Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 131/2008
Ședința publică de la 17 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Ana Budacu
JUDECĂTOR 3: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, împotriva deciziei civile nr. 389/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat cu delegație la dosar pentru pârâta intimată - Com SRL Sibiu și intimata pârâtă personal și asistată de avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care invederează instanței, faptul că reclamanta recurentă prin recursul declarat, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul intimatei pârâte - avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, în baza art. 312 teza I cod procedură civilă, solicitând menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, fiind nefondate motivele invocate.
Consideră că decizia atacată cu recurs de reclamantă nu întrunește condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 cod procedură civilă, instanța de apel pronunțând o decizie legală și temeinică, cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Instanța de apel a înlăturat excepția prescripției dreptului la acțiune motivând și care au fost considerentele pentru care a respins această excepție.
C de al doilea motiv este de asemenea nefondat, întrucât nu se aduce nici o critică cu privire la o eventuală încălcare a legii de procedură și instanța
de apel și-a exercitat rolul activ, verificând starea de fapt și printr-o cercetare la fața locului, prin care s-a observat starea de degradare a imobilului, experții făcând o justă evaluare a acesteia.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea ca nefondat a recursului de față, cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanță la dosar. Depune, de asemenea concluzii scrise.
Mandatarul intimatei pârâte - avocat, pentru societatea - Com SRL Sibiu, achiesează la aceleași concluzii, de respingere a prezentului recurs, ca nefondat, invocând aceleași motive arătate, arătând și concluziile ultimului supliment efectuat la raportul de expertiză, din care reiese clar că imobilul nu poate fi folosit ca locuință sau sediu comercial, nefiind valoare a acestuia, în consecință nu există spor. Cu cheltuieli de judecată, justificate cu chitanțe la dosar.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările de la dosar, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin acțiunea civilă formulată de pârâta - reclamantă reconvențională Curtea de Conturi a României în dosarul civil nr. 4980/2004 al Tribunalului Sibiu, acțiune disjunsă și trimisă prin încheierea din 6.09.2005 de aceiași instanță la Judecătoria Sibiu ca instanță competentă, au fost chemați în judecată pârâții - Com SRL și, solicitându-se obligarea lor la plata contravalorii reparațiilor efectuate la imobilul situat în Sibiu, bd. -, nr. 25, în intervalul 1993 - 1998, în valoare de 239,6 mil. lei, valoare ce urma a se actualiza în raport de rata inflației până la data achitării ei.
Cauza s-a înregistrat astfel la Judecătoria Sibiu sub dosar nr. 8148/2005, acțiunea fiind precizată în ce privește temeiul juridic, pe dispozițiile art. 484 cod civil, privind principiul îmbogățirii fără just temei și referitor la cuantum, stabilit în limitele sumei de 2.584.919.388 lei.
Cei doi pârâți nu au depus întâmpinare însă în instanță, prin concluzii nu s-au opus admiterii acțiunii, contestând doar cuantumul pretențiilor.
Judecătoria Sibiu, ca instanță de fond, prin sentința civilă nr. 1239/15.03.2006 a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pârâții să plătească părții reclamante 185.359 ron cu titlu de pretenții, respectiv câte 92.679,5 ron fiecare și câte 625 ron fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond în considerarea probelor de la dosar a reținut că pârâții sunt coproprietari în cotă de fiecare, asupra imobilului înscris în CF 2797 Sibiu, nr. top. 1614, 1615, reclamanta fiind chiriașa acestuia, potrivit contractului de locațiune nr. 1719/10.10.1993.
Pe durata locațiunii 1993 - 1998 aceasta a efectuat reparații și lucrări de investiții, identificate de expertul prin lucrarea tehnică întocmită și dovedită cu actele de la filele 10 - 53. Pârâții nu au contestat aceste lucrări, decât sub aspectul valoric, susținând că despăgubirea trebuie să reprezinte doar sporul de valoare adus imobilului prin aceste îmbunătățiri.
Potrivit expertului constructor, valoarea lucrărilor de investiții actualizată este de 2.371.070.000 lei, iar sporul de valoare adus imobilului prin acestea de 1.853.592 lei.
S-a justificat această valoare mică a sporului de valoare prin faptul că nu toate lucrările de investiții au determinat un spor de valoare raportat la rolul și funcția categoriei de lucrări, starea tehnică, gradul de uzură fizică și morală, existența sau nu a lucrărilor în prezent, etc.
S-a conchis că lucrările din 1993 nu au adus un spor de valoare, ele fiind doar finisaje, zugrăveli, vopsitorii, reparații, etc, uzate și înlocuite ulterior prin alte lucrări.
Cele efectuate la nivelul anului 1994 ( septembrie - noiembrie) au constat în montarea de teracote, reparații, tencuieli, care nu au adus un spor de valoare, sobele fiind dezafectate, degradate, celelalte lucrări fiind de reparații și întreținere, în prezent fiind degradate.
Prin suplimentul la expertiză( fila 100 dosar fond) expertul a răspuns obiecțiunilor reclamantei care solicită a se lua în considerare lucrările din 2004, în valoare de 142.700.000 lei ROL, mai mare decât cea indicată de expert în primul supliment, precizând că aceste lucrări nu au adus spor de valoare, reclamanta nefăcând obiecțiuni la aceste precizări ale expertului tehnic.
In considerarea acestor împrejurări s-a conchis de expert că obiecțiunile pârâților sunt neîntemeiate, stabilind că prin cercetarea la fața locului s-a dovedit că expertul a reținut corect în expertiză atât starea imobilului cât și caracterul util și necesar al lucrărilor. Aceste aspecte au determinat respingerea cererii pârâților cu privire la o contraexpertiză, care de fapt s-a dovedit a fi și tardivă în raport de dispozițiile art. 212 cod procedură civilă.
Invocându-se dispozițiile art. 484, 493, 494, 997 și 1618 cod civil, care se circumscriu principiului îmbogățirii fără justă cauză s-a dovedit că reclamanta nu a înțeles să-și întemeieze acțiunea în pretenții pe dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001.
De altfel, s-a arătat că imobilul în litigiu nu a făcut obiectul restituirii în temeiul acestui act normativ, că de fapt nu-i este aplicabilă această lege, regimul său juridic fiind lămurit anterior acesteia.
Conținutul art. 48 denotă că dispoziția se referă strict la imobilele "ce se restituie" în temeiul legii speciale, în speță fiind incidente astfel dispozițiile dreptului comun.
Conform acestui principiu, obligația pârâților de restituire nu poate depăși îmbogățirea lor efectivă la momentul introducerii acțiunii, iar valoarea de restituire nu poate depăși valoarea cu care s-a micșorat patrimoniul reclamantei, în condițiile în care ambele părți sunt de bună credință, astfel că pretenția reclamantei de a-i plăti pârâta contravaloarea lucrărilor efectuate la prețul
actualizat la care să se adauge sporul de valoare adus imobilului este nefondată, ea depășind limita impusă de principiul enunțat, și pe care și-a întemeiat cererea.
In acest context acțiunea a fost admisă în limitele menționate.
Impotriva acestei sentințe civile nr. 1239/2006 a Judecătoriei Sibiu, în termen, au declarat apel pârâții și - Com SRL și reclamanta Curtea de Conturi a României.
Reclamanta prin apelul său a adus critici sentinței apelate sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei, în sensul schimbării acesteia în sensul respingerii cererii reconvenționale formulată de pârâta - reclamantă reconvențională Curtea de Conturi a României privind plata contravalorii lucrărilor de reparații aduse imobilului.
Pe cale de excepție s-a invocat tardivitatea formulării apelului.
Sub un prim motiv de apel se susține că instanța de fond nu a verificat prescripția dreptului material cu privire la acțiunea reconvențională arătând că prin sentința civilă nr. 3286/1996 a Judecătoriei Sibius -a stabilit că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu, astfel că s-a dispus irevocabil repunerea în situația anterioară de carte funciară prin înscrierea în foaia B a CF 2797 Sibiu a dreptului de proprietate al antecesorilor săi. Prin urmare, din 10.03.1997 când s-a pronunțat decizia civilă nr. 295/1997 a Tribunalului Sibiu, statul Român și-a pierdut dreptul său de proprietate.
Termenul general de prescripție nu putea să curgă astfel decât de la 10.03.1997. Mai mult, arată apelanta, ea a pornit acțiunea în revendicare în 1993, intimata fiind parte în proces, astfel că evident a fost de rea-credință. Fiind incidente dispozițiile art. 1 din DL 167/1958 privind prescripția extinctivă, acțiunea reconvențională se impunea a fi respinsă ca prescrisă.
Sub un alt aspect, s-a arătat că de fapt s-a dat intimatei mai mult decât i s-ar fi cuvenit în raport de probațiunea administrată.
La acest apel, Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care solicita respingerea acesteia ca neîntemeiat. Se arată că privire la excepția invocată de reclamantă că potrivit art. 7 alin. 1 din DL 167/1958 prescripția începe să curgă din momentul când se naște dreptul la acțiune. Hotărârile invocate nu-i pot fi opozabile pentru că formulase cerere de intervenție în nume propriu prin care solicita contravaloarea investițiilor și reparațiilor aduse imobilului însă cererea i-a fost respinsă ca prematură, astfel că dreptul la acțiune se naște la momentul în care îi este încălcat sau nesocotit dreptul obiectiv. Ulterior pronunțării acelor hotărâri, reclamanta prin adresa nr. 49634/3.10.2002 i-a solicitat pe cale amiabilă dacă înțelege să cumpere spațiul pe care îl folosea. De abia în 2003, reclamanta și - Com SRL a formulat la Judecătoria Sibiu acțiune ce a format obiectul dosarului civil nr. 6319/2003 prin care solicitau retroactiv plata contravalorii folosinței spațiului utilizat și evacuarea din imobil. Prin urmare, data de 13.08.2003 este cea de la care începe să curgă termenul de prescripție și se naște dreptul său la acțiune.
Pe fondul cauzei s-a arătat că instanța de fond nu putea admite o nouă expertiză pentru stabilirea sporului de valoare pentru că în primul rând nu s-a formulat în termen cererea.
Curtea de Conturi a României, prin apelul său, solicita schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii reconvenționale și obligarea intimaților la plata sumei de 2.937.357 lei vechi, așa cum a fost stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică.
In expunerea de motive se arată că s-a efectuat expertiza tehnică cu obiective identificarea reparațiilor efectuate la imobil, stabilirea valorii investițiilor și actualizarea lor în raport de indicele de inflație, context în care se reține inițial o primă valoare actualizată în limita sumei de 2.371.000 lei. La expertiză s-au făcut obiecțiuni de reclamantă, cu privire la modul de calcul și indicele de inflație stabilindu-se astfel o nouă valoare actualizată a investițiilor de 2.937.357.000 lei vechi, însă instanța de fond a ignorat- Expertul a calculat și sporul de valoare adus imobilului, prin acele investiții și reparații la suma de 1.853.592.000 lei vechi, pe care instanța a prevăzut-o corect în dispozitiv.
Lucrările însă executate în 1993, chiar dacă nu au adus un spor de valoare clădirii în prezent, ele intră în categoria reparațiilornecesareșiutile, de ele beneficiind în prezent intimații, prin faptul că eventualele costuri necesare aducerii imobilului într-o stare foarte bună sunt mult mai reduse. Pe acest temei, al îmbogățirii fără justă cauză, nu pot fi ignorate cu desăvârșire lucrările efectuate de apelantă, chiar dacă nu aduc un spor de valoare, astfel că se impune restituirea sumei de 2.937.357.000 lei vechi, contravaloare reparații și îmbunătățiri, chiar dacă nu sunt de natură să aducă un spor de valoare imobilului.
Sub un alt aspect se arată că deși prima instanță a considerat că sunt incidente dispozițiile dreptului comun și nu ale Legii 10/2001( art. 48) reține greșit că valoarea ce trebuie restituită în temeiul acelui principiu doar sporul de 185.359 RON. Deși motivarea în drept este justificată, valoarea reținută este eronată. O condiție esențială a admisibilității acțiunii de fond constă tocmai în mărirea patrimoniului pârâților ce poate consta în îmbunătățirea unui lucru al proprietarului dar poate rezulta și din înlăturarea unei pagube sau evitarea unei cheltuieli susține apelanta. In considerarea acestui aspect lucrările executate de apelantă și reținute prin suplimentul de expertiză la suma de 2.937.357.000 lei vechi sunt corect stabilite.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 282 și urm. cod procedură civilă, art. 484, 493, 494, 997 și 1618 cod civil.
Prin apelul său, - Com SRL Sibiu a solicitat schimbarea sentinței civile nr. 1239/2006 a Judecătoriei Sibiu, în sensul stabilirii dreptului de creanță a intimatei apelante Curtea de Conturi a României la nivelul sporului real de valoare adus imobilului conform contraexpertizei din apel.
In expunerea de motive se arată că esențial în cauză este a se stabili dacă și în ce cuantum cheltuielile reclamantei aferente situației imobilului reprezintă în momentul soluționării cauzei o creștere a valorii fondului.
Nu se poate susține că ar exista o îmbogățire, când o lucrare în care chiar dacă s-a investit substanțial se impune a fi refăcută.
Lecturarea expertizei suplimentare din 2.02.2005 denotă că expertul a efectuat lucrarea pe baza devizelor reclamantei, iar când devizul cuprindea și
lucrări de întreținere le consideră ca fiind investiții ( iulie 1995, august 1995 și ianuarie 1999).
eronată de abordare a speței de față, constă și în evidențierea pretinsului spor, pornind de la cheltuiala lunară și nu de la descrierea lucrării care constituie o apreciere a valorii construcției.
In acest sens susține pârâta apelantă, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, se impune o cercetare locală în condițiile art. 215 - 217 cod procedură civilă și evident a unei noi expertize tehnice care să stabilească nivelul actual al unei eventuale creșteri a valorii imobilului.
Față de acest apel, Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, în contextul în care cererea sa reconvențională viza tocmai contravaloarea investițiilor și a lucrărilor care desigur au determinat sporul de valoare a imobilului.
Cererea de probațiune este tardivă în principal și inutilă, din moment ce expertiza efectuată la fond a stabilit clar obiectivele propuse de părți. Problema care ridică este de a ști valoarea creanței pretinsă de reclamantă, valoare ce a condus la sporirea patrimoniului pârâților proporțional cu micșorarea patrimoniului său. Ori, îmbogățirea fără just temei este definită ca fiind un fapt juridic prin care, în absența oricărui raport juridic, patrimoniul unei persoane se mărește în detrimentul patrimoniului altei persoane.
Prin îmbogățirea unui patrimoniu în dauna altuia se naște un raport obligațional, debitorul obligației de restituire fiind cel al cărui patrimoniu s-a mărit, iar creditor cel al aceleiași obligații al cărui patrimoniu s-a micșorat.
Prin decizia civilă nr. 389/19.12.2007 a Tribunalului Sibiu - secția civilă, s-au admis apelurile declarate de - Com SRL Sibiu și, împotriva sentinței civile nr. 1239/2006 a Judecătoriei Sibiu, schimbându-se această sentință în sensul obligării pârâților să plătească reclamantei suma de 89.221 lei cu titlu de pretenții, respectiv câte 44.610 lei fiecare, păstrându-se în rest celelalte dispoziții.
A fost obligată apelanta pârâtă la plata către - Com SRL a sumei de 2.100 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Prin aceiași decizie a fost respins ca nefondat apelul Curții de Conturi a României împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie, cu privire la apelurile pârâtelor, s-a reținut în considerente că în raport cu expertiza din apel, coroborat cu constatările instanței care a descins la fața locului, suma acordată în apel reprezintă sportul de valoare actual rămas imobilului.
S-a mai arătat în mod generic că investițiile efectuate de o altă persoană decât proprietarul vor putea fi oricând criticate, dar trebuie avut în vedere că nu s-a pus problema stării imobilului la momentul deposedării. Referitor la dreptul de prescripție, s-a argumentat că având în vedere dreptul comun de care s-a prevalat reclamanta, termenul nu operează din momentul revendicării, ci de la data când detentorul este evacuat sau părăsește imobilul.
In considerarea tuturor acestor împrejurări, de ordin faptic, pe cale de consecință s-a respins apelul reclamantei, păstrându-se în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Deși în considerente s-a reținut că reclamanta Curtea de Conturi a României este în culpă procesuală și va fi obligată la cheltuieli de judecată, prin minuta și dispozitivul deciziei, de fapt a fost obligată pârâta de ordin 1 să plătească copârâtei - Com SRL Sibiu, suma de 2.100 lei, cu un astfel de titlu.
Impotriva deciziei civile nr. 389/19.12.2007 a Tribunalului Sibiu - secția civilă, în termen a declarat recurs reclamanta Curtea de Conturi a României, aducându-i critici sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii reconvenționale și a fi obligați pârâții intimați la 2.937.357.000 lei conform expertizei tehnice.
In expunerea de motive se arată că de fapt decizia recurată este lipsită de temei legal, în contextul în care nu se argumentează și nu se invocă nici un text legal, instanța de apel, mărginindu-se a face doar aprecieri generice cu privire la cuantumul sumei pretinse ca spor de valoare adus imobilului. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut doar cu totul superficial că din coroborarea constatărilor instanței cu ocazia cercetării la fața locului și a expertizei, apelurile pârâtelor sunt fondate, iar apelul reclamantei urmează a fi respins.
Deși, în termeni generici se apreciază că în parte investițiile au conservat imobilul revendicat, apelul se respinge contrar chiar și acestei situații.
Pe fondul cauzei se arată că și-a argumentat pretențiile prin cererea reconvențională pe principiul îmbogățirii fără justă cauză - art. 484, 493, 494, 997 și 1618 cod civil, pentru intervalul 1993 - 1998.
Cu toate acestea deși expertiza a avut ca obiective identificarea reparațiilor efectuate imobilului, stabilirea valorii investițiilor executate și actualizarea lor, conform indicelui de inflație, instanța de apel nu s-a circumscris analizării corecte a acestora, în raport de temeiurile de drept invocate.
Mai mult, nu s-a analizat situația invocată constant de recurenta reclamantă în sensul că o mare parte din lucrările executate au fost distruse de intimați, imediat după ce a părăsit imobilul, dovadă în acest sens fiind procesul verbal de predare - primire întocmit de executorul judecătoresc ca și constatările instanței cu ocazia deplasării la fața locului.
Aceste aspecte au fost absolut necenzurate de ambele instanțe - fond și apel ( sobe de teracote distruse, cu ocazia efectuării lucrărilor la conducte de gaze, de la subsol, distrugerea pavajului de ciment în parte, încăperile de la subsol).
Deși a criticat prin apel faptul că prima instanță a stabilit că valoarea ce trebuie restituită în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză este doar sporul de valoare adus imobilului în sumă de 185.359 RON, instanța de apel diminuează și această sumă, fără a motiva în fapt și drept acest lucru.
Critica din apel a vizat doar alegerea greșită a valorii din expertiza tehnică de către prima instanță și nu temeiul de drept.
De altfel o condiție esențială a admisibilității acțiunii reconvenționale constă tocmai în mărirea patrimoniului pârâților ca efect al îmbunătățirii unui lucru al proprietarului, dar poate rezulta și din înlăturarea unei pagube sau evitarea unor cheltuieli. Ori, toate aceste împrejurări nu au fost analizate de instanța de fond și apel. Decizia recurată s-a dat prin urmare, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 997 cod civil, care prevede expres că aceluia cărui se face restituirea, trebuie să despăgubească pe posesor chiar de rea - credință fiind, de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului sau care au crescut prețul lui.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 304 punct 7 și 9 cod procedură civilă.
Pârâta a depus concluzii scrise, prin care se opune admiterii recursului, susținând că decizia pronunțată cuprinde toate motivele pe care se sprijină, fiind argumentată temeinic în drept.
Analizând recursul, prin prisma criticilor invocate în scris, în sensul art. 304 punct 7 și 9 cod procedură civilă, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306 alin. 2 cod procedură civilă, se constată a fi fondat, în considerarea următoarelor aspecte:
că potrivit art. 267 cod procedură civilă, considerentele sau motivele de fapt și de drept reprezintă un element necesar oricărei hotărâri judecătorești, acest aspect fiind o puternică garanție a imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, el oferind posibilitatea cunoașterii argumentelor ce au determinat pronunțarea hotărârii.
Din aceste motive, doctrina a conchis în mod constant că motivarea reprezintă evident un element esențial al fiecărei hotărâri judecătorești, lipsa acesteia determinând casarea ei.
Desigur, codul d e procedură civilă nu instituie condiții certe în legătură cu forma sau conținutul considerentelor, astfel că art. 261 alin. 1 și punct 5 se referă la necesitatea redactării motivelor de fapt și de drept, care au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Altfel spus, instanța trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut și invocat prin acțiunea introductivă de instanță și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la baza pretențiilor invocate de părți. Motivarea deci trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv. Așa cum rezultă din cerințele art. 261 alin. 1 și punct. 5 cod procedură civilă, motivarea nu poate privi doar împrejurările de fapt sau numai pe cele de drept, ci ea trebuie să facă referiri la ambele aspecte.
Prin urmare, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată în fapt și drept, convingătoare, respectiv să se înfățișeze într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor legii. Motivarea trebuia să ofere părților și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și temeiurilor de drept pe baza cărora s-a pronunțat sentința.
Se impune identificarea și nominalizarea textelor aplicate în funcție de starea de fapt și nu o trimitere generală la o stare de fapt, așa cum de fapt a procedat instanța de apel. Toată motivația deciziei din apel se limitează la o
apreciere de fapt, ignorându-se de fapt aspectele concrete puse de părți prin cele trei apeluri declarate.
Decizia pronunțată în raport de cerințele impuse de textul de lege invocat este lipsită de orice motivație în drept și doar faptic instanța face aprecieri generice lipsite de consistență în legătură cu câtimea sumei acordate, ignorând de fapt temeiul de drept pe care reclamanta recurentă și-a fundamentat acțiunea reconvențională. Obiectul cererii viza restituirea contravalorii reparațiilor și îmbunătățirile efectuate imobilului, de natură a aduce un spor de valoare acestuia.
Deși prin acțiune s-a susținut că se solicită atât valoarea investițiilor care aduc un spor de valoare dar și valoarea de a condus la mărirea patrimoniului pârâților intimați, proporțional cu micșorarea patrimoniului recurentei, instanța de apel ignoră aceste aspecte, neanalizându-le în nici un mod.
De fapt nu se arată și argumentează diminuarea cuantumului sumei acordate reclamantei recurente, ca o consecință a admiterii apelului celor două pârâte.
Practic nu s-a analizat apelul reclamantei.
Deși s-a susținut constant că o parte din lucrările făcute au fost distruse de intimați, imediat după ce recurenta a părăsit imobilul, acest aspect nu a fost analizat, deși el a fost evidențiat atât în procesul verbal de predare - primire a executorului judecătoresc, cât și în constatările de la fața locului consemnate de completul de judecată. De altfel, trebuia observat căp rin apel reclamanta a criticat doar alegerea eronată a valorii din expertiză de către instanța de fond și nu motivarea de drept a soluției. S-au invocat condițiile concrete de admisibilitate a cererii întemeiate pe un atare principiu, însă ele nu se regăsesc sub nici o formă în considerentele deciziei din apel.
Este prin urmare mai mult decât evident că în raport de conținutul motivării deciziei din apel sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 punct 7 și 9 cod procedură civilă, astfel că în raport de cerințele impuse de art. 261 alin. 1 și punct 5 cod procedură civilă, recursul este fondat, urmând a fi admis cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecarea căii de atac a apelului, în vederea analizării tuturor motivelor de apel cu care a fost investită. Cu ocazia rejudecării, evident vor fi avute în vedere și criticile din recurs, instanța urmând astfel a pronunța o decizie în raport de toate aceste aspecte de drept și de fapt invocate.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei civile 389/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu și în consecință:
Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Sibiu - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - -- încetat activitatea, semn. Președintele Curții de Apel | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
2 ex/24.05.2008
-
- /
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Ana Budacu, Anca Neamțiu
