Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1507/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR. 1507/R/2009
Ședința publică din 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader JUDECĂTOR 2: Doina Măduța
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de contestatorul, domiciliat în O,-, județul B și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 695 /LM din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 13 august 2009 întâmpinare formulată de intimata Casa Județeană de Pensii B; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 695 /LM din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr. -/30.08.2007, emisă de intimată pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 03.02.2009, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatorului.
Au fost respinse celelalte pretenții.
Din considerentele sentinței se reține că, prin decizia nr. -/30.08.2007 a fost recalculata pensia contestatorului. Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul, este Legea 3/1977.
Contestatorului i s-a stabilit dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. -/23.11.1999, recunoscându-i-se o vechime totală în muncă de 48 de ani, 9 luni și 0 zile, din care, 31 de ani, 10 luni și 17 zile în grupa I de muncă.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, practica constantă a Curții de Apel Oradea, faptul că contestatorul are o speranță legitimă de a obține recunoașterea drepturilor sale, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie. Constată că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004, s-ar impune a concluziona că stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. Trebuiesc avute însă în vedere si reglementările ulterioare în materie, respectiv nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care instituie principiul egalității. Având în vedere acest principiu, faptul nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, instanța apreciază că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare, tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Prin urmare se impune a verifica dacă contestatorul întrunește condițiile cerute de art. 77 din 19/2000, pentru determinarea punctajului mediu anual prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat in perioada de cotizare, la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare solicitat de acesta, de 20 de ani.
Analizând copia carnetului de munca al contestatorului, rezultă că acesta, desfășurat activitate timp de 31 ani în cadrul CFR O pe post de montator și electromecanic.
Instanța a reținut că activitatea acestuia nu se încadrează în categoria activităților desfășurate în condiții speciale prevăzute de art. 20 din Legea nr. 19/2000, respectiv în subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, astfel că nu i se poate recunoaște stagiul complet de cotizare prevăzut pentru persoanele care au lucrat în locuri de muncă cu condiții speciale.
Legea nr. 226/2006, emisă in temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr.19/2000 actualizată, stabilește prin art. 6 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare". Rezultă ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in condiții speciale o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la legea 226/2006.
Potrivit art. 2 alin 2 din Legea nr. 226/2006 "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale"
Activitatea desfășurată de contestator în domeniul siguranței circulației, prin raportare la prevederile Anexei 1 din Ordinului 447/2003, se încadrează in condiții speciale stabilite de anexa 1 la 226/2006, iar potrivit legislației anterioare este asimilată stagiului de cotizare prevăzut de legea nr. 226/2006.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, iar potrivit art. 5 din același act normativ "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."
Întrucât contestatorul prin contestația formulată a solicitat în subsidiar împărțirea numărului total de puncte la 25 de ani ținând cont de textele de lege mai sus menționate instanța urmează să admită contestația formulată și pe cale de consecință va dispune anularea deciziei nr. -/24.04.2008, emisă de intimată, pe seama contestatorului și va obliga intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 03.02.2009, data formulării cererii de recalculare a pensiei, sens in care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatorului.
Cât privește capătul de cerere prin care contestatorul solicită aplicarea sporului prevăzut de art. 12 din 3/1977, instanța apreciază că este neîntemeiat.
Potrivit art. 12 din 3/1977, "Persoanele care au vechime totala în munca mai mare de 30 ani bărbații si 25 ani femeile, beneficiază, pentru fiecare an în plus, din primii cinci ani, de un spor la pensie de 1% si pentru fiecare an în plus peste cinci ani, de un spor de 0,5% din retribuția tarifara folosita la calcularea pensiei",
Art. 78 alin. 8 din Legea 19/2000 prevede că "(8) Asigurații care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limita de vârsta, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumita perioada la sistemul public, regăsindu-se in una dintre situațiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat in aceasta perioada cu 0,3% pentru fiecare luna, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar."
Din datele cuprinse în carnetul de muncă al contestatorului depus la dosar, (filele 47-60) rezultă că după pensionare contestatorul nu a desfășurat activitate pentru a-i fi aplicabile dispozițiile menționate anterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât contestatorul cât și intimata Casa Județeană de Pensii
Recurentul prin recursul declarat a solicitat modificarea hotărârii recurate, în sensul de a se dispune recalcularea drepturilor la pensie cu utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Arată recurentul în dezvoltarea motivelor de recurs că îndeplinește condiția vechimii în grupa I, cerută de art. 14 din Legea 3/1977 și prin urmare, în conformitate cu prevederile art.11 și 14 și văzând Decizia nr. 40/22 septembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, dată în soluționarea recursului în interesul legii este îndreptățit la recalcularea pensie cu stagiul de 20 de ani.
Prin recursul declarat intimata Casa Județeană de Pensii Bas olicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii contestației.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta faptul că instanța se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor art.2 alin.1 din nr.HG 1550/2004, eronat apreciind aceasta faptul că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de art.8 din Legea3/1007.
Consideră astfel recurenta, că din moment ce recurentul contestator s-a pensionat sub imperiul Legii 3/1977 stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare este cel impus de această lege.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:
Drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1999, acesta fiind înscris la pensie în baza deciziei nr.-/1999 emisă de Casa Județeană de Pensii B.
Din cuprinsul deciziei de pensionare se reține că reclamantul a desfășurat activitate în grupa I(II) de muncă o perioadă de31 de ani 10 luni și 17 zile, iar pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de -30 ani prevăzut de legea 3/1977 sub imperiul căruia acesta s-a pensionat.
Prin cererea dedusă judecății, contestatorul solicită a-i fi recalculate drepturile la pensie în temeiul OUG 4/2005 și (ale legii 226/2006) prin utilizarea la determinarea punctajului mediu a unui stagiu de cotizare de 20 ani în principal sau 25 ani în subsidiar prevăzut de art. 20 alin.1din legea 19/2000 respectiv art.4 și 5 din legea 226/2006, în considerarea activității desfășurată de acesta în condiții speciale, ca electromecanic în domeniul CFR.
Prin decizia nr. 40 din 28 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2 și ale art. 43 alin. 1 și 2 din legea 19/2000, s-a stabilit că pentru persoanele pensionate în baza legii 3/1977 stagiul de cotizare utilizat în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea in vigoare la momentul pensionării, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, dată de la care dispozițiile au devenit obligatorii.
Până la publicarea deciziei, practica Curții de Apel Oradea, a fost constantă în a considera că persoanele pensionate în baza legii 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale, stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare al pensiei, în temeiul OUG. 4/2005 (legea 226/2006) este cel prevăzut de legea 226/2006 și nu cel prevăzut de legea 3/1977.
Din examinarea jurisprudenței din ultimii ani ai CEDO reflectată în hotărârile de condamnare României, pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției se observă că,într-un număr mare de cazuri, condamnarea a avut loc în situațiile în care cererile introduse în instanță pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu jurisprudența instanțelor.
Cât despre noțiunea de speranță legitimă Curtea a afirmat că atunci când interesul patrimonial la care se referă este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat ca fiind valoare patrimonială, decât atunci când există o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor.( a se vedea in acest sens cauza Weissman și alții împotriva României).
Ori, cum până la publicarea recursului în interesul legii practica Curții de Apel Oradeaa fost în sensul admiterii cererilor de recalculare a pensiilor cu utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de Legea 19/2000 (Legea 226/2006) astfel cum s-a arătat mai sus, se apreciază că pentru acțiunile introduse anterior acestei date, solicitanții aveau legitimă că-și vor realiza dreptul, conform jurisprudenței de până atunci a acestei instanțe.
Prin urmare, în cazul acestor acțiuni poate apărea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin Legea nr. 30/1904, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din Legea fundamentală.
Cum prezenta cerere a fost înregistrată anterior datei de 23.05.2008 și cum contestatorul întrunește condițiile de a i se recalcula pensia cu un stagiu complet de cotizare de 25 ani, în considerarea activității desfășurată de acesta în domeniul siguranței circulației (activitate prevăzută la punctul 7 din Anexa I la Legea 226/2006), instanța apreciază ca fiind nefondate criticile recurentei Casa Județeană de Pensii B, prin care se susține că acesta ar beneficia de stagiul de 30 de ani prevăzut de Legea 3/1977.
Nefondată este și cererea recurentului contestator de a i se recalcula pensia cu un stagiu de 20 de ani, prin Decizia nr.40/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție statuându-se că art.14 din Legea 3/1997, nu reglementează stagiul de cotizare, cu singurele facilități oferite de acest text constă în acordarea beneficiului reducerii vârstei de pensionare și acordarea sporului de grupă.
Față de cele ce preced, criticile ambilor recurenți fiind nefondate în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă vor fi respinse ambele recursuri, menținând ca legală și temeinică hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de contestatorul, domiciliat în O,-, județul B și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 695 /LM din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Judecători fond: /
redactat: judecător - 04 decembrie 2009
dactilografiat: 08 decembrie 2009
4 exemplare
2 comunicări:
1. contestatorul, domiciliat în O,-, județul B
2. intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, azi, 09 decembrie 2009
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan