Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1560/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1560/2008 -

Ședința publică din 4 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica

- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în, nr. 40, județul B, împotriva sentinței civile nr. 509 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de asigurări sociale - recalcularea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare și copia deciziei civile nr. 351/4.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL,

e

Constată că, prin sentința civilă nr. 509 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 56071/17.01.2008 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1.12.2005, sens în care să emită o nouă decizie de pensionare, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatoarea aaf ost înscrisă la pensie de urmaș în calitate de soție supraviețuitoare, în baza deciziei nr. 56071/17.01.2008. Soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă în anul 1989.

Examinând contestația formulată prin prisma dosarului de pensie al contestatoarei și a actelor normative incidente în materie, tribunalul constată că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este greșit.

Astfel, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4 din 3.02.2005.

Conform art. 1 din nr.OUG 4/2005 pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă. Conform art. 2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă indubitabil că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000. Ori, soțul contestatoarei, a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în anul 1989, fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 3/1977.

Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, însă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile întrucât pe lângă faptul că acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență este și anterior adoptării nr.OUG 4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie". Prin urmare, normele metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004 sunt implicit abrogate prin intrarea în vigoare a nr.OUG 4/2005. Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii nr. 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a nr.OUG 4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată nr.OUG 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii, indiferent de data înscrierii la pensie, la dispozițiile Legii nr. 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.

În concluzie, tuturor pensionarilor, indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii nr. 19/2000.

Conform art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă. Conform art. 20 lit. b din Legea nr. 19/2000, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații.

Din adeverința nr. 766/19.02.2008, aflată la fila 6 din dosar, rezultă că activitatea desfășurată de soțul contestatoarei în perioadele 22.02.1962 - 27.07.1962 și 02.12.1968 - 10.01.1989 la Compania Națională a - B se încadrează în zona I radiații grupa I de muncă în procent de 100 %. Prin urmare, soțul contestatoarei îndeplinea condițiile prevăzute de art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 și art. 20 lit. b din Legea nr. 19/2000.

Conform art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Ori, art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 15 ani în zona I de expunere la radiații.

Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii Bad eterminat greșit punctajul mediu anual al soțului contestatoarei și implicit pensia de urmaș a contestatoarei, prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, încălcând astfel dispozițiile art. 77 alin. 2 coroborat cu art. 43 alin. 3 și art. 20 lit. b din Legea nr. 19/2000.

Față de aceste considerente instanța a admis contestația precizată conform dispozitivului sentinței, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii contestației formulată de către reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanța de fond a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004, reținând că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de art. 8 din Legea nr. 3/1977, în vigoare la data deschiderii drepturilor la pensie, ci un alt număr de ani vechime în muncă, fără ca această opinie să fie fondată pe o anumită dispoziție legală.

S-a mai invocat că instanța a motivat contradictoriu hotărârea, reținând că soțului intimatei i se aplică dispozițiile art. 2 din nr.HG 1550/2004, pe care le coroborează cu art. 14 din Legea nr. 3/1977, lege ce nu face referire la 15 sau 20 de ani ca stagiu complet de cotizare, în plus, a aplicat retroactiv dispozițiile Legii nr. 19/2000 și nr.OUG 4/2005, încălcând principiul constituțional al neretroactivității legii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform art. art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:

Din adeverința nr. 766 din 19 februarie 2008 emisă de Compania Națională a - B - Sucursala B, reiese că activitatea desfășurată de soțul intimatei în perioadele 22.02.1962 - 27.07.1962 și 02.12.1968 - 01.01.1989 se încadrează în procent de 100 % în zona I de radiații, grupa I de muncă subteran, condiții speciale în baza prevederilor nr.HG 407/1990 și nr.HG 1025/2003.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie al acestuia, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar art. 43 din Legea nr. 19/2000 prevede pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I și II de muncă, de expunere la radiații, prevăzute de art. 20 lit. "b" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 de ani la grupa I și 20 ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform art. 77 din lege.

Este cert că soțului intimatei contestatoare i s-au aplicat, la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond, nefiind o adăugare la lege, întrucât s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia la condiții egale de pensionare, se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar art. 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei ce au avut "neșansa" a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatei, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acesteia raportat la persoanele ce s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile fiind neavenite.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr. 509 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R - - - - -

red.;în concept la 14.11.2008

jud.fond. -

dact.;2 ex./17.11.2008.

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1560/2008. Curtea de Apel Oradea