Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1944/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă si asigurări sociale,
pentru minori si familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1944/R/2008
Ședința publică din 10 octombrie 2008
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 338/A din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, privind și pe intimații G, I și, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat, în substituirea avocatei titulare, care depune împuternicire avocațială la dosar- fila 13, reprezentanta pârâților intimați G, I și, avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar-fila 14, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul este la primul termen de judecată, a fost declarat și motivat în termenul legal, precum și că a fost comunicat intimaților.
Se constată că recursul este insuficient timbrat cu suma de 13 lei și 0,30 lei timbru judiciar, recurentul având de achitat o diferență de taxă judiciară de timbru în sumă de 9,1 lei și 1,8 lei timbru judiciar.
Reprezentantul reclamantului recurent se obligă să depună până la închiderea dezbaterilor diferența taxei judiciare de timbru.
Reprezentanta intimaților arată că nu are cereri de formulat în probațiune și nu se opune ca reprezentantul recurentului să depună diferența taxei judiciare de timbru.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii recurate.
Curtea, după deliberare, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului, sub rezerva depunerii diferenței de taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se admită apelul, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 131/2008 și admiterii acțiunii formulate, pentru motivele invocate în scris pe care le susține și verbal, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de către instanță, recursul fiind întemeiat pe prevederile art.304 pct. 7,8,9 pr.civ.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele invocate în concluziile scrise pe care le depune la dosar. În ce privește excepția de inadmisibilitate formulată de către instanță, solicită admiterea acesteia.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr. 1331/2008 a Judecătoriei, pronunțată în dosar -, a fost respinsă acțiunea în evacuare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții G, I, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul încheiat la data de 26.09.2006, între, în calitate de proprietar și pârâții G, I, în calitate de chiriași a fost închiriat imobilul situat în C-N-.9 ). înscris în CF 8062 C- Prin acest contract termenul de închiriere a fost stabilit până la data de 01.01.2010, iar chiria a fost stabilită la suma de 70,35 lei/lună calculată conform OUG 40/1999.
Prin actul adițional la contractul de închiriere din 26.09.2006, părțile au prevăzut că face obiect al contractului de închiriere și suprafața de 18 mp grădină situată în fața imobilului, teren îngrădit de chiriași în prezența proprietarului.
Conform art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel că s-a reținut că reclamantul și pârâții sunt ținuți de clauzele contractuale asumate prin semnarea contractului și a actului adițional, cuantumul chiriei stabilită prin contract fiind obligatoriu.
A mai reținut instanța de fond că din probele dosarului, a rezultat faptul că pârâții chiriași și-au îndeplinit obligația de a achita chiria.
În ceea ce privește împrejurarea că pârâții au îngrădit o parte din curte pentru a ține cei doi câini, s-a reținut că și acest fapt a fost asumat de către proprietar prin contractul de închiriere și actul adițional,iar în ceea ce privesc susținerile reclamantului că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de întreținere în bună stare a imobilului, distrugându-l, instanța a apreciat că aceste susțineri nu s-au dovedit a fi reale; imobilul, în întregul său are o vechime mare, astfel că tencuielile și tâmplăria sunt vechi și degradate, iar pârâții au efectuat unele lucrări, renovând B și holul, vopsind ușa. În consecință, instanța a apreciat că nu se poate reține nerespectarea obligațiilor de către pârâți, care să poată atrage rezilierea contractului.
Referitor la cererea de obligare a pârâților la plata chiriei pe perioada iunie - septembrie 2006, instanța a apreciat că această cerere este neîntemeiată, pârâții dovedind că între antecesoarea lor, și reclamantul a fost încheiat un contract de închiriere a apartamentului în cauză, pe perioada 1 ianuarie 2005-1 ianuarie 2007, în baza căruia a fost achitată chiria către proprietar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr.338/A din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, reținându-se în esență următoarele:
Cu privire la achitarea chiriei pe perioada iunie 2006 - septembrie 2006, Tribunalul a reținut că din chitanțele depuse la dosar în apel reiese faptul că pentru această perioadă de timp, și în fapt începând cu 2004, antecesoarea intimaților, a achitat o chirie lunară de 160 lei apelantului și totodată a achitat o chirie lunară de 46 lei și Consiliului Local, pentru același imobil. a achitat această chirie apelantului în considerarea faptului că a fost încheiat un contact de închiriere între cei doi pe perioada 1 ianuarie 2005 -1 ianuarie 2007, contract de altfel depus la dosarul de fond.Totodată, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul apelant a solicitat obligarea pârâților să-i plătească chiria restantă pe perioada iunie 2006- septembrie 2006, fără a invoca acest contract, apreciind pur și simplu că aceștia îi datorează chirie, în condițiile în care între aceste părți s-a încheiat un contract de închiriere în temeiul OUG 40/1999 abia în septembrie 2006, astfel că, în opinia Tribunalului apelantul nu are nici un temei legitim pentru a solicita această chirie de la intimați pentru o perioadă anterioară încheierii contractului de închiriere invocat de el în cuprinsul acțiunii ca și temei al pretențiilor sale.
Referitor la prejudiciile aduse imobilului închiriat, prin neîntreținerea acestuia, s-a apreciat că instanța de fond corect a reținut că imobilul în întregul său are o vechime mare, acesta fiind degradat în ansamblu și s-a dovedit că pârâții au efectuat lucrări de renovare a imobilului în interior; pe cale de consecință, s-a concluzionat că nu s-a dovedit că intimații ar fi încălcat art. 6 din contractul de închiriere, prin care se obligau să întrețină și să exploateze imobilul ca un bun proprietar.
În ceea ce privește problema celor doi câini, Tribunalul a reținut că aspectul legat de ținerea celor doi câini a fost prevăzut în art. 3 al contractului de închiriere, fiind asumat de proprietar, aspect recunoscut de către acesta și la interogatoriul luat în fața instanței de fond. Totodată, s-a reținut că în apel intimații au depus un script ce emană de la Direcția Sanitar Veterinară, din care rezultă că cei doi câini sunt vaccinați la zi, stau într-un țarc de 18 mp, iar alimentația acestora se face în casă, condițiile de igienă fiind corespunzătoare. În sfârșit, în ceea ce privește faptul că intimații I și ar lucra în Ungaria, unde câștigă foarte bine și ca atare își păstrează abuziv calitatea de chiriași, Tribunalul a reținut că potrivit art. 969.civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părți, astfel încât este evident că apelantul și intimații sunt ținuți de clauzele contractuale asumate, respectiv de chiria stabilită în acel contract,iar o modificare unilaterală a contractului din acest punct de vedere este evident că nu subzistă, astfel că s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii invocând disp. art. 304 pct. 7, 8, 9,. pr. civ.
În motivarea recursului s-a arătat că motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele care au înlăturat cererile părților ori mijloacele lor de apărare trebuie arătate în hotărâre, în caz contrar remediul acestor deficiențe fiind casarea, precizând că nu doar inexistența motivării constituie motiv de casare, ci și insuficiența ei.
Arată că instanța de apel a înlăturat critica formulată de reclamant și anume că nu s-a dovedit că în perioada iunie 2006 - septembrie 2006 intimații nu au plătit chirie către recurent în considerarea faptului că la dosar s-au depus chitantele de la filele 14-30 din care rezultă că antecesoarea intimaților a achitat în această perioadă chirie atât către reclamant, cât și către Consiliul Local al Municipiului C-N, însă această reținere a instanței este; chitanțele depuse la dosar se referă doar la chiriile plătite de către aceasta până în iunie 2006, chirii aferente perioadei anterioare lunii mai 2006 inclusiv.
Consideră că faptul că a achitat tot pentru perioada de mai sus chiriei și la Consiliul Local al Municipiului C-N este irelevant în speță, întrucât așa cum rezultă și din adresa nr. 57721/303/26.08.2004 eliberată de Serviciul Juridic al Primăriei C-N, Consiliul Local al Municipiului C-N recunoaște că nu mai are nici un drept de proprietate asupra imobilelor situate în C-N,- și P-ța -, nr. 3.
Contractul de închiriere încheiat cu a avut ca termen de valabilitate data de 01.01.2007, deci perioada iunie 2006 - septembrie 2006 fiind inclusă temporar în perioada de valabilitate a contractului. Susține că intimații nu pot refuza plata chiriei pentru această perioadă în care aceștia au folosit imobilul, fiind soțul, respectiv copiii defunctei, în detrimentul atributelor de posesie și folosință conferite de dreptul de proprietate al reclamantului, care este astfel prejudiciat de către aceștia prin imposibilitatea folosirii spațiului.
Mai arată că atât instanța de fond, cât si instanța de apel, au făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor OUG40/1999, aplicând greșit a legea,prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbând înțelesul acestuia și au respins acțiunea apreciind în mod eronat că intimații și-au îndeplinit obligațiile contractuale și legale în materie.
Susține că a dovedit prin planșele fotografice efectuate înainte de înaintarea procesului, precum și martorii audiați G și, că apartamentul era insalubru, neîngrijit, în stare de degradare, cu tencuială căzută și ramele ferestrelor deteriorate,însă în mod greșit instanța trece peste obligațiile prevăzute de lege care cad în sarcina chiriașului, de întreținere a imobilului, considerând că imobilul având o vechime mare este degradat și ca atare nu incumbă chiriașilor obligația de întreținere a sa; faptul că în timpul procesului intimații au făcut așa zise "lucrări de renovare" a holului, băii și au vopsit ușa este insignifiant, aceste spații având suprafețe foarte mici, în raport cu celelalte încăperi al apartamentului închiriat.
În ce privește problema celor doi câini,consideră că aceasta trebuie privită sub două aspecte, și anume atât acordul reclamantului pentru deținerea acestora, dar și obligația chiriașului de a păstra animalele de companie în locuință, în condițiile bunei conviețuiri cu vecinii, obligație pe care intimații nu o respectă. Susține că martorii au arătat că cei doi câini au un comportament deranjant pentru toți ceilalți locatari ai imobilului, menținând în apartament o situație insalubră și un focar de infecție,iar potrivit art. 5 din OUG 195/2005 privind protecția mediului Statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un "mediu sănătos și echilibrat ecologic". Totodată, prin onstituția României, Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos.
Susține că față de drepturile constituționale recunoscute prin lege, față de probele administrate din care rezultă fără putință de tăgadă că prezența permanentă a celor doi câini în curte și în casă se aduc grave prejudicii mediului înconjurător, scriptul eliberat de Direcția Sanitară nu poate fi luat în considerare, mai ales că acesta se referă la o situație punctuală, într-o anumită dată și la o anumită oră, aceasta neputându-i conferi caracter de permanentizare și neputând sprijini în nici un fel soluția instanței de apel.
Consideră că instanța a apreciat și interpretat în mod greșit că intimații I și sunt ținuți doar de clauzele contractuale în baza disp. art. 969. Civ. și nu de dispozițiile legale imperative în materie, respectiv OUG 40/1999 cu modificările ulterioare, în baza căreia s-a încheiat contractul de închiriere; chiria stabilită prin art. 5 din contractul de închiriere a fost calculată potrivit OUG 40/1999, respectiv 15% din venitul mediu net pe familie la data încheierii contractului, iar potrivit venitului comunicat de către pârâții intimați la data încheierii contractului, acesta a fost în cuantum de 469 RON. La data încheierii contractului, la acest venit prezentat de 469 lei, revenea o chirie de 15% de 70.35 lei/lună.
Susține că modificarea chiriei datorită schimbării veniturilor nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului de închiriere, așa cum în mod eronat și nelegal interpretează instanța ci reprezintă chiar voința părților contractante exprimată prin art. 5 din contractul de închiriere încheiat,astfel încât pârâții exercită un vădit abuz de drept, complăcându-se să locuiască în locuința proprietatea sa fără plata vreunor sume cu titlu de chirie, provocându-i daune materiale prin lipsa folosului de tras și prin plata unor sume cu titlu de impozit asupra unor venituri nerealizate în fapt.
Consideră că drepturile subiective civile trebuie exercitate potrivit scopului lor economic și social, cu respectarea legii și a moralei, în limitele sale și cu bună-credință. Invocă dispozițiile incidente din Constituția României și decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv deciziile și Stănescu contra României.
Prin concluziile depuse la dosar (20-22), pârâții au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele.
Recurentul afirmă,din perspectiva cazului de modificare reglementat de art.304 pct.7 proc.cv. că instanța de apel nu a evidențiat motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. În speță, însă, nu sunt îndeplinite condițiile acestui act de modificare, câtă vreme instanța a răspuns motivelor de apel formulate de reclamant, argumentându-și soluția printr-o motivare care îndeplinește cerințele dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 proc.civ.
O altă critică se referă la încălcarea dispozițiilor art.304 pct.8 proc.civ. care permit modificarea hotărârii instanței de apel atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Instanța de apel, ca de altfel și prima instanță, a calificat juridic corect acțiunea civilă exercitată de reclamant, analizând clauzele contractului de închiriere și ale actului adițional la contractul încheiat între părți la data de 26.09.2006, examinând, prin prisma probelor administrate în cauză în ce măsură și-au îndeplinit pârâții obligațiile asumate prin contract, respectiv plata chiriei și obligația de întreținere în stare bună a imobilului. Totodată, instanțele au analizat și aspectele referitoare la creșterea animalelor de companie, în speță a celor doi câini, condițiile de igienă și pretinsul comportament deranjant al animalelor pentru locatarii imobilului.
Prin urmare, nu se verifică nici acest caz de nelegalitate.
În sfârșit, în ce privește cazul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ. ce vizează situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, trebuie reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat rezilierea contractului de locațiune încheiat la data de 26.09.2006 și a actului adițional, evacuarea pârâților din imobilul închiriat și obligarea acestora la plata chiriei restante pe perioada iunie 2006 - septembrie 2006, astfel că judecata realizată în prima instanță era limitată la ceea ce formează obiectul acțiunii introductive, potrivit dispozițiilor imperative ale art.129 alin.6 proc.civ.; în consecință, nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.8 proc.civ.
Referitor la celelalte motive invocate de recurent, este de observat că în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304.proc.civ.
Prin urmare, atunci când criticile formulate de recurent în contra unei hotărâri, alcătuind motivele recursului său nu se circumscriu celor prevăzute de art.304 proc.civ. ele apar ca inadmisibile și nu ar putea fi cercetate de către instanța de recurs.
Referitor la motivele de recurs prin care reclamantul critică hotărârea instanței de apel pentru reținerea unei stări de fapt eronate, susținând că starea de fapt stabilită contrazice probele administrate în cauză, Curtea reține că aceste critici nu sunt însă susceptibile de încadrare în motivele prevăzute de art.304 proc.civ. În aceste circumstanțe, aceste critici nu pot fi primite spre cercetare, iar la termenul de judecată din 10 oct.2008, instanța de recurs a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acelor motive de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii recurate.
Cum prima instanță și apoi instanța de apel au stabilit, în temeiul dreptului lor de a determina starea de fapt, prin aprecierea probelor administrate - că pârâții au respectat clauzele contractului încheiat - în recurs nu pot fi reapreciate probele cauzei întrucât s-ar încălca limitele impuse judecății în recurs prin dispozițiile art.304 proc.civ.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 alin.1 proc.civ. recursul reclamantului va fi respins, nefiind prezent nici unul din motivele de recurs prevăzute de art.304 proc.civ.
Fiind în culpă procesuală, recurentul va fi obligat să plătească intimaților suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, din suma pretinsă, de 2000 lei. Potrivit împuternicirii avocațiale și chitanțelor depuse la dosar (14,17-19), intimații au încheiat un singur contract de asistență juridică, s-au formulat concluzii scrise pentru toți intimații, însă onorarul avocațial a fost achitat fracționat, și I achitând câte 500 lei, iar G suma de 1000 lei.
Având în vedere dispozițiile art.274 alin.). proc.civ. instanța va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 1500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 338/A din 17.06.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimaților G, I și suma de 1.500 lei, cheltuieli parțiale de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
--- - - - -- -
GREFIER
Red.AR
Dact./2ex.
07.11.2008
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Antoaneta
