Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1544/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1544/2009-

Ședința publică din 12 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif

- - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurent contestator domiciliat în O,-, -B 22,.10, județul B împotriva încheierii din 10 martie 2009, pronunțate în dosar nr- și de către recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,strada -,nr.6, județul B, împotriva sentinței civile nr. 34/LM din 9 ianuarie 2009, pronunțate de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 5 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursurilor, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 noiembrie 2009, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.34/LM din 9 ianuarie 2009, Tribunalul Bihora admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință a dispus anularea deciziei nr.-/17.08.2007, emisă de intimată pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens in care se va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatorului, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatorul beneficiază de dreptul la pensie prin decizia nr.- /20.03.1990, iar la calcularea pensiei, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr.19/2000, după cum reiese din buletinul de calcul nr.-/21.03.2005 (fila 49 dosar).

Potrivit deciziei nr.40 din data de 22.08.2008, pronunțată în recurs în interesul legii, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art.77 al.2, raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, s-a apreciat că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Tribunalul a constatat că dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis în anul 1990, aspect ce rezultă din decizia nr. 85877/20.03.1990 (fila 56 dosar), astfel încât acesta se încadrează în intervalul prevăzut de decizia nr.40 din data de 22.08.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a mai reținut că, potrivit acestei decizii, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al persoanelor care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, deoarece aceasta este legea sub care s-a născut dreptul la pensie.

Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, este de 20 de ani pentru persoanele care se încadrează în grupa I de muncă și 25 de ani pentru persoanele care se încadrează în grupa II-a de muncă.

Contestatorul are o vechime în muncă în grupa I de 31 de ani, 7 luni și 19 zile, după cum rezultă din buletinul de calcul nr.-/21.03.2005 (fila 49 dosar), prin urmare, vechimea în muncă a contestatorului în grupa I este de peste 20 de ani, acesta fiind îndreptățit ca la calcularea pensiei să-i fie luat în considerare un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, așa cum prevede art.14 din Legea nr.3/1977 și nu de 30 de ani așa cum intimata i-a calculat prin buletinul antemenționat.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul deciziei nr.40 din data de 22.08.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și art.14 din Legea nr.3/1977, instanța de fond a admis contestația formulată și a dispus anularea deciziei nr.-/17.08.2007, emisă de intimată pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens in care se va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatorului.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța de fond a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

Prin încheierea dată în camera de consiliu din 10.03.2009, Tribunalul Bihoraa dmis cererea formulată de către petenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 34/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în sensul că se va trece " anularea deciziei nr. - din 06.08.2007 " în loc de " anularea deciziei nr. - din 17.08.2007 " cum greșit s-a trecut.

Împotriva încheierii a declarat recurs, solicitând obligarea intimatei să anuleze decizia nr.- din 1.10.2008 și să emită o decizie de recalculare a pensiei corectă, cu stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, de 20 ani, iar împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, fiind invocate următoarele motive:

-instanța de fond încearcă motivarea alegerii în speță a unui alt stagiu de cotizare, utilizat la calcularea punctajului mediu anual, invocând prevederile art.14 din Legea nr.3/1977, făcând în acest caz o interpretare care excede normei care reglementează strict anumite aspecte;

-prin conținutul art.14 alin.4 din Legea nr.3/1977, legiuitorul acordă beneficiul reducerii vârstei de pensionare persoanelor care au lucrat în grupa I de muncă ori în grupa II-a;

-instanța, prin cele dispuse, face o evidentă confuzie, între stagiul complet de cotizare pe care Legea nr.3/1977 îl impunea a fi realizat și anumite reduceri a vârstelor de pensionare care operau în baza aceluiași act normativ;

-instanța dispune anularea deciziei nr.- din 17.08.2007, deși aceasta nu există la probatoriului dosarului de pensionare.

În drept, invocă art.304 pct.7, 9 Cod procedură civilă, Legea nr.19/2000, Legea nr.3/1977.

Prin întâmpinare, contestatorul a solicitat respingerea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii B, cu motivarea că prin sentința recurată au fost respectate dispozițiile legale.

Prin actul intitulat "Completare la motivele de recurs", recurenta Casa Județeană de Pensii Bai nvocat dispozițiile Deciziei nr.49 care statuează dreptul că art.14 din Legea nr.3/1977 nu are semnificația reducerii stagiului de cotizare prevăzut de art.8 din Legea nr.3/1977, precizând totodată că, la data de 1.01.2010, după aplicarea nr.OUG100/2008, a Legii nr.218/2008 și nr.OUG209/2008, intimatul ar beneficia, aproximativ, de un punctaj mediu anual de 2.34874 puncte, iar dacă s-ar acorda ipotetic un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, ar beneficia, aproximativ, de un punctaj mediu anual de 2.50735 puncte.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit prevederilor articolului 2 alineatele 1 și 2 din Legea nr. 226/2006, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa 1 pct. 7, respectiv activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației. În speță, reclamantul a desfășurat activitate în grupa I de muncă o perioadă de 31 ani, 7 luni și 19 zile, munca fiind prestată la Stația CFR O în calitate de impiegat de mișcare.

Relevante sunt și prevederile articolului 3 din Legea nr. 226/2006, potrivit cărora " asigurații care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă", cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare. În speță, contestatorul a ieșit la pensie pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, deci anterior aplicării prevederilor Legii nr. 226/2006 și respectiv 19/2000 însă, aplicarea principiului la condiții de muncă egale, pensii egale și a prevederilor HG nr. 1550/2004 precum și a prevederilor articolului 2 alineatul 2 din Legea nr. 226/2006 - conform cărora sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în care asigurații și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă - reclamă recalcularea pensiei recurentului prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani și nu de 30 de ani cum a procedat intimata.

Prezintă relevanță de asemenea și prevederile articolului 5 din legea anterior menționată, care statuează că pentru asigurații prevăzuți la articolul 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte realizat din însumarea punctelor anuale realizate în perioada de cotizare.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond deși a apreciat că drepturile de pensie ale recurentului au fost stabilite greșit, totuși cu ignorarea normelor de drept enunțate mai sus, a stabilit că reclamantul are dreptul la recalcularea pensiei prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, făcând trimitere la dispozițiile Deciziei nr.40 din 22.08.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ceea ce însă tribunalul nu a avut în vedere este că prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii invocată s-a statuat că stagiul de cotizare aplicabil la determinarea punctajului mediu anual persoanelor pensionate în perioada de aplicare a Legii nr.3/1977 și care au lucrat în grupa I-II de muncă li se aplică stagiul impus de art.8, articolul 14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare. Însă, dat fiind că litigiul de față a fost promovat la data de 23 aprilie 2008, anterior deci Deciziei nr.40/2008, și în prezenta cauză se face aplicarea practicii unitare în materie a Curții de Apel Oradea, reclamantul având la data introducerii acțiunii legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauzele, /României).

Cât privește critica referitoare la anularea unei decizii de pensionare care nu există la dosar, este de precizat că decizia anulată de tribunal, astfel cum aceasta apare menționată în încheierea de îndreptate a erorii materiale strecurate în sentință, având numărul - din 6 august 2007, se află la dosarul instanței de fond la fila 47.

Față de considerentele ce preced, instanța va admite ca fondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii B, iar în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va modifica în parte sentința în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 25 de ani, în loc de 20 ani, cum greșit a reținut tribunalul, celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi păstrate.

Având în vedere prevederile art.246 din Codul d e procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea recurentului la judecarea recursului declarat împotriva încheierii din 10.03.2009, dată fiind poziția procesuală a acestuia, exprimată în ședința publică din 5 noiembrie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,strada -,nr.6, județul, în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în O,-, -B 22,.10, județul B, împotriva sentinței civile nr. 34/LM din 9 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 25 ani, în loc de 20 ani.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Ia act de renunțarea recurentului la judecarea recursului declarat împotriva încheierii din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:16.11.2009

Jud.fond /

Dact.

Data:24.11.2009

4 ex.

2 com.

Data:

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1544/2009. Curtea de Apel Oradea