Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1215/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(836/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1215
Ședința publică de la 1 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.263 R din 10.05.2005, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr.469/2005, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, 02596 - CENTRUL MILITAR JUDEȚEAN C și.
are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-reclamant, personal, aflat în stare de detenție la Penitenciarul Jilava (respectiv Penitenciarul Slobozia ), consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și 02596 - CENTRUL MILITAR JUDEȚEAMN C, în baza delegației aflată la fila 13 dosar, lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că intimatul-pârât a depus la dosar, prin fax, întâmpinare.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților stabilirea cadrului procesual, prin raportare la obiectul prezentului recurs, respectiv calitatea procesuală de intimați-pârâți pentru 02596 - CENTRUL MILITAR JUDEȚEAN C și, având în vedere că fost sesizată cu soluționarea unei cai de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, pronunțate într-un litigiu în care aceștia nu au avut calitatea de părți.
Recurentul-reclamant, având cuvântul arată că cei doi intimați pe care i-a chemat în judecata în recurs, nu au fost părți în dosar.
Reprezentantul intimaților-pârâți MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și 02596, având cuvântul, arată că nu au figurat ca părți în primul ciclu procesual.
Curtea, după deliberare, prin raportare la cadrul procesual stabilit în litigiul în care s-a pronunțat decizia ce face obiectul recursului, constată că 02596 și nu au calitate procesuală de intimați-pârâți în prezenta cauză, aceștia nefigurând ca părți în litigiul menționat. De asemenea, din oficiu, pune în discuție excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, prin raportare la obiectul pricinii în care s-a pronunțat decizia ce face obiectul recursului și la dispozițiile înscrise în art.582 din Codul d e procedură civilă.
Recurentul-reclamant, în ceea ce privește excepția invocată, apreciază că este deschisă calea recursului, întrucât sentința pronunțată de prima instanță, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și apel, astfel încât, recursul a fost formulat împotriva deciziei din apel, motiv pentru care solicită respingerea excepției inadmisibilității.
Reprezentantul intimaților-pârâți MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și 02596, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate.
Curtea reține pricina în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la Judecătoria la data de 08.02.2005 și înregistrată la nr.575/2005, reclamantul Apărării Naționale a chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună evacuarea pârâtului din locuința de serviciu situată în C str.-, - 11,.A,.1,.5, județul
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii de evacuare, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În cererea reconvențională pârâtul a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligat reclamantul la plata sumei de 5.000.000 lei cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilului, precum și instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție asupra imobilului până la plata efectivă a despăgubirilor.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că nu se poate dispune evacuarea sa pe cale de ordonanță președințială, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 581 Cod procedură civilă.
Soluționând cauza, Judecătoria Călărași, prin sentința civilă nr.507 din 03 martie 2005, admis acțiunea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamantul Ministerul Apărării Naționale împotriva pârâtului, a dispus evacuarea pârâtului din locuința de serviciu situată în municipiul C str.- - 11,.A,.1,.5, iar în ședința din 3.03.2005 a dispus disjungerea cererii reconvenționale de acțiunea principală.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Călărașia reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.581 Cod de procedură civilă, deoarece urgența există implicit prin expirarea contractului de închiriere și prin faptul că locuința a fost repartizată deja unui alt cadru militar, că nu se antamează fondul cauzei, având un caracter vremelnic.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâtul,cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași.
Pârâtul a apreciat sentința netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
1. Sentința s-a dat cu încălcarea legii conform art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, deoarece reclamantul nu a făcut dovada urgenței și a temeiniciei; motivația reclamantului și instanței că apartamentul a fost deja repartizat unui cadru militar, nu se încadrează în noțiunea de urgență. Mai mult în același bloc locuiesc și alte persoane care au aceiași situație cu cea a pârâtului.
2. Până la soluționarea recursului, pârâtul a solicitat suspendarea executării sentinței conform art.182 al.2 Cod de procedură civilă.
În drept, s-a invocat art.581 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca tardiv, deoarece a fost formulat în 10.03.2005 și constatarea nulității lui deoarece nu a fost motivat în termen legal conform art.306/1 Cod de procedură civilă și nici nu cuprinde sancțiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art.302/1 (lit.a - denumirea și sediul intimatei și lit.d semnătura). Pe fond a solicitat rejudecarea recursului, reiterând apărările de la judecătorie.
Prin decizia civilă nr.263/R/10.05.2008 Tribunalul Călărașia respins excepția tardivității recursului invocată de către intimatul reclamant și a respins recursul formulat de către recurentul pârât împotriva sentinței civile nr.507/03.03.3005 a Judecătoriei Călărași.
Tribunalul, a reținut în ceea ce privește excepția tardivității că, termenul de recurs a fost respectat, fiind un termen procedural calculat pe zile libere iar în acest sens a constatat că sentința a fost pronunțată în 03.03.2005, iar cererea și motivele de recurs au fost depuse la poștă în 08.03.2005.
Pe aceleași considerente a respins și cererea privind nulitatea recursului.
Totodată, tribunalul a constatat că recursul este neîntemeiat, deoarece în cauză atât reclamantul, cât și instanța au motivat cu prisosință caracterul urgent al cererii pe considerentul expirării contractului de închiriere care, conform clauzelor contractuale nu se prelungește prin tacita relocațiune și prin prisma specificității activității reclamantului și a faptului că un alt cadru militar beneficiază de acest apartament, nefiind nimic hilar în această operațiune din partea reclamantului, ci doar faptul că a lucrat cu operativitate și corectitudine.
S-a mai apreciat că nu se prejudiciază fondul cauzei întrucât, atât reclamantul, cât și pârâtul au formulat separat acțiune și cerere reconvențională disjunsă în această cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, cererea de recurs fiind înregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, sub nr-.
La data de 21.05.2009 intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil. Totodata a fost invocata excepția tardivității, întrucât au trecut 4 ani de la data pronunțării sentințelor și excepția puterii de lucru judecat.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat/nefondat.
La termenul de judecată din 1.10.2009, curtea a constatat motivat lipsa calității procesuale pasive de intimați în ceea ce ii privește pe intimatii -pârâți 02596 - CENTRUL MILITAR JUDEȚEAN C și.
La același termen de judecata, Curtea a invocat din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la prevederile art.582 din Codul d e procedură civilă.
Recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.582 alin.1 din Codul d e procedură civilă, "ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor".
Totodată, potrivit art.299 alin. 1 din Codul d procedură civilă, pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
În cauză, litigiul în care a fost pronunțată decizia ce face obiectul prezentului recurs, a avut ca obiect cerere de ordonanță președințială, prin care s-a solicitat de către intimatul reclamant Ministerul Apărării Naționale, evacuarea recurentului pârât din locuința situată în C, str. -, -.A,.1,. 5 județ
Deși, în prezenta cauză, recurentul susținut admisibilitatea prezentei căi de atac, susținând că în realitate calea de atac soluționată prin decizia civila nr. 263R/2005 a Tribunalului Călărași, era apelul, curtea nu poate primi aceste apărări, câta vreme cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea litigiului a fost stabilit prin acțiunea introductivă, cererea reconvențională formulată de aceasta parte fiind disjunsă, și, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești atașate prezentului dosar - sentința civilă nr. 507/03.03.2005 Judecătoriei Călărași și decizia nr. 263R/2005 a Tribunalului Călărași, atât dezbaterile părților cât și obiectul analizei instanțelor investite, atât în primă instanța - prin cât și în faza căii de atac recursului exercitat împotriva hotărârii primei instanțe - au vizat cererea de ordonanță președințială.
Fiind în discuție cerere de ordonanța președințială, în cauză sunt pe deplin aplicabile prevederile speciale și derogatorii înscrise în art. 582 din Codul d procedură civilă, care stabilesc că împotriva hotărârii (ordonanței) pronunțate în această materie,în prima instanța, singura cale de atac care poate fi exercitată este recursul.
Așa fiind, decizia civilă nr.263R/10.05.2005 a Tribunalului Călărași, prin care s-a respins excepția tardivității formulării recursului, și s-a respins recursul formulat de recurentul -pârât împotriva sentinței civile 507/03.03.2005, a Judecătoriei Călărași are caracter irevocabil, ceea ce înseamnă că partea nu mai are acces la calea de atac extraordinară a recursului împotriva acesteia.
În acest sens, Curtea reține că unul dintre principiile aplicabile în aceasta materie este cel al legalității căilor de atac, potrivit cu care hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, or, legea-art.299 alin.1 din Codul d procedură civilă, nu prevede posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor date în recurs.
În consecință, Curtea constatând că a fost sesizată cu soluționarea unui recurs care are ca obiect hotărâre judecătoreasca irevocabilă pronunțată într-un recurs, așadar un recurs la recurs, prin raportare la toate considerentele anterior expuse, apreciază că excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu, este întemeiată.
Pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, Curtea, va respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr.263R/10.05.2005, pronunțată de Tribunalul Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr.263/R/10.05.2005, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr.469/2005, în contradictoriu cu intimatul pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - - -
GREFIER
-
Red.
Tehnodact.I//
2 ex./13.10.2009
-----------------------------------
C -
-
-
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Bianca Elena Țăndărescu