Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1430/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.1430/2008-

Ședința publică din 14 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

R - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă din localitatea de, nr.188, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.388/LM din 23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.388/LM din 23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatoarea domiciliată în S de, nr. 188, jud. B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, jud. B, cod poștal -, și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr. 29317/01.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a obligat intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens în care a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 10552/09.12.1976 soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă în baza prevederilor Legii nr. 27/1966, iar prin decizia nr. 29317/01.07.2007 a fost recalculat dreptul de pensie de urmaș al contestatoarei.

Potrivit buletinului de calcul anexat ultimei decizii, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 25 de ani, conform disp. art. 2 alin. 2 din Normele Metodologice la HG nr. 1550/2004.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare.

În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al soțului contestatoarei era Legea 27/1966 și conform prevederilor art. 2 din HG1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, iar pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 01.07.1977, data intrării în vigoare a Legii nr. 3/1977, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei si de 25 de ani pentru bărbați. Rezultă că ar trebui a se concluziona că într-adevăr stagiul complet de cotizare al soțului contestatoarei ar fi de 25 de ani.

O astfel de concluzie este însă eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004.

Aceste reglementări se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevăd în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".

Or, având în vedere acest principiu, că nr.OUG 4/2005 este ulterioară HG1550/2004, precum si că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, instanța a apreciat că prevederile art. 2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a nr.HG 1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Art. 43 alin. 3 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă. Conform disp. art. 77 din lege stagiul de cotizare în situația acestor asigurați este de 15 de ani.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că din adeverința depusă în probațiune, rezultă că soțul contestatoarei a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 ani activitate în zona I de radiații, în temeiul art. 20 alin. 1 lit. b și art. 43 din Legea nr. 19/2000, a prev. nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a admis contestația formulata in contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B, a dispus anularea deciziei nr. 29317/01.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a obligat intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005 (existând acte care sunt de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat), sens în care va emite o noua decizie de pensionare.

În ceea ce o privește pe intimata CASA LOCALĂ DE PENSII B, instanța a admis excepția lipsei capacității de exercițiu, întrucât Casa Locala de Pensii B este o unitate fără personalitate juridica conform prevederilor Statutului

Instanța nu a acordat cheltuieli de judecată în baza art. 274 Cod procedură civilă întrucât cuantumul acestora nu a fost dovedit.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii contestației formulate de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, instanța de fond a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 2 alin.(1) din HG. nr.1550/2004, reținând că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de Legea nr.27/1966, în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, ci un alt număr de ani vechime în muncă, fără ca această opinie să fie fundamentată pe o anumită dispoziție legală.

De asemenea, s-a mai susținut că, instanța de fond, prin cele dispuse, a făcut o confuzie între stagiul complet de cotizare pe care Legea nr.27/1966 îl impunea a fi realizat și anumite reduceri a vârstelor de pensionare, care operau în baza aceluiași act normativ, reduceri care se acordau în considerarea faptului că o anumită persoană și-a desfășurat activitatea în condiții speciale sau deosebite de muncă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.

Intimata, deși legal citată nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:

Soțul contestatoarei, G în prezent decedat, a fost pensionat prin decizia nr.10552/9 decembrie 1976 (fila 65 fond), în baza Legii nr.27/1966, reținându-se că acesta avea o vechime totală în muncă de 26 de ani 8 luni și 20 de zile.

Prin decizia nr.29317/1 iulie 2007 fost recalculat dreptul la pensie de urmaș al intimatei - reclamante, din cuprinsul căreia rezultă că, stagiul complet de cotizare utilizat la calculul punctajului mediu anual a fost acela de 25 de ani.

Din adresa nr.1614/15.04.2008, emisă de Compania Națională SA. B, rezultă că, activitatea desfășurată de către soțul intimatei, pe perioada 18.11.1961 - 01.12.1976 se încadrează în procent de 100 % în zona I de radiații, grupa I de muncă, condiții speciale, în baza prevederilor HG. nr.407/1990, HG. nr.1025/2003 și art. 20 alin.(1) lit."b" din Legea nr.19/2000.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie al acestuia, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 27/1966, dar articolul 43 din Legea nr. 19/2000 prevede pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I și II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de articolul 20 litera b și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani la grupa I-a și 20 de ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform articolului 77 din lege.

Este cert că soțului intimatei i s-au aplicat, la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr. 27/1966, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de articolele 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond, nefiind o adăugare la lege, întrucât s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare, se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar articolul 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei care au avut "neșansa" de a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției, ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatei, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acesteia raportat la persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile sunt neavenite.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul articolului 312 aliniat 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă din localitatea de, nr.188, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.388 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R - - - - -

Red.dec.- /05.11.2008

Jud.fond. -

Dact./07.11.2008

Ex.2

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1430/2008. Curtea de Apel Oradea