Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 158/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2452/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.158
Ședința publică de la 08.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții - pârâții - -, - și de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, împotriva deciziei civile nr. 591 din 13.04.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant MUNICIPIUL B REPREZENTANT DE SC " AL" SA și cu intimații - pârâți PRIMARUL SECTORULUI 3 B, MUNICIPIUL B REPREZENTAT DE PRIMARUL GENERAL, ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR și SC " AL" SA.
Obiectul pricinii - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns recurenții - pârâții - -, -, reprezentantul recurentei - pârâte PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, reprezentantul intimatului - pârât MUNICIPIUL B REPREZENTANT DE SC " AL" SA și reprezentanții intimaților - pârâți PRIMARUL SECTORULUI 3 B, MUNICIPIUL B REPREZENTAT DE PRIMARUL GENERAL, ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR și SC " AL" SA.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă CONFORM ART. 242 PCT. 2 Cod Procedură Civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 29 ianuarie 2008, reclamantul Municipiul B prin SC AL SA a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună evacuarea pârâților, și din imobilul situat în B-,. 3,. 105, sector 3.
În motivarea cererii reclamanta a arătat ca imobilul situat în B-,. 3,. 105, sector 3, fost comunicat la Primăria Sectorului 3 B ca fiind liber spre a fi închiriat la data de 22 mai 2005. La data de 04 decembrie 2007, apartamentul a fost închiriat de Primăria Sectorului 1 B, numitului. La data de 11 decembrie 2007 un reprezentant al SC AL SA împreuna cu numitul s-au prezentat la fața locului pentru a preda imobilul noului locatar ocazie cu care a constatat că imobilul este folosit de pârâți. La aceeași dată li s-a pus în vedere pârâților să părăsească de bună voie spațiul pe care îl folosesc fără forme legale. La data de 13 decembrie 2007 prin adresa 6170, SC AI SA a făcut plângere la Secția 13 Poliție pentru a se face aplicabilitatea Decretului-lege nr. 24/1990. Cu toate acestea pârâții nu au părăsit apartamentul și nici nu au predat cheile. Nepredarea apartamentului a dus la imposibilitatea de a perfecta formele legale în vederea închirierii și încasării chiriei legale.
În drept cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 480, 998 - 999 Cod civil.
Alăturat cererii de chemare în judecată reclamanta a depus în conformitate cu prevederile art. 112 cod civil copii de pe următoarele înscrisuri: comunicare nr. 2073 din 04 decembrie 2007 Primăriei Sectorului 1 B, act de constatare încheiat de SC AL SA la data de 11 decembrie 2007, cerere nr. 106 din 14 ianuarie 2008, adresa 6170 din 13 decembrie 2007 înregistrată la Secția 13 Poliție, contractul de prestări servicii nr. 1455 din 24 iulie 2008, act adițional 1 la contractul de prestări servicii de administrare nr. 7473/1997, act adițional 2 la contractul de prestări servicii de administrare nr. 1455/ 2000, act adițional 4 la contractul de prestări servicii de administrare nr. 1455/ 2000, act adițional 5 la contractul de prestări servicii de administrare nr. 1455/ 2000.
La data de 01 aprilie 2008 pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională în contradictoriu cu Municipiul B prin Primar General, Primarul Sectorului 3 B, Primarul Sectorului 1 B, Administrația Fondului Imobiliar și SC AL SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună constatarea nulității absolute a aprobării Comisiei Sectorului 1 B de repartizare a locuințelor din 27 noiembrie 2007, prin care locuința din B-,. 3,. 105, sector 3, fost atribuită numitului, obligarea Primăriei Sectorului 3 B de a-i repartiza locuința din B,-,. 3,. 105, sector 3, obligarea Municipiului B, Administrația Fondului Imobiliar și SC AL SA să încheie un contract de închiriere în condițiile Legii nr. 114/1996 și OUG 8/2004 pentru această locuință.
În motivarea cererii, a arătat că a locuit în imobilul din B,-, - 16,. 1, scara 5, în baza contractului de închiriere încheiat între Primăria Municipiului B prin SC AL SA după ce această locuință îi fusese în prealabil repartizată de Primăria Sectorului 3
Cu toate că la data încheierii contractului de închiriere s-a informat prin diligențe proprii și a fost informată de către autoritățile competente asupra faptului că această locuință nu era notificată în baza Legii nr. 10/2001 și nici nu există revendicare pe rol, la aproximativ două luni după încheierea contractului a aflat că foștii proprietari efectuau demersuri în vederea redobândirii apartamentului existând proces de revendicare pe rol, precum și notificare în baza Legii nr. 10/2001, încă din anul 2001. În aceste condiții a solicitat atribuirea unei locuințe formându-se dosarul nr. 21408/2004 la Primăria Sectorului 3 B - Serviciul fond locativ. La data de 21 noiembrie 2007 fost evacuată silit din imobilul în cauză de către proprietarii și, întrucât nu avea unde locui, împreună cu cei doi copii și a ocupat locuința din B,-,. 3,.105, sector 3, care era declarat spațiu liber încă din anul 2005.
De asemenea, a depus două cereri pentru această locuință, la dosarul nr. 21408/2004, fiind prima cerere în sensul art. 2 din Hotărârea Consiliului Local al sectorului 3 B nr. 76/2006, fapt ce îi conferea dreptul de a-i fi repartizată. Însă pârâtele nu au respectat acest drept al său și în mod ilegal cu încălcarea dispozițiilor art. 9, 14 și 16 din Hotărârea Consiliului General al Municipiului B nr. 43/2003 și a dispozițiilor privind criteriile de atribuire prevăzute de Hotărârea Consiliului Local al sectorului 3 B nr. 76/2006, Primăria Sectorului 1 Baa tribuit locuința în cauză numitului, fără ca cel puțin să existe o hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 3 B în sensul cedării acestei locuințe spre repartizare Primăriei Sectorului 1
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 119 - 120 Cod de procedură civilă, Legea nr. 114/1996, Legea nr. 215/2001, Hotărârea Consiliului General al Municipiului B nr. 42/2003, Hotărârea Consiliului Local al sectorului 3 B nr. 76/2006, art. 998 - 999 Cod civil.
Alăturat cererii pârâta - reclamantă a depus în copie următoarele înscrisuri: răspuns adresa nr. -/2007, Serviciul Locativ Primăria Sectorului 3, răspuns adresa nr. 61281/2007, Serviciul Locativ Primăria Sectorului 3, cererea nr. 61281/2007, răspuns 2002/2007, adresa nr. 15483/2005, cererea către Primăria Municipiului B, adresa nr. 21039 din 24 septembrie 2002, adresa nr. 2314/2002, răspuns cerere nr. 4967/2002, procesul - verbal de evacuare din data de 21 noiembrie 2007, sentința civila nr. 899/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, sentința civila nr. 3713/2004 a Judecătoriei Sectorului 3 B, contract de închiriere nr. - din 17 iunie 2002, adresa nr. 5782/2002, somația nr. 2528 din 09 august 2002.
La data de 12 mai 2008 Municipiul Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond respingerea cererii ce neîntemeiată. În motivarea excepției, a arătat că în ceea ce privește nulitatea absolută a aprobării Comisiei sectorului 1 B acest capăt de cerere se poate constata exclusiv în contradictoriu cu instituția emitentă, iar în ceea ce privește capătul trei de cerere, nu are calitate procesuală pasivă în raport de art. 43 din Legea nr. 114/1996 care arată că locuințele sociale se repartizează de către consiliile locale.
De asemenea, art. 44 din lege arată că contractele de închiriere se încheie de către primar sau de către o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliți de către consiliul local. Art. 2 din Hotărârea Consiliului General al Municipiului B nr. 42/2003 prevede că pentru desfășurarea activității de repartizare a locuințelor disponibilizate, la nivelul primăriilor sectoarelor 1 - 6 B se constituie prin dispoziții ale primarilor de sector, comisii de analiza și aprobare a cererilor solicitanților, iar art. 17 prevede că locuințele sociale libere aflate în evidența Primăriei Municipiului B vor fi transmise prin grija compartimentului de spațiu locativ din cadrul acestei instituții în vederea repartizării, consiliilor locale pe raza cărora sunt situate. Fondul locativ de stat a fost transmis la nivelul primăriilor de sector, astfel încât la nivelul Municipiului B nu mai exista niciun compartiment care să aibă atribuții în soluționarea cererilor privind locuințele din fondul locativ de stat.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 - 118 Cod de procedură civilă.
La data de 13 mai 2008 Primarul Sectorului 1 Baf ormulat întâmpinare, invocând pe această cale excepția inadmisibilității capătului de cerere care are ca obiect constatarea nulității absolute a repartiției emise de comisia de specialitate a sectorului 1, deoarece pârâta - reclamantă în cererea reconvențională nu a chemat în judecată și pe beneficiarul repartiției a cărei nulitate solicită a se constata și în subsidiar respingerea capătului de cerere ca neîntemeiat întrucât Comisia Sectorului 1 B nu este împuternicită să repartizeze o locuința aflată pe raza administrativ teritorială a sectorului 3
În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri în cadrul cărei a fost atașat dosarul nr. 21408 din 14 mai 2004 al Primăriei Sectorului 3 B - Serviciul Spațiu Locativ.
Prin sentința civilă nr. 8837 din 07 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis cererea principală formulată de reclamantul - pârât Municipiul B reprezentat prin SC AI SA împotriva pârâtei - reclamante și a pârâților,; a dispus evacuarea pârâților, și din imobilul situat în B,-,. 3,. 105, sector 3; a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă în contradictoriu cu Primarul Sectorului 1 B, Administrația Fondului Imobiliar și SC AI SA și a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului - pârât Municipiul B în raport de cererea reconvențională și cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă împotriva reclamantului - pârât Municipiul B prin Primar General.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâta - reclamantă împreună cu pârâții au locuit în imobilul situat în B,-, - 16,. 1,. 5,. 184, sector 3, în baza contractului de închiriere nr. - din 17 iunie 2002 (fila 58 dosar fond) încheiat de Primăria Municipiului B prin SC AL SA, după ce în prealabil această locuință a fost repartizata pârâtei - reclamante de către Primarul Sectorului 3
Prin adresa nr. 21039 din 17 septembrie 2002 Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar comunica pârâtei - reclamante, drept răspuns la solicitarea acesteia, ca pentru imobilul din- la data comunicării apartamentului liber la Primăria Municipiului B precum și la data formulării adresei nu a existat notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Prin adresa nr. 21039 din 24 septembrie 2008 Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar revine asupra răspunsului din data de 17 septembrie 2002, arătând că în urma verificărilor efectuate, apartamentul nr. 184 situat în-, sector 3, B, apare cu notificare depusă în baza Legii nr. 10/2001 pe adresa din-, fostă- - 25.
Prin sentința civilă nr. 3713 din 10 mai 2004 (fila 53 dosar fond) a Judecătoriei Sectorului 3 Baf ost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții și împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul B prin Primar General, dispunându-se obligarea pârâților la restituirea în natură către reclamanți a imobilului situat în B,- - 25, - 16,. 184, sector 3.
Prin sentința civilă nr. 899 din 30 ianuarie 2006 (fila 51 dosar fond) a Judecătoriei Sectorului 3 Baf ost admisă acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților, și dispunându-se evacuarea acestora din imobilul apartament nr. 184 din-.
Conform procesului - verbal încheiat de 21 noiembrie 2007 (fila 50 dosar fond) încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc " ", pârâta - reclamantă împreună cu cei doi copii pârâții și au fost evacuați silit conform sentinței civile nr. 899/2006.
Drept urmare a faptului că nu mai aveau unde locui, pârâții au ocupat în aceeași zi, 21 noiembrie 2007, imobilul situat în B,-,. 3,. 105, sector 3, așa cum rezultă din înscrisul aflata la fila 7 dosar fond precum și din cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă aflata la fila 32 dosar fond.
analizării fondului raporturilor juridice deduse judecații, instanța s-a pronunțat asupra admisibilității cererii reconvenționale formulată de pârâta - reclamantă în contradictoriu cu pârâții Primarului Sectorului 3 B, Primarului Sectorului 1 B, Administrația Fondului Imobiliar, SC AL SA, precum și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B prin Primar General în ceea ce privește cererea reconvențională.
Asupra cererii reconvenționale formulate împotriva Primarului Sectorului 3 B, Primarului Sectorului 1 B, Administrația Fondului Imobiliar, SC AL SA, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art. 119 alin. 1 Cod de procedură civilă, dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională. Cererea reconvențională apare așadar ca fiind mijlocul procedural prin care pârâtul formulează pretenții proprii față de reclamant. Or, cererea principală de evacuare cu care instanța a fost investită, este introdusă de reclamantul Municipiul B, celelalte părți chemate în judecată de pârâta - reclamantă neavând calitatea de reclamanți. Pe cale de consecință apare ca fiind inadmisibil să se folosească acest mijloc procedural pentru atragerea în judecată a terților, drept pentru care instanța a apreciat că cererea reconvențională formulată împotriva pârâților Primarul Sectorului 3 B, Primarul Sectorului 1 B, Administrația Fondului Imobiliar, SC AL SA, este inadmisibilă.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B instanța a reținut că are calitate procesuală pasivă persoana care este obligată să răspundă pretențiilor formulate de reclamant adică subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecații.
Dispozițiile legale invocate de reclamantul - pârât pe cale de întâmpinare în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive respectiv prevederile Hotărârea Consiliului General al Municipiului B nr. 42/2003 și cele al Legii nr. 114/1996, vizează raporturile pe care le are Municipiul B cu subunitățile administrativ teritoriale, organele acestora de conducere și nu înlătura dreptul terților de a chema în judecată proprietarul pentru încheierea unui contract de închiriere asupra imobilului aflat în proprietatea sa. Având în vedere și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/2001 conform căruia unitățile - administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept cu patrimoniu propriu, instanța a constatat neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea reclamantului - pârât la încheierea unui contract de închiriere asupra apartamentului situat în B,-,. 3,. 105, sector 3, instanța a apreciat ca este neîntemeiat.
Astfel, așa cum rezultă din comunicarea nr. 2073 din 04 decembrie 2007 emisă de Primăria Sectorului 1 B - Serviciul Fond Imobiliar, în data de 27 noiembrie 2007 s-a atribuit numitului spre închiriere imobilul mai sus menționat. Pe cale de consecință, există un act al unei autorități administrative care, verificând condițiile prevăzute de lege a statuat că apartamentul urmează să aibă destinația de locuința socială pentru o terța persoană, act juridic administrativ care nu a fost desființat și care se bucură de prezumțiile de legalitate și temeinicie.
De asemenea Legea nr. 114/1996 - art. 42 și următoarele care prevăd persoanele îndreptățite și procedura de urmat pentru obținerea unei locuințe sociale - nu conferă solicitanților dreptul de a alege în materialitatea sa imobilul ce va avea această destinație. Astfel, persoanele eligibile, care îndeplinesc criteriile legii, urmează a primi spre închiriere o locuință din fondul locativ liber fără a putea manifesta o preferință expresă către un imobil anume. Având în vedere natura locuinței sociale, respectiv locuința care se atribuie cu chirie subvenționată unei persoane sau familii, a cărei situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței, contractul de închiriere nu se încheie ca urmare a unei negocieri între proprietar și chiriaș, ci ca urmare a unei repartiții din partea unei autorități administrative locale, criteriul fiind situația financiară a solicitantului. Pe cale de consecință petentul nu poate alege imobilul în care urmează să locuiască în baza unui contract de închiriere încheiat conform art. 43 din Legea nr. 114/1996.
Pentru toate aceste motive, instanța a constatat neîntemeiată cererea reconvențională a pârâtei reclamante de obligarea a reclamantul - pârât Municipiul B la încheierea unui contract de închiriere având ca obiect imobilul apartament situat în B,-,. 3,. 105, sector 3.
Față de faptul ca pârâta - reclamanta precum și pârâții nu dețin nici un titlul în baza căruia ocupa imobilul în litigiu, instanța, văzând dispozițiile art. 480 Cod civil, a admis cererea principală și a dispus evacuarea pârâților, și din imobilul situat în B,-,. 3,. 105, sector 3.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul reținerii faptului că există un act al unei autorități administrative prin care locuința în cauză a fost atribuită numitului și că acest act nu a fost desființat, bucurându-se de prezumțiile de legalitate și temeinicie și că persoanele eligibile nu pot manifesta o preferință expresă către un imobil anume, neputând alege imobilul în care urmează să locuiască în baza unui contract de închiriere.
În fapt, prin sentința apelată a fost admisă cererea reclamantului Municipiul B și instanța a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-,. 3, 105. sector 3. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta, ca neîntemeiata în raport cu Municipiul B și ca inadmisibilă în raport cu Primarul Sectorului 3 B, Primarul Sectorului 1 B, Administrația Fondului Imobiliar și SC AL SA.
Prin cererea reconvențională s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a aprobării Comisiei Sectorului 1 B de repartizare a locuințelor din 27 noiembrie 2007, prin care locuința din B, str. sold. - - nr. 5,. 3,. 2,. 10,. 105, sector 3, fost atribuită numitul; să fie obligat Primarul Sectorului 3 B să îi repartizeze locuința din B, str. sold. - - nr. 5,. 3,. 2,. 10,. 105, sector 3; să fie obligați Municipiul B prin Primar General, Administrația Fondului Imobiliar și SC AL SA să încheie cu subsemnata un contract de închiriere în condițiile Legii nr. 114/1996 și OUG nr. 8/2004 pentru această locuință.
Așadar, actul administrativ la care face referire instanța de fond - aprobarea Comisiei Sectorului 1 B de repartizare a locuințelor din 27 noiembrie 2007 (act intrat în circuitul juridic și putând deci fi atacat în fața instanțelor de drept comun) a fost contestat prin cererea reconvențională, solicitându-se a fi desființat, în motivarea acestei cereri a învederat instanței că a solicitat atribuirea unei locuințe, formându-se dosarul nr. 21408/2004 la Primăria sectorului 3 B - Serviciul fond locativ. Neavând unde locui, împreună cu cei doi copii ai săi și, a ocupat locuința din B, str. sold. - - nr. 5,. 3,. 2,. 10,. 105, sector 3, care era declarat spațiu liber încă din anul 2005. depus două cereri pentru această locuință la dosarul nr. 21408/2004, fiind prima cerere în sensul art. 2 din Hotărârea Consiliului Local sector 3 B nr. 76 din 11 iulie 2006, fapt ce îi conferea dreptul de a-i fi repartizată. Astfel că, în mod ilegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 9, art. 14 și art. 16 din Hotărârea Consiliului General al Municipiului B nr. 42/2003, și a dispozițiilor privind criteriile de atribuire prevăzute de Hotărârea Consiliului Local sector 3 B nr. 76 din 11 iulie 2006, Primăria sectorului 1 Baa tribuit locuința în cauză numitului, fără ca cel puțin să existe o hotărâre de Consiliu Local al Sectorului 3 B în sensul cedării acestei locuințe spre repartizare Primăriei Sectorului 1
Tocmai acestea sunt motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului contestat - aprobarea Comisiei Sectorului 1 B de repartizare a locuințelor din 27 noiembrie 2007.
Pe de altă parte, dispozițiile invocate și neluate în seamă de către instanța de fond confereau prioritate în atribuirea locuinței în cauză: art. 2 din Hotărârea Consiliului Local sector 3 B nr. 76 din 11 iulie 2006. Așadar nu este vorba despre un drept de a alege locuința, ci despre un drept de prioritate în atribuirea acesteia.
Prin înscrisurile depuse la dosar au dovedit că ei beneficiază de acest drept de prioritate în atribuirea locuinței în cauză ceea ce ar fi trebuit să conducă, evident în urma verificării îndeplinirii și celorlalte criterii legale, la încheierea unui contract de închiriere pentru aceasta.
De altfel, netemeinicia soluției instanței de fond de a respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată, rezidă în însăși respingerea cererii reconvenționale ca inadmisibilă în raport cu Primarul Sectorului 3 B, Primarul Sectorului 1 B, Administrația Fondului Imobiliar și SC AL SA. Practic instanța a "rupt" cererea îndreptată împotriva Municipiului B dintr-un ansamblu de cereri ce nu puteau fi soluționate decât concomitent, o soluție logică juridic neputând fi dată decât în acest fel.
În motivarea soluției sale, în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale ca inadmisibilă, instanța de fond a reținut că cererea reconvențională este mijlocul procedural prin care pârâtul poate formula pretenții proprii față de reclamant (Municipiul B în prezenta cauză), fiind inadmisibil să fie folosit pentru a atrage în judecată și alte terțe persoane ce nu au calitatea de reclamant (Primarul Sectorului 3 B, Primarul Sectorului 1 B, Administrația Fondului Imobiliar și SC AL SA).
Apreciază ca nelegală și netemeinică această soluție. Astfel, dispozițiile art. 119 Cod de procedură civilă nu prohibesc, nici explicit, nici implicit, atragerea în judecată și a altor persoane pe lângă reclamant, din moment ce pretențiile îndreptate împotriva reclamantului sunt într-o indisolubilă legătură cu pretențiile formulate împotriva celorlalte persoane atrase în judecată prin cererea reconvențională. Față de pretențiile solicitate prin cererea reconvențională formulată în prezenta cauză, este evident că așa cum a arătat și mai sus, acestea trebuiau soluționate integral pe fond, împreună cu cererea principală, neputând fi soluționate parțial pe fond și parțial pe cale de excepție (inadmisibilitate).
Practic ansamblul capetelor de cerere din cererea reconvențională din prezenta cauză, pretențiile acestora, sunt menite a fi realizate și a se opune cererii principale, pretențiilor reclamantului, ceea ce presupune o analiză concomitentă pe fond.
De altfel, soluția respingerii cererii reconvenționale ca inadmisibilă este neîntemeiată și prin prisma faptului limitării accesului liber la justiție. Această cerere reconvențională, care este o veritabilă cerere de chemare în judecată, ar fi putut fi eventual disjunsă pentru a fi judecată separat iar nu respinsă ca inadmisibilă. Deși nici acesta măsură nu ar fi fost una temeinică, cererea reconvențională fiind în strânsă legătură cu cererea principală, totuși le-ar fi asigurat accesul liber la justiție.
Pentru aceste motive, a solicitat să se admită apelul, să se desființeze sentința atacată și să se trimită cauza spre rejudecare.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă.
Analizând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor de apel invocate tribunalul a reținut că apelul declarat în cauză este întemeiat, iar acesta a fost admis.
În ce privește limitele admiterii apelului tribunalul a reținut faptul că instanța de fond a fost învestită cu un capăt de cerere reconvențional prin care pârâții - reclamanți au solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a aprobării Comisei Sectorului de repartizare a locuințelor din data de 27 noiembrie 2007, obligarea Primarului Sectorului 3 B să repartizeze pârâților locuința în litigiu.
În ce privește aceste capete de cerere reconvenționale, instanța de fond le-a respins ca inadmisibile, reținând faptul că pe calea cererii reconvenționale, nu se pot introduce în cauză alte persoane în calitate de pârât, ca excepția celor care figurează în cadrul inițial trasat de către reclamant prin cererea introductivă.
Tribunalul a reținut că raționamentul primei instanțe de fond este unul corect, cererea reconvențională este mijlocul procedural prin care pârâtul poate formula pretenții proprii față de reclamant, această cerere incidentală nepermițând lărgirea cadrului procesual sub aspectul părților care figurează în proces.
Însă totodată, instanța avea obligația procesuală de a pune în discuția contradictorie a părților, calificarea juridică corectă a acestor cereri și de a soluționa fondul pretențiilor deduse judecații prin acest mijloc procedural.
În aceste condiții, tribunalul a reținut faptul că aceste două capete din cerere reconvențională au o finalitate juridică proprie, constituind veritabile cereri de chemare în judecată, în privința cărora instanța avea obligația de a soluționa fondul acestora.
Pentru aceste motive, având în vedere art. 297 din Cod de procedură civilă, tribunalul a desființat în parte sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea în fond a cererii reconvenționale având ca obiect constatarea nulității absolute a Comisei Sectorului de repartizare a locuințelor din data de 27 noiembrie 2007 și obligarea Primarului Sectorului 3 B să repartizate pârâților locuința în litigiu.
În ce privește criticile aduse de către apelanți, soluției cererii principale având ca obiect evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-,. 3,. 105, sectorul 3, tribunalul a reținut că acestea sunt nefondate.
Acțiunea în evacuare nu are o reglementare distinctă în materia dreptului substanțial, fiind o creație a practicii judiciare care sancționează încălcarea atributelor dreptului de proprietate de către o altă persoană, respectiv aduce atingere posesiei și folosinței dreptului de proprietate, fără a deține un titlu locativ care să fie opozabil cu succes proprietarului imobilului.
Tribunalul a reținut că pârâții nu dețin un titlu locativ care să le permită exercitarea în condițiile legii, a posesiei și a folosinței asupra imobilului în care locuiesc în prezent.
Mai mult decât atât, în privința imobilului situat în B,-,. 3,. 105, sectorul 3 și din care s-a solicitat evacuarea pârâților, reclamanta din prezenta cauză deține un titlu de proprietate care nu a fost anulat de vreo instanța judecătoreasca și care se bucură de prezumția de valabilitate.
Aceste considerente relevă faptul că în privința apartamentului situat în B,-,. 3,. 105, sectorul 3, pârâții nu au un titlu locativ care să poată fi opus cu succes reclamanților care dețin proprietatea acestuia printr-un contract de vânzare - cumpărare.
Astfel, dreptul de proprietate, recunoscut și garantat de lege fiecărei persoane, are un caracter absolut și inviolabil în sensul că este recunoscut de lege, titularului în raport cu toți ceilalți, care sunt ținuți să nu facă nimic de natură a-l tulbura pe proprietar în exercitarea prerogativelor dreptului său.
Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate al reclamanților este opozabil erga omnes, inclusiv pârâților din prezenta cauză, cărora le revine, de plano, obligația generală și negativă de a nu face nimic de natură să stânjenească exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate de către reclamanți.
Tribunalul a menținut ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, prin decizia civilă nr. 591 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă.
Împotriva deciziei civile pronunțate de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, pârâtul Primarul Sectorului 1 Bad eclarat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
Decizia instanței de apel conține motive contradictorii, după cum urmează:
Instanța de apel a reținut faptul că raționamentul instanței de fond este corect, în sensul că cererea reconvențională este mijlocul procedural prin care pârâtul poate formula pretenții proprii fată de reclamant, de unde rezultă că "această cerere incidentală nu permite lărgirea cadrului procesual sub aspectul părților care figurează în proces".
Recurentul apreciază această poziție a instanței de apel ca fiind corectă; ea se află însă în contradicție cu alte pasaje din considerentele deciziei atacate, respectiv cu acelea în care s-a reținut că instanța de fond avea obligația de a soluționa fondul pretențiilor deduse judecății prin acest mijloc procedural.
Odată ce unele capete de cerere din reconvențională au fost formulate în contradictoriu cu persoane juridice care nu erau la acel moment părți în cauză, iar instanța de apel este de acord cu interpretarea potrivit căreia pârâtul nu poate introduce în cauză, prin cererea reconvențională, terți, rezultă că respectivele capete de cerere nu puteau fi soluționate; cel puțin nu de către aceeași instanță, în cadrul aceluiași proces civil. Pe cale de consecință, respingerea lor ca inadmisibilă este corectă.
Astfel cum a arătat și în notele scrise depuse în fața instanței de apel, o eventuală disjungere a cererii reconvenționale ar fi fost posibilă doar în ipoteza în care aceasta ar fi fost în primul rând admisibilă, respectiv ar fi conținut pretenții ridicate față de cererea reclamantului, iar în al doilea rând, ar fi existat împrejurări de natură să împiedice judecarea cererii reconvenționale în cadrul aceluiași dosar, cu cererea principală.
Prin urmare, singura cale pe care se putea ajunge la judecarea pe fond a respectivelor capete de cerere era ca acestea să fie formulate în cadrul unei acțiuni de sine - stătătoare de către instanța învestită cu soluționarea acesteia, și nicidecum de către instanța de fond din prezentul litigiu.
A arătat în consecință, că solicită modificarea în parte a deciziei atacate și pe cale de consecință, respingerea în întregime a apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.
În drept, și-a întemeiat prezentul recurs pe dispozițiile art. 304 pct.7 din Codul d e Procedură Civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
La data de 24 septembrie 2009, pârâții, și au declarat recurs împotriva aceleiași decizii a Tribunalului București - Secția a Va Civilă, criticând-o sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
Prin decizia recurată a fost admis apelul acestora declarat împotriva sentinței civile nr. 8837 din 07 octombrie 2008, pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul nr. 917/-, prin care a fost admisă cererea reclamantului Municipiul B, instanța dispunând evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-,. 3,. 105, sector 3. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta, ca neîntemeiată în raport cu Municipiul B și ca inadmisibilă în raport cu Primarul Sectorului 3 B, Primarul Sectorului 1 B, Administrația Fondului Imobiliar și SC AL SA. Instanța de apel a dispus desființarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea în fond a cererii reconvenționale formulate de pârâți.
În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut în mod nelegal, că raționamentul primei instanțe este unul corect, în sensul că prin cererea reconvențională, cerere incidentală, nu se poate extinde cadrul procesual sub aspectul părților care figurează în proces.
Mai departe, în motivarea soluției sale, instanța a reținut în mod legal că instanța de fond avea obligația procesuală să pună în discuția părților, calificarea juridică a acestei cereri și de a soluționa fondul pretențiilor deduse judecății prin acest mijloc procedural.
Decizia recurată este parțial nelegală, tocmai prin aspectul contradictoriu al motivelor sale evocate mai sus.
Practic, instanța de apel, ca și cea de fond, a "rupt" cererea reconvențională îndreptată împotriva celorlalte părți chemate în judecată dintr-un ansamblu de cereri ce nu puteau fi soluționate decât concomitent, o soluție logică juridic neputând fi dată decât în acest fel.
Astfel, dispozițiile art. 119 Cod de procedură civilă nu prohibesc, nici explicit, nici implicit, atragerea în judecată și a altor persoane pe lângă reclamant, din moment ce pretențiile îndreptate împotriva reclamantului sunt într-o indisolubilă legătură cu pretențiile formulate împotriva celorlalte persoane atrase în judecată prin cererea reconvențională. Față de pretențiile formulate prin cererea reconvențională formulată în prezenta cauză, este evident că, așa cum au arătat și mai sus, acestea trebuiau soluționate integral pe fond, împreună cu cererea principală, neputând fi soluționate parțial pe fond și parțial pe cale de excepție (inadmisibilitate). Practic ansamblul capetelor de cerere din cererea reconvențională din prezenta cauză, pretențiile dumnealor, sunt menite a fi realizate și a se opune cererii principale, pretențiilor reclamantului, ceea ce presupune o analiză concomitentă pe fond.
Pentru aceste motive, au solicitat să se admită recursul, să se modifice în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelului și desființării în tot a sentinței apelate și să se trimită cauza pentru rejudecarea cererii principale și a cererii reconvenționale, către Judecătoria Sectorului 3
În drept și-au întemeiat motivele pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă.
Au timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimatul Primarul Sectorului 1 B a depus întâmpinare, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului advers, ca nefondat, ca urmare a faptului că recurenții în mod greșit apreciază că ar fi trebuit să fie judecate celelalte cereri o dată cu cererea principală de evacuare, atât timp cât ambele instanțe au apreciat în mod corect că aceste alte cereri nu se încadrează într-o cerere reconvențională.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe prevederile art. 304 pct.7 Cod de procedură civilă.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererilor de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursurile promovate, ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul Primarul Sectorului 1, Curtea constată sub un prim aspect, preliminar, faptul că motivul de recurs invocat de această parte, este al șaptelea motiv prevăzut de art. 304 Cod de procedură civilă, conform căruia: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
După cum s-a arătat deja, fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 cpt. 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 din Codul d e procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de argumentele relevante și nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
Așadar, în considerarea art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv, echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă, incidența art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Se apreciază totodată, sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Este important așadar, de reținut, faptul că judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere.
Se constată așadar, faptul că viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, însă în cele din urmă ele, ele alcătuiesc două mari categorii: lipsa motivării și motivarea insuficientă.
Hotărârea este modificabilă dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție (de exemplu, admiterea cererii de chemare în judecată), însă în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară (exempli gratia, respingerea cererii de chemare în judecată sau admiterea sa numai în parte) sau atunci când cuprinde considerente contradictorii în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele netemeinicia acestora ori dacă ar rezulta că atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție principală sunt întemeiate, deși ambele cereri au același obiect și în consecință, se exclud reciproc.
2.Sub un al doilea aspect, Curtea constată că recurentul pârât a invocat faptul că decizia recurată ar cuprinde motive contradictorii, deoarece deși se confirmă aprecierea judecătoriei, în sensul că cererile formulate de pârâții persoane fizice împotriva altor persoane decât reclamantul, nu pot fi calificate drept cereri reconvenționale, cu toate acestea dispune judecarea sa în cauza prezentă, trimițând-o în consecință, judecătoriei spre soluționare.
Curtea apreciază prin raportare la considerațiile cu caracter teoretic dezvoltate la punctul 1, faptul că argumentele de fapt și de drept ale instanței de apel nu suferă de viciul procedural invocat, deoarece recurentul omite faptul că instanța de apel a dispus judecarea pe fond, a cererii respective, nu ca și cerere reconvențională, ci ca o cerere distinctă, "o veritabilă cerere de chemare în judecată, cu finalitate juridică proprie". Așadar, nu există motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, sub acest aspect.
Se observă însă, că nemulțumirea recurentului este determinată de fapt, de dispoziția de soluționare în fond, a cererilor separate enunțate anterior, pe care le aprecia ca fiind inadmisibile, potrivit sentinței instanței de fond.
3.Sub acest aspect, Curtea constată că criticile recurentului se subsumează în realitate, motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, conform căruia: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
C de-al nouălea motiv de recurs enunțat cuprinde două ipoteze:
când hotărârea atacată este lipsită de temei legal - În acest caz, soluția nu este juridică, pentru că nu se poate determina din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu. Altfel spus, motivele hotărârii nu permit să se constate dacă elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii, se găsesc în cauză. Tot aici, s-ar încadra și situația în care instanța se "rătăcește" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
. încălcarea sau aplicarea greșită a legii -Se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Și de această dată, este vorba în principal, de aplicarea normelor de drept substanțial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare, este nevoie ca încălcarea sau aplicarea greșită a legii, să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate. Noțiunea de lege trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând și actele normative subordonate.
În literatura și practica judiciară, s-a arătat că ipoteza secundă poate viza și nesocotirea legii procesuale, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs, precum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței, depunerea cererii de apel la o altă instanță decât cea care a pronunțat hotărârea atacată ( în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 487-488 ).
Curtea constată că recurentul invocă prin criticile sale, ipoteza secundă a motivului de recurs în discuție, respectiv aplicarea greșită a prevederilor de drept procesual ale art. 297 Cod procedură civilă, conform cărora:În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe".
Curtea apreciază însă, faptul că și acest motiv de recurs dedus din criticile formulate, este nefondat, deoarece în realitate, tribunalul, constatând caracterul principal și independent al cererilor formulate în contradictoriu cu terți, a infirmat doar dispoziția primei instanțe referitoare la caracterul lor inadmisibil în prezentul cadru procesual.
Curtea consideră că într-adevăr, introducerea unor cereri de chemare în judecată individuale, în cadrul unui proces pendinte, poate determina prin forța împrejurărilor, o stare de conexitate a acestora, constatându-se în practică, faptul că astfel de cereri au frecvent, o strânsă legătură cu cauza inițială dedusă judecății, ca și în speța pendinte.
pricinilor este o simplă măsură de bună administrare a justiției, pe care instanța o poate lua atunci când constată în fapt, că sunt aceleași părți sau împreună cu alte părți și când obiectul și cauza acelor pricini, se găsesc în strânsă legătură; constatarea în fapt, a existenței condițiilor cerute pentru conexare, este o chestiune lăsată la libera apreciere a instanțelor de fond.
Așadar, excepția de conexitate, spre deosebire de cea de litispendență, nu cere identitate perfectă între pricinile care se cer a fi întrunite, căci această excepție se bazează pe împrejurarea că pricinile au între ele astfel de legături, încât hotărârea uneia trebuie sau poate să influențeze asupra hotărârii celeilalte, iar interesele părților se găsesc astfel legate între ele, încât statuând asupra unora, s-ar putea statua pe cale de consecință, și asupra celorlalte.
Scopul conexiunii este ca prin joncțiune de procedură și de judecată, în interesul unei bune administrări a justiției, să se evite nu numai întârzierea în judecarea pricinilor, dar și pronunțarea unor hotărâri contradictorii care, chiar dacă nu ar avea una față de alta, autoritatea lucrului judecat, ar face cel puțin dificilă și poate chiar imposibilă, judecarea lor.
Prin conexarea a două sau mai multe pricini, părțile își păstrează neschimbate drepturile pe care le aveau.
Din punct de vedere procedural, pentru a se putea conexa două pricini, se cere ca ele să se afle înaintea aceleiași instanțe sau unor instanțe diferite, de același grad, spre a se evita eventuala creare a unor grade de jurisdicție suplimentare pentru vreuna dintre cauze, fapt inadmisibil din punct de vedere procedural.
Raportând toate aceste considerente juridice, la speța prezentă, Curtea constată că în realitate, instanța de apel a apreciat prin soluția și considerentele sale, asupra conexării cauzelor principală și reconvențională prezente cu cererile independente, formulate în contradictoriu cu alte persoane decât reclamantul. Într-adevăr, constatarea nulității deciziei de repartizare a imobilului, către numitul și obligarea Primarului Sectorului 3 să le repartizeze imobilul, sunt obiecte care au o strânsă legătură cu cel principal, referitor la evacuarea pârâților. Dată fiind și identitatea parțială de părți între toate aceste cauze, ca și aflarea lor concomitent, în fața aceleiași instanțe de judecată, Curtea apreciază că acest considerent implicit dar evident, al tribunalului, referitor la conexarea cauzelor, este unul legal.
Potrivit art. 167 al.2 Cod Procedură Civilă, "Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o".
Prin prisma acestor considerente, Curtea înțelege să suplinească motivarea tribunalului, în sensul de a evidenția în mod explicit mecanismul juridic reținut de către acesta, mecanism pe care îl apreciază ca fiind unul just și corect.
În consecință, în mod firesc, în continuare, s-a procedat la aplicarea prevederilor art. 297 al. 1 Cod Procedură Civilă, atât timp cât aceste cereri fuseseră respinse ca inadmisibile în acest cadru procesual. Or, atât timp cât aceste cereri au fost prin forța împrejurărilor, conexate în fapt, în cadrul aceleiași cauze, iar ulterior această situație de fapt a fost confirmată de către instanța de apel, potrivit paragrafelor precedente, este evident că finele de neprimire al capetelor de cerere calificate ca și cereri principale, independente - fine având consecința inadmisibilității în acest cadru procesual, a fost îndepărtat prin efectul incidenței instituției conexării.
În consecință, reținând și faptul că mențiunea din cadrul dispozitivului deciziei recurate referitoare la trimiterea spre rejudecare, a cererii reconvenționale, sub aspectul obiectelor acolo evocate, vizează doar individualizarea cererilor calificate ca fiind de sine-stătătoare, ca aflându-se în cadrul cererii intitulate "reconvenționale", formulate de pârâții - persoane fizice, Curtea apreciază ca fiind nefondat acest recurs.
II.În ceea ce privește recursul promovat de pârâții, și,Curtea îl apreciază de asemenea, ca fiind nefondat, deoarece:
1. În mod corect, s-a apreciat de către ambele instanțe de judecată, faptul că cererea reconvențională nu poate fi formulată în contradictoriu cu alte persoane decât reclamantul.
Astfel, cererea reconvențională reprezintă actul procedural prin intermediul căruia pârâtul urmărește valorificarea unui drept propriu față de reclamant. Cererea reconvențională se înfățișează ca o facultate procesuală pentru pârât, acesta având dreptul de a alege între valorificarea pretențiilor sale pe cale incidentă sau printr-o acțiune civilă separată.
Așa cum dispune legea procesual civilă,dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională(art. 119. proc.civ).
Din punct de vedere al naturii sale juridice, cererea reconvențională are o fizionomie proprie determinată atât de caracterul său de acțiune civilă, cât și de condițiile particulare de exercitare. Cererea reconvențională este mai mult decât simplă apărare; ea este o contra-acțiune, un"contra atac"sau o"contraofensivă", întrucât prin intermediul acesteia pârâtul își poate valorifica un drept propriu fată de reclamant. Prin scopul pe care-l urmărește - valorificarea unui drept propriu - cererea reconvențională trebuie considerată ca o veritabilă acțiune civilă.
Doctrina judiciară este constantă în a aprecia faptul că o astfel de cerere nu poate fi formulată decât în contradictoriu cu reclamantul din cererea principală (a se vedea în acest sens,,;, - "Drept procesual civil. selectiv. Teste grilă", 3, Editura, B, 2005, pag. 213 - 218 sau doctor, - "Drept Procesual Civil", volumul I, Editura Universul Juridic, B, 2008, pag. 423).
Deoarece în speță, pârâții au formulat și cereri în contradictoriu cu alte persoane decât reclamantul, în mod corect acestea au fost calificate ca fiind cereri cu individualitate proprie, ele nesubsumându-se nici ansamblului cererilor care lărgesc cadrul persoanelor care pot lua parte la judecată, conform prevederilor art. 49 - art. 66 Cod Procedură Civilă. Criticile formulate sub acest aspect, de recurenți, sunt neîntemeiate.
2. Sub un al doilea aspect, Curtea constată faptul că ansamblul celorlalte critici formulate de către acești recurenți, este nefondat, deoarece prin decizia pronunțată, tribunalul a dispus exact ceea ce solicită acești recurenți: soluționarea concomitentă, a cererilor formulate.
Având în vedere considerentele din motivarea soluției date primului recurs, Curtea constată faptul că efectul conexării menționate este tocmai acela al joncțiunii de judecată, în interesul unei bune administrări a justiției, pentru evitarea nu doar a întârzierii în judecarea pricinilor, dar și a pronunțării unor hotărâri contradictorii.
Procedând la judecarea concomitentă a tuturor cererilor conexate, conform solicitării recurenților, dată fiind legătura lor strânsă, invocată de aceștia, instanța este însă obligată ca în procesul de judecată a lor, să aplice prevederile legale incidente în cauză, cele ale art. 297 al. 1 Cod Procedură Civilă, referitoare la desființarea hotărârii care nu a soluționat fondul, nefăcând excepție de la acest principiu. Or, cum în parte, sentința apelată nu evoca fondul, în mod corect s-a dispus desființarea sa în parte și trimiterea spre rejudecare. Cu alte cuvinte, ulterior conexării, tribunalul a procedat la judecarea obișnuită, prin prisma prevederilor legale incidente, a întregii cauze astfel rezultate.
Recurenții realizează o evidentă confuzie asupra consecințelor juridice ale "legăturii indisolubile" între cauze, la care fac referire. Efectul acestei legături este tocmai conexarea cauzelor, fapt realizat de tribunal, așa cum am arătat. cauzelor nu determină însă, și ignorarea dispozițiilor procesual civile incidente judecății, fapt pe care recurenții îl reclamă (ca și efect juridic al strânsei legături între cauze) implicit, prin solicitarea ca toate cererile să fie soluționate în mod concomitent, cu orice preț.
Efectul conexării este soluționarea concomitentă a cauzelor, însă pe parcursul judecății, pot apărea situații (cum este și cazul pendinte) când unele capete de cerere se soluționează în mod greșit pe excepție, iar altele pe fond. În virtutea art. 297 Cod Procedură Civilă menționat, este evident că efectul promovării apelului va fi acela al desființării în parte a unei astfel de hotărâri, articolul împiedicând desființarea integrală, deoarece sub celelalte capete de cerere, cauza a fost soluționată pa fond.
Este evident faptul că în ipoteza în care cererile trimise spre rejudecare vor fi admise în mod irevocabil, atunci recurenții prezenți vor putea să își valorifice drepturile prin intermediul căilor procesuale aferente.
Prin prisma tuturor acestor considerente, dar și a celor evocate în privința celuilalt recurs, aplicabile și în ceea ce îl privește pe cel secund, pe care Curtea nu le va mai relua, prezenta instanță de recurs apreciază că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, contrar susținerii recurenților - pârâți ,.
Așadar, și acest recurs va fi respins, ca nefondat.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate, recursurile promovate, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții - pârâții, și de Primarul Sectorului 1 B, împotriva deciziei civile nr. 591 din 13 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant Municipiul B reprezentant de SC " AL" SA și cu intimații - pârâți Primarul Sectorului 3 B, Municipiul B prin Primarul General, Administrația Fondului Imobiliar și SC " AL" SA, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
Tehnodact./
2ex./20.04.2010
-5.-;
Jud.3.-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
