Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1431/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1431/2008-
Ședința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de contestatorul din localitatea, nr.468, Cod poștal -, jud. B, și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 368/LM din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul contestator personal, lipsă fiind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 19.09.2008 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea recurentului contestator, după care:
La întrebarea instanței, recurentul contestator arată că nu are probe sau cereri de formulat.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Recurentul contestator solicită admiterea recursului său așa cum a fost formulat și motivat în scris, în sensul de a se avea în vedere la recalcularea pensiei un stagiu de cotizare de 20 ani în loc de 25 ani, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că, a avut funcția de mecanic de locomotivă. Solicită respingerea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.368/LM din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul domiciliat în localitatea nr.468.jud. B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr. -/17.05.2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare. Au fost respinse restul pretențiilor formulate, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr.-/17.05.2007 a fost recalculată pensia contestatorului.
Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui a se concluziona că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care s-a făcut vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s-a impus a se concluziona că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu au putut fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr.19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Întrucât Legea nr.226 din 2006 fost emisă în temeiul art.19 alin.2 din Legea nr.19/2000 actualizată și potrivit art. 6 din Legea nr.226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate în grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute în anexa la Legea 226/2006, în speța de față
Art.2 alin 2 din Legea nr.226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Potrivit art.3 din Legea nr.226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că, din datele privitoare la activitatea în muncă aflate în dosarul de pensionare, rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 25 de ani activitate in condiții speciale, în temeiul art.3 coroborat cu art.5 din Legea nr.226/2006, a dispus anularea deciziei nr.-/17.05.2007 și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani și nu de 20 de ani așa cum a solicitat neîntemeiat contestatorul, sens în care a obligat intimata sa emită o noua decizie de pensionare.
Văzând că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată din partea contestatorului prin prisma art.274 Codul d e procedura civilă, nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat recurs petentul și Casa Județeană de Pensii
Petentul a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul reținerii în beneficiul său a unui stagiu de cotizare de 20 ani în loc de 25, cum greșit a reținut instanța de fond.
În motivarea recursului, acesta a invocat că s-a pensionat sub imperiul Legii 3/1977, și a desfășurat activitatea în grupa I de muncă peste 32 de ani, în calitate de mecanic de locomotivă, motiv pentru care i se cuvine a i se reține stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Casa Județeană de Pensii a solicitat schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii reclamantului, motivând că dispozițiile Legii 226/2006, devin aplicabile doar începând cu data de 1 aprilie 2001 și nu pot fi aplicate petentului care s-a pensionat anterior, fără a se încălca principiul neretroactivității legii civile.
A mai invocat pârâta că, și dacă i se aplica petentului Legea 226/2006, aceasta ar însemna să i se reducă acestuia vârsta de pensionare cu 15 ani, fapt imposibil cât timp petentul este deja pensionat.
Pârâta a mai arătat că, principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale" nu înseamnă înlăturarea unor norme speciale aplicabile în anumite cazuri.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată următoarele:
Criticile reclamantului și pârâtei sunt în întregime nefondate.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii 226/2006, art. 2, 3 și 5, și a reținut corect pentru petent un stagiu complet de cotizare de 25 ani, raportat la activitatea desfășurată de acesta, de mecanic de locomotivă, activitate la care face referire la pct. 7 din anexa 1 la Legea 226/2006, aceea de mecanic de locomotivă.
Petentului nu-i pot fi aplicate dispozițiile art. 43 din Legea 19/2000 așa cum solicită, deoarece acesta nu a desfășurat activitate în subteran, ori în zona I de radiații, pentru a-i fi aplicabile textele legale care prevăd stagii complete de cotizare de 20 ani respectiv 15 ani.
Criticile formulate de pârâtă sunt de asemenea neîntemeiate, Legea 19/2000 a avut ca principii fundamentale, prevăzute în chiar articolele introductive, printre altele, pensii egale pentru participanții la sistemul public ce au desfășurat aceeași activitate, indiferent de anul pensionării acestora.
Aceste dispoziții nu permit derogări așa cum interpretează pârâta, în speță nefiind vorba de retroactivitatea legii civile, Legea 226/2006 aplicându-i-se petentului doar pentru viitor și pentru a se asigura un tratament egal al acestuia cu ceilalți participanți la sistemul public de pensii, ce s-au pensionat după 01 aprilie 2001.
Este posibilă aplicarea acestui act normativ nou, persoanelor pensionate anterior apariției lui, tocmai datorită apariției Legii 19/2000, care a fost edictată cu scopul înlăturării tuturor discriminărilor și discrepanțelor din sistemul public de pensii.
Concluzionând, în mod corect reclamantului i s-a stabilit un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu respectarea dispozițiilor textelor legale mai sus invocate.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de contestatorul din localitatea, nr.468, Cod poștal -, jud. B, și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 368 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.R /24.10.2008
Jud.fond. -
Dact./24.10.2008
Ex.2
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena