Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1327/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1327/2008-

Ședința publică din 30 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Roman Florica

R -

- JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena

- -

- JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civilformulat derecurenta intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata contestator, cu domiciliul în nr. 107 județul B, împotriva sentinței civile nr. 301/LM/2008 din 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie,

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 301/LM/2008 din 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost admisă contestația formulată în dosarele 2674/C/111/2007 și 4513/C/111/2007 de contestatoarea în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 26525/01.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și obligată intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Bihora constatat, examinând contestația formulată prin prisma dosarului de pensie al contestatorului și a actelor normative incidente în materie, că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este greșit. Astfel, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4 din 03.02.2005.

Conform articolului 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.

Conform articolului 2 din același act normativ recalcularea prevăzută la articolul 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. Din coroborarea acestor texte de lege rezultă indubitabil că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Ori, contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă la data de 08.04.1981, fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii 3/1977.

Este adevărat că în conformitate cu articolul 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, însă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile întrucât pe lângă faptul că acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență este și anterior adoptării OUG nr.4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie. Prin urmare normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 sunt implicit abrogate prin intrarea în vigoare a OUG 4/2005. Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.

În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii 19/2000.

Conform art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la articolului 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.

Conform art. 20 lit. b din Legea 19/2000 locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații.

Din adeverința nr. 569/07.02.2008 de la dosar, rezultă că activitatea desfășurată de soțul contestatoarei în perioadele 03.03.1965 - 01.10.1965, 01.01.1966 - 03.01.1979, 05.03.1979 - 10.07.1982 la Compania Națională a SA B se încadrează în zona I radiații grupa I de muncă în procent de 100%. Prin urmare, contestatorul îndeplinește condițiile prevăzute de articolul 43 aliniatul 3 din Legea 19/2000 și articolul 20 lit. b din Legea 19/2000.

Conform articolului 77 aliniatul 2. din Legea nr. 19/2000 în situația asiguraților prevăzuți la articolele 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Ori, articolul 43 aliniatul 3 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 15 ani în zona I de expunere la radiații.

Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani încălcând astfel dispozițiile articolului 77 aliniatul 2, coroborat cu articolul 43 aliniatul 3 și articolul 20 lit. b din Legea nr. 19/2000.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamant.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond este în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor articolului 2 aliniatul 1 din HG nr. 1550/2004, atunci când apreciază că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de articolul 8 din Legea nr. 3/1977 (în vigoare la data deschiderii drepturilor la pensie ale intimatului), ci un alt număr de ani de vechime în muncă, opinie care nu este fondată pe o anumită dispoziție legală.

Se mai arată că instanța de fond coroborează în mod greșit dispozițiile articolului 2 din HG nr. 1550/2004 cu articolul 14 din Legea nr. 3/1977, deși în această din urmă lege nu se face referire la 15 ani sau 20 de ani ca stagiu complet de cotizare, așa cum impun normele pe baza cărora operează recalcularea pensiilor.

În drept, invocă dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod de procedură civilă, HG nr. 1550/2004.

Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima punctul de vedere.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform articolului 306 Cod procedură civilă, sub aspectul tuturor nulităților prevăzute de articolul 304 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:

Din adeverința nr.569/07.02.2008 de la dosar, reiese că activitatea desfășurată de soțul contestatoarei în perioadele 03.03.1965 - 01.10.1965, 01.01.1966 - 03.01.1979, 05.03.1979 - 10.07.1982, se încadrează în procent de 100% în zona I de radiații, grupa I de muncă subteran (condiții speciale) în baza prevederilor HG 407/1990 și HG 1025/2003.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie al acestuia, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar articolul 43 din Legea nr. 19/2000 prevede pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I și II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de articolul 20 litera b și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani la grupa I-a și 20 de ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform articolului 77 din lege.

Este cert că soțului intimatei i s-au aplicat, la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de articolele 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond, nefiind o adăugare la lege, întrucât s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare, se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar articolul 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei care au avut "neșansa" de a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției, ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației soțului intimatei, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acestuia raportat la persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile fiind neavenite.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea de Apel Oradea, în temeiul articolului 312 aliniat 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat de recurenta intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata contestator, cu domiciliul în nr. 107 județul B, împotriva sentinței civile nr. 301/LM/2008 din 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 30 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

R - - - - - - -

decizie:./10.10.2008

Complet fond: Fl.

în 2 ex.: /27.10.2008

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1327/2008. Curtea de Apel Oradea