Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 191

Ședința publică din data de: 02.04.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru

JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu

JUDECĂTOR 3: Carmen

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1522A/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - reclamant, personal și asistat de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/17.02.2009, lipsind intimații - pârâți, și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul - reclamant nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul fixat de către instanță, deși a fost citat cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs tuturor intimaților - pârâți.

Apărătorul recurentului - reclamant depune timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei, respectiv chitanța seria - nr. -, eliberată de Unitatea Bank -ia la data de 24.03.2009.

Curtea ia act de îndeplinirea de către recurentul - reclamant a obligației stabilite în sarcina acestuia, prin rezoluția pusă la primirea dosarului, de a depune timbru judiciar și de a achita taxă judiciară de timbru în cuantumul fixat de către instanță.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.

Apărătorul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii pronunțate de către Judecătoria Sectorului 5

Totodată, apreciază că tribunalul a ignorat dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă și nu s-a pronunțat cu privire la excepția dirimantă, de ordine publică, ce putea fi invocată, din oficiu, de către instanță, respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Menționează că termenul de trei ani în care putea fi formulată o astfel de pretenție a fost depășit, raportat la data de 21.05.2004 - data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii prin care s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare al autoarei apelantei - și data de 21.11.2007, dată la care a fost formulată acțiunea în pretenții, respectiv la șase luni după împlinirea termenului de prescripție.

Apreciază că tribunalul trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă.

De asemenea, învederează că intimații nu au solicitat despăgubiri de la partea pe care o asistă, ci de la Statul Român prin Ministerul Finanțelor, de la și de la Primarul Municipiului

Subliniază că de la recurentul - reclamant s-a solicitat un drept de retenție, capăt de cerere pe care instanța de fond, în mod legal și corect, l-a respins în temeiul dispozițiilor art. 1444 Cod civil.

Învederează că atâta timp cât nu s-a făcut niciodată dovada unui drept locativ nu putea fi acordat un drept de retenție.

Totodată, apreciază că instanța de fond nu dat mai mult decât s-a cerut și solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1522A/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, la data de 20.09.2007, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, evacuarea acestora din imobilul situat în B,-,. 1,. 2, sector 5.

În motivarea cererii formulate, reclamantu1 a arătat că imobilul în litigiu este proprietatea sa, iar contractul de vânzare - cumpărare nr. 40830/6.11.1996, în baza căruia pârâții au ocupat acest imobil, a fost constatat nul prin sentința civilă nr. 589/11.02.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 Prin dispoziția nr. 7306/16.01.2007, emisă de, imobilul i-a fost restituit reclamantului, iar pârâții ocupă în prezent acest imobil fără să dețină un titlu locativ legal.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de Legea nr. 114/1996.

La data de 21.11.2007, pârâta a depus la dosarul cauzei cerere reconvențională, iar în subsidiar a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român, a Municipiului B prin Primar General și a SC SA.

În motivarea cererilor formulate, pârâta - reclamantă a solicitat să se dispună obligarea chemaților în garanție să-i restituie contravaloarea cheltuielilor necesare și utile, în cuantum provizoriu de 100 lei, sumă ce a sporit valoarea apartamentului în litigiu, precum și obligarea acestora la restituirea prețului actualizat, preț care a fost plătit la încheierea contractului de vânzare cumpărare ce a fost anulat. Aceasta a arătat că este moștenitoarea defunctei, împreună cu pârâții și.

În drept, pârâta - reclamantă a invocat dispozițiile prevăzute de Legea 10/2001.

La data de 14.02.2008, chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere de chemare în garanție, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei - pârâte și obligarea chematei în garanție Se Sa la plata restituirii comisionului de 1 % încasat de această societate la încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr. 40830/1996.

Prin sentința civilă nr. 4082/5.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei - reclamante și a respins cererea reconvențională formulată de aceasta, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. A admis acțiunea principală formulată de reclamantul. A dispus evacuarea pârâtei - reclamantei și a pârâților din imobilul situat în B, str. -. - Poloni nr. 9,. 1,. 2, sector 5, pentru lipsa titlului locativ. A respins cererea de intervenție și cererea de chemare în garanție a Municipiului B prin Primar General, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și SC SA, ca inadmisibilă. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu este proprietatea reclamantului, iar contractul de vânzare - cumpărare în baza căruia autoarea pârâților, a deținut acest imobil a fost constatat nul, prin decizia civilă nr. 3 78A/21.05.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă. A mai reținut că pârâții, moștenitorii defunctei, nu au fost titularii contractului de închiriere asupra imobilului, încheiat anterior contractului de vânzare - cumpărare de către autoarea lor. S-a mai reținut că pârâta - reclamantă nu are calitate procesuală activă pentru formularea cererii reconvenționale, deoarece nu are drepturi locative cu privire la imobilul în litigiu, față de care se solicită să fie încuviințat un drept de retenție.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta pârâtă, prima instanță a reținut că este inadmisibilă, deoarece nu întrunește condițiile prevăzute de art. 57 și art. 60 din pr.civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - reclamantă.

Cererea de apel a fost legal timbrată, dar nu a fost motivată.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a III-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1522 A/27.11.2008, tribunalul investit cu soluționarea cererii de apel a admis această cale de atac și a dispus desființarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Analiza efectuată de instanța de apel conform dispozițiilor art. 292 alin. 2 din pr.civ. s-a bazat pe următoarele considerente:

Din considerentele sentinței apelate rezultă că prima instanță a respins cererea reconvențională ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, reținând că pârâta - reclamantă nu are drepturi locative cu privire la imobilul în litigiu, motiv pentru care nu se poate încuviința un drept de rentenție în favoarea acesteia conform art. 1444 din Codul civil.

Având în vedere această motivare, tribunalul a constatat că prima instanță a hotărât asupra unui obiect al cererii reconvenționale cu care pârâta - reclamantă nu a învestit- Prin cererea reconvențională, depusă la dosarul cauzei la data de 21.11.2007, pârâta - reclamantă a solicitat instanței, în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea reclamantului - pârât la plata contravalorii îmbunătățirilor necesare și utile efectuate la imobilul în litigiu, îmbunătățiri care au sporit valoarea acestuia. Așadar, cererea pârâtei - reclamante trebuia să fie analizată conform dispozițiilor prevăzute de art. 48 din Legea nr. 10/2001 și nu în raport de dispozițiile prevăzute de art. 1444 din Codul civil, așa cum greșit a procedat prima instanță, încălcând astfel dispozițiile prevăzute de art. 129 alin. 6 din pr.civ. deoarece nu a hotărât asupra obiectului cererii deduse judecății.

Imobilul în litigiu a fost deținut de autoarea pârâtei - reclamante care, inițial, a avut calitatea de chiriaș al imobilului și, ulterior, aceea de proprietar al acestuia. Conform art. 48 din Legea nr. 10/2001, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile, iar acest drept este transmis, în urma decesului chiriașei, moștenitoarei acesteia, respectiv pârâtei - reclamante, motiv pentru care tribunalul a constatat că prima instanță a reținut greșit lipsa calității procesuale active a pârâtei - reclamante pentru formularea cererii reconvenționale.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul care a criticat-o ca fiind nelegală pentru motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 8 Cod procedură civilă

I Art. 304 pct. 9 cod proc. civ. hotărârea a fost dată cu încălcarea legii.

Prin soluția pronunțată în apel, instanța a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 cod proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 137 cod proc. civ. și anume nu a stăruit prin toate mijloacele legale, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Concret, în față instanței de fond, chemata în garanție Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat prescripția dreptului material al reclamantei-pârâte din cererea reconvențională, de a formula pretenții în legătură cu îmbunătățirile aduse de către autoarea sa, la imobilul din care i s-a solicitat evacuarea.

Motivarea excepției se bazează pe faptul depășirii termenului de 3 ani în care se putea formula o astfel de pretenție, raportat la data de 21.05.2004 - data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii prin care s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare al autoarei apelantei, și data de 21.11.2007, cea la care apelanta a investit instanța cu cererea sa în pretenții. Termenul de 3 ani conf. decret 167/1958, a fost depășit.

Este de notorietate că o astfel de excepție este de ordine publică, este dirimantă și soluționarea ei se impunea cu precădere, făcând inutilă cercetarea fondului.

Nepronunțându-se pe aceasta excepție, tribunalul a încălcat și dispozițiile art. 137 cod proc. civ.

II Art. 304 pct. 8 cod proc. civ. instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, și anume:

Tribunalul, în motivarea deciziei, nu redă corect conținutul cererii reclamantei-pârâte din cererea reconvențională. Astfel, aceasta niciun moment nu a cerut despăgubiri de la recurentul reclamant ci de la Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, de la și de la Primarul Municipiului

Cererea îndreptată împotriva recurentului a vizat un drept de retenție, pe care instanța de fond în mod corect și legal l-a respins, întemeiat pe dispozițiile art. 1444 cod civil.

Prin analiza dispozițiilor art. 48 și urm. din legea nr. 10/2001, instanța de fond, cu motivarea conform cu care, prin hotărâre definitivă și irevocabilă - cum este cazul în speță - imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, nu recurentul poate fi obligat la plata despăgubirilor, ci statul sau unitatea deținătoare.

Pe de altă parte, cererea de intervenție și cererea de chemare în garanție au fost respinse cu motivarea că nu întrunesc cerințele prevăzute de dispozițiile art.57 si 60 cod proc. civ.

Acestea sunt aspectele reale ale conținutului dosarului de fond, în baza cărora instanța s-a pronunțat corect și legal, dar, pe care tribunalul nu le-a avut în vedere, datorită unei interpretări greșite date actului juridic dedus judecății și datorită încălcării și aplicării greșite a textelor de lege, de care era obligat să țină seama, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentul a mai susținut că Tribunalul dă o interpretare proprie și total greșită dispozițiilor legii nr. 10/2001, atunci când afirmă că, în conf. cu dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, dreptul chiriașilor la despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse imobilelor ai căror proprietari au fost în baza Legii nr. 112/1995, se transmite și succesorilor lor.

Nici în Legea nr. 10/2001, nici în Legea nr. 247/2005, și nici chiar în Legea nr. 1/2009, nu există o astfel de prevedere.

Tribunalul s-a pronunțat în mod preferențial prin decizia criticată, și, în mod cu totul nejustificat, nefăcând nici o referire la cererea principală aceea de evacuare, cerere care stă la baza soluționării tuturor cererilor adiacente, analizează numai fragmentar cererea reconvențională.

Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele de recurs, Curtea constată că acesta nu este fondat, potrivit celor ce urmează:

În ce privește omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra excepției de prescripție a dreptului la acțiune al intimatei pentru plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului al cărui proprietar este recurentul, criticile nu sunt întemeiate.

Cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă intimată a fost soluționată de prima instanță pe calea unei excepții de procedură, respectiv pentru lipsa calității procesuale active, în condițiile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă potrivit cărora,Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Așa fiind, excepția de fond a prescripției dreptului la acțiune (a cărei rezolvare urma a fi făcută după analiza excepțiilor de procedură, în ordinea expusă de însăși dispozițiile citate) a rămas nesoluționată de către prima instanță.

Instanța de apel, pronunțând o soluție de desființare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare de către aceeași instanță nu se putea pronunța asupra excepției de prescripție a dreptului la acțiune, pentru prima oară, în calea de atac a apelului, cum de altfel nici instanța de recurs nu poate analiza excepția invocată, altfel decât prin încălcarea drepturilor procesuale ale intimatei la exercițiul căilor de atac.

În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, sunt de făcut următoarele precizări considerate necesare în raport de susținerile recurentului, cum și de considerentele deciziei recurate și ale sentinței pronunțate în cauză.

Cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă s-a îndreptat împotriva reclamantului recurent și a avut ca obiect acordarea unui drept de retenție, până la plata cheltuielilor necesare și utile care au sporit valoarea imobilului deținut anterior de autoarea sa.

Această cerere a fost respinsă de prima instanță pe temeiul lipsei calității procesuale a pârâtului reclamant,.

Instanța de apel a sesizat în mod corect că lipsa calității procesuale pasive a fost motivată de prima instanță pornind de la dispozițiile art. 1444 cod civil potrivit cărora,Arendașul ori locatarii nu pot fi dați afară mai înainte de a fi desdăunați de către locator, iar când acesta nu o face, de către cumpărător".

Această motivare, respinsă de instanța de apel, nu a avut în vedere natura juridică aparte a dreptului de retenție, care nu poate să confere detentorului bunului reținut (creditor retentor) dreptul de a folosi lucrul, cum nici dreptul de a și-l însuși, dar, în schimb, îi conferă posibilitatea de a opune excepția de retențieerga omnes, inclusiv proprietarului, așa încât debitorul (indiferent cine va fi acesta) este nevoit să plătească datoria ce are față de retentor, pentru a putea dispune de dreptul ce face obiectul dreptului de retenție.

dreptului de retenție nu are, în consecință, nici o legătură aparte cu dreptul personal patrimonial născut din contractul de închiriere ci cu dreptul de creanță pretins a fi aparținut autoarei intimatei pârâte reclamante, transmis pe cale succesorală.

Împrejurarea că o dispoziție specială din materia locațiunii face legătura necesară între locațiune și dreptul de retenție, reprezintă un caz particular, care însă nu este necesar a se regăsi în speță.

Prin urmare, pârâtei reclamante intimate nu i se poate nega calitatea procesuală activă în cererea sa reconvențională, calitate ce rezultă din preluarea patrimoniului autoarei, inclusiv a acelei părți de activ formate din creanțele devenite lichide și exigibile, ceeace corespunde dreptului pretins.

Din această perspectivă, este lipsită de relevanță observația pe care o face recurentul în legătură cu faptul că prima instanță a respins ca inadmisibile cererea de intervenție și cererea de chemare în garanție.

În aceste condiții, cererea principală și cererea reconvențională se află, astfel cum de altfel a sesizat și recurentul, într-un raport necesar și care se impune a fi menținut, soluția dată uneia din cereri având consecințe în privința celeilalte, astfel încât judecarea lor nu poate fi făcută decât laolaltă, situație în care în mod corect s-a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanță.

În ce privește indicația dată de instanța de apel, ca cererea reconvențională să fie judecată prin prisma dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, punctul de vedere al recurentului este cel greșit, trimiterea la aceste dispoziții fiind una necesară, câtă vreme raporturile juridice își au sorgintea în contractul de locațiune al autoarei intimatei, iar transmisiunea succesorală ce a operat după decesul locatarei reprezintă o problemă a cărei rezolvare nu este dată de dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, ci de cele ale Codului civil, ale cărui norme au aplicabilitate generală.

În raport de modificările intervenite în privința dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, instanța de rejudecare va fi cea care urmează a se pronunța și asupra problemei de drept născute în aplicarea acestei legi, asupra modului în care dispozițiile acesteia influențează cauzele pendinte, în sensul de a se aplica sau nu acestora.

Față de cele reținute, Curtea, în raport de dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1522A/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

ta ta

GREFIER

Red.

.red.

Ex. 2 exemplare

Judecători apel Tribunalul București - Secția a III-a Civilă

Judecător

Judecător

Președinte:Georgeta Stegaru
Judecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Bucuresti