Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU -

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 142/

Ședința publică din 14 februarie 2008

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții, și, toți cu domiciliul în Târgu-M, str. H,. 9,. 31, județul M, împotriva deciziei nr. 286 din 18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă pentru reclamanta intimată lipsă, av. și pârâtul recurent, lipsă restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, netimbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, iar pârâtul recurent, a depus la dosar prin registratura instanței la data de 13 februarie 2008 dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța reprezentând onorariu avocațial și declară că nu mai are alte cereri.

Pârâtul recurent declară de asemenea că nu mai are alte cereri.

Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Pârâtul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

Prin decizia civilă nr. 286 din 18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a respins apelul pârâților împotriva sentinței civile nr. 3119/2007 a Judecătoriei Târgu -M, menținând integral sentința criticată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că pârâții prin apelul formulat și în cursul dezbaterilor nu au dovedit existența unor alte stări de fapt decât cea reținută în considerentele hotărârii apelate, că reclamanta este proprietara imobilului descris în petitul acțiunii, că pârâții, nepoții reclamantei, nu dețin un titlu locativ asupra imobilului, au o comportare necorespunzătoare față de reclamantă, iar părțile nu mai pot locui în același imobil.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții, invocând nelegalitatea hotărârilor pronunțate anterior în cauză, arătând că starea de fapt reținută de instanțe nu este cea reală, că s-au făcut demersuri pentru punerea sub interdicție a reclamantei, care, din cauza stării precare de sănătate își pierde cunoștința iar în cădere își provoacă leziuni cum sunt și cele evidențiate în certificatul medico-legal. Consideră că reclamanta se află în nevoie, iar pârâții-recurenți pot acorda acesteia ajutorul necesar, ținând cont de gradul de rudenie dintre părți.

Recurenții nu au indicat expres nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de lege dar din cuprinsul cererii rezultă că acesteia fac referire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Analizând decizia criticată prin prisma motivului indicat și din oficiu în limita prevăzută de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Reclamanta a formulat acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgu -M sub nr. 3564/3024 din 27 aprilie 2007, solicitând în contradictoriu cu pârâții, și, pronunțarea unei sentințe pentru evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul situat în Târgu-M, str. H,. 9,. 31.

În motivare, reclamanta a arătat că este proprietara apartamentului indicat, pârâții sunt copiii fiicei sale. Aceștia s-au instalat în locuință fără acordul reclamantei, și-au însușit bunuri ce aparțin reclamantei, au amenințat, lovit și alungat reclamanta din locuința ce-i aparține în proprietate.

În sprijinul susținerilor sale reclamanta a depus la dosar contractul autentic de vânzare-cumpărare a apartamentului, extrasul de carte funciară, certificatul medico-legal ce atestă leziunile corporale, afirmativ produse prin agresiunea pârâților.

La cererea părților instanța a procedat la audierea martorilor propuși și admiși, iar depozițiile acestora au întărit susținerile reclamantei referitoare la modul necorespunzător în care pârâții se comportă față de reclamantă.

S-a depus și scrisoarea medicală care atestă starea precară de sănătate a reclamantei.

După analizarea probelor administrate, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 3119 din 11 iunie 2007, în sensul admiterii acțiunii, evacuării pârâților cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judecată.

La pronunțarea acestei sentințe, instanța a reținut că reclamanta este proprietară tabulară a apartamentului, pârâții nu au un titlu locativ asupra imobilului datorită comportării necorespunzătoare a pârâților, reclamanta a fost nevoită să se mute la fiul său și în vederea respectării drepturilor conferite de lege reclamantei proprietare, a dispus în sensul arătat.

Starea de fapt expusă a fost însușită de instanța de apel, care a respins ca nefondate criticile formulate de pârâți, a menținut hotărârea.

Recursul pârâților este nefondat și va fi respins, în consecință hotărârile pronunțate anterior în cauză vor fi menținute integral pentru următoarele considerente:

Reclamanta este proprietara tabulară a apartamentului indicat în acțiune. Pârâții locuiesc în imobil fără a deține un titlu locativ propriu, se comportă necorespunzător față de reclamanta care i-a tolerat în apartamentul propriu.

Instanțele anterioare au reținut o stare de fapt care rezultă din probele administrate, iar susținerile pârâților referitoare la vocația lor și a mamei lor asupra succesiunii bunurilor, proprietate a reclamantei, sunt lipsite de relevanță pentru prezenta cauză.

Stabilind că instanțele au reținut în considerentele hotărârilor pronunțate o stare de fapt conformă cu probele administrate, că instanțele au aplicat corespunzător prevederile legale, criticile formulate de pârâți prin recurs sunt nefondate și vor fi înlăturate ca atare.

În cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și nici motive de casare de ordine publică dintre cele prevăzute de art. 306 Cod procedură civilă.

Respingând recursul, instanța va dispune în conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă asupra cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în această fază procesuală, în sumă de 500 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depuse la dosar - fila 12.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâții, și, toți cu domiciliul în Târgu-M, str. H,. 9,. 31, județul M, împotriva deciziei nr. 286 din 18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

Obligă pârâții recurenți la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:

Jud.apel:;

-8.05.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Tg Mures