Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1615/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1615/2009

Ședința publică din 19 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Trif Doina

- -

- JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- -

- JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

- --

- judecător

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurentul contestator, cu domiciliul în comuna Vadu sat nr. 25 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 884/LM/2009 din 05 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,având ca obiect: recalculare pensie,

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul contestator, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, că intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII Bad epus întâmpinare la dosar prin registratura instanței, la data de 07.10.2009, după care:

Instanța comunică întâmpinarea de la dosar cu recurentul contestator.

Nefiind alte cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul contestator solicită admiterea recursului, acesta fiind schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii contestației, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 884/LM/2009 din 05 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis prin decizia nr. -/27.07.1999 (fila 4 dosar), fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 3/1977.

La calcularea pensiei, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, conform art. 8 din Legea nr. 3/1977.

În conformitate cu prevederile art.2 al.3 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem public al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, aprobate prin nr.HG1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.04.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Potrivit deciziei nr.40 din data de 22.08.2008, pronunțată în recurs în interesul legii, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art.77 al.2, raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Potrivit art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi, constituie stagiu de cotizare.

Pentru persoanele care au lucrat în condiții deosebite de muncă legiuitorul a instituit norme speciale referitoare la vârsta de pensionare și la stagiul de cotizare, stabilind, după caz, luarea ori neluarea în calcul a perioadelor asimilate stagiului de cotizare.

Prin data deschiderii dreptului la pensie se înțelege data la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare (art. 3 din normele metodologice aprobate prin nr.HG1550/2004).

Cu alte cuvinte, asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sănătății, și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.

S-a constatat că dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis în anul 1999, fapt ce rezultă din decizia nr. -/27.07.1999, astfel încât contestatorul se încadrează în intervalul prevăzut de decizia nr.40 din data de 22.08.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit acestei decizii, art.14 din Legea nr.3/1977 nu are semnificația reducerii stagiului complet de cotizare de la stagiul de 30 de ani, prevăzut de art.8 din Legea nr.3/1977, la stagiul de 20 de ani, ci doar reducerea vârstei legale de pensionare și de acordarea sporului de grupă.

Prin urmare, reținerea de către intimată a stagiului de cotizare de 30 de ani și calcularea punctajului mediu anual la stabilirea drepturilor bănești ale contestatorului, prin raportarea la acest stagiu, este corectă și legală, contestatorul fiind pensionat sub imperiul Legii nr.3/1977.

Reținerea unui stagiu de 20 de ani în temeiul Legii nr.19/2001 și Legii nr.226/2006, nu se justifică, deoarece aceste legi dispun numai pentru viitor și nu se aplică retroactiv, conform art.1 cod civil și art.15 al.2 din Constituția României.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței, anularea deciziei de pensionare nr. -/27.07.1999 și obligarea intimatei la recalcularea pensiei prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare, utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, fără cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs s-a invocat că a lucrat mai mult de 20 de ani în siguranța circulației, astfel că, se impune aplicarea articolelor 77 aliniatul 2, 43 aliniatul 1 și 20 litera a din Legea nr. 19/2000, a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani sau 25 de ani, în loc de 30 de ani.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 19/2000, Ordinul nr. 447/2003.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului invocând că criticile recurentului nu se încadrează în condițiile articolului 20 din Legea nr. 19/2000, nici a Legii nr. 226/2006.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele.

Actul normativ în vigoare la data la care recurentului i s-a deschis dreptul la pensie a fost Legea nr. 3/1977, însă prin Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, s-a stabilit la articolul 2 aliniatul 2 că sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale și perioadele de timp anteriore intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în care asigurații și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I-a de muncă.

Ca urmare, acest act normativ a prevăzut o excepție de la principiul neretroactivității legii civile, pentru persoanele ce s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și care au lucrat în condiții speciale, tocmai pentru a nu se crea o discriminare între cei pensionați anterior anului 2001 și ceilalți, cu toate că au lucrat în aceleași condiții, aspecte față de care apărările formulate apar ca nefondate.

În măsura în care instanța a dispus altfel, acest aspect înseamnă o încălcare a practicii constante în materie a Curții de Apel Oradea, instituită în cauze similare în zeci de dosare - deciziile civile nr. 777/2009, 704/2009, 706/2009 și în care a dispus referitor la aceiași categorie de persoane cărora li s-a deschis dreptul la pensie în baza Legii nr. 3/1977 conform actualelor dispoziții speciale - Legea nr. 226/2006. Mai mult, s-ar crea o discriminare, o inechitate, ceea ce înseamnă implicit o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice orice discriminare în situații similare, analoge, a Protocoalelor nr. 12, nr. 1, deoarece la data introducerii contestației intimatul avea o speranță legitimă de dobândire a unui bun, raportat la practica constantă în materie a acestei curți - cauzele, /României fiind astfel incidente, greșit instanța de fond nesesizând acest aspect.

Ca urmare, întrucât recurentul a lucrat în grupa I-a de muncă ca impiegat de mișcare, activitate regăsită la punctul 7 din anexa 1 Legii nr. 226/2006, având legătură directă cu activitățile desfășurate în siguranța circulației, în mod greșit s-a respins cererea de aplicare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani conform articolului 5, criticile fiind fondate. Nu se poate aplica un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, întrucât activitatea desfășurată nu face parte din cele enumerate restrictiv de articolul 20 din Legea nr. 19/2000.

S-a făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de Apel Oradea, pentru că la data promovării litigiului - 08 aprilie 2009 - recurentul avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1, practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauzele, /României.

Decizia pronunțată in recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 40/2008, pentru unificarea practicii neunitare în materie la nivel național, ce a concluzionat că în situația celor pensionați în perioada de aplicare a Legii nr. 3/1977 și care au lucrat in grupele 1-2 de muncă, li se aplică la determinarea punctajului mediu anual stagiul de cotizare prevăzut de articolul 14, în considerente a precizat că instanțele ce au aplicat stagiul de cotizare impus de articolul 8 - respectiv 30 de ani la bărbați, 25 de ani la femei - au procedat corect, articolul 14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare și un adaos de grupă, ceea ce evidențiază o contradicție între considerente și dispozitiv și este, oricum, contrară practicii constante a Curții de Apel Oradea. Ca atare, până la publicarea în Monitorul Oficial, 20 mai 2009, cei ce au promovat litigii anterior aveau legitimă de dobândire a unui bun, iar în astfel de situații, în care dreptul intern este în neconcordanță cu cel internațional, acesta din urmă se aplică prioritar, cu excepția situațiilor în care cel intern este mai favorabil, ceea ce în speță nu este cazul - articolele 11, 20 din Constituție cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România în anul 1994, la practica acesteia, la articolul 14, articolul 1 din Protocolul nr. 1, nr. 12.

Raportat la cele expuse, fiind aplicabile dispozițiile articolului 304 punctul 9, articolului 312 aliniatele 1, 3 Cod de procedură civilă, articolului 14, articolului 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța de recurs va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime sentința, va admite în parte contestația, va dispune anularea deciziei de pensionare nr. -/22.02.2008 emisă de intimată și o va obliga pe aceasta să emită o nouă decizie de recalculare pensiei, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu începere din luna următoare solicitării - mai 2009, conform articolului 6 din Legea nr. 226/2006 raportat la articolul 169 aliniatul 3 din lege, acțiunea fiind promovată în 08 aprilie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurentul contestator, cu domiciliul în comuna Vadu sat nr. 25 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 884/LM/2009 din 05 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în sesnul că:

Admite în partecontestația.

Dispune anulareadeciziei de pensionare nr. -/22.02.2008 emisă de intimată, pe care o obligă să emită o alta, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, începând cu 01.05.2009.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 19 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - --

decizie: TD /25. 11. 2009

Complet fond:, CD

în 2 ex.: ID /08.12. 2009

2 comunicări cu:

,cu domiciliul în comuna Vadu sat nr. 25 județul B,CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,cu sediul în O- județul B,

Președinte:Trif Doina
Judecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1615/2009. Curtea de Apel Oradea