Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 135/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 135/2008
Ședința publică de la 18 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
Judecător - -
Grefier -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 361/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru recurenții reclamanți, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Completul de judecată a fost constituit în raport de disp. art. 98(6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prin includerea doamnei judecător - - - judecător desemnat pe lista de permanență, față de lipsa doamnei judecător - unul din titularii completului C3 recurs, conform procesului verbal de absență întocmit în acest sens.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este timbrat ( 4,5) iar intimații pârâți au transmis pe fax întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului declarat așa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâți precum și a cererii de intervenție a intimatului, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
Într-adevăr reclamanții, în calitate de proprietari ai imobilului redobândit, nu au respectat obligația de notificare a pârâților în vederea încheierii unui contract de închiriere, dar sancțiunea prevăzută de legiuitor este prelungirea de drept a contractului existent pe o perioadă de 5 ani, dar nu mai târziu de 08.04.2004 raportat la momentul apariției OUG 40/1999, corect reținut de instanța de fond.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
-//-
Prin sentința civilă nr. 2957/2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr- a fost admisă acțiunea civilă formulată și completată de către reclamanții și împotriva pârâților, și s-a dispus evacuarea acestora din imobilul situat în municipiul S- jud. S înscris în CF nr. 20738 S nr. top 940/II/II, fiind totodată obligați aceștia la plata cheltuielilor de judecată.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți reconvenționali.
A fost respinsă în fond cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că efectele OUG nr. 40/1999 au încetat la 8.04.2004 iar solicitarea de încheiere a unui contract de închiriere constituie un abuz în contradicție cu principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate înscris în art. 1 Protocolul 1 adițional la CEDO.
Prin decizia civilă nr. 361/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost admis apelul declarat de apelanții, și împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță care a fost schimbată în tot în sensul că a fost respinsă acțiunea civilă formulată și completată de reclamanții și fiind admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâții, a fost admisă în parte, în fond, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, și în consecință:
Au fost obligați reclamanții și să încheie cu pârâții - reclamanți reconvenționali și cu intervenientul contract de închiriere pentru imobilul în litigiu.
Au fost respinse celelalte capete de cerere din acțiunea reconvențională și din cererea de intervenție.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei s-a reținut că excepțiile nulității și inadmisibilității cererii de chemare în judecată au fost corect respinse de către prima instanță și că litigiului nu îi sunt aplicabile prevederile art. 1 și 7 din OUG nr. 40/1999 situație în care prelungirea contractului de închiriere ar fi încetat la 8.04.2004 ci prevederile art. 6 din ordonanță potrivit cărora proprietarul recunoscut în justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința conform Legii 112/1995 și o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că apelanții au făcut dovada notificării intimaților reclamanți în acest sens la data de 8.07.2003 și a acordului acestora, că momentul din care începe să curgă termenul de 5 ani este data creării noii situații juridice a imobilului așa cum rezultă din disp. OUG 40/1999, art. 13 din Legea 10/2001 și pct. 13.1 din normele metodologice de aplicare a legii și
-//-
că în speță, noua situație juridică a luat naștere în momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a desființat contractul de vânzare cumpărare al apelanților (10.06.2003).
Capetele de cerere prin care s-a solicitat stabilirea chiriei au fost respinse întrucât potrivit prevederilor art. 32 alin 1 din OUG 40/1999 chiria se stabilește prin negociere între proprietar și chiriaș cu ocazia încheierii contractului de închiriere.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și criticând-o în baza motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
În expunerea motivelor de recurs se arată că notificările la care face trimitere instanța de apel nu au fost efectuate în condițiile legii, fiind doar niște scrisori de intenție efectuate de un avocat fără mandat în acest sens astfel că ele nu pot produce nici un efect.
Pe de altă parte, se susține că termenul de 5 ani de prelungire a contractului de închiriere începe să curgă de la adoptarea legii astfel că acesta nu poate depăși data de 8 aprilie 2004, și nici în speță nu s-ar putea aplica un alt termen.
În drept solicită a se face și aplicarea art. 274 Cod pr. civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații au solicitat respingerea recursului, susținând că instanța de apel în mod corect a reținut că momentul la care începe să curgă termenul de 5 ani începe să curgă de la data la care a luat naștere noua situație juridică.
Verificând decizia atacată prin prisma motivului invocat și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Așa cum a constatat și instanța de apel, în cauză s-a probat împrejurarea notificării reclamanților de către pârâți în vederea încheierii unui nou contract de închiriere ca urmare a desființării contractului de vânzare cumpărare a celor din urmă.
Pe de altă parte, trebuie remarcat că în ședința publică din 18 aprilie 2008, cu ocazia expunerii concluziilor pe fondul cauzei, reprezentantul recurenților a recunoscut faptul că aceștia nu au respectat obligația de notificare a pârâților, achiesând implicit la concluzia instanței de apel conform căreia în cauză operează prelungirea de drept a contractului.
În aceste condiții, primul argument invocat de recurenți cu referire la faptul că notificările avute în vedere de tribunal nu pot produce nici un efect apare ca fiind nefondat.
Sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de prelungire a contractelor de închiriere, este adevărat că OUG 40/1999 stabilește ca regulă generală că acesta coincide cu data intrării în vigoare a actului normativ.
Însă această normă nu reușește să acopere toate situațiile ivite ulterior așa cum este cea în speță când data rămânerii irevocabile a deciziei de restituire a imobilului și de desființare a contractului de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995 este cu mult ulterioară intrării în vigoare a OUG nr. 40/1999. -//-
(continuarea deciziei civile 135/2008 dată în dosar -)
Rezolvarea chestiunii momentului de la care începe termenul de 5 ani într-o atare situație se regăsește însă tot într-o normă juridică, respectiv în art. 13 din Legea 10/2001 și art. 13.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, care, referindu-se la ipoteza imobilelor restituite în baza acestei legi, statuează că termenul de 5 ani începe să curgă de la data creării noii situații juridice a imobilului notificat, respectiv de la data deciziei de restituire în natură.
În speță situația este asemănătoare, singura diferență fiind dată de faptul că imobilul a fost restituit în baza dreptului comun iar nu conform Legii 10/2001, astfel că pentru identitate de rațiune se justifică adoptarea soluției cuprinse în articolele de lege menționate așa cum dealtfel corect a constatat și tribunalul.
Adoptarea în cauza de față a unei soluții diferite, respectiv a celei susținute de către recurenți în sensul considerării momentului curgerii termenului de 5 ani de la data intrării în vigoare a OUG 40/1999 nu ar face decât să lipsească de eficiență textul ordonanței care acordă chiriașilor beneficiul prelungirii contractelor de închiriere. Aceasta deoarece, dacă restituirea imobilului are loc după data de 8 aprilie 2004, aceștia nu ar mai putea invoca dreptul la încheierea unui contract de închiriere acordat prin lege, ori, este evident că OUG 40/1999 are ca scop primordial proclamat ocrotirea drepturilor chiriașilor, toate prevederile acesteia trebuind a fi interpretate în acest sens.
În consecință, Curtea constată că nu poate fi reținut ca fondat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. invocat de recurenți, impunându-se respingerea recursului promovat de aceștia.
Nu s-au solicitat cheltuielile de judecată de către intimați.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile 361/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored. 2 ex/16.05.2008
-,
Președinte:Augustin MândrocJudecători:Augustin Mândroc, Anca Neamțiu
