încheiate cu orașul, iar pârâta-reclamantă a ocupat terenul ulterior expirării duratei până la care a fost încheiat contractul de închiriere.
Arată că nu se poate pune în discuție tacita relocațiune, deoarece potrivit art.1436 Cod civil, contractele prin care s-a stabilit termenul locațiunii încetează de drept prin trecerea termenului, fără a mai fi necesară înștiințarea prealabilă, iar potrivit art.10 alin.2 pct.4 din convenție, contractul de închiriere a încetat la expirarea termenului pentru care a fost încheiat, fără o notificare prealabilă din partea locatarului.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.328 din 1 noiembrie 2007, a admis apelul declarat de reclamant, prin primar, a schimbat în parte sentința în sensul admiterii acțiunii, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 12671,24 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe perioada iulie 2003 - decembrie 2006, actualizată cu indicele de inflație. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Prin aceeași decizie a fost respins apelul pârâtei-reclamante
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut că între părți au intervenit mai multe contracte de închiriere cu privire la suprafața totală de 87 situată în, lângă, terenurile făcând parte din domeniul public al orașului.
Excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei a fost privită ca neîntemeiată, având în vedere că Orașul a fost cel care a formulat cererea de chemare în judecată, iar instanța de fond, din eroare, în hotărârea pe care a pronunțat-o, s-a raportat la Primăria ca fiind reclamantă în cauză.
În fața instanței de fond, din partea reclamantului s-a prezentat consilierul juridic, care a redactat acțiunea și precizarea formulată la data de 16.10.2006.
Și cererea reconvențională a fost formulată în contradictoriu cu Orașul, astfel încât nu se poate reține că Primăria a făcut parte din cadrul procesual subiectiv, astfel cum acesta a fost fixat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
Toate contractele de închiriere încheiate între părți, respectiv nr.1/01.02.1995, nr.33/05.05.2004 și nr.16/23.06.1995 prevedeau un termen al închirierii de 2 ani, cu mențiunea în toate convențiile că la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul proprietarul este în drept să organizeze o nouă licitație.
Aceste precizări existente în art.2 se coroborează cu cele din art.6 din convenție, potrivit cărora, la sfârșitul contractului chiriașul este obligat să predea terenul în starea în care l-a primit.
Conform dispozițiilor art.1436 alin.1 Cod civil, "locațiunea făcută pentru timp determinat încetează de la sine cu trecerea timpului" și fără prealabilă înștiințare.
În raport de intenția părților la data încheierii contractului rezultă că termenul locațiunii a fost precizat expres.
Pe de altă parte, prin procesul-verbal încheiat la data de 25.08.2004 la nivelul Consiliului Local al Orașului s-a hotărât că nu vor mai fi prelungite contractele de închiriere încheiate de întreprinzătorii particulari din.
Astfel, criticile formulate de pârâta-reclamantă au fost privite ca nefondate, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți cu privire la terenul ce este ocupat în prezent de aceasta nu mai existau, atâta timp cât locatorul a hotărât să organizeze alte licitații cu privire la aceste imobile.
Potrivit art.1429 pct.1 Cod civil, locatarul "trebuie să întrebuințeze lucrul închiriat ca un bun proprietar și numai conform destinației determinate prin contract". Pct.2 al aceluiași articol reglementează obligația locatarului de a plăti chiria convenită la termenele stabilite în contract.
În analiza criticilor formulate de apelanta-pârâtă-reclamantă, tribunalul a constatat că potrivit art.1421 alin.1 Cod civil, în cadrul efectelor contractului de locațiune este stipulată expres obligația locatorului de a preda lucrul la încheierea contractului. Astfel,lucrul trebuie predat în bună stare, încât să corespundă destinației contractului, cu toate accesoriile sale în momentul contractării".
Terenul a fost închiriat pârâtei-reclamante în pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, iar potrivit clauzelor contractuale, în sarcina locatarului era obligația de folosi terenul conform acestei destinații.
Instanța de fond a reținut în mod corect că pârâta-reclamantă are obligația legală și contractuală de a preda terenul liber de construcții, astfel încât a fost respins apelul declarat de aceasta ca nefondat.
În ceea ce privește apelul declarat de către reclamantul Orașul, tribunalul a constatat că este fondat, întrucât instanța de fond a motivat respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata contravalorii chiriei având în vedere că între părți nu mai exista o bază contractuală, numai că reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a terenului.
S-a reținut că atâta timp cât s-a făcut dovada că pârâta, după expirarea contractului, a deținut terenul fără nici un drept, era necesar ca potrivit dispozițiilor art.998 și urm. cod civil să se dispună și obligarea la plata acestor sume, calculate pe ultimii trei ani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta Pitești, susținând că, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor legale.
Prima critică vizează excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în raport de statuările Legii nr.215/2001, hotărârea fiind pronunțată față de primărie, iar acțiunea formulată de oraș, în condițiile în care terenul a fost concesionat.
Printr-o altă critică, se caracterizează acțiunea ca o veritabilă revendicare prin care se solicită a se lăsa în deplină proprietate și posesie terenul proprietatea orașului, acțiunea în evacuare urmărind eludarea taxei de timbru și putea fi formulată, eventual, de concesionar.
Se invocă neverificarea, de către instanță, a împrejurării dacă poate fi ridicată de pe teren construcția proprietatea pârâtei sau prin această operațiune s-ar produce prejudicii.
Susține pârâta că în mod nelegal a fost obligată la plata lipsei de folosință a terenului, valoarea economică a acestuia fiind dată de construcția proprietatea sa.
Ultimă critică vizează greșita respingere a cererii reconvenționale prin care se solicitase obligarea reclamantei la plata contravalorii construcției ce se află pe terenul litigios și care este proprietatea pârâtei, edificată cu mult înainte de încheierea contractului de închiriere și care a determinat acest act.
Se solicită admiterea recursului și în principal respingerea acțiunii.
Intimatul a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului, cu precizarea că litigiul are natură civilă, competența soluționării recursului revenind acestei instanțe.
Totodată, s-a solicitat respingerea excepției privind lipsa de calitate procesuală activă invocată în ședința din 20.03.2008, cu motivarea că titularul dreptului de proprietate este unitatea administrativ teritorială, respectiv orașul, și nu este necesar mandatul consiliului local în cazul promovării acțiunii privitoare la închiriere, în condițiile în care nu le este contestată proprietatea.
Se mai arată că la dosar a fost depusă hotărârea Consiliului Local, primarului fiindu-i dat un mandat special, prin urmare nu sunt îndeplinite cerințele art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor prezenta:
Litigiul dedus judecații are natură civilă, întrucât materia imobiliară nu se regăsește printre actele și faptele de comerț enumerate limitativ de dispozițiile art.3 și 4 din Codul comercial. În consecință, competența soluționării cauzei revine instanței de drept comun.
Nici despre competența instanței de contencios administrativ nu se poate vorbi, câtă vreme, contractul de închiriere a intervenit între părți anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, care declară orice act de administrare a bunurilor din domeniul public ca fiind unul administrativ. Raporturile părților rămân supuse, inclusiv sub aspectul obligațiilor subsecvente încetării acestui contract, legii civile de drept comun, sub care contractul a fost încheiat.
În conformitate cu prevederile art.137 din Codul d e procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură ce fac de prisos cercetarea pricinii în fond, în speță lipsa capacității procesuale active. Sub acest aspect, se va observa că, potrivit art.42 Cod procedură civilă, persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor.
Totodată, potrivit art.43, lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii și actele de procedură îndeplinite de cel ce nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului, curatorul sau consiliul judiciar va putea, însă, ratifica toate sau parte din aceste acte.
Potrivit art.12 din Legea nr.213/1998, bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local.
În cauza de față, dreptul de administrare este exercitat direct de către unitatea administrativ-teritorială, iar nu de către un concesionar sau alt beneficiar al dreptului.
Conform alin.(4) al aceluiași articol, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu.
În aceste litigii, se impune, așa cum se prevede la alin.(5), ca unitatea administrativ-teritorială să fie reprezentată de consiliul local care dă mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcționar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în fața instanței.
La alin.(6) se dispune în mod expres că dispozițiile alin.(4) și (5) sunt aplicabile și în litigiile privitoare la dreptul de concesiune, închiriere sau la dreptul de proprietate asupra bunurilor concesionate sau închiriate.
Cum se poate observa, cel care poate lua hotărârea promovării acțiunii în justiție privind conservarea dreptului de administrare a bunurilor de domeniul public nu poate fi decât consiliul local.
Deși s-a pus în vedere reprezentantului pentru proces să depună la dosar actul prin care acest organ decizional a luat hotărârea de a se promova prezenta acțiune, el nu a fost produs până la acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Actul depus la solicitarea instanței îl constituie însă Hotărârea nr.18/6martie 2008, prin care, Consiliul Local împuternicește pe Primarul orașului să reprezinte localitatea în toate litigiile avute cu societatea pârâtă din prezenta cauză.
Un asemenea mandat nu echivalează cu hotărârea de promovare a acestor litigii, ce ar trebui emisă în condițiile textelor precitate, așa încât, se va observa că acțiunea de față este promovată de către o persoană fără capacitatea de a dispune de dreptul dedus judecății.
Excepția invocată de către intimată este privită ca întemeiată și întrucât lipsurile mai sus arătate nu au fost îndeplinite, deși instanța a acordat termen în acest sens, recursul este privit ca fondat sub aspectul mai sus analizat, care face de prisos cercetarea celorlalte critici din recurs.
În temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va modifica decizia în sensul admiterii apelului pârâtei, cu consecința schimbării sentinței în sensul respingerii în totalitate și a acțiunii principale.
Pentru aceleași considerente, va fi respins apelul declarat de Orașul, prin viceprimar.
Văzând cererea recurentei-pârâte, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că intimatul a căzut în pretențiuni va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1895 lei, dovedite cu înscrisurile de la filele 124, 42, 47.
PENTRU ACESTE MOTIVE.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de pârâta Pitești, împotriva deciziei civile nr.328 din 1 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant ORAȘUL.
Modifică decizia în sensul că admite apelul pârâtei, schimbă sentința respingând în tot și acțiunea principală.
Respinge apelul declarat de Orașul prin viceprimar.
Obligă pe intimatul-reclamant Orașul, prin primar, să plătească recurentei-pârâte Pitești suma de 1895 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./14.04.2008
Jud.apel:
Jud.fond: -
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan
