Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 180/2009 -
Ședința publică din 3 februarie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de contestatoarea domiciliată în comuna, satul, nr. 93, județul B și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 771 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta contestatoare - lipsă, mandatarul, în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 1589/27.08.2008 la., lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurentei contestatoare solicită admiterea recursului declarat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației în întregime, și în consecință a fi obligată intimata la recalcularea pensiei contestatoarei ținând seama de prevederile art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000, în sensul de a suplimenta drepturile de pensie pentru perioada de timp ce a depășit stagiul complet de cotizare realizat. Totodată, solicită respingerea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii B, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 771 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 32997/28.11.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare; totodată, a fost obligată intimata la plata sumei de 35,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea contestatoarei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 32997/2.11.1994, contestatoarea a fost înscrisă la pensie de urmaș după defunctul său soț. În urma recalculării drepturilor de pensie de urmaș, intimata a ținut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. În urma acestei recalculări s-a stabilit pensia de urmaș a contestatoarei în funcție de pensia pentru limită de vârstă de care ar fi beneficiat defunctul său soț.
Prin contestația formulată, contestatoarea a solicitat anularea deciziei prin care i-a fost recalculată pensia, întrucât a apreciat că intimata a stabilit greșit punctajul mediu anual realizat în urma evaluării, deoarece a împărțit totalul punctelor obținute la 30 de ani și nu la 15 de ani, așa cum prevede nr.HG1550/2004.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform Legii nr. 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004, este Legea nr. 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatată că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al soțului contestatoarei era Legea nr. 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004, care prevede că "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.]", ar trebui concluzionat că într-adevăr stagiul complet de cotizare al soțului contestatoarei ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004 amintită mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, față de acest principiu, având în vedere pe de o parte că nr.OUG 4/2005 este ulterioară nr.HG 1550/2004 și pe de altă parte că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune concluzia că prevederile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensie.
Așa cum s-a arătat deja, reține tribunalul, judecătorul trebuie în primul rând să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a nr.HG 1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța de fond apreciază că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, prima instanță constatând că din adeverința emisă de Compania Naționala a - B - Sucursala B depusă de contestatoare în probațiune, rezultă că soțul acesteia a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 ani activitate în zona I de radiații, în temeiul art. 20 alin. 1 lit. b și art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, precum și art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004, coroborat cu prevederile nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a admite contestația potrivit dispozitivului sentinței.
În temeiul art. 274 Cod procedura civilă, intimata a fost obligată la plata sumei de 35,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in favoarea contestatoarei, reprezentând onorariu notarial, conform încheierii de autentificare nr. 1589/ 27.08.2008 a.
Împotriva acestei sentințe, în termen au formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B și petenta.
Petenta a invocat că instanța de fond nu a analizat cererea sa, pronunțând extrapetit. Astfel, soluția instanței de fond reiterează soluția pronunțată prin sentința nr. 482/2006 a Tribunalului Bihor, irevocabilă.
Petenta a arătat că a solicitat a se avea în vedere că soțul său defunct a desfășurat 16 ani și 4 luni activitate în zona I de radiații, stagiul total de cotizare fiind astfel de 26 de ani și 9 luni, și prin urmare se cuvine a i se majora punctajul realizat cu 0,3 % pentru fiecare lună, respectiv 3,6 ani pentru fiecare an suplimentar, în total pentru 11 ani și 9 luni.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Bas olicitat admiterea recursului declarat și respingerea contestației petentei, cu motivarea că acesteia nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 20 și 43 din Legea nr. 19/2000 ci ale Legii nr. 3/1977, sentința de fond, prin care s-a reținut contrariul, fiind dată cu încălcarea principiului neaplicabilității legii civile în timp.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este esențial nelegală și netemeinică.
În fapt, instanța s-a pronunțat asupra unei cereri ce nu a fost formulată de reclamantă.
Pentru defunctul soț al reclamantei, prin sentința civilă nr. 482/2006 a Tribunalului Bihor, irevocabilă, s-a stabilit că stagiul complet de cotizare cuvenit acestuia este de 15 ani în loc de 30 ani. Prin sentința atacată cu recurs în prezenta cauză, Tribunalul Bihora reiterat hotărârea judecătorească irevocabilă.
Cu privire la cererea reclamantei, de a i se majora punctajul realizat pentru fiecare an și lună lucrată în plus peste stagiul complet de cotizare reținut în prezent, aceasta este nefondată.
Defunctul a lucrat 16 ani și 4 luni în zona I de radiații, și 10 ani în condiții normale, și la calculul pensiei acestuia pârâta a avut în vedere toate contribuțiile achitate pentru toată perioada de activitate desfășurată de defunct, aspect care, coroborat cu reținerea unui stagiu de cotizare de 15 ani, a condus la majorarea punctului de pensie obținut de acesta.
În speță nefiind incidente dispozițiile art. 78 alin. 8 și art. 5 din Legea nr. 19/2000, la care petenta face referire, cererea formulată de aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va admite recursul Casei Județene de Pensii B și se va modifica sentința în tot în sensul respingerii contestației petentei. În temeiul acelorași texte legale și pentru considerentele mai sus expuse, urmează a se respinge ca nefondat recursul contestatoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de contestatoarea.
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr. 771 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge contestația formulată de petenta împotriva deciziei de pensionare nr. 32997/2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.R
jud.fond. -
dact.
2 ex./12.02.2009
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena