Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1172/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1172/2009-
Ședința publică din 30 iunie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B - O cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul contestator din, nr.253, Cod poștal -, jud. B, împotriva încheierii din 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă intimatul contestator personal, lipsă fiind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 22.06.2009 prin registratura instanței, intimatul contestator a depus la dosar întâmpinare, după care:
Intimatul contestator solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 martie 2009 dată în dosar nr-, Tribunalul Bihora respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut că numărul ultimei decizii de pensionare prin care s-a recalculat pensia numitului cu utilizarea unui stagiu de cotizare de 30 de ani este "51361/01.07.2007", decizie a cărei anulare a solicitat-o și contestatorul prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, considerând că nu află în prezența unei erori materiale susceptibilă de îndreptare pe calea procedurală reglementată de prevederile art. 281 Cod procedură civilă, instanța a respins ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentă.
Împotriva acestei încheieri, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că în dispozitivul sentinței civile nr.651/2008 a Tribunalului Bihors -a strecurat o eroare materială, în sensul că deși prin decizia de pensionare nr.51361/1.07.2007 s-au stabilit drepturi în favoarea reclamantului începând cu data de 01.07.2007, instanța a dispus acordarea noilor drepturi începând cu data de 01.03.2005, motiv pentru care se impune stabilirea corectă a acestora, respectiv din luna iulie 2007.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 281 alin. (1) Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului civil de față.
Verificând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităților prev. de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Potrivit deciziei nr. 51361/1 iulie 2007, emisă de către recurentă, intimatului contestator i-a fost recalculat dreptul de pensie conform OUG. nr.19/2007, începând cu data de 01 iulie 2007.
Prin sentința civilă nr. 651/10.09.2008 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.77/21.01.2009 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus anularea deciziei de pensionare indicată mai sus, și a fost obligată pârâta să recalculeze pensia contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare anual de 20 de ani, începând cu data de 01.03.2005, reținându-se că acesta a desfășurat o perioadă mai mare de 20 de ani în subteran.
Decizia contestată a fost emisă însă în baza OUG. nr.19/2007, astfel că dintr-o eroare s-a dispus anularea în întregime a acesteia, fără a se avea în vedere prevederile art. III din Ordonanță, și prin urmare se impunea a fi modificate dispozițiile din decizie doar în parte, în sensul reținerii stagiului complet de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani, intimatul - reclamant fiind îndreptățit la recalcularea pensiei cu reținerea acestui stagiu începând cu data de 01.03.2005, având în vedere prevederile art. 2 și 3 din OUG nr.4/2005, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei privind recalcularea pensiei în temeiul OUG. nr.19/2007, începând cu 01.07.2007.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 281 al. (1) Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea va admite ca fondat recursul civil de față, iar pe cale de consecință, va modifica în parte încheierea dată în camera de consiliu din 12.03.2009 de către Tribunalul Bihor, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta intimată Casa Județeană de Pensii B - O împotriva încheierii civile din 12.III.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor și în consecință:
Dispune modificarea în parte a încheierii, astfel:
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale privind dispozitivul sentinței civile 651/LM/2008 a Tribunalului Bihor, îndreaptă eroarea materială strecurară și lămurește dispozitivul în sensul că:
Constată că petentului i se cuvine recalcularea pensiei și plata drepturilor, cu reținerea unui stagiu complet de cotizare de 20 în loc de 30 ani, începând cu data de 01.03.2005.
Modifică în parte Decizia 51361/19.01.2007 în sensul că reține stagiu complet de cotizare de 20 ani în loc de 30 ani, menținând celelalte dispoziții ale deciziei de pensionare privind recalcularea pensiei în temeiul OUG 19/2007, începând cu 01 iulie 2007.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.- /06.07.2009
Jud. tribunal: -
Dact./07.07.2009
Ex.2
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Roman Florica, Cigan Dana