Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1802/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr -
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR 1802/R/2008
Ședința publică din 10 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Galeș JUDECĂTOR 2: Dana Cigan
JUDECĂTOR 3: Aurora Popa
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator domiciliat în, nr. 535, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 563/LM din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, lipsă intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul contestator solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 563/LM din 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. -, s-a respins contestația formulată de contestatorul domiciliat în, nr. 535, jud. B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, jud. B, cod poștal -, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr. -/21.11.1989 contestatorul a fost înscris la pensie pentru limita de vârsta, drepturile fiindu-i acordate in temeiul prev. Legii nr. 3/1977.
In baza deciziei nr. -/15.03.2005 a fost recalculat dreptul de pensie al contestatorului.
Potrivit buletinului de calcul anexat ultimei decizii, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare contestatorului era Legea nr. 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani pentru bărbați.
Conform însă disp. nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".
Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Art. 43 alin. 1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de munca prevăzute la art. 20 lit. a si care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani in aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani.
Locurile de munca in condiții speciale prev. de art. 20 lit. a sunt unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea in subteran cel puțin 50% din timpul normal de munca in luna respectiva.
Instanța a constatat din documentele depuse la dosar că reclamantul a desfășurat pe o perioadă mai de 20 ani activitate în grupa I de munca, condiții speciale, respectiv de 14 ani, 8 luni si 27 de zile (si nu de peste 20 de ani cum eronat a susținut acesta) astfel ca nu îi sunt aplicabile disp. art. 20 alin. 1 lit. a și art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000,
Conform disp. art. 44 din Legea nr. 19/2000 asigurații prevăzuți la art. 20 lit. a), c) si d), care au realizat stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute la alin. (1) si (2) ale art. 43, beneficiază de pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, in condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse in anexele nr. 4 si 5.
Iar art. 77 alin. 3 din aceeași lege prevede ca în situațiile prevăzute la art. 44, la stabilirea punctajului mediu anual al asiguraților se iau in considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute in anexele nr. 4 si 5.
Iar în anexa 4 la Legea nr. 19/2000 se stabilește că pentru persoanele care au realizat un stagiul de cotizare în condiții speciale de 14 ani, stagiul total de cotizare necesar este de 23 de ani, însa cu condiția realizării unui stagiul de cotizare in alte condiții de muncă de 9 ani.
Cum in speță contestatorul nu îndeplinește aceste condiții, stagiul de cotizare realizat in condiții normale în cazul său fiind de 6 an, 8 luni si 7 zile, acestuia nu îi sunt aplicabile nici disp. art. 44 si 77 alin. 3 din Legea nr. 19/2001, în cazul său neputându-se lua în considerare nici stagiul complet de cotizare de 23 ani.
de cele de mai sus instanța a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și în fond admiterea contestației sale și obligarea intimatei la recalcularea pensiei având în vedere un stagiu de 20 de ani.
În motivarea recursului arată că a lucrat peste 20 ani în subteran, în condiții speciale așa încât consideră că este îndreptățit la recalcularea pensiei cu stagiul de 20 de ani pentru vechimea în muncă în subteran și în sector minier, greșit fiind recalculată pensia cu stagiu de cotizare de 30 de ani, fiind încălcate dispozițiile legii nr. 19/2000, respectiv art. 20 alin 1 lit a, art. 44 și art. 77 alin 3 din această lege.
Prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece pensia contestatorului i-a fost recalculată corect cu stagiul de cotizare de 30 de ani fiind pensionat în baza Legii 3/1977, la recalculare fiind aplicate corect dispozițiile HG 1550/2004 și OUG 4/2005.
Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform art. 304/1 cod pr. civilă, instanța constată că recursul este fondat și urmează să-l admită în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 cod pr. civilă pentru următoarele considerente:
Este evident că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate cu privire la sistemul public de pensii dar și cu privire la încadrarea în grupele de muncă, rolul puterii judecătorești fiind acela de a aplica legea, adică de aoi nterpreta și de aoa dopta cazurilor particulare.
Prin HG nr. 1550/2004 s-a urmărit evaluarea și recalcularea pensiilor provenite din vechiul sistem public de pensii în concordanță cu principiile și normele instituite de Legea 19/2000, iar prin adoptarea OUG 4/2005 legiuitorul a urmărit să înlăture orice discriminare între pensionari în funcție de anul ieșirii la pensie, instituind principiul " la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie".
Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 privind recalcularea pensiei stabilesc la art. 2 alin. 1 că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, stabilind că pentru perioada 1 iulie 1977- 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare va fi cel prevăzut de Legea nr. 3/1977.
Legea nr. 3/1977 prevedea la art. 8 că stagiul de cotizare pentru înscrierea la pensie este de 30 de ani pentru bărbați, însă art. 14 din același act normativ cuprinde norme derogatorii cu privire la stagiul de cotizare, respectiv posibilitatea pensionării la cerere prin reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele care au lucrat efectiv 15 ani în grupa I de muncă sau 20 de ani în grupa a II-a de muncă, proporțional cu anii lucrați dar nu mai puțin de 50-52 de ani raportat la grupele de muncă, contestatorul beneficiind de aceste prevederi la data pensionării ca urmare a activității desfășurate ca muncitor subteran în grupa I de muncă. În același context prin HG nr. 267/1990 s-a stabilit la art. 9 lit că stagiul de cotizare necesar pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în cazul persoanelor care au lucrat în industria minieră este de 20 de ani.
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr. - din 21 noiembrie 1989 emisă sub imperiul Legii nr. 3/1977, la aceea dată dovedind o vechime efectivă în muncă de peste 32 de ani în sector minier din care ca miner subteran 20 ani și 03 luni și 28 zile și în grupa III de muncă 1 an, 8 luni și 22 zile, vechimea totală în muncă fiind întregită la acea dată la 32 ani, cu sporurile prevăzute de Legea nr. 3/1977 pentru activitatea desfășurată în grupa I și a II de muncă.
Din actele de la dosar, din copia carnetului de muncă inclusiv din adeverința nr. 22 din 01.09.1989 și emisă de rezultă că, contestatorul a fost încadrat cu contract de muncă la această unitate, în diverse perioade între anii 1957- 1989,rezultând, în consecință, că a desfășurat activitate de muncă subteran peste 20 ani.
Prin decizia nr. - din 30 iunie 2005 și prin deciziile ulterioare de recalculare,intimata Casa Județeană de Pensii a recalculat pensia contestatorului prin utilizarea unui stagiu de cotizare la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani, la fel ca pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea în condiții normale de muncă, ignorându-se activitatea desfășurată efectiv în grupa I de muncă, sector minier - miner subteran și suprafață de peste 20 de ani și dispozițiile derogatorii al art. 11 și 14 din Legea nr. 3/1977 pentru grupa I sau a II-a de muncă și ale HG 267/1990 pentru persoanele care au desfășurat activitate în industria minieră, această lege mai favorabilă anterioară Legii 19/2000, trebuind a fi avută în vedere, cu atât mai mult cu cât Normele tehnice de aplicare HG 1550/2000 prevăd la art. 4.5 utilizarea stagiului de cotizare de 20 de ani pentru persoanele care au desfășurat activitate în locuri de muncă în subteran. De asemenea, prin Legea nr. 19/2000, la art. 20 și 43 s-a prevăzut un stagiu de cotizare de 20 de ani pentru activitatea minieră în subteran.
Așa cum a reținut și instanța de fond, art. 43 alin. 1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de munca prevăzute la art. 20 lit. a si care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani in aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani iar locurile de munca in condiții speciale prev. de art. 20 lit. a sunt unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea in subteran cel puțin 50% din timpul normal de munca in luna respectiva.
Ori în atare situație este evident că potrivit principiului instituit de OUG 4/2005, la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, pensia contestatorului trebuie recalculată cu stagiul de cotizare de 20 de ani, la fel ca pentru persoanele care s-au pensionat în baza art. 9 din HG 267/1990 sau care se pensionează în baza art. 43 alin. 1 din Legea 19/2000.
Prin urmare, în raport de prevederile legale invocate și de probele administrate în condițiile în care contestatorul a dovedit că a desfășurat activitate peste 20 ani în industria minieră din care în grupa I de muncă peste 20 ani, ca miner subteran, vechimea totală fiind de peste 32 de ani, este întemeiată cererea acestuia de recalculare a pensiei cu stagiul corect de cotizare de 20 de ani, la fel ca pentru celelalte persoane pensionate în aceleași condiții de muncă, fiind evident că la recalculare trebuie să se țină seama de activitatea desfășurată în condiții speciale având în vedere și principiul instituit de OUG 4/2005, revizuirea sau modificarea deciziei de pensie sau de recalculare fiind posibilă în condițiile prevăzute de art. 7 pct. 3 și urm. din OUG 4/2005 în situația în care se constată erori de calcul sau se depune alte înscrisuri doveditoare, drepturile de pensie urmând a fi acordate de la data plății drepturilor inițiale recalculate.
Față de cele ce preced, recursul va fi admis ca fondat în temeiul art. 312 alin. 1 cod procedură civilă și va fi modificată în tot sentința recurată în sensul admiterii contestației în temeiul art. 155 din Legea 19/2000 coroborat cu prevederile Legii 3/1977, HG 267/1990, OUG 4/2005și HG 1550/2000, anulării deciziei de pensie nr. - din 30 iunie 2005, și obligării intimatei la recalcularea pensiei cu stagiul complet de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani cum greșit s-a recalculat, drepturile de pensie astfel stabilite urmând a fi acordate conform art. 7 pct. 3,4,5 din OUG 4/2005 de la data stabilită în decizia inițială de recalculare.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator domiciliat în, nr. 535, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 563/LM din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o modifică în totalitate, în sensul că:
ADMITE contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință:
ANULEAZĂ decizia de pensie nr. - din 30 iunie 2005 emisă de intimată pe seama contestatorului, și
OBLIGĂ intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, sens în care obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatorului.
OBLIGĂ intimata să-i acorde drepturile de pensie astfel stabilite începând cu data de 1 iulie 2005.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
Președinte Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red dcz
5.01.2009
Jud fond,
Dact IC
9.01.2009
Președinte:Maria GaleșJudecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Aurora Popa