Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1611/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ-
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1611/2008-
Ședința publică din 11 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant G din comuna, nr.14, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.170/LM din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul reclamant G personal, lipsă fiind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 06.08.2008 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatei pârâte Casa Județeană de Pensii B, după care:
Recurentul reclamant G solicită admiterea recursului, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că, a lucrat în condiții grele, pe taf o perioadă de 28 de ani și în subteran o perioadă de 3 ani.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.170/LM din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul G domiciliat în sat. nr.14, jud. B în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B cu sediul în O-. jud. B, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr. 33847/17.03.1995. În urma recalculării drepturilor de pensie intimata a ținut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Examinând contestația formulată prin prisma dosarului de pensie al contestatorului și a actelor normative incidente în materie, tribunalul a constatat că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este corect.
Conform art. 43 alin.1 "Asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 ani", iar conform art. 20 lit. a condiții speciale sunt cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectiva. Contestatorul nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea 19/2000, are vechime mai mică de 20 ani în condiții deosebite.
Față de aceste considerente instanța a respins contestația formulată de contestatorul . S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen și cu respectarea formelor legale, a declarat recurs contestatorul G, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței și admiterea cererii sale cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a susținut că reclamantul a lucrat peste 25 ani în grupa a I-a de muncă în domeniul exploatării lemnului, în calitate de tractorist corhănitor mecanic și peste 6 ani în condiții normale de muncă, impunându-se astfel a i se reține un stagiu de cotizare de 25 de ani, pentru a nu fi discriminat față de alți participanți la sistemul național de asigurări.
Intimata Casa Județeană de Pensii s-a opus admiterii recursului, invocând în principal nulitatea cererii, în opinia intimatei aceasta nefiind motivată, iar cu privire la fondul cauzei arătând că pensia contestatorului a fost corect stabilită, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și a nr.HG 1550/2004.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că aceasta este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurentul a fost pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977. În conformitate cu art. 81 din Legea nr. 19/2000 și nr.HG 1550/2004, pârâta urma să procedeze la recalcularea pensiilor potrivit principiilor enunțate în articole introductive ale Legii nr. 19/2000, cel mai important fiind asigurarea unor pensii egale pentru cei care au contribuit egal la sistemul de asigurări sociale, indiferent de anul ieșirii la pensie.
Potrivit art. 19 și 20 din Legea nr. 19/2000, există două categorii de locuri de muncă, tratate diferit față de locurile comune de muncă: cele în condiții deosebite și cele în condiții speciale.
Aceste categorii diferite de locuri de muncă au un tratament juridic egal, potrivit art. 20 cu referire la anexa 2 din Legea nr. 19/2000, precum și art. 43 din actul normativ.
Recurentul a desfășurat o perioadă de peste 25 ani în grupa I de muncă, într-o întreprindere de exploatare a lemnului fiind tractorist corhănitor mecanic și după apariția Legii nr. 19/2000 și Legii nr. 226/2006, se impunea recalcularea pensiei acestuia, cu respectarea dispozițiilor noilor legi.
Legea nr. 226/2006 a stabilit care sunt locurile de muncă în condiții speciale, iar prin anexa 1 pct. 12, activitatea desfășurată de petent este încadrată ca loc de muncă în condiții speciale.
Art. 3 din Legea nr. 226/2006 a stabilit că asigurații care au realizat un stagiu de cotizare în condițiile speciale prevăzute de anexa 1, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.
Recurentul petent îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 226/2006, Legea nr. 19/2000 obligă Casele de Pensii Județene la recalcularea pensiilor din sistemul public, iar Normele de aplicare a Legii nr. 226/2006, art. 14, fac trimitere la persoanele pensionate între 1 aprilie 2001 și 17 aprilie 2006. Chiar dacă aceste norme se referă doar la persoanele pensionate după 1 aprilie 2001, Curtea apreciază că aceste dispoziții se aplică tuturor participanților la sistemul național de pensii, indiferent de anul pensionării, această interpretare impunându-se prin prisma principiilor instituite de articole introductive ale Legii nr. 19/2000, indiferent de anul ieșirii la pensie, veniturile trebuie să fie egale pentru participanții care au statut similar și au contribuit egal la sistemul de pensii.
Această interpretare a dispozițiilor legale succesive în materia pensiilor, nu înseamnă că legea civilă retroactivează, cât timp stagiul complet de cotizare de 25 de ani, se va aplica petentului doar pentru viitor și se impune tocmai pentru a nu fi discriminați o parte din participanții la sistemul național de pensii.
În acest sens este și Decizia în interesul legii nr.40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea 3/1977. Prin urmare, critica privind aplicarea retroactivă a legii este nefondată.
Concluzionând, stagiul complet de cotizare ce urmează a se reține pentru petent este de 25 de ani, în loc de 30 de ani, cuantumul acestuia fiind avantajos pentru recurent cât timp duce la obținerea unui punctaj cumulat ce îl avantajează și care este calculat conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și nr.OUG 1550/2004.
Numai procedând în acest fel, se asigură un tratament nediscriminatoriu pentru participanții la sistemul național de asigurări sociale, indiferent de anul pensionării.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamantului, se va schimba în tot sentința de fond în sensul mai sus arătat.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alin.1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul introdus de recurentul reclamant G din comuna, nr.14, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.170 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în tot.
Admite contestația petentului G în contra pârâtei Casa Județeană de Pensii B și în consecință:
Dispune modificarea în parte a deciziei de pensionare nr.33847/2005, în sensul că se va reține stagiu complet de cotizare de 25 ani în loc de 30 ani.
Menține restul dispozițiilor deciziei de pensionare.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 11 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec. R /21.11.2008
Jud.fond. -
Dact./05.12.2008
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel