Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1391/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1391/R/2009
Ședința publică din 1 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Ana Ionescu Carmen Maria
---
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 265/ A din 30 octombrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați, - și, precum și pe pârâta intimată --, având ca obiect evacuare.
dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanta reclamanților intimați, avocat și pârâta intimată -, au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 25 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3802/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr-, s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanții, - și, excepție invocată de pârâtul; s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, - ȘI, în contradictoriu cu pârâții și; s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B M,-, județul M, în natură casă de locuit și dependințe înscris în CF nr. 12836 B M, nr. top. 4927/25/2/1; pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 1.010,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost respinsă ca nefondată cererea pârâtului, de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, reclamanții au un drept de uzufruct viager asupra vechii construcții, compusă din 3 camere și asupra terenului în suprafață de 2.600 mp. conform contractului de donație imobiliară nr. 4267/04.09.2003 și a actului de constituire autentificat sub nr. 477/2007 de BNP, în condițiile în care pârâtul nu are în prezent nici un titlu care să justifice folosința asupra întregului imobil.
Pârâtul a invocat existența unei diferențe dintre imobilul înscris în cartea funciară și imobilul existent în natură, arătând că a solicitat reținerea unui drept de retenție asupra imobilului în dosar nr- și că are un comportament adecvat în raport cu reclamanții.
Casa a fost extinsă, în prezent având 9 camere, aspect neevidențiat în cartea funciară.
În cauză, nu există nici unul din cazurile de stingere a dreptului de uzufruct prevăzut de art. 557-564.civ. Dreptul de uzufruct al reclamanților este suficient în prezenta cauză pentru a fundamenta evacuarea pârâtului, întrucât se grefează pe comportamentul necorespunzător al acestuia, în raport cu reclamanții și cu starea precară a imobilului, datorată relațiilor tensionate dintre părți.
Instanța de fond a analizat probele testimoniale administrate în cauză, concluzionând că pârâtul, prin comportamentul său, face imposibilă conviețuirea cu reclamanții, în imobilul de pe str. -, în care ziua locuiesc reclamanții și și pârâtul în mod permanent.
Declarațiile martorilor se coroborează cu adresa poliției municipiului B M și cu procesele verbale prin care a fost sancționat contravențional pârâtul.
Relațiile tensionate dintre părți au făcut ca, în imobilul de pe str. -, condițiile de locuit să nu fie tocmai bune, având în vedere că a fost sistată furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale și a apei curente.
Instanța a reținut că reclamanții au, în lumina jurisprudenței CEDO, "un bun" în sensul art. 1 al Protocolului Adițional nr. 1 la Convenția Europeană, adică un drept real înscris în cartea funciară (cauza Bock și împotriva României), în timp ce pârâtul doar speră la acest moment de a obține un bun pe cale judecătorească (cauza Malhous contra Republicii, din 12.07.2001 și cauza Aurelia împotriva României, din 11.06.2002).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul, solicitând schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii în evacuare și a cererii de obligare a pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată la fond, cu motivarea că acțiunea în evacuare este admisibilă, în condițiile în care titlul reclamanților asupra imobilului, din care se solicită evacuarea pârâtului, nu este contestat, ori, în speță, pârâtul a contestat titlul reclamanților.
Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr. 265/A/30.10.2008, pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul pârâtului, care a fost obligat la 1.500 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților intimați, motivat pe următoarele considerente:
Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare introdusă de uzufructuar în mod corect.
Așa cum s-a arătat, uzufructuarii, care au înscris acest drept în CF nr. 12836 B M nr. top. 4927/25/2/1, sub1,2și3, asupra imobilului situat în B M,-, fără să se menționeze numărul camerelor din care este compus, își pot valorifica folosința asupra imobilului, pe calea acțiunii în evacuare.
Apelantul pârât, în prezent, ocupă fără titlu suprafața locativă de mai sus, el neputând invoca pe cale de excepție nici un drept de proprietate și nici unul de creanță față de uzufructuari.
Pe fondul cauzei, evacuarea apelantului pârât este justificată prin prisma faptului că acesta generează și întreține o stare conflictuală cu uzufructuarii, fapt dovedit cu martorii audiați și cu adresele poliției, depuse la dosar.
Nu poate fi reținută împrejurarea că nuda proprietară a imobilului, intimata, a consimțit ca apelantul să-și stabilească domiciliul în imobilul din litigiu. Aceasta nu echivalează cu recunoașterea din partea uzufructuarilor a unui drept de folosință al apelantului asupra imobilului.
Instanța de fond a înlăturat în mod corect declarația martorului care, așa cum acesta declară ( 108), are o relație de dușmănie cu intimata, fosta soție a apelantului, aceasta făcând denunț la poliție pentru mărturie mincinoasă a martorului în procesul de divorț.
De altfel, martorul care nu locuiește efectiv în vecini de imobilul ce face obiectul litigiului, are cunoștință doar din spusele apelantului cu privire la bunurile achiziționate de acesta cu fosta soție.
În ceea ce îl privește pe martorul ( 109), acesta a fost sancționat cu avertisment la Legea nr. 61/1991 împreună cu apelantul, la plângerea intimatului.
Sistarea utilităților s-a făcut la cererea proprietarului, în condițiile în care facturile au rămas neplătite timp de mai multe luni.
Prin urmare, tribunalul a constatat că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, datorită comportamentului pârâtului și a stării tensionate dintre părți, generată de acesta, conviețuirea în același imobil nu mai poate continua.
Față de starea de fapt reținută, tribunalul a respins apelul ca nefondat, conform dispozitivului deciziei.
În temeiul art. 274. proc. civ. s-a dispus obligarea apelantului la plata către intimații și a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul,solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, a schimbării în totalitate a sentinței primei instanțe, cu consecința respingerii acțiunii în evacuare; cu cheltuieli de judecată. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la tribunal în vederea cercetării admisibilității apelului, sub aspectul identificării complete a obiectului dreptului de uzufruct.
În motivarea recursului a fost reprodusă hotărârea instanței de apel și, în esență, considerentele care au fost avute în vedere de către această instanță la pronunțarea soluției, respectiv, depozițiile testimoniale avute în vedere de tribunal, arătându-se că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9. proc. civ.
Astfel, acțiunea în evacuare este inadmisibilă, întrucât, acțiunea în evacuare introdusă în temeiul art. 517.civ. conferă uzufructuarilor modalitatea de a obține posesia și folosința bunului doar în cazul în care pârâtul nu ar deține nici un titlu asupra imobilului, care să-i justifice folosința.
În speță, pârâtul a invocat o excepție de drept substanțial material, respectiv, un drept de proprietate, sau, în cel mai rău caz, un drept de creanță, constând în modificările care au schimbat configurația imobilului în așa fel încât, în prezent, acesta poate fi apreciat ca un alt imobil. Acest drept, pe care îl are recurentul, de a fi despăgubit pentru contribuția sa la schimbarea configurației imobilului - constând în angajarea muncitorilor, muncă efectiv prestată alături de muncitori, împreună cu prietenii recurentului, procurarea materialelor, plata muncii, recepția lucrărilor -, a fost solicitat pe cale acțiunii de partaj în dosar nr- al Judecătoriei Baia Mare, împrejurare raportat la care "titlul" pârâtului trebuie cercetat nu numai prin prisma lui, ca instrument material, ca un înscris constatator al dreptului pretins, dar și ca îndreptățirea pretenției de a poseda și folosi bunul. Or, din probele scrise existente la dosar, coroborate cu declarațiile martorilor, rezultă indubitabil îndreptățirea pârâtului de a folosi imobilul până la partaj.
În ceea ce privește titlul reclamanților, aceștia, conform mențiunilor din CF, sunt titularii unui drept de uzufruct, respectiv, de proprietate, asupra a trei camere și a unei suprafețe de 2600 mp. teren, drept opozabil față de terți. Prin urmare, reclamanții îi pot opune pârâtului un titlu valabil doar asupra a trei camere cu dependințe din imobilul în litigiu, iar pentru restul construcției, constând în șase camere cu dependințe, reclamanții nu pot justifica un interes legitim în promovarea și susținerea acțiunii în evacuare, chiar dacă este real că înscrierea în CF nu garantează întinderea dreptului de proprietate, ci doar existența lui. Acesta este motivul pentru care conținutul cărții funciare trebuie analizat prin prisma actului juridic care a stat la baza înscrierii, respectiv, contractul de donație înscris sub B 17 și sub C 1, 2, 3. Întrucât prima instanță a reținut că obiectul dreptului de uzufruct viager este cel descris în contractul de donație și în actul de constituire al acestuia, atunci, uzufructul viager le dă uzufructuarilor dreptul de a promova o acțiune în temeiul art. 517.civ. doar pentru cele trei camere cu dependințe, iar nu pentru întregul imobil, din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel încălcând dispozițiile art. 517.civ.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a arătat că pârâtul locuiește în imobil din anul 2004, în calitate de soț al pârâtei, cu acordul acesteia, care este și proprietară a imobilului. În mod greșit instanța de apel a apreciat că declarația proprietarei de a consimți ca pârâtul să-și stabilească domiciliul în imobilul în litigiu nu echivalează cu o recunoaștere din partea uzufructuarilor a unui drept de folosință al pârâtului asupra imobilului. Dacă proprietarul a consimțit anterior că folosința imobilului să aparțină în egală măsură pârâtului, el nu putea transmite uzufructuarilor un drept mai M decât al său, astfel încât folosința, ca atribut al dreptului de uzufruct constituit de proprietar în favoarea reclamanților, este limitată de dreptul conferit de același proprietar pârâtului.
Recurentul a criticat prin recursul pe care l-a formulat și înlăturarea de către instanța de apel a depoziției martorului, precum și motivele pentru care această depoziție a fost înlăturată, respectiv, aprecierea instanței de apel conform căreia, înlăturarea de către prima instanță a depoziției martorului, a fost corectă.
Obligația achitării utilităților pentru imobil revenea uzufructuarilor, sau chiar proprietarului, astfel încât nu i se poate imputa recurentului faptul că utilitățile nu au mai fost achitate de câteva luni.
Comportamentul recurentului față de reclamanți este departe de a fi necorespunzător, martorii audiați în cauză demonstrând faptul că reclamanții și pârâta intimată au fost cei care l-au șicanat permanent pe pârât, l-au reclamat la Poliție nejustificat, l-au tratat umilitor, astfel încât evacuarea pârâtului, pentru a pune capăt relațiilor tensionate dintre părți, este o sancțiune nejustificată aplicată acestuia.
Din nici o probă nu se poate reține că pârâtul are un comportament care să facă imposibilă conviețuirea părților în același imobil.
Tot în motivarea recursului a fost reprodus un scurt istoric al situație imobilului în litigiu, concluzionându-se în sensul că, în cauză, sunt incidente și prevederile art. 312 alin. 5. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanții intimați, și au solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că, acesta este inadmisibil, întrucât, deși se invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9. proc. civ. totuși, motivele de recurs vizează doar motive de netemeinicie, iar nu și de nelegalitate.
Singurul motiv de nelegalitate este cel referitor la incidența excepției inadmisibilității acțiunii în evacuare, prin prisma art. 517.civ. excepție care însă nu este întemeiată, întrucât, dreptul de folosință al uzufructuarilor poate fi valorificat pe calea acțiunii în evacuare a persoanei care ocupă fără titlu o suprafață locativă, dreptul de uzufruct putând fi valorificat printr-un cumul de acțiuni: o acțiune confesorie, asemănătoare acțiunii în revendicare, o acțiune în predarea imobilului și o acțiune personală în evacuare, admisibilă în situația în care recurentul nu deține nici un titlu asupra imobilului.
Dreptul de creanță nu poate fi invocat pe cale de excepție, ci numai pe calea unei acțiuni principale și doar față de proprietarul construcției și nu și față de uzufructuar.
La data încheierii contractului de donație, imobilul în litigiu avea în fapt nouă camere, care însă nu au putut fi întabulate în CF datorită imposibilității întocmirii documentației cadastrale, din cauza neînțelegerilor cu vecinii privind limita proprietăților învecinate, componența imobilului rezultând din proiectul întocmit pentru instalarea gazului metan și a centralelor termice la data de 11.10.2002.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat de către reclamanții intimați, că recurentul are un comportament necorespunzător atât față de uzufructuar, cât și față de pârâta intimată și față de minorul rezultat din căsătoria acestora.
Sistarea utilităților la imobil s-a datorat neplății acestora de către recurentul pârât care, din ianuarie 2008, locuiește singur în imobil.
Intimata, prin întâmpinarea formulată în cauză,a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că cererea de recurs abordează aspecte legate de temeinicia deciziei din apel, iar nu aspecte de nelegalitate, nerezultând din motivele de recurs care ar fi nelegalitatea acestei decizii din apel ori care ar fi motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, raportat la art. 517.civ. Dreptul de retenție al recurentului asupra imobilului poate fi invocat doar față de pârâta intimată, iar nicidecum în contra titularilor dreptului de uzufruct. Neexistând nici un titlu legal al pârâtului recurent asupra acestui imobil, care să poată fi comparat cu titlul uzufructuarilor, acțiunea confesorie nu este necesară, reclamanții uzufructuari putând promova o simplă acțiune în evacuare față de persoana care ocupă imobilul fără nici un titlu legal.
Probele testimoniale administrate în fața instanței de fond au relevat comportamentul necorespunzător al recurentului, astfel încât, nu poate fi reținută greșita apreciere a probelor administrate în cauză.
Printr-un script înregistrat la data de 11.03.2009, după împlinirea termenului legal prevăzut de art. 303 alin. 1 și 2. proc. civ. înăuntrul căruia recursul trebuia motivat (decizia recurată fiindu-i comunicată pârâtului recurent la data de 24.12.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 74 dosar apel), pârâtul a invocat așa-zise motive de recurs de ordine publică, respectiv, neîntocmirea dispozitivului hotărârii de către instanța de apel, așa cum pretinde art. 258 alin. 1. proc. civ. precum și greșita calificare a acțiunii reclamantului de către prima instanță, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, respectiv, aprecierea acțiunii ca fiind una în evacuare, deși trebuia calificată ca fiind o acțiune în revendicare.
Prin același script s-a invocat calitatea de proprietar extratabular a unei construcții extratabulare; s-a făcut trimitere la textul art. 492.civ. invocându-se accesiunea imobiliară pentru celelalte șase camere, accesiune care dă naștere la un drept de proprietate opozabilerga omnes; s-a arătat că, faptul că reclamantul figurează pe autorizația de construire pentru extindere și mansardare, nu conduce automat la ideea că este și proprietarul supraedificatelor, întrucât dreptul conferit prin autorizația de construire nu este un drept de proprietate asupra construcției edificate, ci doar un drept de a efectua lucrări în limitele proiectului aprobat de Administrația Publică Locală.
Prin același script, recurentul a solicitat instanței să dispună întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, conform art. 4042alin. 1. proc. civ. respectiv, restabilirea situației anterioare executării evacuării sale din imobilul în litigiu.
Un alt pretins motiv de recurs de ordine publică invocat prin acest script viza faptul că împotriva hotărârii primei instanțe se putea exercita doar calea de atac a recursului, întrucât, în contractul de donație s-a indicat valoarea de 180 milioane ROL.
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește așa-zisele motive de recurs de ordine publică, Curtea constată că acestea nu se circumscriu art. 306 alin. 2. proc. civ. motivat pe următoarele considerente:
Motivul de recurs, pretins a fi de ordine publică, prin care se solicită instanței de recurs să dispună, ca urmare a admiterii recursului pârâtului, întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare executării evacuării acestuia din imobilul litigios reprezintă, nu un motiv de recurs de ordine publică, ci o cerere nouă, formulată pentru prima dată în fața instanței de recurs, intrând deci sub incidența excepției inadmisibilității, excepție întemeiată pe prevederile art. 316. proc. civ. raportat la art. 294. proc. civ. Nicăieri în fața primei instanțe pârâtul recurent nu a formulat o cerere reconvențională prin care să solicite expres întoarcerea executării silite, în eventualitatea în care ar fi evacuat din imobil, ca o consecință a admiterii recursului său și a respingerii acțiunii în evacuarea sa.
În ceea ce privește pretinsul motiv de recurs de ordine publică referitor la nelegala soluționare a cauzei de către Tribunalul Maramureș ca apel, iar nu ca recurs, Curtea constată că acesta s-ar fi putut constitui într-un motiv de recurs de ordine publică, întemeiat pe prevederile art. 306 alin. 2. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 1. proc. civ. doar în ipoteza în care valoarea obiectului cererii deduse judecății s-ar fi situat sub plafonul de 1 miliard lei vechi, reglementat de art. 2821alin. 1. proc. civ.
Deși recurentul susține că valoarea imobilului în litigiu, și care conferă astfel și valoarea obiectului cererii introductive de instanță, ar fi fost cea indicată în contractul de donație, respectiv, 180 milioane ROL, valoare care conducea la posibilitatea atacării hotărârii primei instanțe doar cu recurs, Curtea constată că această susținere este vădit nefondată, fiind contrazisă prin chiar atitudinea manifestată de pârâtul recurent în acest sens.
Astfel, deși în contractul de donație, aflat la fila 9 dosar fond, autentificat sub nr. 4267/24.09.2003, s-a menționat că valoarea imobilului înscris în CF nr. 12836 B M, constând din casă și teren în suprafață de 2600 mp. este de 180 milioane lei vechi, pârâtul recurent a fost de o cu totul altă părere în privința acestei valori, dovadă fiind notificarea pe care pârâtul recurent a expediat-o reclamanților intimați și și pârâtei intimatei, la data de 15.04.2008 - deci ulterior promovării cererii introductive de instanță, la 05.03.2008 -, prin Biroul executorului judecătoresc G, notificare în care pârâtul recurent a arătat că imobilul în litigiu are o valoare de 400.000 Euro ( 29-30 dosar fond), pretinzând cu titlu de despăgubire această sumă.
Prin urmare, dacă însuși recurentul a apreciat valoarea imobilului în litigiu la suma de 400.000 Euro, invocarea de către acesta, în prezent, a incidenței art. 2821alin. 1. proc. civ. prin raportare la o valoare mult mai mică a imobilului în litigiu, de 180 milioane lei vechi - în condițiile în care această împrejurare nu a fost invocată în fața instanței de apel -, apare ca fiind făcută cu intenția de a se tergiversa cauza.
Raportat așadar la valoarea de 400.000 Euro a imobilului litigios, valoare indicată tocmai de pârâtul recurent, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 2821alin. 1. proc. civ. susceptibile de a atrage aplicarea prevederilor art. 304 pct. 1. proc. civ.
În ceea ce privește așa-zisul motiv de recurs de ordine publică, referitor la incidența în cauză a prevederilor art. 258 alin. 1. proc. civ. Curtea constată că acesta este nefondat, negăsindu-și aplicarea în cauză, întrucât, prin încheierea civilă nr. 136/A/04.05.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, s-a admis cererea petenților, și, în contradictoriu cu intimații, și, în consecință, s-a dispus refacerea minutei deciziei civile nr. 265/A/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, în temeiul art. 584-585. proc. civ. reținându-se în considerentele acestei încheieri faptul că minuta deciziei a existat, a fost întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 258. proc. civ. la cererea reclamanților, Tribunalul Maramureșa eliberat o copie legalizată de pe dispozitivul hotărârii la data de 05.11.2008, iar judecătorii care au pronunțat decizia au consemnat rezultatul deliberării lor în registrul special (condica de ședință) în conformitate cu dispozițiile art. 258 alin. 4. proc. civ. și au atestat conținutul hotărârii (inclusiv a dispozitivului) prin semnarea exemplarelor originale ale hotărârii, cel aflat la filele 67-70 dosar apel și cel aflat la mapa de decizii a instanței.
Așa fiind, constatându-se că minuta deciziei civile nr. 265/A/30.10.2008 a Tribunalului Maramureș există, conform celor anterior expuse, Curtea urmează să respingă ca nefondat așa-zisul motiv de recurs de ordine publică.
Invocarea dreptului de accesiune imobiliară, prin raportare la prevederile art. 492, 493 și 494.civ. pentru prima dată în recurs, prin scriptul depus la 11.03.2009, reprezintă o pretenție nouă, invocată pentru prima dată în fața instanței de recurs, ce intră, de asemenea, sub incidența excepției inadmisibilității, întemeiată pe prevederile art. 316. proc. civ. raportat la art. 294. proc. civ. nereprezentând, așa cum nefondat susține recurentul, un motiv de recurs de ordine publică.
Așa-zisa calificare greșită a acțiunii de către prima instanță, ceea ce echivalează, în opinia recurentului, cu necercetarea fondului cauzei, nu reprezintă un motiv de recurs de ordine publică, câtă vreme instanța este ținută, conform art. 129 alin. final proc. civ. să se pronunțe strict asupra obiectului cererii cu care a fost investită, putându-se constitui cel mult ca un eventual motiv de nelegalitate, prin raportare la art. 129. proc. civ. însă, nefiind invocat în termenul legal de motivare a recursului, reglementat de art. 303 alin. 1. proc. civ. acesta nu poate fi luat în considerare de către instanță, intrând sub incidența excepției decăderii recurentului din dreptul de a-și mai preciza, completa ori dezvolta motivele de recurs.
Toate celelalte motive invocate în scriptul depus la data de 11.03.2009 la dosarul cauzei vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, iar nicidecum motive de nelegalitate susceptibile de a fi asimilate motivelor de recurs de ordine publică, neputând fi luate în considerare de către instanța de recurs, pe de o parte, întrucât nu au fost invocate în termenul legal de motivare a recursului, iar pe de altă parte, având în vedere că, chiar dacă ar fi fost invocate în termen legal, ele nu puteau fi supuse cenzurii instanței de recurs, întrucât se circumscriu punctelor 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. în prezent abrogate.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate prin memoriul inițial de recurs, Curtea constată că, în marea lor majoritate, deși recurentul susține că se întemeiază pe punctele 7 și 9 ale art. 304. proc. civ. totuși acestea vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate - reproduceri ale celor dispuse prin hotărârile primelor două instanțe, un scurt istoric al cauzei, o scurtă expunere a stării de fapt a imobilului în litigiu, reproduceri ale depozițiilor testimoniale, etc. -, circumscriindu-se astfel punctelor 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. intrând astfel sub incidența excepției inadmisibilității.
Este știut faptul că, urmare a abrogării punctelor 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, care să implice o schimbare ori o reanalizare a stării de fapt, o reapreciere a probațiunii administrate, o reiterare a istoricului cauzei, etc. ci doar aspecte de strictă nelegalitate, instanța de recurs fiind abilitată să cenzureze hotărârea recurată doar sub aspectul legalității sale.
Două ar fi, eventual, motivele de nelegalitate invocate de recurent, și care s-ar circumscrie punctului 9 al art. 304. proc. civ. respectiv, inadmisibilitatea acțiunii în evacuare prin raportare la art. 517.civ. și lipsa unui interes legitim al reclamanților în promovarea și susținerea acțiunii.
Potrivit art. 517.civ. uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanța.
Din definiția conținută în textul art. 517.civ. rezultă faptul că dreptul de uzufruct este un drept real principal derivat, esențialmente temporar, asupra bunului sau bunurilor ce aparțin în proprietatea altei persoane, care conferă titularului său atributele de posesie și folosință, cu obligația de a le conserva substanța și de ale restitui proprietarului la încetarea uzufructului.
Conținutul juridic al dreptului de uzufruct este alcătuit așadar, din atributele de posesie și folosință, nudul proprietar rămânând doar cu atributul de dispoziție juridică, pe care îl poate exercita liber, fără însă a aduce atingere dreptului de uzufruct.
Corespunzător atributelor de posesie și folosință din conținutul dreptului său, uzufructuarului îi sunt recunoscute următoarele drepturi: dreptul de a obține posesia bunului și de aoe xercita pașnic și nestingherit, în scopul apărării posesiei, acesta având la dispoziție, pe de o parte, o acțiune reală și petitorie, acțiunea confesorie de uzufruct, iar pe de altă parte, o acțiune personală, prin care îi poate cere proprietarului, dacă uzufructul a fost constituit prin contract, predarea posesiei și folosinței bunului, indirect, uzufructuarul putându-și apăra dreptul de uzufruct prin acțiunile posesorii; dreptul de a folosi bunul și de a-i culege fructele în deplină proprietate, în limitele și cu respectarea destinației bunului, așa cum a fost stabilite de proprietari. Dreptul de folosință îl îndreptățește pe uzufructuar să săvârșească acte de conservare și de administrare asupra bunului.
Așadar, uzufructuarul are la dispoziție, pentru a-și apăra posesia și folosința bunului asupra căruia poartă dreptul de uzufruct, fie o acțiune confesorie de uzufruct, acțiune reală, prin care uzufructuarul reclamant cere instanței de judecată să stabilească, prin hotărârea pe care o va pronunța, că el este titularul unui drept real de uzufruct asupra bunului altuia și să-l oblige pe pârât, care poate să fie proprietarul sau o altă persoană, să-i permită exercitarea lui deplină și netulburată, fie o acțiune în evacuare, care apare ca un act de conservare a bunului asupra căruia poartă uzufructul.
În nici un caz nu poate fi reținută excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, pe motiv că s-ar fi încălcat prevederile art. 517.civ. câtă vreme, tocmai atributele conferite uzufructuarului de textul art. 517.civ. îl îndreptățesc pe uzufructuar ca pentru apărarea posesiei și folosinței bunului asupra căruia poartă uzufructul, să recurgă la o astfel de acțiune în evacuare, în scopul de a redobândi posesia și folosința respectivului bun, în condițiile în care, până la acest moment, pârâtul nu justifică un titlu care să-i permită să folosească respectivul imobil.
Prin prisma art. 517.civ. uzufructuarul își poate apăra dreptul de uzufruct chiar și împotriva nudului proprietar, deci, cu atât mai mult, împotriva unui terț care a fost tolerat în imobil de către nudul proprietar, cum este și situația în speța de față, mai ales că, prin prisma art. 554.civ. uzufructuarul are obligația de a denunța proprietarului încercările de uzurpare a bunului asupra căruia poartă uzufructul, făcute de o terță persoană.
Împrejurarea că nudul proprietar, respectiv pârâta intimată, i-a permis recurentului să folosească imobilul asupra căruia poartă uzufructul, în nici un caz nu-i conferă acestuia un titlu valabil asupra imobilului în litigiu și nu-l îndreptățește de a folosi în mod legal acest imobil, concomitent cu știrbirea dreptului de uzufruct al uzufructuarilor, având în vedere că simpla tolerare a folosirii unui imobil nu echivalează cu constituirea unui drept de uzufruct în condițiile art. 518.civ. și având în vedere că, de esența uzufructului, nudul proprietar are obligația de a se abține de la orice act juridic și fapt material prin care ar împiedica sau tulbura pe uzufructuar în exercițiul liber și deplin al dreptului său.În plus, eventuala invocare a unui drept de retenție de către recurent, în nici un caz nu poate fi opusă uzufructuarilor, ci doar nudului proprietar.
Curtea constată, așadar, că nu se poate vorbi de o încălcare a prevederilor art. 517.civ. și, pe cale de consecință, nici despre incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9. proc. civ.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs referitor la lipsa unui interes legitim al reclamanților în promovarea și susținerea acțiunii, câtă vreme, un atare interes le este conferit acestora de chiar textul art. 517.civ. și câtă vreme, recurentul are - așa cum s-a reținut ca stare de fapt de către primele două instanțe, stare de fapt care nu poate fi schimbată de instanța de recurs, întrucât la un atare demers se opune abrogarea punctelor 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. -, o atitudine necorespunzătoare față de uzufructuari, împiedicându-i pe aceștia în folosința și posesia pașnică a bunului asupra căruia poartă uzufructul.
Nu poate fi reținut motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7. proc. civ. câtă vreme hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care se sprijină soluția pronunțată și câtă vreme în cuprinsul considerentelor acesteia nu sunt conținute motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9. proc. civ. constatându-se că soluția instanței de apel este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a art. 517.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274. proc. civ. raportat la art. 1169.civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimaților, după cum urmează: 2.000 lei în favoarea intimaților și, suma reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. 864/11.02.2009, justificată prin chitanța de plată nr. -/11.02.2009 ( 21-22); 1.785 lei în favoarea intimatei, sumă ce reprezintă onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. 106/09.03.2009, justificată prin bonul fiscal nr. -/09.03.2009 ( 62-63).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 265/A din 30 octombrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimaților și - suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs și intimatei -- suma de 1.785 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red./dact.MM
2ex./01.06.2009
Jud.fond:
Jud.apel: /
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Ana Ionescu Carmen Maria
