Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 168/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 168
Ședința publică de la 19 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 443 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă, intimatul reclamant și avocat, reprezentând intimata reclamantă, lipsind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele:
- au fost depuse concluzii scrise, formulate de către recurentul pârât, prin care solicită ca domnul judecător - - să se abțină de la soluționarea cauzei;
- au fost depuse note scrise, formulate de către recurenta pârâtă.
Judecător - - a precizat că înțelege să nu se abțină de la soluționarea prezentei cauze.
Intimatul reclamant a precizat că a înțeles să rezilieze contractul de asistență juridică încheiat cu domnul avocat și a solicitat să pună concluzii pe cele două recursuri.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Recurenta pârâtă a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 din OG40/1999 și art. 6, 11 din Legea 241/2001.
A mai arătat că titlu său locativ, în baza căruia ocupă imobilul, îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare nr. 74/05.03.1997, act juridic valabil, întrucât prin sentința civilă nr. 1350/3.02.1999 s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 79.
A pus concluzii de admitere a recursului.
A solicitat și admiterea recursului declarat de pârâtul.
Avocat, reprezentând intimata pârâtă, a arătat că dreptul de proprietate al reclamanților primează față de dreptul de închiriere al pârâților, iar temeiul juridic al cererii de evacuare îl reprezintă lipsa contractului de închiriere. A solicitat respingerea recursurilor, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant a arătat că imobilul a fost dobândit în anul 1994, prin hotărâre judecătorească, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile OG40/1999. A solicitat respingerea recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 20.02.2006, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței să dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în municipiul C,-, jud. D, proprietatea reclamanților, pentru lipsa de titlu.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 13196/19.09.1994 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 5308/1994, definitivă și irevocabilă, le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului din-, jud. D, iar pârâții ocupă imobilul în mod abuziv, fără nici o formă legală.
Prin sentința civilă nr. 3474/2006 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 2824/2006 a fost respinsă acțiunea pentru autoritate de lucru judecat și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia civilă nr.1256/2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 3186/CIV/2006, a fost admis apelul, desființată sentința civilă și trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova, reținându-se de instanța de control judiciar că în mod greșit s- reținut de către instanța de fond autoritatea de lucru judecat, în raport de decizia nr. 2486/2002 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 2523/2002, litigiul nefiind purtat între aceleași părți, în cauza de față fiind parte, în calitate de reclamantă și, aceasta afirmând propriile pretenții și tinzând la realizarea drepturilor sale.
S-a apreciat de către instanța de control judiciar că instanța de fond trebuia să verifice intervenția unor eventuale schimbări în raporturile locative dintre părți și astfel a posibilelor schimbări a situației de fapt avute în vedere în momentul soluționării litigiului inițial, evoluția raporturilor locative dintre părți fiind de natură să antreneze schimbarea fundamentului juridic ce constituie temeiul acțiunii chiar și în condițiile în care are același obiect.
Judecătoria Craiova prin sentința civilă nr. 6242/03.05.2007,pronunțată în dosar nr- a respins cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și.
S-a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că pârâții au redobândit calitatea de chiriași, în urma desființării cu caracter retroactiv a contractelor de vânzare-cumpărare întocmite în temeiul Legii 112/1995, sunt aplicabile dispoz.art.6 din OUG nr.40/1999 astfel cum a fost modificat prin Legea 241/2001, privind obligația încheierii unui nou contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani.
S-a reținut că reclamanții proprietari nu au respectat dispoz.art.10 și 11 din OUG 40/1999, înțelegând să contestate titlul de locațiune al pârâților, iar între părți a mai existat un litigiu judiciar soluționat prin decizia civilă nr.1115/2004 a Curții de APEL CRAIOVA, fiind respins apelul formulat de apelanta împotriva sentinței civile nr.9051/2003 a Judecătoriei Craiova, prin care a fost respinsă o acțiune în evacuare promovată de reclamantă pentru același temei, de atunci și până în prezent în raporturile locative dintre părți nemaiintervenind modificări de natură să schimbe fundamentul juridic al cererii.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel, la data de 30 mai 1007, apelanta reclamantă.
La data de 11 septembrie 2007, intimatul a formulat întâmpinare.
La data de 24 septembrie 2007 depus la dosar întâmpinare și intimata, solicitând respingerea apelului declarat.
Prin decizia civilă nr.443 din 24 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr.6242 din 03.05.2007 a Judecătoriei Craiova, a schimbat în tot sentința civilă atacată, în sensul că a admis acțiunea formulată și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în C,-, jud.D, pentru lipsa titlului locativ; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.13196, pronunțată la data de 19 sept.1994 în dosarul nr. 5308/1994 al Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.3446 din 22 nov.1995, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Primăria Mun. C, Consiliul Local C și DGFP D, fiind obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților imobilul situat în C,- (la data pronunțării - str.- 4).
În considerentele sentinței civile s-a reținut nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute de.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile.
Hotărârea judecătorească pronunțată în revendicare a fost executată la data de 17 iulie 1997, la această dată fiind puși în posesie cei doi reclamanți - creditori asupra imobilului revendicat (proces verbal de executare întocmit în dosarul nr.1869/E/1997 al Judecătoriei Craiova - BEJ; fila 9 din dosarul 2824/C/2006).
Prin sentința civilă nr.11350 din 03 februarie 1999, pronunțată în dosarul nr.11844/1998 al Judecătoriei Craiova, a fost constatată nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995, în favoarea intimaților.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea de evacuare formulată de către reclamanți, apreciindu-se ca fiind aplicabile dispoz.art.10-11 din OUG nr.40/1999, ca efect al nerespectării dispozițiilor legale privind notificarea realizată de către apelanți, operând prelungirea de drept a efectelor contractului de închiriere.
De asemenea, prin decizia civilă nr. 2011 din 03 aprilie 2001, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a reținut că a operat prelungirea de drept a efectelor contractului de închiriere, întrucât nu au fost respectate dispoz.art.10 alin.1 din OUG nr.40/1999, de către reclamant, în sensul notificării chiriașilor în vederea încheierii unui nou contract de închiriere.
Aceeași stare de fapt este reținută și în considerentele deciziei civile nr.1115 din 11 mai 2004, pronunțată de către Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr.1297/civ/2004.
Redobândirea imobilului preluat abuziv de către stat a operat în favoarea apelanților reclamanți, înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.40/1999, iar drepturile chiriașilor, la acel moment, erau cele prev.de art.1 din Lg.17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative, normă legală conform căreia acele contracte de închiriere, indiferent de proprietar, ce privesc suprafețele locative cu destinația de locuințe, supuse normării și închirierii conform Legii nr.5/1973, precum și cele folosite de către așezăminte social-culturale și de învățământ, de partide politice, sindicate și alte organizații neguvernamentale, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani, în aceleași condiții.
Întrucât OUG 40/1999 a intrat în vigoare la data de 8 aprilie 1999, data publicării în Monitorul Oficial partea I-a nr.148 (cu excepția cap.III privind "Stabilirea și plata chiriei" care a intrat în vigoare după 30 zile de la data publicării ordonanței de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I), instanța a constatat că, la data anulării contractelor de vânzare-cumpărare, temeiul juridic aplicabil prelungirii contractelor de închiriere este reprezentat de dispozițiile Legii 17/1994 mai sus menționate, precum și de dispoz.art.2 din OUG nr.40/1999, conform cărora contractele de închiriere prelungite sau reînnoite în temeiul Lg.17/1994, pentru suprafețele cu destinație de locuințe, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc, la cererea chiriașilor, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Astfel, prelungirea efectelor titlului locativ al intimaților a operat în perioada 8 aprilie 1999 - 8 aprilie 2004 (fiind împlinit la data pronunțării deciziei civile nr.1115 din 11 mai 2004, mai sus menționată), existând un fundament diferit al cererii de evacuare, decât cel analizat în litigiile judiciare anterioare, în condițiile în care, prin motivele de apel se invocă inaplicabilitatea art.10-11 din OUG nr.40/1999.
Potrivit art.9 alin.1 din OUG nr.40/1999, în cazurile prevăzute la art.2-7, între proprietari și chiriași se va încheia un nou contract de închiriere numai la cererea chiriașului sau a fostului chiriaș, după caz, fiind instituită prin dispoz.art.10 obligația proprietarului de a notifica, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, data și locul întâlnirii, chiriașului.
A fost reglementată și o sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor de notificare stabilite în sarcina proprietarului, prin art.11 alin.1 din OUG nr.40/1999, având ca obiect prelungirea efectelor contractului de închiriere existent, până la încheierea unui nou contract de închiriere sau până la împlinirea termenului de prelungire a dreptului de proprietate individuală, prin prisma art.1 alin. 1 din Protocolul I al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea 30/1994.
În condițiile în care nu mai operează prelungirea de drept a efectelor contractului de închiriere, s-a apreciat de către instanță faptul că intimații pârâți nu mai justifică existența unui titlu locativ asupra imobilului aflat în proprietatea apelantei, precum și a intimatului reclamant.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs cei doi pârâți.
Recurentul pârât a susținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului din-, iar nu ai imobilului pe care îl ocupă în calitate de chiriaș, că are un contract valabil de vânzare cumpărare asupra locuinței, că apelul nu a fost motivat în termenul legal, că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 6 și 9 din OUG 40/1999, reclamanții nu au uzat de prevederile legii privind notificarea intenției de a reînnoi contractul de închiriere, că art. 14 din OUG 40/1999 reglementează un drept al chiriașilor la prelungirea contractului.
Pârâta a susținut, în plus, că au fost greșit aplicate prevederile art. 6, 10 și 11 din OUG 40/1999, că reclamanții nu au notificat pe chiriași.
Recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 287 alin 1 pct. 3, cererea de apel trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Alineatul 2 al aceluiași articol dispune că motivarea apelului se poate face, până la prima zi de înfățișare iar art.202 alin 2 pr.civ. stabilește că dacă apelul nu se motivează, instanța se va pronunța numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Aceste dispoziții duc la concluzia că, nu constituie un motiv de nelegalitate al deciziei faptul că apelul nu a fost motivat prin chiar cererea de declarare a apelului. Mai mult, susținerea recurentului pârât privind nemotivarea apelului este contrazisă de faptul că motivele de apel au fost depuse de apelanții reclamanți la data de 24 august 2006 ( data poștei), înaintea primului termen de judecată, în dosarul 3186/2006 al tribunalului. Decizia dată în acest dosar a fost ulterior infirmată de instanța de casare, iar în rejudecarea apelului s-au avut în vedere motivele depuse în primul ciclu procesual.
Aspectele privind situarea imobilului proprietatea reclamanților și valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate de chiriași cu reprezentanții statului, au făcut obiectul unor judecăți anterioare între aceleași părți, fiind pronunțate hotărâri irevocabile, care au intrat în puterea lucrului judecat. Astfel, după pronunțarea sentinței civile 13196/19.09.1994, prin care s-a recunoscut calitatea de proprietari a reclamanților asupra imobilului din-, s-a constatat că instanța a săvârșit o eroare materială asupra adresei la care imobilul este situat și, la data de 18.06.1997 s-a pronunțat o încheiere de îndreptare eroare materială, ce face parte integrantă din sentința anterioară, prin care s-a recunoscut calitatea de proprietari asupra imobilului din-. Recurenții nu pot invoca necomunicarea încheierii către reprezentanții statului, cât timp această hotărâre este opozabilă părților litigante iar ulterior, prin adresele înaintate recurenților și prin hotărârile judecătorești date asupra cererilor de constatare nulitate contracte de vânzare cumpărare și evacuare, instanțele au avut în vedere că reclamanții intimați sunt proprietari ai imobilului în care recurenții pârâți au calitatea de chiriași.
De asemenea, recurenții nu pot susține valabilitatea contractelor lor de vânzare cumpărare, cât timp prin decizia civilă 978/3.02.2000 s-a constatat nulitatea acestora. Chiar dacă în hotărâri s-a făcut vorbire despre contractul pârâtei ca având un număr greșit, aceasta este o simplă eroare materială, ce poate fi oricând îndreptată, la cererea părților sau din oficiu, ceea ce are relevanță fiind identitatea părților și a imobilului pe care îl ocupă.
Ambii recurenți dau o interpretare eronată dispozițiilor art.6, 10, 11 și 14 din OUG 40/1999.
Pârâții au ocupat locuința în litigiu în temeiul unor contracte de închiriere, încheiate cu unitatea administrator al fondului locativ de stat anterior anului 1989, fiind prelungite succesiv prin legi speciale, inclusiv Legea 17/1994.
La data când reclamanții au redobândit proprietatea imobilului, acestora le-au devenit opozabile contractele de închiriere, subrogându-se în drepturile și obligațiile locatorului, întrucât la 22.11.1995 ( data rămânerii irevocabile a deciziei date asupra acțiunii în revendicare) nu erau încheiate contractele de vânzare cumpărare cu recurenții pârâți. Ca efect al aplicării dispozițiilor legii 17/1994, contractele de închiriere s-au prelungit până la 8.04.1999.
Potrivit art.6 din OUG 40/1999, recurenții pârâți au beneficiat de prelungirea contractelor de închiriere pe o perioadă de 5 ani, până la data de 8.04.2004, aceasta fiind și interpretarea dată de instanțele care au soluționat acțiunile în evacuare anterioare și care au fost respinse cu motivarea că nu a fost urmată procedura prevăzută de art.10 din OUG 40/1999, care obliga proprietarul să notifice chiriașilor calitatea sa și să poarte negocieri pentru încheierea unui nou contract. Această procedură nefiind urmată, contractul a fost prelungit în forma existentă la data redobândirii proprietății.
OUG 8/2004, prin care a operat o nouă prorogare legală a contractelor de închiriere, nu este aplicabil în speță iar referirile făcute de prima instanță la acest act normativ sunt greșite, deoarece prorogarea a privit exclusiv locuințele din fondul locativ de stat, iar locuința în litigiu nu mai avea acest caracter, încă de la data când a fost revendicată de reclamanți.
Problema de drept ce se cere fi dezlegată în speță este dacă dispozițiile art.13 și 14 din OUG 40/1999 referitoare la dreptul chiriașului la reînnoirea contractului sunt aplicabile.
Aceste dispoziții reglementează un drept al chiriașului, precum și obligația corelativă a proprietarului de a face cunoscută acestuia intenția de a nu mai prelungi contractul cu un an înaintea expirării acestuia. Legea nu prevede o anumită procedură ce trebuie urmată, ca în cazul prevăzut de art. 9 și 10 din OUG 40/1999, ceea ce duce la concluzia că intenția chiriașului de continua locațiunea și cea a proprietarului de a înceta contractul pot fi exprimate în orice formă.
Faptul că reclamanții nu mai erau de acord cu încheierea unui nou contract rezultă din promovarea de către aceștia a acțiunilor repetate în evacuarea chiriașilor, acțiuni soluționate prin deciziile civile 2486/30. 05. 2002, 978/3.02. 2000, 1115/11.05.2004 ale Curții de Apel. De asemenea, chiriașii au fost notificați la 30.10.2003 de reclamantul pentru se prezenta în vederea negocierii contractului, proprietarul arătând că în cazul în care contractul nu se va încheia, va cere evacuarea chiriașilor.
Concluzia care se desprinde este aceea că între părțile de față nu s-au purtat negocieri pentru încheierea unui nou contract de închiriere, fiind prorogat legal fostul contract potrivit art.6 din OUG 40/1999, chiriașii nu și-au exprimat intenția de a li se prelungi contractul, iar la împlinirea termenului de 5 ani prevăzut de OUG 40/1999 contractul acestora a expirat. Prelungirea legală a închirierii potrivit OUG 8 /2004 nu a mai avut loc, deoarece această ordonanță s-a referit exclusiv la locuințele din fondul locativ de stat, iar prin promovarea acțiunilor în evacuare anterior anului 2004, proprietarii au exprimat clar faptul că nu mai sunt de acord cu o nouă închiriere, locuința fiindu-le necesară pentru satisfacerea propriilor drepturi locative.
Nu se poate vorbi nici despre prelungire a contractului potrivit art.1437 cod civil, pentru că nu a fost achitată chiria. Oricum, chiar dacă ar fi intervenit o asemenea prorogare, contractul transformându-se în unul pe perioadă nedeterminată, proprietarul are dreptul de a cere foștilor chiriași să părăsească locuința, aceștia nemaiavând un drept locativ.
Soluția aleasă de tribunal este în concordanță cu dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO.
Deși litigiul de față este unul purtat între particulari, iar practica instanței europene de la Strasbourg este în sensul că litigiile dintre particulari privitoare la dreptul de proprietate pot pune probleme sub aspectul dreptului la un proces echitabil ( Comisia, cauza din 1 dec 1968 contra Regatului Unit al marii Britanii ), în speță se aplică dispozițiile Protocolului 1 la CEDO deoarece implicarea puterii politice este cel puțin mediată ( cauza Mellacher contra Austriei). Astfel, menținerea contractelor de închiriere ale chiriașilor din locuințele retrocedate se face în temeiul unui act normativ special, care pune problema exercitării de către proprietari a tuturor atributelor dreptului de proprietate.
În cauza Broniowski contra Poloniei, Curtea a reținut că după ce prin legi speciale statul a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunurilor preluate anterior de stat, prin anumite măsuri cu caracter dilatoriu și prin inacțiunea sa în plan legislativ, același stat a lipsit pe reclamant de posibilitatea de a-și valorifica dreptul recunoscut.
Interpretarea dispozițiilor OUG 40/1999 în sensul că se dă posibilitatea chiriașilor de a cere prelungirea și reînnoirea contractelor de închiriere echivalează cu astfel de manevre dilatorii sancționate de CEDO, pentru că împiedică pe reclamanți să beneficieze de bunul lor și duc la existența unui drept iluzoriu, ceea ce este inacceptabil.
Instanța europeană s-a pronunțat asupra încălcării dreptului de proprietate al reclamanților derivând din aplicarea dispozițiilor OUG 40/1999 și în cauze împotriva României, cum sunt, și, și, stabilind că OUG 40/1999 reprezintă o reglementare a folosirii bunurilor care urmărește un scop legitim general, sistemul nefiind criticabil în sine. ( și contra României).
Totuși, s-a considerat că reclamanții suferă restricții în privința folosirii bunului lor, deoarece faptul de a sancționa proprietarii care au omis să se conformeze condițiilor de formă cerute de OUG 40/1999 prin accptarea chiriașilor o perioadă de peste opt ani în imobil, constituie o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă justul echilibru între interesele aflate în joc( Spânoche contra României.)
Astfel, textul Protocolului 1 la CEDO reglementează dreptul oricărei persoane de a se bucura de bunurile ce le are în proprietate, precum și obligația statului de a lua toate măsurile necesare pentru garantarea exercițiului acestui drept. Lipsirea de proprietate poate interveni numai în condițiile prevăzute de text( pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii).Reclamanții sunt titularii unui drept de proprietate, însă împiedicarea lor de a se bucura de bunul respectiv, asupra căruia le-a fost recunoscută proprietatea încă din anul 1994, dar în posesia căruia nu au putut intra nici până în prezent, prin menținerea unui drept al unor chiriași de a folosi imobilul este nelegală, dacă statul nu prevede posibilitatea încetării raportului locativ. În condițiile în care prelungirea contractului de închiriere ar putea fi făcută pentru fiecare perioadă de 5 ani, dreptul dobândit de reclamanți ar fi iluzoriu, știut fiind și faptul că aceștia nu pot pretinde o chirie reală, la nivelul prețurilor practicate pe piața imobiliară, condițiile legale de stabilire a chiriei fiind favorabile chiriașilor.
Apreciind că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art 13 și 14 din OUG 40/1999 și ale OUG 8/2004, se vor respinge recursurile, nefiind incident motivul de recurs prev de art 304 pct 9, invocat în motivarea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 443 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect evacuare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
21.02.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Pascu, Gabriela Ionescu
